Melasă: ce este aceasta, proprietăți benefice și contraindicații

Aproape fiecare locuitor al planetei noastre știe despre daunele zahărului. Și tot mai mulți oameni se gândesc cu ce l-ar putea înlocui. În acest context, melasa câștigă o popularitate tot mai mare, cu atât mai mult cu cât conține vitamine și minerale benefice.

Melasa: ce este, cum arată și ce gust are

Atunci când se produce zahăr și amidon, se formează un produs secundar sub formă de sirop dulce. Exact acesta se numește melasă. Denumirea sa științifică este dextrinmaltoză sau maltodextrină. Se obține în urma descompunerii amidonului prin metode enzimatice sau acide. Dacă procesul are loc în apă, sunt prezente ambele etape.

În viața de zi cu zi, uneori se numesc melasă și alte tipuri de siropuri care nu au legătură cu amidonul, deși acest lucru este incorect.

Cum arată

Produsul autentic are o consistență groasă și vâscoasă, asemănătoare într-o oarecare măsură cu mierea. Siropul este lipicios și se va întinde după lingură dacă încercați să îl scoateți din recipient. Culoarea depinde direct de tipul melasei.

Ce gust are

Melasa are un gust dulce cu un iz amar, motiv pentru care nu place tuturor. Conform GOST, nu trebuie să aibă gusturi secundare, necaracteristice pentru acest produs.

Specii

Se pot clasifica tipurile de melasă după mai multe criterii.

După materia primă utilizată pentru producerea sa:

1. Amidonată. Produsul are o culoare deschisă. Se obține din amidon de cartof, porumb, grâu, secară, orz, sorg, tapioca.
2. Melasă. Melasă neagră. Este un subprodus al procesării trestiei de zahăr sau a sfeclei de zahăr. Denumirea provine din portugheza «melaco», care în traducere înseamnă miere.

După nivelul conținutului de carbohidrați în procente în melasa amidonată:

1. Caramel (de la 36 la 44%). Sirop incolor sau galben deschis, fără miros. Pentru producție se utilizează amidon de porumb sau de cartof, care este descompus și zaharificat. Pe teritoriul Uniunii Sovietice, acest tip de melasă a fost singurul produs în industria alimentară.
2. Cu maltoză (peste 37%). Are o nuanță maronie și un gust dulceag de malț. Se utilizează în gastronomie și la fabricarea berii. Procesul de fabricație nu presupune folosirea acizilor chimici și a catalizatorilor, astfel încât siropul rămâne vâscos mult timp și nu se cristalizează. Este cel mai ieftin substitut al zahărului.
3. Cu grad înalt de zaharificare (peste 43%). Produsul are o vâscozitate ridicată, este dens și nu are miros. De cele mai multe ori este incolor, dar uneori poate avea o nuanță gălbuie. Are un grad mai mare de dulceață.
4. Cu grad scăzut de zaharificare (între 26 și 35%). Cerința principală la producerea acestui sirop este procentul scăzut de glucoză (nu mai mult de 10%). Se folosește în gastronomie, la producerea materialelor de construcție și în metalurgie pentru amestecuri de formare.

Tehnologia de producție

Producția de sirop în industria alimentară include mai multe etape, care necesită respectarea strictă a normelor tehnologice, pentru ca produsul să fie de calitate. Produsul trebuie să respecte standardul internațional GOST 33917-2016, pus în aplicare ca standard național al Federației Ruse începând cu 01.01.2018.

1. Prima etapă presupune pregătirea amidonului pentru procesare. Se selectează materii prime fără impurități străine. Amidonul este stoars de apă și uscat, fiind întins în strat subțire pe foi mari, într-o încăpere bine ventilată.
2. Etapa a doua. Procesul de hidroliză a amidonului necesită o temperatură de 140–150°C. Rolul de catalizator este îndeplinit de acidul clorhidric. Din pulberea uscată se prepară o suspensie de amidon. De concentrația acesteia depinde produsul final. De exemplu, dintr-o concentrație de 40% se obține sirop cu grad înalt de zaharificare, iar pentru cel obișnuit sunt suficiente doar 25%. Amidonul este descompus în produși de hidroliză.
3. Etapa a treia. Zaharificarea. Acest proces durează doar câteva minute și se desfășoară în dispozitive speciale, în care încălzirea, gelatinizarea și zaharificarea au loc uniform. Legăturile glicozidice se rup, iar la ele se atașează apă. Sfârșitul procesului este controlat cu ajutorul probelor cu iod. La adăugarea hidrolizatului, soluția de iod nu trebuie să își schimbe culoarea. După aceasta, siropul este răcit într-un evaporator și trimis pentru neutralizare.
4. Etapa a patra. Neutralizarea se realizează cu sodă și se verifică pe baza valorii pH-ului siropului.
5. Etapa a cincea. Filtrarea siropului pentru îndepărtarea impurităților străine provenite din amidon și a celor apărute în timpul neutralizării. Această procedură se efectuează pe un separator centrifugal la o temperatură de 80–90°C. După aceasta, siropul trebuie să rămână limpede. Nuanța sa va depinde de materia primă inițială, iar intensitatea culorii, de puritatea amidonului, de metoda de hidroliză și de condițiile de neutralizare.
6. Etapa a șasea. Decolorarea siropului filtrat cu adsorbanți. Scopul acestei proceduri este eliminarea completă a culorii și a mirosurilor străine, îndepărtarea impurităților și reducerea acidității. Ca adsorbanți se utilizează cărbune activ și rășini schimbătoare de ioni.
7. Etapa a șaptea. Concentrarea siropului. După toate etapele, siropul are o formă lichidă (concentrație 35-40%). El se reduce prin fierbere până la o consistență mai groasă (55-57%). Pentru aceasta se folosesc aparate de evaporare în vid.
8. Etapa a opta. Evaporarea siropului. Pentru a obține un produs de înaltă calitate, nivelul substanțelor uscate din sirop trebuie să fie de cel puțin 78%. În acest scop, siropul gros purificat este introdus din nou în aparatul de evaporare în vid, iar evaporarea se efectuează la o temperatură care nu depășește 60°C, timp de cel puțin o oră.
9. Etapa a noua. Răcirea. Deoarece la o consistență groasă răcirea siropului are loc lent, în mod natural, durează mult timp, ceea ce duce la formarea colorării, se urmărește răcirea rapidă până la 45°C. Pentru aceasta se folosește un schimbător de căldură, în centrul căruia se află o conductă de circulație și un agitator. Siropul, trecând prin țevile serpentinei, se răcește și ajunge într-un recipient special.

După aceasta, produsul finit este ambalat și pus în vânzare. Termenul de valabilitate al siropului fabricat după această tehnologie este de 12 luni.

Cu ce se deosebește melasa

În ciuda faptului că siropul de amidon înlocuiește unele produse în rețete, el are particularitățile sale.

De zahăr

Siropul de amidon este un produs secundar al obținerii zahărului și amidonului. Din sfeclă de zahăr și trestie se obține melasa. Gustul siropului este considerabil mai dulce comparativ cu zahărul rafinat. În același timp, el este mai sănătos, deoarece conține diverse minerale și vitamine.

Utilizarea siropului de amidon permite gemurilor și dulcețurilor să nu se zaharisească, intensifică aroma fructată sau de fructe de pădure a produsului. Nu permite produselor de cofetărie să se învechească rapid.

De miere

Cea mai importantă diferență constă în faptul că mierea este produsă de albine. Este un produs natural cu un miros floral pronunțat. Pentru a obține siropul de amidon, este nevoie de multă muncă.

Deși siropul de amidon seamănă ca și consistență cu mierea tânără, totuși ele pot fi deosebite. Produsul apicol este mai vâscos. Dacă este luat cu o lingură, se va scurge în picături mari, în timp ce siropul gros se va întinde precum un fir. Siropul de amidon are note dulci, iar după consumarea mierii nu apare o astfel de senzație. Vizual, mierea trebuie să fie mai transparentă decât produsul hidrolizei amidonului. Un alt mod de a le deosebi este frecarea produsului pe dosul mâinii. O picătură de miere se va absorbi rapid, complet, iar după siropul de amidon va rămâne o urmă lipicioasă.

De melasă

Melasa, spre deosebire de siropul de amidon, este un subprodus al producerii zahărului granulat. Este considerată un aditiv furajer. Siropul are o culoare brun-închis și un miros specific. Deșeurile de la procesarea sfeclei de zahăr sunt necomestibile pentru om, însă melasa de trestie este un aditiv alimentar (în America și Canada este folosită în gastronomie).

Principala diferență față de siropul de amidon este culoarea și mirosul. În același timp, melasa neagră este considerată mai sănătoasă.

De must de kvas

Mustul de kvas, ca și melasa, reprezintă un lichid vâscos și gros. Dar, spre deosebire de aceasta, este de culoare maro închis și are un gust acrișor-dulce. Se prepară din boabe de cereale parțial încolțite și uscate.

Compoziția și conținutul caloric

Melasa servește ca un înlocuitor excelent al zahărului, deoarece, spre deosebire de acesta, conține substanțe benefice pentru sănătatea omului.

Vitamine:

• tiamină (B1);
• riboflavină (B2);
• colină (B4);
• acid pantotenic (B5);
• piridoxină (B6);
• acid nicotinic (B3).

Macroelemente:

• potasiu;
• calciu;
• magneziu;
• sodiu;
• fosfor.

Microelemente:

• fier;
• mangan;
• cupru;
• seleniu;
• zinc.

Glucide digerabile:

• monozaharide și dizaharide;
• glucoză;
• zaharoză;
• fructoză.

Acizi grași saturați, mononesaturați, polinesaturați.

Valoarea energetică a produsului este de 290 kcal la 100 de grame, care constă în principal din carbohidrați.

Cu ce este benefică melasa

Caramel

Acest tip de melasă este cel mai obișnuit pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. Gospodinele îl folosesc cel mai des pentru coacere și la procesarea fructelor și fructelor de pădure.

Melasa caramelă conține fructoză, maltoză, glucoză, dextrine, proteine, enzime, grăsimi, vitamine din grupul B, precum și elemente minerale precum fosfor, fier, sodiu, potasiu, calciu, magneziu.

O modalitate neobișnuită de utilizare a acestui produs sunt măștile de păr pe care femeile le preparau singure încă în secolul trecut. În acest scop, melasa se dilua cu apă în părți egale și se aplica pe cap. Se credea că aceasta favorizează creșterea părului și încetinește apariția părului cărunt. Aceeași mască pentru față îmbunătățește tenul și încetinește îmbătrânirea.

Albă

Melasa albă este cel mai des folosită pentru prepararea siropurilor. Este considerată unul dintre cei mai buni înlocuitori de zahăr, deși materia primă pentru ea este, de fapt, zahărul rafinat. Cu toate acestea, valoarea energetică a produsului, deși devine mai mică, rămâne totuși la un nivel ridicat.

Un mare avantaj al acestei melase este că se prepară destul de ușor acasă. Deși beneficiile acestui produs sunt mai mici decât în cazul utilizării altor tipuri de sirop.

Neagră

Melasa neagră este considerată cea mai benefică dintre toate.

1. Aceasta conține cupru și microelemente esențiale, care ajută la refacerea părului deteriorat, îmbunătățirea texturii unghiilor fragile și are un efect benefic asupra pielii.
2. Indicele glicemic moderat permite consumul acesteia în doze mici de către persoanele care suferă de diabet de tip 2. Conținutul scăzut de calorii al produsului face posibilă adăugarea melasei negre în băuturi în cadrul unei diete de slăbire.
3. În caz de constipație, acest produs este recomandat ca un laxativ natural. Cu utilizarea regulată, acesta va ajuta la normalizarea activității intestinale, pentru a evita astfel de probleme în viitor.
4. Două lingurițe de sirop pe zi se recomandă a fi consumate de femeile însărcinate și de persoanele cu anemie. Conținutul ridicat de fier din melasa neagră permite menținerea nivelului hemoglobinei în limite normale.
5. Raportul ideal dintre calciu și magneziu favorizează absorbția acestuia de către organismul uman. Ceea ce servește ca prevenire a osteoporozei și întărește scheletul osos.
6. Manganul ajută la producerea energiei din proteinele și carbohidrații din alimentație. Potasiul are un efect benefic asupra sistemului nervos uman, vitamina B6 este o sursă de enzime și contribuie la normalizarea metabolismului.
7. Melasa neagră este mai bine consumată ca adaos în băuturi. Se pot dilua 2 lingurițe de sirop cu apă fierbinte obișnuită. Consumată dimineața pe stomacul gol, va oferi un impuls de energie pentru întreaga zi.

Amidonată

Acest tip de melasă este utilizat în principal în producția de cofetărie ca îndulcitor și anticristalizant.

Potrivit observațiilor oamenilor de știință, siropul de glucoză este cel mai optim ca înlocuitor de zahăr în alimentația umană. Acesta reduce conținutul caloric al preparatelor finite, le conferă proprietăți benefice suplimentare și crește termenul de valabilitate al produselor de cofetărie fără a fi dăunător sănătății.

Datorită utilizării bioconversiei amidonului, pe piață au apărut melase cu caracteristici îmbunătățite.

Terci de mălai

Cel mai adesea, melasa de porumb este recomandată în alimentația sportivă și dietetică. Carbohidrații rapid asimilați sunt indispensabili în cazul eforturilor fizice și mentale intense.

În plus, prezența în aceasta a vitaminelor, mineralelor și aminoacizilor permite:

1. Creșterea imunității și menținerea rezistenței organismului la bolile virale sezoniere.
2. Accelerarea absorbției substanțelor și reglarea metabolismului lor în organism.
3. Reglarea funcționării tractului gastrointestinal.
4. Siropul din compoziția biscuiților, pâinii și a altor produse de panificație crește pufozitatea, făcând produsele mai ușoare, mai aerate.

Maltoză

Maltoza aparține carbohidraților simpli care ajută la recuperarea rapidă după cheltuieli energetice semnificative. Este ușor asimilată de organism. Procesul începe chiar înainte ca melasa să ajungă în stomac, datorită prezenței enzimei amilază în salivă. Această proprietate face maltoza mai benefică în comparație cu fructoza și zaharoza.

În multe preparate recomandate în diete intră acest sirop: galete, pâine prăjită, biscuiți uscați, muesli și alte produse.

Melasa maltozică conține vitamine din grupul B, aminoacizi, microelemente: potasiu, zinc, fosfor, magneziu și fier.

De sfeclă

Melasa fabricată din sfeclă de zahăr diferă semnificativ de cea din trestie. Se numește melasă doar siropul rămas după cristalizarea finală. Siropurile intermediare sunt utilizate ca aditiv alimentar pentru animale, deoarece au un gust și un miros neplăcut pentru oameni.

Preparată în casă, se utilizează în gastronomie. Aceasta ajută:

1. În cazul afecțiunilor tractului gastrointestinal.
2. Pentru stimularea funcționării sistemului cardiovascular.
3. Ajută funcționarea creierului și întărește sistemul nervos.

De trestie

Această melasă se obține ca subprodus la fabricarea zahărului din trestie. Nuanța depinde de materia primă. Culoarea variază de la deschis — la maro închis. Produsul a fost popular în Statele Unite ale Americii până la mijlocul secolului XX. A fost utilizat pe scară largă nu numai în gastronomie, ci și în fabricarea berii.

Melasa A – primul sirop, se caracterizează printr-un conținut ridicat de zahăr. Melasa B – a doua melasă are deja un gust ușor amar. A treia fierbere face melasa întunecată și vâscoasă, cu un miros puternic și un conținut scăzut de zahăr. Melasa C se numește Blackstrap și are cea mai mare concentrație de vitamine și minerale.

În ciuda gustului amar, este vândută ca supliment alimentar în diete. De asemenea, este folosită ca îngrășământ și utilizată pentru hrana animalelor în zootehnie.

Beneficiile melasei în zootehnie

Melasa furajeră este utilizată pe scară largă în zootehnie. În fermele mari, se adaugă în hrana bovinelor, porcinelor, cailor, ovinelor. Se folosește și pentru hrănirea peștilor. În gospodăriile private, se dă caprelor.

Acesta este un produs cu conținut energetic ridicat, care înlocuiește furajele concentrate. De aceea, doza este calculată strict și se adaugă la paie, fân. Creșterea dozei zilnice poate duce la acidoză.

Deficitul de zahăr în alimentația vacilor duce la pierderea conținutului de grăsime al laptelui, la perturbarea funcțiilor de reproducere și la scăderea producției de lapte. Melasa compensează acest deficit. După doar o săptămână de utilizare a acestui supliment, producția de lapte crește în medie cu 10%, iar conținutul de grăsime al laptelui crește cu 0,3–0,4%. Greutatea vițeilor nou-născuți crește.

Observațiile asupra animalelor au arătat că utilizarea melasei:

1. Crește digestibilitatea furajelor grosiere.
2. Este un produs care atrage animalele prin calitățile sale gustative, le crește apetitul.
3. Contribuie la reducerea stresului în momentul trecerii la adăpostirea în stabulație.
4. Reduce costul final al produsului.
5. Reprezintă o sursă suplimentară de energie.
6. Îmbunătățește calitățile gustative ale laptelui de vacă și de capră.

Melasa se introduce treptat în rație, crescând zi de zi puțin doza, pentru ca microorganismele din rumen să se poată adapta la noul component. Vițeilor de lapte nu li se dă melasă.

Pentru porcii aflați la îngrășat se folosește melasă cu un conținut ridicat de zahăr. Trebuie avut în vedere că o proporție scăzută de azot neproteic va duce la o asimilare de doar 50% a proteinei de către animale. Pentru purcei, acest supliment alimentar constituie un bun înlocuitor al lactozei, ceea ce permite economisirea a aproximativ 20% din costurile furajelor.

Atât puii, cât și găinile adulte mănâncă cu plăcere melasă. Dar aceasta servește mai degrabă ca un fel de desert, de aceea trebuie administrată cu mare grijă, preparând din soluția sa un amestec dulce.

Melasa furajeră este consumată chiar și de cei mai pretențioși cai. Se potrivește perfect atât ca adaos la hrana de bază, cât și ca „musli” pentru recompensarea animalului.

Ca melasă furajeră se utilizează melasa din trestie, sfeclă, cereale.

În fermele piscicole, melasa este utilizată ca momeală în locurile unde se pescuiește. Rolul său este de a activa apetitul peștilor. Adică, se consideră că melasa este un atractant natural extrem de puternic.

Se poate consuma melasă în timpul slăbirii?

Nu orice persoană este capabilă să renunțe definitiv la dulciuri, indiferent cât de mult visează să slăbească. Pentru a face acest proces mai ușor și fără stres, se pot înlocui dulciurile obișnuite cu melasă. Aceasta nu conține grăsimi și este mai puțin calorică decât zahărul obișnuit. Cu timpul, însă, este mai bine să renunțați și la acest produs. În ultimă instanță, consumați-l în cantități foarte limitate în prima parte a zilei, crescând în același timp activitatea fizică. Datorită conținutului scăzut de zaharoză, organismul va transforma rapid caloriile în energie.

Cea mai bună opțiune este utilizarea melasei negre. În ciuda mirosului și gustului specific, organismul va primi dulceața. Nu se va putea mânca mult din acest produs.

Melasa și diabetul zaharat: se poate consuma?

În cazul diabetului zaharat de tip 2, melasa acționează ca un înlocuitor al zahărului. Acest lucru se aplică în special melasei negre. Are un indice glicemic scăzut, este absorbită eficient de organism și nu duce la o creștere bruscă a zahărului din sânge. Dar utilizarea produsului trebuie limitată la o normă calculată de 0,5–1 gram de melasă pe kilogram de greutate a pacientului pe zi.

Înainte de a consuma alte tipuri de sirop, trebuie studiat indicele lor glicemic. La unele, acesta este ridicat.

Riscuri și contraindicații

Contraindicațiile pentru consumul de melasă nu sunt atât de multe. Cu toate acestea, ele trebuie luate în considerare înainte de a introduce acest aditiv alimentar în dietă sau de a-l utiliza pentru prepararea produselor de patiserie sau a gemului.

1. Este un produs alergen. Prin urmare, dacă organismul nu acceptă toate alimentele, este mai bine să încercați prima dată o doză mică. La apariția secrețiilor nazale, a congestiei nazale, a erupțiilor cutanate, trebuie să luați un antihistaminic și să renunțați la melasă.
2. La unele persoane, organismul are puțină enzimă amilază, iar administrarea de maltodextrină este contraindicată.
3. Unele tipuri de siropuri au un indice glicemic ridicat, așa că în caz de diabet este mai bine să alegeți melasa neagră.
4. Produsul are o valoare calorică ridicată, așa că, ducând un stil de viață sedentar, există riscul transformării carbohidraților în grăsimi. Culturiștii care urmează o dietă specială ar face bine să excludă melasa din alimentație.
5. Consumul constant de melasă poate intensifica senzația de foame.
6. În cazul funcționării deficitare a intestinelor, siropul poate provoca senzații neplăcute în partea inferioară a abdomenului, balonare, flatulență. Dacă acest lucru se întâmplă după prima administrare a produsului, atunci doza trebuie redusă și organismul trebuie obișnuit treptat cu produsul necunoscut.
7. Melasa dizolvată în apă fierbinte poate afecta negativ smalțul dentar, distrugându-l și colorându-l în închis. De aceea, se recomandă să beți o astfel de soluție doar printr-un pai de cocktail.

Cum se face melasă acasă

De sfeclă

Pentru a obține melasă de sfeclă, trebuie să pregătiți 1 sfeclă medie, 0,5 pahare de apă și 6 linguri de zahăr cu vârf.

Rețetă: cu ajutorul unui storcător, extrageți sucul din sfeclă. În lipsa acestuia, se poate da leguma pe răzătoare, se adaugă apă și se frământă bine cu mâinile până când apa devine de culoare maro.

Stoarcem totul printr-un tifon îndoit de mai multe ori. În tescovină adăugăm din nou puțină apă și repetăm procesul.

Diluăm sucul obținut cu zahăr și îl punem pe aragaz. După fierbere, reducem focul și fierbem la foc mic până se îngroașă. De obicei, fierberea durează 40–50 de minute. Volumul trebuie să se reducă de aproximativ 3 ori. Apare aroma de caramel.

Melasa gata trebuie să arate ca un sirop maro închis și să aibă gust de zahăr ars.

Albă

Cel mai simplu este să preparați acasă melasă albă din zahăr rafinat. De regulă, toate ingredientele se găsesc în orice bucătărie.

Veți avea nevoie de 700 g zahăr, 300 ml apă, 3 g sodă alimentară și 4 g acid citric.

Rețetă: puneți apă într-un vas pe foc și încălziți până la fierbere. Apoi adăugați zahărul granulat, amestecând constant. Când siropul fierbe, adăugați acidul citric, amestecați și lăsați amestecul să fiarbă la foc mic timp de 40–45 de minute. După aceea, fără a deschide capacul, răciți compoziția.

Soda dizolvată într-o cantitate mică de apă se toarnă în masa răcită și se amestecă bine. Conținutul cratiței trebuie să înceapă să facă spumă. Dacă spuma nu se așează în 10-15 minute, trebuie îndepărtată cu o lingură. Melasa este gata.

Cum să păstrați corect

Melasa cumpărată, produsă industrial, este mai bine să fie păstrată în același recipient în care a fost vândută. Temperatura optimă nu depășește 12 grade Celsius. Într-o încăpere mai caldă, produsul își va pierde vâscozitatea. Termenul de valabilitate este de 1 an de la data producției. Nu amestecați în același borcan melasă de diferite tipuri sau de la diferiți producători.

Melasa preparată acasă trebuie turnată într-un borcan de sticlă sterilizat și păstrată la frigider sau în pivniță. Termenul de păstrare al unui astfel de produs este de 12 luni. Produsul diluat cu apă trebuie folosit într-o zi sau două. În caz contrar, poate începe procesul de fermentație.

Ce se poate prepara din melasă

Ca înlocuitor de zahăr în băuturi, se folosește mai des melasa ușoară. Melasa închisă este folosită pentru prepararea deserturilor, produselor de patiserie, gemurilor.

Tort Medovik pentru cei care nu mănâncă miere

Ingrediente: pentru aluat aveți nevoie de 100 g unt, 200 g zahăr, 3 ouă, 3 linguri de melasă, 1,5 lingurițe de praf de copt, 350 g făină. Pentru cremă veți avea nevoie de: 900 ml smântână grasă, 4 linguri de zahăr, suc de la o jumătate de lămâie, 4 linguri de melasă.

Rețetă: pe baie de aburi se topește untul, se adaugă zahărul și se amestecă totul. Se sparg ouăle unul câte unul în același bol, amestecând continuu. Apoi se toarnă melasa.

Jumătate din făină se amestecă cu praful de copt și se adaugă la amestecul rămas. După aceea, bolul se ia de pe baia de aburi și se adaugă treptat făina rămasă. Aluatul finit se împarte în 8 părți, se întinde în foi și se coace 2–3 minute. Se taie marginile și se lasă să se răcească.

Pentru cremă, bateți smântâna cu zahărul și adăugați sucul de lămâie. Turnați melasa fără a înceta să amestecați. Ungeți foile și părțile laterale ale tortului cu crema gata. Deasupra presărați firimiturile rămase după tăierea marginilor foilor.

Cu ce se poate înlocui la coacere

Nu întotdeauna avem la îndemână melasă, dar ne-ar plăcea să încercăm o rețetă nouă. Sau poate a fost nevoie de ea pentru un fel de mâncare testat de mult timp, când ingredientele sunt deja amestecate.

3/4 cană de zahăr înlocuiește 1 cană de melasă. Siropul invertit, mierea, siropul de arțar sau siropul de glucoză înlocuiesc melasa în proporție 1:1.

Fapte interesante despre melasă

Cu producția de melasă este legat un incident teribil din Boston. Acolo, în 1919, a fost explodat un rezervor mare cu sirop fierbinte. Un val de lichid încins de aproximativ 4 metri înălțime s-a revărsat pe stradă, iar în scurt timp 8700 de metri cubi de melasă s-au răspândit pe străzi cu o viteză de aproximativ 60 km/h. Oamenii nu au apucat să se salveze și s-au înecat în siropul dulce. Mulți au suferit arsuri. După ce melasa s-a răcit, un întreg cartier al orașului a devenit nelocuibil. Pentru a restabili ordinea la Boston, au fost aduse forțe navale ale armatei americane.

Au trecut peste o sută de ani, dar și astăzi, în cartierul North End, pământul îmbibat de produsul dulce miroase a caramelă.

Compania a plătit victimelor o sumă destul de mare de bani.

Fotografie cu melasă