Arnica: proprietăți terapeutice și contraindicații

Arnica, la fel ca majoritatea plantelor medicinale folosite de medicina populară din timpuri străvechi, are mai multe denumiri. Oamenii o numesc brâncuță, tutun de munte (acest nume provine din America, unde chiar se adaugă în tutun), garofiță de pădure, floarea lui Ivan… Iar medicul grec antic Dioscoride i-a dat numele de „floarea strănutului”, deoarece la majoritatea oamenilor, atunci când încearcă să miroasă cum miroase, inevitabil începe strănutul.

Compoziția chimică

Datorită compoziției chimice bogate, arnica este recunoscută din cele mai vechi timpuri ca un remediu eficient. Principalul ingredient activ – arnicina – este cunoscut pentru proprietățile sale antioxidante.

Rizomii săi conțin o cantitate mare de taninuri, cu proprietăți hemostatice și bactericide. Carotenoidele, în special luteina, sporesc eficacitatea plantei, conferindu-i capacitatea de a întări vasele de sânge, de a reduce colesterolul și de a menține un nivel normal al zahărului din sânge. În plus, luteina posedă și proprietăți antioxidante.

Componente precum arnidiolul și faradiolul stimulează vindecarea rapidă a pielii lezate, accelerând regenerarea acesteia. Faradiolul, prin efectul său iritant local, ajută la resorbția mai rapidă a hemoragiilor.

Acidul ascorbic și vitamina C, similare ca compoziție și, de asemenea, componente ale arnicii, contribuie la vindecarea rănilor, opresc dezvoltarea infecțiilor datorită capacităților antivirale și antibacteriene, și participă la procesele de prevenire a îmbătrânirii organismului.

Merită atenție și componentele arnicii, precum cinarina cu efect vasodilatator, substanțele înrudite betaina și colina, care controlează activitatea ficatului și formarea bilei, fitosterolii capabili să normalizeze colesterolul din sânge, și helenina cu proprietăți antiseptice.

Acizii organici care intră în compoziția plantei (reprezentați de acid fumaric, malic, lactic, auric și palmitic) acționează asupra circulației sângelui, îmbunătățind-o, elimină edemele, normalizează funcționarea intestinelor, reglează aciditatea și încetinesc procesul de îmbătrânire.

O astfel de componentă a compoziției chimice, cum este guma, ajută organismul să se curețe de toxine și contribuie la creșterea capacităților de absorbție a pereților intestinali, ceea ce are un efect pozitiv asupra îmbunătățirii digestiei în general.

În compoziția arnicei au mai fost descoperite rășini, ceară, ulei esențial, care participă la procesul de resorbție a hematoamelor, de eliminare a edemelor și a durerilor de natură reumatoidă.

În ciuda acestei compoziții chimice atât de bogate în substanțe benefice, oamenii de știință și medicii îndeamnă să se trateze arnica cu prudență, deoarece planta conține, de asemenea, alcaloizi, care sunt utili organismului doar în anumite condiții strict limitate. În general, din cele mai vechi timpuri, alcaloizii erau considerați otravă și chiar cu ei erau unse vârfurile săgeților.

Cum arată și unde crește

Arnica este o plantă perenă, botanicii o clasifică printre plantele erbacee. Înălțimea poate diferi destul de semnificativ în funcție de specie – unele varietăți nu cresc mai sus de 15 cm, altele se întind până la 80 cm și chiar până la 1 m!

Rizomul plantei este târâtor, se află la mică adâncime în sol și se răspândește în plan orizontal sau ușor înclinat. Dimensiunile rizomului sunt mici: lungimea sa obișnuită este de circa 15 cm, grosimea, de regulă, nu depășește 1 cm. Dar este acoperit cu un număr mare de rădăcini adventive, care, precum niște fire, străpung solul și extrag din acesta substanțele nutritive și umiditatea necesare plantei. Grosimea rădăcinilor adventive este de aproximativ 1 mm. Culoarea rizomului la exterior – maro sau brun cu nuanță roșie, în interior este alb.

Arnica din primul an de viață formează doar o rozetă de frunze, încă nu se formează nici tulpini, nici flori. În anul următor, este deja o plantă completă: dintr-o rozetă bazală de frunze, formată din șase frunze, se ridică o tulpină dreaptă, care se ramifică în partea superioară. Pe tulpină, ca un puf, sunt dispuși perișori scurți, mai deși aproape de vârful plantei.

Frunzele arnicei sunt de două tipuri. Cele care formează rozeta bazală sunt late și se prind de pețioli – atât de scurți încât poate părea că sunt sesile. Forma lor este ovală, marginile – netede. Frunzele sunt ușor păroase pe partea superioară, pe partea inferioară a fiecărei frunze se evidențiază puternic nervurile longitudinale. Pe tulpină, frunzele sunt de alt tip – complet sesile, chiar îmbrățișând tulpina. Marginile lor sunt de obicei netede, dar pot fi și ușor dințate, iar forma depinde de specia de arnică: pot fi alungite, ovoide sau lanceolate, ascuțite. Ele sunt dispuse în perechi una față de alta, lungimea lor medie este între 15 și 17 cm, lățimea – nu mai mult de 5 cm.

Culoarea tuturor frunzelor – verde închis, pe partea inferioară lama frunzei are o nuanță mai deschisă.

În vârful tulpinii ramificate se formează de la una până la trei inflorescențe de 2 până la 5 cm. Floarea seamănă cu o margaretă, dar de culoare galbenă. Perioada de înflorire a arnicii este din iunie până în august, iar în zonele montane înalte – din iulie până în septembrie.

După înflorire, se formează fructe-achene de culoare galben-verzuie sau gri-negricioase, de formă cilindrică, cu lungimea de 5 până la 10 mm. Pe fiecare fruct se observă bine un papus dezvoltat format din peri de culoare galben-pal. Semințele ajung la maturitate în august-septembrie. Ele participă, desigur, la procesul de înmulțire, dar principalul mod este prin rizomi.

Planta este considerată destul de rară. Se întâlnește în Europa, pe teritoriul fostei URSS – doar în vestul Belarusului, Lituaniei și Letoniei, în Carpații ucraineni, în regiunile superioare ale Niprului și Nistrului, în regiunile Murmansk și Arhanghelsk, în Extremul Orient și în America de Nord.

Iarba preferă zonele muntoase împădurite, urcând până la 1000 m deasupra nivelului mării, în Alpi arnica poate fi văzută la aproximativ 2800 m. Pe câmpii se întâlnește doar rareori, îi plac pădurile de pin, fag și cele mixte de pin și mesteacăn, poienile, marginile de pădure și luminișurile, tufărișurile. Crește pe soluri nisipoase mediu umede, cu reacție acidă, în zone cu aer umed. Se pot găsi atât mici tufărișuri de grup ale arnicii, cât și exemplare izolate, singuratice.

Specii

În natură există peste 30 de specii de arnică, dar nu toate sunt folosite în scopuri medicinale. Cel mai adesea, preparatele curative se fac pe baza arnicii montane, arnicii cu frunze și a arnicii lui Chamisso.

Arnica montană include două varietăți – alpină și unalaskiană.

Varietatea alpină crește până la 30 cm înălțime, și poate fi întâlnită nu numai în munții europeni, ci și în America de Nord. Arealul său cuprinde ușor regiunile Arhanghelsk și Murmansk, se simte excelent pe Peninsula Kola, în stâncile sale destul de aspre, și chiar în tundra. Spre deosebire de alte rude ale sale, este tolerantă la solul uscat și se așază pe versanții montani bogați în calciu, printre tufișuri rare, precum și pe roci gipsoase goale, acoperite cu mușchi. La poale, pe pajiști, este mai greu de găsit.

Arnica unalaskiană este puțin mai înaltă decât cea alpină și atinge până la 40 cm înălțime. Exemplarele sale – atât cele izolate, cât și tufărișurile – sunt adesea găsite pe insulele: Comandor și Kurile, japonezele Honshu și Hokkaido, și pe Aleutine, care aparțin Americii de Nord. Există o cantitate mică în Kamchatka, unde se înregistrează și locații puține de arnică.

Arnica cu frunze este o plantă înaltă, atingând 80 cm. Locurile sale natale sunt stepele continentului nord-american. Dar ea, spre deosebire de alte varietăți de arnică, se cultivă destul de ușor, așa că poate fi întâlnită în diferite regiuni.

Arnica lui Chamisso poartă numele botanistului care a descris pentru prima dată această varietate de plantă. Se întâlnește în Extremul Orient și pe Sahalin – în zone muntoase și păduri mixte, de-a lungul râurilor. În înălțime crește până la 80 cm și se deosebește de rudele sale prin florile de culoare portocalie.

Merită atenție și arnica sahalină. Din întreaga mare familie botanică, aceasta este cea mai înaltă – unele exemplare, uneori, cresc până la un metru. Arealul său este Orientul Îndepărtat rusesc, iar în restul lumii arnica sahalină nu se întâlnește.

Recoltare și păstrare

În scopuri medicale și cosmetice, se recoltează inflorescențele împreună cu mici segmente de tulpină – de aproximativ 1 cm – pe care este atașată floarea. Pentru colectarea materiei prime sunt potrivite a doua și a treia decadă a lunii iunie.

Pentru a obține o materie primă de calitate, este mai bine să alegeți o zi frumoasă, aproape de prânz, când roua s-a uscat. Pentru uscare, trebuie să găsiți un loc unde florile să poată fi așezate liber, astfel încât să fie aerisite imediat din toate părțile. Nu se poate întoarce sau răscoli materia primă, deoarece inflorescențele devin destul de fragile și se sfărâmă repede. În plus, locul trebuie să fie întunecat.

Inflorescențele colectate se acoperă cu tifon, pentru a le face inaccesibile muștelor, care nu se sfiesc să depună ouă direct în flori. De obicei, arnica se usucă într-o săptămână.

Respectarea tuturor condițiilor enumerate este destul de dificilă, așa că merită să vă gândiți și să evaluați: poate că este mai convenabil să uscați materia primă într-un uscător electric, setând temperatura la cel mult 50 de grade.

Arnica uscată se păstrează, de asemenea, într-o încăpere întunecată cu o bună ventilație; în astfel de condiții, nu își pierde proprietățile benefice timp de doi ani. Trebuie să rețineți că recoltarea necontrolată este interzisă, deoarece planta este inclusă în Cărțile Roșii ale URSS, Belarusului și Rusiei.

Proprietățile terapeutice ale arnicii de munte

1. Florile de arnică au capacitatea de a opri sângerarea, de a intensifica contracțiile uterine și de a stimula producția de bilă. În doze mici, ele tonicizează sistemul nervos, iar în doze mari – pot deveni un mijloc de prevenire a convulsiilor și pot avea un efect sedativ.
2. Vasele cerebrale se dilată datorită acțiunii florilor, ceea ce era folosit anterior pentru restabilirea funcțiilor în perioada de reabilitare după hemoragii. În plus, printre efectele benefice ale florilor se numără capacitatea de a reduce tensiunea arterială fără efecte secundare.
3. Preparatele pe bază de rădăcină de arnică au un efect stimulator asupra funcției inimii și a vaselor. Acestea dilată vasele care alimentează inima cu oxigen, crescând astfel fluxul sanguin în ele, ceea ce este utilizat în miocardite, angiospasme și ateroscleroză, când lumenii vaselor se îngustează critic. Arnica este eficientă în insuficiența cardiacă și angină pectorală.
4. Tinctura de arnică și-a găsit aplicare în ginecologie ca agent hemostatic și contractant, fiind necesară după naștere sau avort, atunci când capacitatea contractilă proprie a uterului este scăzută. În plus, este utilizată pentru tratarea pacientelor cu fibromioame, polipi, chisturi, inflamații ale uterului, precum și în diverse tulburări ale ciclului menstrual.
5. Pentru ca hematoamele să se resoarbă mai repede și circulația sanguină normală să se restabilească, arnica este prescrisă pacienților care au suferit o comoție cerebrală sau o hemoragie cerebrală. De mult timp, vânătăile, contuziile, entorsele, zgârieturile se ungeau cu arnică, iar eficacitatea sa este recunoscută de medicina modernă.
6. În lista bolilor pentru care se utilizează preparate din arnică – litiază biliară, colecistită, colangită, hepatită.
7. Arnica este indispensabilă pentru rezolvarea multor probleme cutanate: inflamații, furuncule, erupții, degerături și arsuri.
8. Stomatologii au în arsenal și preparate din arnică: cu ele se tratează parodontoză, stomatită, gingivită. În plus, aceasta poate calma durerea de dinți. Toate acestea sunt posibile datorită acțiunilor antiinflamatoare, hemostatice și analgezice ale arnicei și capacității sale de a regenera epiteliul.

Utilizarea arnicii în medicina populară

Arnica este cunoscută în Europa de Vest încă din secolul XI. Un borcănel cu unguent de arnică se afla în geanta de drum a fiecărui cavaler medieval, fiind considerată miraculoasă, capabilă să vindece instantaneu toate rănile. Iar în cazul traumatismelor articulare de mare extindere, pe zonele dureroase se aplicau comprese reci din decoctul plantei vindecătoare.

Pe vremea URSS, arnica făcea parte din farmacopee, fiind utilizată pe scară largă în toate spitalele. În prezent, planta nu mai este la fel de activ folosită, medicii prescriind în principal decocturi și tincturi din ea. Medicii care practică în alte țări utilizează extract floral și plasture pe bază de plantă.

Arnica este una dintre primele plante cu care au început să trateze homeopații, cel mai adesea în caz de traumatisme. Medicina populară rămâne în continuare fidelă arnicei și o utilizează pe scară largă ca remediu diaforetic și diuretic, pentru tratarea gripei și bronșitei, a diareei și febrei. Iar pentru vindecarea rănilor, ea este în continuare considerată una dintre cele mai bune plante medicinale.

Pentru stomatită și parodontoză

Se prepară o infuzie dintr-o lingură de inflorescențe de arnică și un pahar de apă proaspăt fiartă, lăsând la infuzat sub capac închis timp de o jumătate de oră. După filtrare, se clătește cavitatea bucală. Poate fi folosit și pentru tratarea gâtului în caz de angină. Se repetă procedurile de până la 5 ori pe zi.

Pentru parodontoză și sângerări gingivale

Se prepară o tinctură dintr-o lingură de inflorescențe proaspete de arnică și 100 ml de votcă bună, lăsată la macerat timp de două săptămâni. Se filtrează. Se adaugă aceeași cantitate de tinctură de gălbenele și 3 linguri de ulei de piersici. În caz de parodontoză și sângerări gingivale, se îmbibă comprese de tifon cu acest preparat și se aplică pe gingii. Se repetă până la dispariția simptomelor bolii.

În caz de sângerări uterine

Se toarnă o lingură de arnică uscată cu un pahar de apă proaspăt fiartă și se lasă la infuzat timp de 4 ore. Se bea câte 50 ml de 3 până la 4 ori pe zi.

În caz de traumatisme articulare și hematoame

Pentru ameliorarea durerii și edemului în caz de traumatism articular sau hematom extins, se fac comprese pe bază de arnică. Pentru prepararea soluției pentru comprese, se toarnă 2 linguri de flori cu 300 ml de apă, se aduce la fierbere, se oprește și se ia de pe foc. După 30 de minute, preparatul vindecător este gata. Se înmoaie în el tifon sau o cârpă și se aplică pe articulația dureroasă. În primele două zile se fac comprese reci, iar când edemul scade, se trece la comprese calde – acestea vor avea un efect de resorbție.

Pentru colecistită

O lingură de inflorescențe de arnică se opărește cu 250 ml de apă clocotită într-o cană emailată, se acoperă cu un capac și se pune la baie de apă. Se ține compoziția la baie de apă timp de 15 minute, apoi se scoate și se lasă la infuzat 45 de minute, după care se filtrează. Doza unică – o lingură, diluată în 50–100 ml de lapte; repetați administrarea după fiecare masă – de 3 ori pe zi. Acest infuzat are proprietăți colagoge.

În caz de angină pectorală

Preparați un decoct din rădăcini de arnică; pentru aceasta, luați 2 lingurițe de materie primă și turnați peste ele 2 pahare de apă, apoi puneți la fiert la foc mic aproximativ 5 minute. Apoi acoperiți cu o farfurioară sau cu un capac și lăsați la infuzat o oră. Luați decoctul filtrat înainte de micul dejun și cină, câte o lingură.

În caz de epilepsie și tulburări cerebrale

Tocați mărunt o lingură de flori proaspete de arnică, turnați peste ele 100 ml de votcă bună, apoi lăsați la infuzat într-un loc întunecos timp de 3–4 săptămâni. Filtrați și beți de 3–4 ori pe zi câte 30–40 de picături, diluându-le într-o cantitate mică de apă.

În caz de boli gastrice

Luați o cantitate egală, ca volum, de inflorescențe proaspete de arnică și votcă (la un pahar de votcă, un pahar de arnică). Lăsați la infuzat 2 săptămâni, apoi strecurați de două ori printr-o pânză de in.

Pentru ameliorarea stării în afecțiunile gastrice și pentru a elimina episoadele de slăbiciune generală, picurați câteva picături din compoziția obținută într-o lingură de apă. Luați după cum este necesar.

Tipuri de preparate medicinale

În farmacii sunt disponibile pe scară largă unguente, geluri, creme, ulei de masaj și granule homeopatice pe bază de arnică. Dar acestea conțin diverși componenți suplimentari, din cauza cărora pot apărea reacții alergice. De aceea, puteți prepara acasă compoziții vindecătoare.

Infuzie

Opăriți o lingură de flori de arnică cu un pahar de apă clocotită și lăsați pentru o jumătate de oră. Strecurați prin tifon și puteți prepara pe baza acestui infuzat loțiuni, înfășări, comprese. Pentru a evita o posibilă iritație a pielii, diluați în prealabil produsul cu apă – fie în părți egale, fie la o treime de infuzat adăugați două treimi de apă.

Tinctură

Mărunțiți 60–80 g de flori proaspete de arnică (sau 2 linguri). Turnați peste ele o jumătate de litru de alcool de 70%. Lăsați la infuzat timp de 3–4 săptămâni într-o sticlă de sticlă opacă, într-o încăpere întunecoasă (sau într-un dulap). Strecurați. Se va obține un lichid verzu-brun, amar la gust. La administrarea orală, diluați-l cu apă sau lapte. Pentru comprese, diluați cu apă: la 1 parte de tinctură, luați 5 părți de lichid.

Ceai

1. Ceaiul din arnică poate fi băut de pacienții care suferă de boli cardiace, și numai dacă acest lucru este prescris de medicul curant. Celelalte persoane pot folosi acest ceai pentru gargară sau pot face comprese pe baza lui. Pentru a prepara ceaiul, turnați peste 2 lingurițe de flori uscate de arnică un sfert de litru de apă clocotită. Strecurați după 10 minute. Este mai bine să faceți gargară cu ceai cald.
2. Luați în părți egale flori de mușețel și arnică, mărunțiți-le într-un mojar și infuzați-le în ceainic, ca pe un ceai obișnuit. Lăsați la infuzat de la 15 la 20 de minute, apoi turnați în cești și beți. Pentru un gust mai bun, adăugați zahăr sau miere. Puteți bea acest ceai în reumatism, gută, diaree.

Unguent

Unguentul cu arnică este eficient în tratarea gutei, reumatismului, varicelor, contuziilor, traumatismelor, entorselor, echimozelor și escoriațiilor. Elimină durerea, reduce procesul inflamator.

Topiți pe baie de apă câte 20 g de unt de shea și ceară de albine și 25 g de ulei de cocos. Turnați în aceeași compoziție câte 150 ml de ulei de arnică și sunătoare, precum și 2/3 de cană de apă. După ce luați amestecul de pe baia de apă, turnați-l în blender. Înainte ca ceara de albine să se întărească, începeți să bateți unguentul la viteză mică. Din această cantitate de ingrediente ar trebui să rezulte aproximativ 300 g de ulei de arnică. Când masa se omogenizează, transferați-o într-un borcan de sticlă. Dacă doriți, puteți adăuga puțin extract de rozmarin, acesta va prelungi termenul de valabilitate al produsului.

Ulei

Uleiul de arnică este numit altfel macerat. Acest preparat cu un parfum slab și plăcut este bun pentru masaj. Este adesea folosit de sportivi pentru a calma durerile musculare după antrenamente intense. Ajută la recuperarea mai rapidă după entorse, contuzii, luxații, procese inflamatorii musculare. Este recomandat pentru hemoroizi, crampe musculare, varice și tulburări ale circulației sanguine, așa-numitele vase fragile, atunci când o persoană este predispusă la apariția frecventă a vânătăilor și hematoamelor. Uleiul pregătește bine corpul pentru o ședință de terapie manuală, ajută la durerile radiculare și artritice. Se folosește și pentru întărirea părului.

Se obține uleiul din florile de arnică, prin macerarea lor în orice ulei vegetal. Cel mai bine este să alegeți ulei de măsline sau de floarea-soarelui fără miros. La un litru de ulei sunt necesare 50 g de flori uscate de arnică. Amestecați-le într-un singur vas și lăsați la macerat timp de 1,5–2 săptămâni. În acest timp, planta va ceda toate componentele benefice și se va obține o compoziție vâscoasă de culoare roșu-închis ori portocaliu-galben, cu o nuanță verzui.

Uleiul se utilizează numai pentru uz extern, iar în acest caz nu trebuie aplicat pe escoriații, zgârieturi și alte răni deschise.

Utilizare în cosmetică

Arnica este folosită de mult timp în scopuri cosmetice. Încă din Evul Mediu s-a remarcat capacitatea sa miraculoasă de a rezolva probleme estetice. În principal, acestea se bazează pe proprietatea venotonică a plantei și pe capacitatea de a reduce așa-numitele venectazii (păianjeni vasculari), hemoragii și vânătăi.

În plus, cosmetologia folosește și proprietățile antiinflamatoare ale arnicei. Arnicina care intră în compoziția sa crește capacitatea pielii de a rezista acțiunilor negative externe. Iar vitaminele și antioxidanții conținute în plantă au un efect de întinerire și conferă produselor pe bază de arnică proprietăți antibacteriene.

În mod tradițional, arnica este utilizată pentru a reface pielea arsă de soare, pentru a calma roșeața și descuamările apărute în urma acesteia, pentru a trata arsurile superficiale.

Recent au fost descoperite capacitățile produselor cu arnică de a ilumina pielea datorită acizilor triterpenici conținuți în ea, care au o puternică capacitate de a suprima sinteza melaninei. Prin urmare, această plantă medicinală poate fi folosită și în lupta împotriva hiperpigmentării.

Dar înainte de a utiliza în scopuri cosmetice produse pe bază de arnică, trebuie să faceți un test de sensibilitate, deoarece planta medicinală are efect alergen și poate să nu fie potrivită pentru toată lumea.

Decoct pentru pielea cu probleme

Cu decoctul trebuie să ștergeți pielea cu coșuri, acnee, roșeață. Este deosebit de eficient în adolescență, când aceste probleme se manifestă cel mai puternic.

Pentru prepararea decoctului, turnați apă clocotită peste 2 linguri de arnică uscată și țineți amestecul la baie de apă timp de 15 minute. După răcire, strecurați și se poate aplica, după ce l-ați diluat pe jumătate cu lapte sau apă.

Loțiune pentru acnee

Acest amestec ajută la eliminarea erupțiilor acneice și a acneei.

Infuzați florile de arnică în votcă bună, pentru o parte de materie primă uscată luați 10 părți de votcă. Lăsați la infuzat o săptămână, strecurați și ștergeți zonele afectate de erupții o dată pe zi.

Loțiune pentru pielea grasă

Turnați un pahar de apă clocotită peste amestecul de arnică și salvie (luați câte o lingură din fiecare). Lăsați amestecul la infuzat timp de o jumătate de oră, strecurați și turnați în el 30 ml de votcă. Cu loțiunea obținută, ștergeți pielea feței dimineața și seara.

Loțiune pentru păr

Acest remediu combate mătreața, excesul de sebum al părului și îmbunătățește creșterea acestuia.

Turnați 100 g de alcool peste o lingură de flori uscate de arnică. Lăsați la infuzat o săptămână într-un loc întunecat. Înainte de utilizare, diluați cu apă: pentru o parte de amestec luați 4 părți de lichid, apoi masați în pielea capului de două ori pe săptămână.

Pentru căderea părului

Preparați o tinctură dintr-o lingură de arnică uscată la 100 g de alcool. Luați 1 parte tinctură și adăugați în ea 5 părți de ulei de brusture, de ricin sau de porumb, amestecați. De două ori pe săptămână, cu jumătate de oră înainte de spălarea capului, masați amestecul în pielea capului. Cu utilizarea regulată, creșterea părului se accelerează, căderea sa încetează.

Clătire pentru păr

Turnați 2 pahare de apă clocotită peste o lingură de inflorescențe, lăsați la infuzat până când amestecul devine călduț, apoi strecurați și clătiți părul cu el pentru a-i oferi un aspect mai sănătos. Este eficient să repetați cura de 1–2 ori pe săptămână.

Pentru vergeturi

Masarea uleiului sau a unguentului pe bază de arnică în pielea abdomenului previne apariția vergeturilor în timpul sarcinii, iar dacă acestea există deja, reduce manifestarea lor.

Aplicați remediul de 3 până la 4 ori pe zi.

Pentru riduri

Pentru a revigora pielea și a-i conferi un aspect mai tânăr, puteți aplica pe față de 1–2 ori pe săptămână un unguent preparat acasă. Pentru aceasta, trebuie să topiți la baie de apă 25 g de ulei de cocos, câte 20 g de ulei de shea și ceară de albine, câte o cană de ulei de sunătoare și de arnică, 2/3 cană de apă. Pentru a înmuia unguentul, adăugați în el o linguriță de ulei de gălbenele.

Luați amestecul de pe baia de apă, amestecați bine și turnați în blender. Până când ceara de albine nu s-a întărit, începeți să bateți unguentul la turații mici. Din această cantitate de produse inițiale ar trebui să rezulte aproximativ 300 g de ulei de arnică. Când masa s-a omogenizat, transferați-o într-un borcan de sticlă. Dar, în formă pură, unguentul este mai bine să nu fie aplicat pe față. Mai bine amestecați într-o ceșcuță o linguriță de unguent cu doza unică de cremă obișnuită pentru față și aplicați acest amestec pe piele.

Contraindicații la utilizare

La utilizarea externă a preparatelor pe bază de arnică pot apărea reacții alergice: roșeață, erupție cutanată, mâncărime, senzație de arsură. În aceste cazuri, trebuie să opriți imediat utilizarea produsului și să consultați un medic.

Trebuie să aveți în vedere că administrarea arnicei pe cale orală poate provoca constipație. În plus, administrarea internă a preparatelor curative cu arnică este contraindicată persoanelor cu coagulabilitate crescută a sângelui; este interzis consumul acestora de către femeile însărcinate, mamele care alăptează și copii.

Nu este permisă utilizarea necontrolată a preparatelor pe bază de arnică. Este obligatoriu să vă consultați cu medicul curant și să respectați cu strictețe doza recomandată și durata tratamentului. Depășirea acestora nu este permisă în niciun caz! În caz contrar, este posibilă intoxicația, care se manifestă prin transpirație excesivă, durere surdă în picioare și crampe ale mușchilor gambei, dispnee, frisoane, greață, vărsături, disconfort abdominal. Este foarte posibilă scăderea activității sistemului cardiovascular. La apariția unor astfel de simptome, trebuie să vă adresați imediat medicului!

Foto arnică