Iris: proprietăți medicinale și contraindicații

O plantă uimitoare, cunoscută în popor mai mult ca „cocoșel”, este răspândită pe planeta noastră de peste 4.000 de ani. Această floare este cea mai ușor de recunoscut printre grădinarii din întreaga lume, deoarece bogăția diversității speciilor îi permite să crească pe toate continentele. Dincolo de aspectul său fascinant, planta ascunde în sine nenumărate proprietăți medicinale și elemente chimice unice, pe care omul le folosește în medicină de câteva mii de ani.

Compoziția chimică

Uleiul plantei emană un miros unic de violete. Acest lucru se datorează conținutului de ulei esențial de iris din rădăcina florii. Componenta sa principală este cetona ironă; ea este cea care dă acest parfum specific. Rizomii colectați primăvara vor conține cea mai mare cantitate din această substanță vindecătoare. Proporția procentuală va crește de la 0,3 la 0,42.

Pe lângă cetona ironă, în aroma uleiului de iris există note de linalool și geraniol. Compoziția uleiului esențial unic este foarte bogată și constă din 140 de componente diferite, printre care:

• esteri metilici;
• aldehide – nonilice, acetice și m-decilice;
• fenol;
• cetonă cu miros de mentă;
• furfural.

De asemenea, acizi: undecilic, oleic, lauric, benzoic, tridecilic, miristic.

În plus, în rădăcinile plantei s-a descoperit un conținut ridicat de amidon (circa 57%) și ulei gras (aproximativ 9%). De asemenea, sunt prezente substanțe rășinoase și taninuri, mucilagii, acizi organici, glicozid izoflavonoidic iridin. Frunzele verzi de iris conțin aminoacizi și aproximativ 0,25% acid ascorbic.

Cum arată și unde crește

Irisul este o plantă erbacee perenă, care atinge maximum 90 cm înălțime. Pe tulpinile ușor ondulate și aplatizate se pot dezvolta până la 14 flori. Evoluția a transformat tulpina plantei într-un rizom. Acest lucru se observă ușor după punctul de creștere apical al rădăcinii (ca la o tulpină standard). Mai mult, pe rădăcini nu se dezvoltă muguri vegetativi. Rizomul puternic atinge 3 cm în diametru. La secțiunea sa începe să se manifeste o nuanță maro intensă. Tulpinile plantei cresc lateral datorită poziției orizontale a rădăcinii. Rizomul se ramifică constant, se împletește și se târăște, iar aceasta devine principala condiție pentru colonizarea rapidă a unor noi teritorii de către iris.

Frunzele late, în formă de sabie, sunt adunate într-o rozetă, atingând până la 2 m lungime, iar prin aspectul lor exterior amintesc de laminele de stuf. Coloritul frunzelor și al tulpinii poate fi în diverse nuanțe, de la verde intens până la verzui-cenușiu. Pe la mijlocul verii, planta intră în faza de înflorire. Pe tulpinile înalte și solide se dezvoltă mănunchiuri de flori – de obicei 4–7 într-un loc. Părțile periantului au o lamină ovoidală și sunt arcuite în jos. Ele sunt colorate în galben pal, partea centrală este marcată cu un cerc de foc, iar nervurile au o nuanță purpurie. Părțile periantului situate în interior au o structură liniară și o înălțime mult mai scurtă decât stilul. Firele pe care sunt așezate staminele au o nuanță ușoară de tonuri cremoase. Viața florii durează doar aproximativ 2–6 zile.

După ofilirea florii, la iris apare fructul. Acesta este o capsulă mică, cu trei muchii. Capsula este alungită și are o formă ovală, care la vârf este încununată cu un cioc ascuțit. În interiorul capsulei se formează aproximativ 40 de semințe. Toate sunt de dimensiuni mari, au un luciu caracteristic și multe coaste, iar culoarea lor variază de la cele mai deschise nuanțe de maro până la cele mai închise. Fructele se coc pe la jumătatea lunii august. Irisul, care se poate înmulți atât vegetativ, cât și prin semințe (generativ), este nepretențios la îngrijire, crește destul de repede și lasă rapid urmași.

Irisul nepretențios este destul de răspândit pe tot globul. Zonele sale de creștere includ aproape toată Europa (cu excepția părților cele mai nordice), Asia, teritoriile Americii de Sud și de Nord și chiar parțial regiunile africane. Irisul care crește în condiții naturale preferă solurile de luncă suficient de umede, în care conținutul de substraturi acide este cât mai divers. Planta iubitoare de umiditate poate fi adesea întâlnită pe malurile diferitelor corpuri de apă, precum și în văile râurilor.

Specii

Pe planeta noastră, această plantă unică este reprezentată de peste 240 de specii. Caracteristicile fiecăreia depind de clima și condițiile locurilor în care cresc. Uneori, diferențele sunt prea mari, dar chiar și cei mai îndepărtați reprezentanți ai florii medicinale au asemănări fundamentale comune.

1. Galben și Kempfer. Aceste soiuri sunt «japoneze», cresc lângă apă și au nevoie constantă de adăpost. Frunzele lor sunt puternic alungite și înguste, iar florile au o formă neobișnuită și culori rare.
2. Siberian. Singurul reprezentant al irișilor care formează un gazon dens și puternic. Tulpinile și frunzele sale au o formă liniară, iar florile nu prea mari sunt neobișnuit de frumoase. Are numeroși hibrizi, dintre care cel mai interesant este Spuria. Toți hibrizii au o proprietate unică – rezistența la iarnă. Floarea este răspândită într-o fâșie largă în Eurasia: începând din regiunile nordice ale Italiei și până la țărmurile Baikalului rusesc. În plus, habitate rare pot fi întâlnite în Turcia, Republica Komi și în Caucaz.
3. Țepos. Se deosebește de toți ceilalți reprezentanți prin culoarea violet intens a florii. Frunzele au o formă standard de sabie. Dintre ele se remarcă plantele scunde, a căror înălțime nu atinge nici 20 cm. Florile lor sunt mari și vii. Un exemplu este irisul fără frunze.
4. Pitic. Irisul pitic este unic prin rezistența sa la secetă, de aceea este considerat o plantă de stepă. Înălțimea sa este mică și poate atinge maximum 10, mai rar 15 cm. Florile sunt galben-viu sau liliachii, iar frunzele mari sunt întotdeauna late.
5. German (bărbos). Acesta este cel mai popular tip de iriși, dintre care se disting trei soiuri: scunde, medii și înalte. Această împărțire se face în funcție de înălțimea tulpinii pe care se află inflorescențele. Lungimea maximă a tulpinii poate ajunge la 80 cm, iar minima – 20. De asemenea, împărțirea se face și după culoarea florilor. Aici se disting cele de o singură culoare, bicolore, marginite și multe altele.
6. Olandez. Această floare iubește multă căldură și suportă greu iarna, de aceea necesită adăpost în perioadele reci ale anului. Se deosebește de celelalte prin prezența, în loc de rizom, a unor fructe subterane speciale. În fiecare an, sub pământ, planta formează câțiva bulbi mari, în care se păstrează o mulțime de substanțe nutritive. Tulpina groasă pe care se dezvoltă inflorescențele poate atinge maximum 90 cm înălțime. Pe ea se află frunze înguste și dure, care au forma unui jgheab. Florile sunt colorate într-o singură nuanță sau în două culori.
7. De mlaștină. Acest reprezentant al irișilor este cel mai gigant exemplar, deoarece înălțimea sa poate atinge 1 m. Soiul este unic nu numai prin dimensiunile sale, ci și prin perioada de înflorire, care începe în mai și se termină deja în iunie, și prin culoarea florilor. «Cocoșeii» de pe tulpini au întotdeauna o culoare galben-aurie, diluată de linii maronii. Planta iubește razele directe ale soarelui. Cu toate acestea, o altă caracteristică a sa este că, deși iubește căldura, suportă remarcabil de bine frigul iernii. Irisul de mlaștină este răspândit în întreaga lume, iar în natură poate fi întâlnit numai în văile râurilor sau în apropierea apelor.
8. Irisul spadiform. Irisul spadiform se deosebește de rudele sale prin perioada târzie de înflorire. Frunzele verzi dispuse pe tulpină sunt întotdeauna înguste și scunde. Florile au, de asemenea, trăsături distinctive vizibile: partea lor internă este foarte mică, iar petalele dispuse deasupra au dimensiuni uriașe. Tulpina are o dimensiune standard, de aproximativ 80 cm. În ansamblu, floarea are o formă turtită și plată. Aria de răspândire a florii este limitată la insulele japoneze, Coreea și China.

Recoltare și păstrare

În primul an de viață al plantei, recoltarea nu este permisă. În această perioadă, planta este îngrijită și cultivată până la vârsta necesară. În al doilea an (sau, mai bine, în al treilea) după plantare, începe recoltarea irișilor. Aceasta trebuie făcută în ultima lună a verii sau chiar la începutul toamnei. Pentru aceasta, este necesar să se dezgroape cu grijă rizomul, după care să se curețe temeinic de rădăcinile laterale, apoi să se spele cu apă, iar fructele tăiate longitudinal să se usuce la soare sau într-un echipament special. Totodată, nu trebuie uitat de amestecarea constantă a bucăților.

Materia primă obținută trebuie păstrată într-o încăpere întunecoasă, uscată și, mai ales, răcoroasă. Părțile uscate trebuie puse din timp în vase de sticlă sau în punguțe de hârtie. Astfel de condiții vor ajuta la păstrarea rădăcinilor de iris timp de câțiva ani. Rădăcina conține cea mai mare cantitate de ulei esențial, însă, în ciuda acestui fapt, florile plantei sunt și ele supuse recoltării. După aceea, din ele se obține ulei vindecător prin metoda extracției.

Proprietățile medicinale ale irisului

Toate proprietățile vindecătoare pe care le are irisul sunt legate de uleiul esențial unic și de multe alte elemente chimice conținute în rădăcina plantei. Uleiul de iris are o largă aplicare în parfumerie, cosmetologie și medicină. În frunzele verzi ale plantei s-a descoperit un conținut ridicat de vitamina C. Aceasta este cea care încetinește îmbătrânirea prematură a celulelor biologice și este un antioxidant foarte puternic. În plus, vitamina conținută în frunze îmbunătățește vizibil imunitatea oricărui organism.

Substanțele fenolice conținute în rădăcină permit vindecarea diferitelor afecțiuni inflamatorii ale organelor sistemului respirator, precum și ale sistemului urinar și ale tractului gastro-intestinal. Flavonoidele care intră în compoziția chimică a plantei pot întări mușchiul cardiac și normaliza tensiunea arterială. Acest lucru se întâmplă datorită creșterii rezistenței capilarelor vasculare. Alte substanțe chimice ale irisului pot normaliza activitatea organismului feminin în perioada menopauzei și pot completa hormonii sexuali lipsă.

Utilizarea irisului în cele mai diverse afecțiuni ale ficatului, tractului gastro-intestinal și gâtului este posibilă datorită substanțelor amare și uleiului esențial, care se găsesc în rădăcină și reprezintă un antiseptic puternic.

Planta este utilizată pe scară largă și în cosmetologie, unde are, de asemenea, un efect terapeutic asupra pielii feței și a capului. Produsele cosmetice care conțin iris au proprietăți regenerante și sunt potrivite pentru îngrijirea pielii sensibile.

În oftalmologie se folosesc și părți ale plantei erbacee. Extractul său, conținut în multe picături pentru ochi, are un efect bactericid, ajutând astfel la vindecarea chiar și a bolilor grave ale ochilor.

Irisul în medicina populară

Omenirea cunoaște de mult timp proprietățile magice ale acestei flori frumoase. În medicina populară, diferite părți ale plantei sunt utilizate pe scară largă, de la rizomi până la semințe. Din iris se prepară diverse tincturi medicinale pentru uz extern, infuzii și decocturi pentru uz intern. De asemenea, este adesea adăugat în pastele de dinți și se fac comprese medicinale din plantă.

Infuzie din rădăcini de iris pentru uz intern

Rădăcina uscată a plantei se macină până la praf. Se pregătesc 2 pahare pline cu apă fierbinte, în care se introduce 1 linguriță de pulbere curativă. Apoi, după amestecarea temeinică a soluției, se lasă pentru câteva ore. Preparatul infuzat se administrează de 3 până la 4 ori pe zi, imediat înainte de mese, câte 100 ml.

Infuzie din rădăcini de iris pentru uz extern

O astfel de infuzie este benefică pentru răni deschise și ulcere. În astfel de cazuri, apa vindecătoare se folosește pentru spălare, clătire și aplicarea de comprese pe zonele afectate. Infuzia se prepară după cum urmează: Rizomul uscat se macină până la praf. Apoi, în 250 ml de apă la temperatura camerei, de preferat rece, se introduce 1 linguriță mică de materie primă pregătită anterior. După amestecarea infuziei obținute, se lasă timp de 9 ore într-un loc întunecat. După aceasta, va fi gata pentru utilizarea corespunzătoare.

Decoct pentru tratarea hepatitei epidemice acute

Pentru aceasta, se fierbe apa. Se iau aproximativ 10 semințe ale plantei cu frunze subțiri și se toarnă peste ele un pahar cu apă clocotită. Apoi se aprinde plita și se pune pe foc amestecul preparat din semințe și apă. Se reduce focul la minimum. Astfel, se fierbe decoctul aproximativ 6 minute. Apoi, se ia remediul de pe foc și se lasă să se infuzeze cel puțin 4 ore. După acest timp, decoctul se filtrează cu grijă. Numai după aceasta remediul poate fi administrat intern. Acest lucru trebuie făcut după cum urmează: Se umple un pahar aproximativ 40% cu decoct. Se consumă exact această cantitate de fiecare dată, la 2 ore după mese, de preferat de 2 până la 3 ori pe zi.

Infuzie din semințe de iris în hepatita epidemică

Semințele de iris cu frunze subțiri se macină până la praf. Apoi, o treime dintr-o linguriță mică de pulbere de iris se toarnă cu un pahar de apă cu gheață. Apoi, amestecul se pune pe foc, unde trebuie adus la fierbere. De îndată ce remediul fierbe, se cronometrează. După fierbere, soluția se mai fierbe exact 10 minute. Produsul finit se lasă să se răcească și să se infuzeze timp de o oră; numai după aceasta poate fi utilizat conform destinației. Decoctul strecurat se administrează cu o jumătate de oră înainte de masă. De fiecare dată se bea o treime de pahar. Se face astfel dimineața, la prânz și seara.

Rețetă de infuzie profilactică din iris furcat

Pentru prepararea următoarei infuzii este necesar să luați o tulpină de iris bifurcat. Tulpina uscată se taie mai întâi în bucăți mici, apoi se mărunțește până la starea de pulbere. Apoi, 4 g de pulbere se pun într-un pahar sau în orice alt vas, important să fie de același volum, și se toarnă apă fierbinte. Amestecul rezultat se fierbe timp de 2–4 minute. Apoi decoctul se lasă la infuzat cel puțin o oră și apoi se filtrează bine. Infuzia profilactică obținută se consumă de cel mult 4 ori pe zi. Se procedează astfel: de fiecare dată umpleți paharul pe jumătate, adăugați o lingură de miere, amestecați bine totul și consumați oral.

Tinctură alcoolică din rădăcini de iris

Pentru prepararea tincturii alcoolice este important să folosiți doar rădăcinile proaspăt dezgropate ale plantei. Acestea trebuie spălate bine și apoi mărunțite cu ajutorul mașinii de tocat carne. Pasta obținută se amestecă în raport de 1/1 cu vodcă sau cu soluție de alcool (de cel mult 70 de grade). Tinctura alcoolică proaspătă se pune la păstrat în frigider sau într-un loc întunecos și rece timp de cel puțin 3 săptămâni. Când medicamentul va fi complet gata, el va putea fi administrat în două moduri.

1. Este necesar să luați o bucată de tifon și să decupați din ea o bucățică pentru confecționarea pansamentului. Apoi umeziți-o bine în tinctura alcoolică și înfășurați picioarele în locul unde există pinteni osoși, acoperind deasupra cu folie de celofan. Lăsați locul bolnav în această stare o noapte întreagă. Dimineața îndepărtați pansamentul. Iar seara, înainte de a vă culca, ungeți bine locul bolnav cu vaselină și masați-l neapărat. Urmați acest tratament timp de trei săptămâni, alternând din două în două zile pansamentul vindecător cu masajul.
2. Administrarea tincturii alcoolice din rădăcini de iris este de asemenea utilă bolnavilor de tuberculoză sau bronșită. Pentru aceasta, înainte de utilizare, adăugați 1 linguriță de tinctură într-un pahar cu infuzie de mușețel. Infuzia obținută se folosește pentru gargară, care trebuie făcută la fiecare 2 ore.

Tinctură apoasă din rădăcini de iris

Rădăcinile uscate ale plantei se taie în bucăți mici, care apoi se freacă până devin o pulbere vindecătoare. Apoi, într-un termos, puneți 2 linguri cu vârf din pulberea obținută. Umpleți termosul cu apă fiartă și închideți-l. Amestecul trebuie să se infuzeze o noapte întreagă. După aceea, filtrați-l bine. Acum preparatul este gata de utilizare. Există mai multe moduri de utilizare a infuziei vindecătoare de iris.

1. Se folosește în caz de tuse puternică. Bolnavul trebuie să bea o treime de pahar de infuzie dimineața, la prânz și seara.
2. Celui care suferă de hidropizie sau are edeme multiple îi va ajuta de asemenea tinctura de iris. Persoanele respective trebuie să consume oral, de 3 ori pe zi, câte 1 lingură de preparat.
3. Persoanelor care au diverse tumori și mastită le vor ajuta bine pansamentele de tifon sau discurile de vată, bine înmuiate în soluție. Acestea trebuie aplicate pe locul afectat timp de cel puțin 40 de minute.

Rețetă de remediu laxativ din tulpini de iris

Pentru prepararea unui laxativ universal, veți avea nevoie de o tulpină mică și tânără a plantei. Trebuie să o tăiați bine în bucăți mici și să adăugați o jumătate de linguriță de miere. Consumați pasta rezultată pe cale orală.

Rețetă de cataplasme din frunze de iris

Cataplasmele din frunze de iris ajută foarte bine la îndepărtarea calusurilor de pe mâini și picioare. Pentru aceasta se folosesc frunzele de iris pal. Rețeta este extrem de simplă. Trebuie doar să tăiați mărunt frunzele și să le opăriți cu apă clocotită. Apoi aplicați bucățile de plantă pe locul dureros timp de cel puțin 3 ore. Este important să nu uitați să repetați această procedură încă de 2 ori.

Remediu din iris pentru durerea de dinți

Pentru prepararea acestui remediu, veți avea nevoie de 40 g de rădăcini uscate de iris de apă. Mărunțiți bine materia primă și puneți-o într-un recipient potrivit. Turnați deasupra pulberii un pahar de vin roșu. Amestecați totul bine și sigilați vasul. Apoi lăsați amestecul într-un loc uscat și întunecat timp de o săptămână întreagă, de exemplu într-un dulap. Este important să nu uitați să agitați zilnic amestecul din vas. Când expiră termenul, filtrați cu atenție soluția folosind o tifon obișnuit împăturit în mai multe straturi. Treceți lichidul printr-un alt recipient curat. Nu utilizați medicamentul preparat prea des. De asemenea, nu îl puteți folosi în scop profilactic. Utilizarea este permisă numai atunci când o persoană are durere de dinți. În acest caz, pacientul trebuie să ia pe cale orală aproximativ 20 ml de infuzie la fiecare 3 ore.

Rețetă de pastă de dinți din iris germanic

La început, trebuie să amestecați bine 4 g de celuloză și 40 ml de glicerină. Apoi, din rădăcinile uscate de iris, faceți o pulbere, măcinând bucățile pre-mărunțite până la praf. Pentru prepararea pastei, veți avea nevoie de 20 g de pulbere. Amestecați-o cu 20 de picături de ulei esențial. Acum combinați amestecurile obținute într-unul singur și frământați bine toate ingredientele. Amestecând cu grijă, turnați încet 70 ml de apă fiartă. După aceasta, opțional, puteți adăuga în pastă 200 ml de conservant, precum și 0,4 ml de acid lactic. Amestecați totul din nou bine, iar pasta va fi gata. Datorită componentelor din compoziția pastei de dinți, aceasta va avea o ușoară abrazivitate.

Decoct pentru menstruații abundente

Pentru prepararea băuturii curative, veți avea nevoie de 50 g de rădăcină de iris pre-mărunțită în pulbere. Turnați peste ele un pahar de apă rece, purificată. Apoi puneți soluția la baie de aburi timp de 15 minute, după care va fi gata pentru o filtrare atentă. Apoi completați decoctul la volumul inițial adăugând apă fiartă. Împărțiți conținutul paharului în trei părți egale. Dimineața, la prânz și seara, consumați pe cale orală câte o parte în înghițituri lente și măsurate. Un astfel de tratament profilactic va ajuta la evitarea pierderii abundente de sânge din organism.

Pulbere din semințe de iris

Pentru prepararea pulberii curative, este necesar să utilizați semințele de iris german. Boabele scoase din păstaie se toarnă într-un mojar de porțelan și se pisează cu grijă până la obținerea unei pulberi. Apoi, se presară pe rănile sângerânde și deschise.

Rețetă pentru proceduri acvatice cu iris

În cada umplută cu apă fierbinte, trebuie să adăugați aproximativ 10 picături de ulei esențial de iris. Este important să nu uitați să turnați 30 de picături de emulgator. O astfel de baie ajută organismul să se relaxeze și are un efect regenerant asupra pielii.

Tipuri de preparate medicinale

Planta erbacee vindecătoare este utilizată în cele mai diverse forme, compoziții și amestecuri. Prepararea remediului curativ din iris depinde de boala care trebuie eliminată. O gamă atât de largă de utilizări ale plantei se datorează compoziției sale chimice unice, care include multe elemente benefice.

Infuzie

Infuzia din diferite părți ale irisului poate fi aplicată atât intern, cât și extern. Utilizarea externă este posibilă sub formă de comprese și spălarea rănilor și ulcerelor care s-ar putea infecta. Infuzia se administrează intern în caz de cancer, boli ale stomacului și ale glandei tiroide.

Tinctură

Tincturile de iris sunt pe bază de alcool sau apă. Ele sunt utilizate pentru tratarea celor mai diverse afecțiuni ale căilor respiratorii și ale organelor, în caz de bronșită acută, pneumonie și astm. De asemenea, tinctura are un efect hemostatic foarte bun.

Decoct

Decoctul curativ de iris ajută în cele mai diverse afecțiuni. Cel mai adesea este folosit pentru dureri de dinți. În acest scop, se clătește cavitatea bucală cu decoctul. Decoctul ajută împotriva mătreții, a cancerului și a diferitelor tumori.

Ceai

Cea mai frecventă utilizare a ceaiului de iris este indicată celor care au afecțiuni ale cavității toracice sau mastopatie. În acest caz, ceaiul are un efect terapeutic.

Ulei

Uleiul de iris oferă un ajutor semnificativ în bolile grave ale tractului gastrointestinal și ale ficatului, ulcerelor gastrice, colicilor, gastritelor și chiar calculilor biliari.

Utilizarea în bucătărie

Minunatul parfum de violete emanat de rădăcinile irisului erbaceu a făcut din această plantă minunată unul dintre ingredientele diferitelor feluri de mâncare. Cel mai adesea, rădăcinile uscate și măcinate sub formă de pulbere sunt utilizate la fabricarea diverselor produse de cofetărie. Din rădăcină se prepară, de asemenea, făină și amidon pentru copt. Dar, pe lângă aceasta, spectrul de utilizare al plantei în gastronomie este foarte larg. Pulberea intră în compoziția multor condimente pentru pește și carne, fiind un condiment unic capabil să sublinieze gustul uimitor. Extractul de floare este adesea folosit ca aromatizant, adăugându-l în orice băuturi, înghețată, fructe confiate, dulcețuri și gemuri. Irisul este utilizat pe scară largă și în producția de lichioruri și băuturi alcoolice.

În ciuda acestui spectru larg de utilizare a irisului în gastronomie, cel mai adesea este utilizat în restaurante exclusive. La urma urmei, planta este extrem de specifică și necesită o manipulare specială, pe care o stăpânesc bucătarii-șefi.

Contraindicații la utilizare

Principalul factor din cauza căruia trebuie să se renunțe la administrarea diferitelor preparate medicamentoase care conțin orice soi de iris este intoleranța individuală. Totuși, pe lângă aceasta, ar trebui să se abțină și persoanele care au o coagulare sanguină crescută. De asemenea, irisul poate dăuna copiilor mici, femeilor însărcinate și celor care alăptează.

Fotografie cu iris