Ghiocelul: proprietăți terapeutice și contraindicații

După cum spune o frumoasă legendă, Dumnezeu i-a alungat pe Adam și Eva din rai iarna. Eva suferea din cauza frigului și a zăpezii, iar natura, observând suferința ei, a hotărât să o încurajeze și a transformat o parte din fragedele fulgi de nea în flori la fel de delicate și grațioase. De atunci, la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, pământul se acoperă cu ghiocei plăcut mirositori, subțiri și rafinați.

Ghiocelul este o plantă specifică de primăvară timpurie. El înflorește în timpul topirii zăpezii și, deoarece această perioadă variază în diferite regiuni, ne poate încânta cu elegantele sale inflorescențe miniaturale de la ultima săptămână a lunii februarie până la jumătatea lunii aprilie, în funcție de zona climatică în care crește.

Denumirea științifică a ghiocelului este galanthus, formată din două rădăcini grecești – gala și anthos, care în traducere înseamnă „floarea laptelui”.

Compoziția chimică

Cu această floare delicată trebuie să fim precauți: întrucât fiecare parte a sa conține un grup întreg de alcaloizi, format din 37 de substanțe – nivalină, licorină, galantină, tazetină și, cel mai important, galantamină. Cea mai mare concentrație se găsește în bulb. Galantamina are capacitatea de a acționa asupra sistemului nervos central, stimulând activitatea celulelor creierului și măduvei spinării, motiv pentru care această plantă este utilizată în medicina oficială.

Nivalina a fost, de asemenea, folosită de mult timp în scopuri medicinale. În special, călugării tibetani au folosit-o pentru a calma spasmele vasculare ale picioarelor și pentru a trata cancerul, ceea ce, totuși, nu a găsit aplicare în medicina oficială.

Dacă analizăm distribuția alcaloizilor în plantă, trebuie menționat că în bulbi predomină tazetina, iar în frunze – licorina.

Următoarea componentă a ghiocelului sunt taninurile. Caracteristica lor distinctivă este capacitatea de a neutraliza substanțele cancerigene, de a elibera intestinul de toxine și de a proteja tractul gastrointestinal de inflamații, precum și de a opri sângerările.

Acizii organici, de asemenea ingredient al acestei plante medicinale, susțin sistemul imunitar și echilibrul acido-bazic al corpului uman, îmbunătățesc funcția intestinală și stimulează sinteza sucului gastric.

În diferite părți ale ghiocelului se găsesc, de asemenea, compuși minerali, zaharuri, lipide și vitamine, dar proprietățile lor nu sunt utilizate în practică.

Cum arată și unde crește

Botanicii clasifică ghiocelul ca plantă perenă bulboasă. Perioada sa de vegetație este scurtă – doar câteva săptămâni. Mai întâi încântă cu flori delicate, după aproximativ două săptămâni acestea se ofilesc, iar în scurt timp se veștejesc și frunzele.

Ghiocelul are un bulb mic – de la 2 la 3 cm. Acesta se formează din solzii anilor anteriori și are un mugure de regenerare. Solzii se formează în fiecare an – câte trei pe sezon. În axilele lor se ascund bulbii mici.

În fiecare primăvară, din bulbi apar în mănunchi frunze lungi și liniare. În același timp apar și bobocii. Pedunculii florali cresc mai înalți decât frunzele, care par să treacă pe plan secund, lăsând lumea să admire primele flori frumoase. Cu toate acestea, după înflorire, frunzele încep o creștere activă și pot atinge o lungime de 20 cm și o lățime de până la 3 cm. Vârfurile frunzelor, la diferite specii de ghiocel, sunt fie ascuțite, fie rotunjite.

Culoarea frunzelor poate fi verde-deschis, chiar cu o tentă gălbuie, sau verde-intens. Lamelele frunzelor sunt mate și lucioase, ca și cum ar fi acoperite cu un strat de grăsime sau ceară. La unele specii, frunza este netedă, la altele – încrețită.

Pedunculul are formă tubulară, de obicei lucios. Involucrul este format din trei sepale-petale exterioare de culoare albă, destul de lungi – până la 3 cm, și trei interioare.

Staminele sunt situate adânc în interiorul florii. Planta este polenizată de primele insecte timpurii – albine, muște, fluturi. Deja în mai se coace fructul – o capsulă cărnoasă și suculentă, în interiorul căreia, între valve, se ascund semințe rotunde.

Ghiocelul crește pe întreg teritoriul Europei, cu excepția regiunilor nordice severe, precum și în regiunile Asiei Mici. Un număr deosebit de mare de varietăți se întâlnește în Caucaz. Tocmai poalele munților caucazieni sunt considerate patria ghiocelului, de unde s-a răspândit în alte teritorii.

Specii

Ghiocelul numără 19 varietăți, dintre care mai mult de jumătate – 12 – cresc pe teritoriul Rusiei și al țărilor din apropiere.

Ghiocelul lui Voronov și-a primit numele de la marele specialist în plante caucaziene, botanistul Iu. N. Voronov. Această varietate este cultivată și folosită în scopuri medicinale. Se remarcă prin frunzele verde-intense, lucioase, cu o ușoară tentă gălbuie. Frunzele sunt ușor „îndoite” pe jumătate pe lungime, având pe partea inferioară așa-numita carenă. După înflorire, frunzele cresc până la 22 cm, se abat de la mijlocul unde se află pedunculul și se răsucesc în direcția înclinării.

Pedunculul crește până la 15 cm înălțime, iar pe el se află o floare lungă de aproximativ 4,5 cm. Perioada de înflorire a ghiocelului lui Voronov este februarie sau începutul lunii martie. Fructele se coc în mai, iar în iunie planta se ofilește.

Această varietate de ghiocel se întâlnește doar în Caucaz. Arealul său se întinde de-a lungul coastei estice a Mării Negre și cuprinde ușor Turcia. Nu se îndepărtează mult de granița dintre apă și uscat, dar mai aproape de regiunile sudice poate urca în munți, situați la aproximativ 40 km de coastă. Elementul său – pădurile umede de foioase.

Ghiocelul alb ca zăpada se caracterizează prin frunze cenușii, ca și cum ar fi acoperite cu un strat de ceară; după înflorire, ele se alungesc până la 25 cm. La capătul petalelor albe se află o pată verde în formă de potcoavă.

Deoarece arealul său de răspândire este destul de larg – de la țările Europei Centrale și de Est până la Transcaucazia, perioada de înflorire este, de asemenea, întinsă pe măsură ce avansăm de la sud către regiunile mai nordice – din ianuarie până în aprilie.

În condiții naturale, locuitorii multor țări europene îl admiră – de la Germania, care este cel mai nordic stat unde crește ghiocelul alb ca zăpada, până la Italia, inclusiv Sicilia. Cele mai sudice latitudini unde această plantă nu este o raritate – Turcia. Pe teritoriul Rusiei, nu este greu să îl întâlniți în regiunile cursului sudic al Donului.

Ghiocelul alb ca zăpada poate fi văzut atât pe marginile pădurilor sau în tufișuri, cât și pe spații libere deschise – de la poalele dealurilor până la centura montană alpină. Această plantă este cea mai timpurie plantă meliferă din natură, de pe care albinele culeg nectar deja chiar și în februarie.

Ghiocelul cu frunze înguste este foarte asemănător cu ruda sa – ghiocelul alb ca zăpada, dar mai miniatural. Se întâlnește doar în Kabardino-Balkaria – crește printre tufișuri pe versanții nordici ai munților la o altitudine destul de mare – până la 700 m deasupra nivelului mării. Din cauza colectării sale în masă pentru buchete, planta este în pericol de dispariție și, prin urmare, este inclusă în Cartea Roșie a Rusiei.

Ghiocelul lui Elwes poartă numele botanistului englez Henry John Elwes. El a fost cel care, în 1874, a găsit și a descris prima dată această varietate de plantă. Frunzele sale pot fi atât verzi, cât și cenușii, iar pe vârfurile lor se află o mică glugă. Florile nu sunt mari, cu petale de până la 2 cm lungime, iar la baza și vârful lor există câte o pată verde. Este răspândit în Bulgaria, pe teritoriile estice ale fostei Iugoslavii, în toate regiunile Turciei cu excepția celor estice și pe insulele din Marea Egee. Este utilizat pe scară largă în grădinăritul ornamental.

Ghiocelul cu frunze plate poate fi întâlnit doar pe pajiștile montane și pe versanții cheilor din Osetia de Nord și Georgia, în restul lumii nu crește. Bulbul său este unul dintre cei mai mari dintre toate speciile de ghiocel – până la 5 cm lungime și aproximativ 4 cm diametru, solzii albi. Frunzele lucioase de culoare verde închis, plate și late, cu o pețiol clar evidențiat. După înflorire, cresc până la 25 cm, având o lățime de peste 3,5 cm. Tulpina florală după încheierea înfloririi își continuă creșterea și se alungește până la 22 cm, în timp ce de obicei nu depășește 15 cm. Perioada de înflorire a ghiocelului cu frunze plate – aprilie și mai.

Ghiocelul plisat se caracterizează prin frunzele cenușii-verzui, plisate, cartilaginoase și obtuze. Ele par acoperite cu un strat ceros, iar după înflorire devin grase. Pedunculul pare, de asemenea, acoperit cu ceară, florile sunt mari, cu petale de până la 5 cm. La început, ele sunt considerabil mai lungi decât pedicelul, dar acesta continuă să crească în perioada de înflorire și, în final, capătă lungimea necesară.

Ghiocelul înflorește în martie și aprilie și se remarcă printr-un miros profund și puternic. Arealul său de răspândire include munții și podișurile Moldovei, Crimeei și României, unde crește pe marginile pădurilor și în tufișuri. Această varietate de plantă a devenit atât de îndrăgită de florari, încât aceștia au dezvoltat pe baza ei 10 soiuri de ghiocel decorativ, care s-au aclimatizat perfect în grădinile rusești.

Ghiocelul Reginei Olga are o bulbă ovală destul de mică – nu mai mult de 2 cm lungime și 1,5 cm în diametru. Această specie de ghiocel se deosebește prin faptul că frunzele sale apar la lumină nu primăvara, ci toamna, mult după înflorire, în septembrie și octombrie. Florile sunt medii, cu petale de până la 2,5 cm lungime. Acest ghiocel crește pe marginile pădurilor de brad și molid din sudul Greciei.

Recoltare și păstrare

Din punct de vedere medicinal, cea mai valoroasă este considerată bulbul de ghiocel, recoltarea acestuia se face în aprilie sau mai. Dar, deoarece ghiocelul este recunoscut ca plantă pe cale de dispariție și multe dintre varietățile sale sunt incluse în Cărțile Roșii federale și regionale, este mai bine să colectați părțile aeriene – florile și frunzele. Și acestea au numeroase proprietăți curative.

Este important să nu greșiți și să luați planta doar dacă sunteți absolut sigur că este un ghiocel. Cel mai sigur este să mergeți la recoltare în locurile unde ghiocelul crește în masă, destul de des și de dens.

Înainte de a merge după planta medicinală, este necesar să vă procurați mănuși, în care să culegeți materia primă, pentru a nu vă intoxica cu substanțele puternice care intră în compoziția bulbilor, frunzelor și florilor.

Pentru recoltare, alegeți o vreme însorită, caldă și senină. Cel mai bine este să începeți lucrul înainte de prânz, când roua s-a stins deja.

Data exactă a recoltării materiei prime medicinale trebuie stabilită în funcție de stadiul de deschidere a florii. Cel mai bine este să nu amânați și să începeți recoltarea atunci când mugurii tocmai s-au deschis. Sub nicio formă nu trebuie să așteptați până când înflorirea se apropie de sfârșit și încep să se formeze capsulele seminale.

Nu trebuie să culegeți toate plantele la rând – în acest caz, populația de ghiocel din acel loc nu se va mai reface niciodată. Bulbii, după scoatere, trebuie scuturați bine de pământ, tăiați rădăcinile cu un secator, spălați materia primă și utilizați proaspătă. Din bulbi se poate face suc sau tincturi pe bază de apă și alcool.

Partea verde a plantelor trebuie, de asemenea, tăiată în perioada de înflorire, așezată pe hârtie sau pânză de bumbac pe o verandă bine ventilată sau pur și simplu sub un acoperiș, pentru a nu fi expusă la ploaie. După uscare, mărunțiți în pulbere, pe baza căreia veți prepara apoi decocturi și tincturi pe bază de apă. Păstrați în recipiente de sticlă bine închise timp de un an.

Înainte de a prepara compoziții curative din materii prime medicinale, trebuie să vă asigurați că planta nu s-a stricat. Deschizând vasul unde se păstrează pulberea, trebuie să o mirosiți. Nu trebuie să existe mirosuri străine – doar aroma plantei. De asemenea, trebuie să acordați atenție aspectului și culorii și să utilizați numai materia primă care s-a păstrat impecabil.

Proprietățile terapeutice ale ghiocelului

În ghiocel, cel mai mare interes medical îl prezintă alcaloidul galantamină. Acesta este componentul principal al plantei pe care se bazează metodele de tratament.

1. Galantamina este considerată un remediu de neînlocuit pentru tratarea simptomelor poliomielitei și paraliziei cerebrale. Eficacitatea alcaloidului este recunoscută și pentru a scăpa de suferințele din radiculită, polinevrită, miopatie, precum și pentru refacerea organismului după leziuni grave care au afectat nervii motori, în special în procesul de recuperare după accidente rutiere. Utilizarea sa este determinată de capacitatea galantaminei de a restabili conexiunile dintre sistemul nervos și cel muscular, ceea ce joacă un rol important în îmbunătățirea mobilității mâinilor și picioarelor. Mai mult, eficacitatea ghiocelului a fost confirmată de multe ori de practică în timpul epidemiei de poliomielită care a avut loc după Marele Război Patriotic, când pur și simplu nu existau alte mijloace de combatere a acestei boli grave.
2. Compozițiile pe bază de ghiocel, preparate din orice parte a acestuia – de la bulb până la flori, ajută la reducerea frecvenței crizelor epileptice, calmează convulsiile, liniștesc nervii, atenuează starea isterică, scapă de insomnie și asigură un somn sănătos și profund.
3. Datorită capacității galantaminei de a reduce tensiunea arterială, aceasta este utilizată pentru tratarea primelor grade de hipertensiune. Bolile de inimă sunt un alt domeniu de aplicare a plantei medicinale.
4. Galantamina contribuie la îmbunătățirea peristaltismului intestinal și stimulează producția de salivă, deci poate fi utilizată pentru reglarea digestiei. În ginecologie, alcaloidul ghiocelului este, de asemenea, solicitat: ajută la calmarea inflamațiilor organelor sistemului reproducător feminin și, de asemenea, elimină problemele ciclului menstrual, mai ales dacă acestea au fost asociate cu menstruații sărace și dureroase.
5. Ghiocelul arată rezultate bune ca mijloc de combatere a problemelor pielii – cum ar fi infecțiile fungice sau scabia, deoarece această plantă medicinală posedă capacități antimicotice.
6. Cu furuncule și abcese, compozițiile pe bază de ghiocel se descurcă, de asemenea, bine, acțiunea lor bazându-se pe efectul antiseptic propriu alcaloidului galantamină. Pentru eliminarea acestor probleme, se folosesc extern decocturi și tincturi de ghiocel. Datorită efectului antiseptic, ele se folosesc și intern – sunt utilizate ca mijloc auxiliar în tratamentul răcelii și bronșitei. În caz de angină, se poate face gargară cu preparate din această plantă.

Ghiocelul în medicina populară

Cel mai adesea, vindecătorii populari prescriu preparate din ghiocel pentru uz extern, și de obicei acestea sunt tincturi alcoolice sau pe bază de apă, făcute din bulbi sau părțile verzi ale plantei. Dar în arsenalul lor terapeutic există și remedii pentru uz intern.

Este important să nu uitați, după aplicarea externă a preparatelor terapeutice pe bază de ghiocel, să spălați cu apă zonele unde s-a aplicat remediul și mâinile – pentru a nu apărea simptome neplăcute de intoxicație.

Pentru furuncule și scabie

Pentru prepararea acestei tincturi, veți avea nevoie de bulbi de ghiocel. La 10 g de bulbi, luați 1 litru de alcool medical nediluat. Tăiați ușor bulbii cu un cuțit (faceți acest lucru purtând mănuși, pentru a nu vă intoxica) și turnați alcoolul peste ei într-un recipient din sticlă curată – de exemplu, într-un borcan. Închideți bine borcanul și puneți-l la macerat timp de o lună într-o încăpere întunecoasă și răcoroasă. Când tinctura este gata, strecurați-o și păstrați-o, asigurându-vă că notați pe borcan că este un remediu otrăvitor.

Acest preparat se utilizează pentru tratarea pielii în cazul infecțiilor fungice, precum și atunci când aceasta este afectată de furuncule sau scabie.

Pentru dureri articulare

Pentru prepararea tincturii care calmează durerile din articulațiile mari și mici, în caz de sciatică, puteți lua 50 g de bulbi sau 100 g de frunze. Mărunțiți materia primă medicinală și turnați peste ea alcool medical pur (un litru). Puneți la macerat timp de o lună într-un loc întunecos și rece. Apoi filtrați și utilizați sub formă de comprese. Pentru a nu vă arde pielea, aplicați compresa nu mai mult de 15 minute. Puteți, de asemenea, să frecați zonele dureroase cu tinctura.

Pentru îmbunătățirea funcției glandelor suprarenale

În scopul normalizării activității glandelor suprarenale, se utilizează o tinctură din flori. Trebuie să culegeți destul de multe – aproximativ 80 g de flori împreună cu pedicelele. Turnați materia primă proaspătă într-un vas de sticlă sau ceramică cu jumătate de litru de votcă de calitate. Lăsați la macerat într-un loc în care razele soarelui nu ajung pe recipient, timp de 40 de zile. Apoi strecurați tinctura și luați-o de 3 ori pe zi înainte de mese. Doza pe o singură administrare – nu mai mult de 20 de picături. Pentru a îmbunătăți gustul, puteți combina administrarea remediului cu o jumătate de linguriță de miere.

Pentru tratarea infecțiilor fungice

Din timpuri străvechi, vindecătorii populari folosesc o infuzie rece de ghiocel pentru combaterea bolilor fungice ale pielii. Pentru prepararea ei, frunzele plantei proaspăt culese (trei mănunchiuri mici) trebuie turnate cu 3 litri de apă rece și lăsate timp de 12 ore. După acest timp, preparatul pentru baia picioarelor este gata. Este mai bine să îl pregătiți dimineața, pentru a-l aplica în fiecare seară – până când simptomele infecției fungice dispar. Durata procedurii – până la 20–30 de minute. Înainte de a introduce picioarele în remediul terapeutic, acesta trebuie încălzit până la o temperatură confortabilă.

Pentru durerea articulară

Decoctul din frunzele și florile plantei este eficient în durerile articulare – atât cele mari, cât și cele mici. Pentru preparare, sunt necesare părțile aeriene ale plantei – frunzele și florile. Se fierbe un buchet bun de plantă timp de un sfert de oră în jumătate de litru de apă. Când s-a răcit până la o temperatură călduță, se strecoară, se umezește în compoziția vindecătoare un tifon sau o bucată de pânză din bumbac și se aplică sub formă de compresă pe zonele problematice. Nu se ține această compresă mai mult de 15 minute – poate apărea o arsură. Procedura este mai bine să se efectueze înainte de culcare, pentru a înfășura imediat articulația dureroasă cu o șal sau eșarfă caldă pe tot timpul nopții.

Pentru cistită și pielonefrită

Ghiocelul este folosit de vindecătorii populari pentru tratarea inflamațiilor organelor sistemului excretor – rinichi și vezică urinară – cum ar fi cistita sau pielonefrita. Această compoziție poate ajuta și la eliminarea enurezei sau a urinării frecvente și necontrolate. Pentru a o prepara, este necesară pulberea din frunzele și florile uscate ale plantei. Se toarnă 300 ml de apă clocotită peste 10 g de pulbere vindecătoare și se pune compoziția la baie de apă, unde se încălzește timp de 20 de minute. Se scoate, se răcește și se strecoară. Se bea câte 5 g (sau o linguriță) de 3 ori pe zi. În același timp cu administrarea acestui remediu, trebuie să se bea multe lichide. Rezultatul va fi eliminarea cu succes a infecției din rinichi și vezica urinară.

Unguent pentru durerea articulară

Respectând toate măsurile de precauție, se rade pe răzătoare sau cu ajutorul blenderului o cană de bulbi de plantă medicinală. Se amestecă pasta obținută cu grăsime de capră (5 căni) într-un vas termorezistent. Se acoperă cu capac și se pune la cuptor pentru 3 ore, unde se fierbe la o temperatură de aproximativ 150 de grade. Când unguentul obținut s-a răcit, poate fi folosit nu numai pentru ameliorarea suferințelor cauzate de durerea articulară, ci și pentru tratarea problemelor pielii – scabie, infecție fungică, furuncule. Se aplică zilnic – înainte de a merge la culcare. Numărul de proceduri depinde de durata bolii, frecțiunile continuând până la dispariția simptomelor.

Pentru tratarea problemelor de piele

Se adună flori de ghiocel (o cană), se trec prin mașina de tocat. Pasta obținută se distribuie într-un strat uniform pe o pânză din bumbac și se aplică sub formă de compresă pe articulația dureroasă sau pe suprafața pielii afectate de ciupercă. Deasupra se acoperă cu folie de plastic, durata procedurii – 15 minute.

Pentru durerea acută articulară

Se zdrobește cu ajutorul blenderului un pumn de flori de ghiocel (cu pedunculi). Se aplică pasta sub formă de aplicație pe articulația care provoacă neplăceri. După 15 minute, remediul vindecător se clătește cu apă curată. Ghiocelul va elimina durerea, va reduce inflamația.

Pentru durerea de dinți

Dacă vă doare dintele sau vi s-a umflat obrazul după ce medicul stomatolog a extras un dinte, vă va ajuta clătirea cavității bucale cu tinctură diluată de ghiocel. Un astfel de remediu trebuie pregătit într-un mod special. Turnați 80 de flori ale plantei medicinale în vodcă (0,5 l). Puneți sticla cu amestecul pe un pervaz însorit timp de 40 de zile. Agitați tinctura zilnic. Când este gata, filtrați lichidul și păstrați-l într-un loc întunecos și răcoros. Pentru clătirea gurii, diluați o linguriță de remediu în apă fiartă. Pe dintele dureros puteți aplica timp de 15 minute un tampon de tifon îmbibat în tinctură.

Pentru a spori efectul terapeutic, completați procedura prin administrarea internă a remediului: de 3 ori pe zi, înainte de mese, luați câte 20 de picături. Beți cu apă în care s-a dizolvat miere (jumătate de linguriță la 100 ml de lichid).

Pentru lumbago

Acest remediu tratează nu numai sciatica și artrita, ci și atonia intestinală. Luați 20 g de pulbere uscată din planta medicinală, turnați peste ea 0,5 l de apă clocotită și țineți-o pe baie de apă timp de 15 minute. Răciți, filtrați și luați câte o linguriță de 2-3 ori pe zi. Durata tratamentului depinde de gravitatea și avansarea bolii. Încetați administrarea remediului după vindecare completă. Aceeași compoziție este potrivită și pentru ameliorarea stării în caz de poliomielită, paralizie cerebrală și boli oncologice – dar numai ca tratament auxiliar, pe lângă medicamentele farmaceutice prescrise de medicul curant.

Tipuri de preparate medicinale

Infuzie

Infuzia rece de ghiocel se folosește pentru băi recomandate în tratarea afecțiunilor pielii. Pentru 5 l de apă, luați 3 buchete mari de frunze și tulpini cu flori ale plantei medicinale. Turnați apă peste materialul vegetal și lăsați-l la infuzat timp de 12 ore. Înainte de procedură, filtrați lichidul și turnați-l în apa de baie. Stați în apa medicinală timp de 15 minute la o temperatură confortabilă. Apa foarte fierbinte nu este potrivită pentru baie. După procedură, clătiți-vă sub duș.

Tinctură

Două buchețele mici de ghiocel se trec prin mașina de tocat carne sau se zdrobesc cu blenderul până devin pastă. Se toarnă peste ele un pahar de vodcă bună. Se lasă la infuzat 10 zile într-un loc întunecos și răcoros. Se strecoară și se freacă cu tinctura obținută genunchii, umerii, coatele, lombarul sau degetele dureroase. Acest preparat vindecă atât durerea acută, cât și pe cea surdă și ameliorează starea dacă picioarele se simt grele.

Decoct

O cană de verdeață proaspătă tocată de ghiocel (frunze și flori cu pedunculi) se fierbe timp de 15 minute într-o jumătate de litru de apă, acoperind ermetic cu un capac. După răcire, se strecoară, se umezește un tifon sau o pânză moale de bumbac în decoct și se aplică sub formă de compresă pe articulațiile inflamate sau pe zonele pielii afectate de ciuperci sau scabie. După 15 minute, se îndepărtează compresa. Dacă remediul a fost folosit pentru tratarea unei articulații, după procedură este mai bine să o înfășurați cu o eșarfă caldă. Nu este nevoie de înfășurare caldă dacă se tratează probleme ale pielii.

Contraindicații la utilizare

Înainte de a începe tratamentul acasă cu preparate vindecătoare pe bază de ghiocel, trebuie să vă consultați cu medicul dumneavoastră curant.

În timpul utilizării interne a preparatului din planta medicinală, este obligatorie respectarea dozajului exact și a programului de administrare. Supradozajul este extrem de periculos deoarece planta conține alcaloizi.

Nu trebuie să utilizați preparate pe bază de ghiocel pacienților care au suferit recent un atac de epilepsie, precum și celor cărora le-au fost diagnosticate următoarele afecțiuni: angină pectorală, hipertensiune de gradul II sau III, cardiopatie ischemică – se poate provoca o tulburare a ritmului cardiac. Nu va aduce beneficii, ci daune preparatul pe bază de ghiocel celor care au astm bronșic, sau prezintă frecvent colici intestinale și hiperchinezie.

Este strict interzisă utilizarea ghiocelului de către femeile însărcinate și mamele care alăptează. Copiilor sub 16 ani le sunt, de asemenea, interzise preparatele pe bază de ghiocel.

Aplicarea externă a preparatelor cu ghiocel poate provoca arsuri la persoanele cu pielea sensibilă. Prin urmare, nu trebuie să aplicați comprese mai mult de un sfert de oră.

Sub nicio formă nu trebuie să utilizați preparate pe bază de această plantă medicinală doar pentru prevenție, deoarece este un remediu puternic.

În caz de supradozaj, poate apărea o intoxicație severă din cauza galantaminei conținute în ghiocel. Aceasta se manifestă imediat prin amețeală, salivație excesivă, încetinirea ritmului cardiac.

Fotografie cu ghiocel