Iarba pisicii: proprietăți medicinale și contraindicații

Iarba pisicii este o plantă erbacee perenă, aparținând familiei Lamiaceae. Este o cultură rezistentă la iarnă și iubitoare de umiditate. În condiții naturale favorabile, trăiește mai mult de doi ani. Conține aproximativ 2,5–3% uleiuri esențiale, care îi conferă un puternic miros de lămâie.

Planta este numită și iarba pisicii sau iarbă, glușneac, iarba bolii, șandră parfumată, mentă de câmp, urzică de pădure, șendă și șantă. Pentru prima dată, iarba pisicii a intrat în uzul vechilor egipteni. Locuitorii țării faraonilor se închinau pisicilor și ofereau iarba aromată animalelor pufoase care trăiau pretutindeni în temple. Egiptenii erau convinși că felinele sunt rude ale zeiței Bastet.

Medicii celți au inclus șanta în lista de plante care constituiau la acea vreme baza vindecării. În Evul Mediu, în majoritatea țărilor europene, șenda a devenit faimoasă datorită proprietăților sale antiinflamatoare și analgezice, fiind utilizată pe scară largă de medici și vrăjitori. În magie, iarba bolii era folosită ca mijloc de vrajă de dragoste sau ca talisman.

Urzica de pădure este adesea numită «iarba pisicii», deoarece planta are un efect excitant asupra felinelor. După ce animalul miroase glușneacul, începe imediat să aibă accese de activitate – sărituri, clătinări ale capului, rostogoliri pe jos și tors zgomotos. Dacă pisica este hiperreactivă, atunci se va produce efectul invers – se va calma.

În cercetările științifice s-a descris o genă autosomală care controlează apariția reacției felinelor la urzica de pădure. Lucrarea vorbește nu doar despre felinele domestice, ci și despre cele sălbatice – tigri și lei. Dar aproximativ o treime din întreaga familie este genetic insensibilă la iarba pisicii – aceasta este considerată o anomalie.

Un astfel de efect asupra organismului felinelor se explică prin conținutul de uleiuri esențiale, care afectează receptorii și fondul hormonal al animalelor de companie. Uneori, pisicile au halucinații ușoare de scurtă durată – din cauza unui impuls neuronal în creier. Pisoii nu sunt deloc afectați de iarba pisicii până când nu cresc până la 10–12 luni. La această vârstă, animalul ajunge la maturitate hormonală. O cantitate moderată de iarbă-pisicii are un efect pozitiv asupra sănătății animalelor pufoase, motiv pentru care deseori ronțăie frunzele plantei în grădini.

Compoziția chimică

Printre componentele care intră în partea aeriană a urzicii de pădure, se pot găsi uleiuri esențiale:

• geranial;
• inerol;
• neral;
• citral;
• geronol;
• citronellol;
• geranilacetat.

Pisicile sunt atrase de componentele volatile nepetalactonice – aproximativ 70%, adică carvacrol, dipenten și pulegon. Semințele de șendă conțin aproximativ 30% uleiuri grase. Pe lângă esteri, în compoziție se regăsește:

• acid ascorbic și ursolic;
• saponine;
• glucozidaze;
• taninuri;
• amărăciuni vegetale și mucilagii;
• limonen.

Cu o dozare corect aleasă și o utilizare rațională, iarba-mâței poate aduce beneficii neprețuite organismului uman. Datorită componentelor acide, are loc normalizarea metabolismului hidro-salin, creșterea activității enzimatice și îmbunătățirea elasticității și tonusului sistemului cardiovascular. Tratamentul termic nu afectează deloc iarba-mâței, adică planta nu își pierde proprietățile benefice la fierbere sau la uscare.

Cum arată și unde crește

Planta are o rădăcină ramificată și atinge o înălțime de 40–100 cm. După aspect, arbustul seamănă cu menta și melisa, motiv pentru care grădinarii neexperimentați le confundă adesea.

Tulpinile sunt erecte, cu numeroase ramificații și frunze. Acestea din urmă au o formă triunghiulară alungită și dinți mari, pufoase împreună cu bazele cordiforme. Florile sunt bilabiate, formate din cinci părți, și alcătuiesc inflorescențe de tip verticil fals, având o nuanță alb-liliachie sau albăstrui-liliachie. La plantele cultivate, florile sunt mai mari și mai frumoase, iar la cele sălbatice – mai mici și mai insignifiante. După încheierea ontogenezei, în locurile unde se aflau florile, încep să apară capsule, iar pe măsură ce se maturizează, are loc procesul de autoînsămânțare.

Semințele sunt purtate de vânt pe distanțe destul de mari, astfel încât planta crește la scară largă pe teritorii care se întind de la regiunile vest-europene până în America de Nord. Tufărișuri de iarba-mâței au fost descoperite în latitudinile caucaziene, siberiene, din Orientul Îndepărtat și ale Asiei Centrale.

Înflorirea începe în prima decadă a lunii iunie și se termină în septembrie. Cultura este nepretențioasă și se adaptează aproape oriunde – atât în munți, cât și pe terenuri virane, dar nu în Antarctica, preferă un sol ușor și omogen și nu prea acceptă vecinătatea buruienilor.

Iarba-mâței nu este doar sălbatică, ci este adesea cultivată de grădinari pe loturile lor. Iarba-mâței nu doar decorează teritoriul, dar servește și ca atracție pentru albine. Parfumul rafinat și aspectul atrăgător permit utilizarea culturii în designul peisagistic.

Specii

S-a identificat un număr destul de mare de varietăți de șendă. Crescătorii cultivă practic în fiecare an câteva soiuri noi. Printre speciile principale, des întâlnite în grădinile de la case, se pot enumera următoarele:

1. Lămâioară sau iarba-mâței – cea mai populară specie de șantă.
2. Fassena – un hibrid remarcat prin calități decorative.
3. Cu flori mari – după nume se înțelege că se caracterizează prin inflorescențe mari și viu colorate.
4. Semierect – nepretențios, adesea folosit în proiectarea peisajelor, tocmai acest soi este cel mai des confundat cu melisa.
5. Musina (Mussini) – condiment adăugat în marinate și lichioruri.
6. Siberian – răspândit pe teritoriile mongole și ale Asiei Centrale.
7. Multifidă – se întâlnește pe versanți sau pajiști deschise, cu inflorescențe mari de culoare albastru intens.
8. Nervată (cu nervuri) – înflorește abundent de la începutul până la sfârșitul verii, se adaptează pe terenuri însorite.
9. Racemiformă – se folosește în decorarea florariilor.
10. Kokand și Buhara – cresc în zona alpină, înălțimea lor nu depășește 40 cm.

Șandra aromată este greu de numit exotică, cu greu va impresiona privirea omului de rând. Frumusețea plantei se ascunde în modestie: frunzele delicate, pufoase și florile mici și viu colorate. Plantarea corectă printre culturi nepretențioase va face ca nepeta să arate foarte avantajos.

Un tufiș înalt de nepetă va domina în rocărie, pe o grădină alpină sau într-o mixbordură. Dacă urzica de pădure este mai înaltă decât toate celelalte culturi plantate, atunci este mai bine să fie amplasată în centru. Companioni buni pentru nepetă sunt toate soiurile de anafalis, vetrice, floxi, santolină și geraniu de luncă. Nepeta de dimensiuni medii este potrivită pentru amenajarea atât a bordurilor, cât și a rabatelor, în combinație cu flori de nuanțe albastre și violete sau contrastante galbene și roșii.

Pe lângă funcția decorativă, șandra se folosește ca condiment și adaos la ceaiuri sau în remedii de medicină populară. De aceea, cultura este adesea cultivată alături de tufișuri de salvie, melisă și mentă.

Recoltare și păstrare

După 2–3 ani de viață, tufele de șandru aromată dau o recoltă bună. Recoltarea începe în perioada înfloririi, când pe tulpini se află un număr semnificativ de inflorescențe. Exact în acest interval de timp – din prima decadă a lunii iunie până la sfârșitul lunii septembrie – trebuie tăiată și uscată partea superioară a tufei.

Nu trebuie să vă grăbiți să recoltați tulpinile în primele 12 luni după plantare, deoarece în plantă nu s-au acumulat încă vitaminele și microelementele. Nepeta atinge vârful de utilitate în al treilea an de înflorire, acumulând în sine volumul maxim de compuși eterici. Recoltarea se face manual, trebuie tăiate doar vârfurile, lăsând tulpinile cu o înălțime de 15–20 cm de la rădăcini.

Apoi materia primă trebuie uscată într-o încăpere bine ventilată, în caz contrar vor începe procesele de putrezire. După ce tulpinile și inflorescențele au atins o nuanță cenușiu-mlaștinic, ele trebuie ambalate în saci de pânză și mutate în depozit. La o pregătire corectă, materia primă se păstrează 1,5–2 ani, după expirarea termenului, proprietățile benefice se pierd.

Cu ce se deosebește iarba pisicii de melisa

Ambele culturi sunt populare printre grădinari și sunt folosite la prepararea medicamentelor farmaceutice și în rețete de medicină populară. Aceasta se datorează nu numai gustului plăcut de citrice și mentă, ci și spectrului larg de influență asupra organismului uman.

Cel mai răspândit soi de melisă este cel medicinal, care, la fel ca urzica de pădure, aparține familiei Lamiaceae. Este unul dintre principalii reprezentanți ai genului. Cea mai apropiată rudă este menta, din acest motiv, această cultură aproape nu se întâlnește fără note subtile și delicate de lămâie în aromă.

Melisa a fost observată pentru prima dată și a început să fie cultivată în regiunea Mediteranei, iar apoi planta a început treptat să se răspândească în țările din sudul Europei, Asia Centrală, Siberia de Vest și Caucaz.

Cultura, ca și cătușnica, este perenă, dar nu mai înaltă de 70–80 cm. Se distinge prin tulpini drepte, presărate cu frunze mici, tetragonale, colorate în nuanță verde deschis. Corola melisei cu trei buze are o formă ramificată. Fructele plantei sunt uscate; după încheierea perioadei de înflorire se despart în 3–4 nucule brune sau negre, dar la mușcare apare un gust amar. Au un miros intens de lămâie.

Sezonul rece este dăunător pentru melisă. Planta piere destul de repede, deoarece este sensibilă la scăderi bruște de temperatură. La plantare se aleg locuri bine iluminate, care o protejează de frig.

Melisa se înmulțește prin tufe, drajoni și vegetativ – prin transplantarea butașilor. Pentru înmulțirea cătușnicei sunt necesare semințe; cu o îngrijire corespunzătoare, planta va crește în câteva săptămâni. Este mai bine să plantați cătușnica primăvara devreme sau iarna târziu.

Femeilor li se recomandă ceai cu melisă dacă s-a identificat o disfuncție ovariană, o tulburare hormonală, precum și în menopauză, la menstruații dureroase sau în timpul intoxicației. Planta va avea un efect calmant în psihoză sau nevroză, va îmbunătăți activitatea cerebrală și metabolismul, în special va ajuta la curățarea tractului gastrointestinal, va avea un efect pozitiv asupra sistemului cardiovascular. Melisa va ajuta la accelerarea reînnoirii celulare și la vindecarea tegumentelor. Urzica de pădure se deosebește de congenera sa prin efectul antiseptic.

Proprietățile medicinale ale ierbii pisicii

Menta de câmp are o acțiune complexă asupra organismului. Remediile din cătușnică vindecă și previn multe boli. Urzica de pădure poate avea următoarea acțiune:

1. Antiinflamator – atât pentru organele interne, cât și pentru pielea afectată.
2. Antispastic – va elimina colicile la stomac și intestine, va relaxa musculatura netedă.
3. Calmant – va elimina stările de stres, inclusiv nevrozele.
4. Analgezic – va atenua senzațiile neplăcute după traumatisme grave sau în timpul unui atac de migrenă.
5. Hemostatic – va acționa la fel asupra hemoragiilor interne sau externe, este recomandat în menstruații abundente.
6. Diuretic – va elimina edemele, va curăța rinichii și va reduce procesele inflamatorii din sistemul urinar.
7. Expectorant – fluidifică sputa și reduce vâscozitatea acesteia, intensifică eliminarea mucusului și accelerează evacuarea lui.
8. Stimulent – în bolile de lungă durată apetitul scade, dar planta provoacă o senzație naturală de foame, iar omul începe să-și refacă rezervele de energie.

Datorită proprietăților medicinale, iarba mâței este apreciată de medicii moderni și de vindecătorii populari. Infuziile și decocturile din urzică de pădure sunt adesea recomandate în anumite afecțiuni, printre care:

• migrenă;
• dureri de cap puternice;
• depresie;
• apatie;
• melancolie;
• criză isterică;
• meteorism;
• constipație;
• diaree;
• insomnie;
• tensiune convulsivă;
• angină;
• îngroșări în gât;
• infecții respiratorii virale acute;
• durere de dinți;
• proces inflamator;
• viermi intestinali;
• bronșită;
• probleme feminine;
• aciditate intestinală crescută sau scăzută;
• tensiune arterială instabilă;
• gastrită;
• ulcer;
• distrofie;
• anemie;
• scabie;
• eczemă;
• furuncule;
• diabet zaharat;
• hipertensiune.

Menta de câmp este ideală pentru decocturi și infuzii. Remediul poate fi administrat și copiilor – pentru un somn profund, prevenirea anxietății și calmarea colicilor. Medicii prescriu cătușnică copiilor hiperactivi pentru normalizarea activității sistemului nervos. Femeilor, cătușnica le va ajuta să restabilească ciclul menstrual.

Iarba pisicii în medicina populară

1. Pentru problemele cu tractul gastro-intestinal, turnați 20 g de șandra uscată cu un pahar de apă clocotită și lăsați la infusionat 1,5–2 ore. Apoi strecurați amestecul printr-o sită fină și luați de 3 ori pe zi, înainte de mese, câte 15 ml. Utilizați preparatul și pentru inflamațiile pielii – acnee sau puncte negre. În ultimul caz, decoctul are efect antiseptic și albește ușor tegumentele.
2. Combinația de mentă de pădure, rădăcină de valeriană, conuri de hamei, inflorescențe de mușețel și pasiflora va ajuta la ameliorarea insomniei frecvente și a anxietății în timpul somnului. Amestecați toate ingredientele în cantități egale. Pentru 100 g de ierburi uscate, veți avea nevoie de jumătate de litru de apă clocotită. Aburiți amestecul și puneți-l la foc mediu. Fierbeți timp de 5–7 minute și lăsați să se odihnească aproximativ o oră. Strecurați decoctul și beți câte 120 ml după fiecare masă. Cursul tratamentului este de 15–20 de zile.
3. Frunza de dafin și șandra parfumată vor ajuta la normalizarea ciclului menstrual. Aveți nevoie de 25 de frunze din prima și 40 g din a doua. Rupeți frunzele de dafin în bucăți mici și amestecați-le cu glușneacul, turnați peste tot 300 ml de apă clocotită și lăsați la infusionat timp de 30–40 minute. Beți imediat după răcire. Continuați administrarea până la apariția menstruației, începând cu o săptămână înainte de data estimată.
4. Pentru a regla sângerările menstruale, luați 25 g de poligon uscat, 35 g de coada-calului, câte 60 g de cintaur, urzică de pădure și potentilă de gâscă. Amestecați ingredientele și turnați apă purificată, apoi puneți la foc mediu și aduceți la fierbere. Lăsați la infusionat 40–50 minute și strecurați. Beți tinctura cu înghițituri mici pe parcursul zilei.
5. Efectuați inhalațiile pentru procesul inflamator în bronhii pe baza unui amestec din 70 g de mentă de câmp la 500 ml de apă. Aduceți amestecul la fierbere la foc mic. Faceți inhalația la câteva ore după masă. Pentru aceasta, așezați-vă lângă vasul cu decoct, dar nu prea aproape – la jumătate de metru, acoperiți-vă cu o pânză groasă și respirați pe gură – astfel vaporii ajung direct în bronhii și acționează asupra lor, eliminând acumulările de flegme. Durata procedurii nu trebuie să depășească 15 minute. Dacă apar dificultăți în timpul inhalației, încercați să rezistați cel puțin 5–7 minute. După procedură, întindeți-vă și odihniți-vă aproximativ o jumătate de oră, fără a vorbi sau mânca.
6. Un remediu simplu va ajuta la ameliorarea nevrozelor și a stărilor nevrotice. Pentru preparare, turnați 30 g de catariță cu 300 ml de apă clocotită și lăsați să se răcească. Apoi adăugați o linguriță de suc de lămâie și 25 g de miere. Luați de 2–3 ori pe zi câte 120 ml după mese.
7. O compresă din șenda va elimina durerea de dinți și inflamațiile din cavitatea bucală. Frunzele plantei se macină până la o consistență pudroasă și se înfășoară într-o țesătură naturală – in sau bumbac. Pliculețul obținut se umezește în apă călduță și se aplică pe zona inflamată a gingiei timp de 15–20 de minute. După aceea, clătiți gura cu infuzie de mușețel sau calendulă.
8. Constipația, diareea și colicile nu vor fi o problemă dacă pregătiți o soluție pe bază de plante pentru clismă. În acest scop, luați 2 linguri de mentă de pisică proaspătă și o măcinați. Turnați 500 ml de apă clocotită, lăsați să se răcească și efectuați procedura terapeutică. Decoctul poate fi folosit și pentru copiii începând cu vârsta de 2 ani.
9. Procesele inflamatorii sunt calmate de un amestec din rădăcină măcinată de nalbă mare, frunze de salvie, mentă de câmp, lemn-dulce, muguri de pin și anason. Luați toate ingredientele în proporții egale. Pentru 100 g de plante uscate este nevoie de 1 l de apă curată. Amestecați totul într-o cratiță și aduceți la fierbere. Lăsați la infuzat o oră și jumătate și administrați câte 70 ml la fiecare 3–4 ore, timp de 7 zile. Menta de pisică este recomandată în caz de anorexie, deoarece boala provoacă scăderea apetitului și tulburări ale funcției stomacului și intestinelor, iar planta are un efect opus simptomelor.
10. În cazul depistării helminților sau a viermilor, va ajuta un decoct pentru care aveți nevoie, în părți egale, de rădăcină măcinată de iarbă mare, pelin, vetrice, sunătoare, rădăcină de valeriană și mentă de câmp. Dacă luați câte o linguriță din fiecare ingredient, veți avea nevoie de 600 ml de apă clocotită. Infuzați amestecul uscat și lăsați-l timp de 2–2,5 ore într-un loc răcoros. Strecurați și beți câte 60 ml înainte de fiecare masă, dar nu pe stomacul gol, timp de 30 de zile.

Tipuri de preparate medicinale

Pentru a prepara un remediu după rețete populare verificate în timp, nu este necesar să aveți studii medicale; este suficient să cunoașteți proporția, pentru a nu dăuna organismului dumneavoastră.

Infuzie

Remediul fără alcool se prepară cel mai ușor. Veți avea nevoie de un pahar de apă purificată și 50 g de frunze uscate și măcinate de mentă de pisică. Amestecați lichidul cu pudra vegetală și aduceți la fierbere la foc moderat, apoi strecurați. Infuzia gata se păstrează într-un loc răcoros timp de 5–7 zile.

Tinctură

Remediul de casă pe bază de alcool se prepară luând, în părți egale, frunze uscate și măcinate de mentă de pisică și ulei de lămâie sau de mentă. Peste menta de câmp se toarnă alcool de 65–70%. Se lasă timp de 24 de ore și se toarnă într-un recipient din sticlă închisă la culoare, adăugând în prealabil 7–10 picături de eter.

Decoct

Pentru prepararea sa sunt necesare 150 g de șaman uscat și 2 l de apă curată – se amestecă într-o cratiță, se aduce la fierbere și se mai fierbe timp de 7–10 minute. Se lasă la infuzat 5–6 ore și se folosește atât pentru uz extern, cât și pentru uz intern.

Ceai

Băutura universală se prepară din 1 lingură de mentă de pisică uscată la 250 ml de apă clocotită. Ceaiul se infuzează într-un termos sau o cană termică și se lasă timp de câteva ore. Cantitatea maximă de băutură consumată într-o zi nu trebuie să depășească un pahar; în caz contrar, pot apărea efecte secundare.

Ceaiul din mentă de câmp și pufuliță este cunoscut pentru proprietățile sale benefice. Se amestecă câte 10 g de ierburi și se toarnă 300 ml de apă fierbinte. Se lasă la infuzat o jumătate de oră și se bea cald, adăugând după gust miere și o felie de lămâie.

Ulei

Uleiul esențial de cătușnică poate fi cumpărat și de la depozitul farmaceutic, dar este mai bine să îl preparați singuri – astfel, remediul își păstrează beneficiile maxime. Trebuie să cumpărați sau să tăiați urzică de pădure proaspătă, să rupeți frunzele și să le spălați sub apă rece curentă, apoi să le uscați cu șervețele de hârtie și să le așezați la aer proaspăt timp de 10–15 minute.

Colectați materia primă într-o pungă sau un sac de pânză și bateți-o cu un ciocan de lemn – astfel se vor elibera mai mulți compuși volatili. Transferați-o într-un borcan de sticlă, ușor tasând, și turnați ulei de măsline sau de cocos, agitați bine și lăsați timp de 24 de ore într-un loc întunecat și răcoros.

După acest timp, stoarceți frunzele și strecurați lichidul, repetați procedura de 1–2 ori, dar de data aceasta folosind o nouă porție de materie primă. Păstrați uleiul finit într-un recipient întunecat de sticlă, la frigider sau în pivniță, timp de cel mult 12 luni.

Utilizarea în bucătărie

Urzica de pădure este adesea semănată în apropierea stupilor, deoarece se descurcă excelent ca plantă meliferă. După prima înflorire, iarba este cosită. Curând înflorește din nou, iar albinele aduc a doua recoltă de miere delicioasă.

Cătușnica este folosită activ pentru prepararea capodoperelor culinare. Menta pentru pisici este potrivită pentru sosuri, unele tipuri de brânză, pentru sărarea peștelui și a cărnii, ca condiment pentru marinate. Se consumă și proaspătă în salate de vară.

Gem de casă

Vor fi necesare:

• Mere — 2,5–3 kg.
• Mentă de câmp — 85 g
• Apă purificată — 1,2 l.
• Zahăr rafinat — 1,4 kg.

Tehnologia de preparare

1. Frunzele de cătușnică se spală sub apă rece și se usucă. Într-o cratiță se toarnă apă și se aduce la fierbere. Apoi se pun frunzele în apa clocotită și se lasă 5–7 minute la foc mediu.
2. Între timp, se spală și se taie merele în bucăți mici. Se strecoară decoctul preparat, se storc frunzele și se îndepărtează.
3. Se toarnă lichidul peste bucățile de mere și se fierb aproximativ 20–30 minute până se obține un piure ușor verzui.
4. Se strecoară printr-o sită pentru a obține o consistență omogenă și se adaugă zahărul, iar dacă este necesar, apă. Se amestecă bine și se pune în borcane, sigilându-le.

Dulceața poate fi consumată ca gem sau folosită ca sos pentru preparate din porc sau rață. La preparare, se poate adăuga ghimbir proaspăt picant sau hrean, dar acest lucru se poate face și imediat înainte de servire.

Băutură răcoritoare de vară

Ingrediente:

• Cătină — 30 g.
• Melisă — 2 crenguțe.
• Cătușnică — 3 inflorescențe.
• Oregano — 2 crenguțe.
• Coacăz — 6–7 frunze.
• Zmeur — 5–6 frunze.

Preparare:

1. Toate ingredientele se spală, se usucă puțin și se toarnă 700 ml de apă clocotită.
2. După dorință, se adaugă fructe de la aceleași plante.
3. Se lasă la infuzat aproximativ o jumătate de oră, se servește cu miere și o felie de lămâie, cald sau rece. Potolește excelent setea.

Sos de casă picant

Trebuie să luați următoarele componente:

• Roșii (de tip prună) — 3 kg.
• Ceapă — 1 buc.
• Suc de mere — 250 ml.
• Cuișoare — 4 buc.
• Cătușnică — 3 lingurițe.
• Ienibahar – 4 buc.
• Sare de mare – 20 g.
• Busuioc – 3–4 crenguțe.
• Oțet 6% – 40 ml.
• Usturoi – 4 căței.
• Ulei de măsline – 40 ml.

Tehnologia de preparare:

1. Scoatem miezul din roșii și îl stoarcem cu ajutorul storcătorului. Amestecul rezultat îl trecem printr-o sită și aruncăm semințele. Sucul de roșii îl punem la foc puternic și îl aducem la fierbere, fierbând 1,5–2 ore, evaporând jumătate din lichid.
2. Tăiem ceapa și usturoiul, le prăjim în tigaie până se rumenesc, turnăm sucul de mere și mixăm cu blenderul până la omogenizare. Turnăm preparatul peste roșii.
3. Înfășurăm cuișoarele, iarba-mâței, busuiocul și piperul iamaican într-un tifon steril sau o fașă – legăm într-un nod și scufundăm în cratița cu sos. Fierbem aproximativ o jumătate de oră, adăugăm sare și zahăr după gust.
4. Turnăm în borcane sterilizate și le închidem cu capace. Le înfășurăm într-un prosop de bumbac și le lăsăm să se răcească.

Păstrăm sosul aromat într-un loc întunecat. Îl servim alături de preparate din carne.

Utilizarea în medicina veterinară

Utilizarea plantei este benefică nu numai oamenilor, ci și animalelor. Menta de câmp este folosită pe scară largă în domeniul veterinar. Cultura are un efect benefic asupra felinelor – animalele devin mai pașnice și mai echilibrate. Tulpinile de iarba-mâței se dau animalelor de companie blănoase în caz de mutare, călătorii lungi sau situații stresante – de exemplu, atunci când merg la clinica veterinară.

Un efect similar se observă la tigru, leu, leopard, pumă și ghepard. În antichitate, pentru prinderea râsului, se folosea urzica pădurilor ca momeală. Insectele, însă, se tem de plantă, mai exact de uleiurile esențiale, de aceea extractul de iarba-mâței se adaugă în produsele de respingere împotriva gândacilor de bucătărie, moliei de casă și țânțarilor.

Contraindicații la utilizare

Menta de câmp nu are numai proprietăți benefice, ci și contraindicații stricte. Iarba medicinală este strict interzisă în timpul sarcinii, deoarece poate provoca sângerări interne și avort spontan. De asemenea, nu trebuie consumată iarba-mâței în timpul alăptării, deoarece planta reduce semnificativ secreția de lapte.

Motivul pentru a renunța la administrarea ierbii-mâței sunt problemele cu sistemul cardiovascular – infuziile și decocturile accelerează circulația sângelui și provoacă atacuri moderate de tahicardie.

Planta în concentrație mare poate provoca somnolență. Înainte de a conduce mașina sau de a face alte activități importante, este mai bine să evitați consumul de iarba-mâței.

Deși menta de câmp nu are practic microelemente care provoacă efecte secundare și contraindicații, cursul de tratament cu șendă este mai bine să fie efectuat sub supravegherea medicului. Specialistul prescrie de obicei tratamentul în cadrul unei perioade de testare, în care se va vedea cum planta influențează organismul: dacă acesta poate tolera materia primă vegetală fără reacții alergice și alte manifestări neplăcute.

Cum să cultivați iarba pisicii din semințe

Cătănica este o plantă perenă nepretențioasă și nu necesită o îngrijire complexă. Cultura se întâlnește frecvent pe terenuri neroditoare – pe terasamente sau lângă drumuri. Anumite varietăți de cătănică sunt considerate buruieni, de aceea cresc în condiții aspre. Dar, dacă doriți, cătănica poate fi plantată și pe un teren de grădină.

Va trebui să alegeți un loc luminat, dar destul de uscat, neocupat de buruieni – mai relevant pentru regiunile nordice. În zonele sudice, terenul trebuie să fie în mod natural umbrit. Lumina puternică a soarelui este necesară pentru ca planta să înflorească abundent și să formeze capsule cu semințe. În caz de iluminare slabă, tulpinile se întind inestetic, pentru că încearcă să prindă soarele.

Solul ales pentru plantare trebuie să fie afânat, permeabil la apă și aer. Pentru a ușura un substrat prea greu, trebuie adăugat nisip sau mranță. După 5–6 ani, locul de amplasare a arbustului trebuie schimbat, altfel se va dezvolta excesiv și își va pierde proprietățile decorative. De asemenea, cătănica, pe același teritoriu, începe să se răspândească singură pe parcelele vecine. Pentru a preveni acest lucru, cultura trebuie uneori transplantată și întinerită.

La udare și umiditate, mijlocul de aur este important: seceta sau umiditatea excesivă sunt la fel de dăunătoare. La precipitații moderate, nu este necesar să udați cătănica des. Dacă umiditatea este scăzută și ploile nu cad pentru o perioadă destul de lungă, atunci o dată la 10–12 zile se efectuează o procedură intensivă de udare pentru iarba pisicii. Cătănica parfumată aproape că nu se prinde pe soluri cu un nivel ridicat al apelor freatice – în acest caz, pentru arbuști este mai bine să construiți straturi ridicate.

Se recomandă aplicarea îngrășămintelor de tip organic și mineral complex, cu conținut procentual ridicat de impurități azotate, în perioada de toamnă și, respectiv, primăvară. Toamna, iarba pisicii poate fi hrănită cu infuzii de balegă de vacă sau produse din dejecții de pasăre (o bilă de 7–8 cm în diametru la 15 l de apă).

Tăierea se efectuează în perioada de înflorire – procedura stimulează apariția de noi inflorescențe, așadar va apărea o a doua „porție” de boboci pe sezon. Pentru recoltare, trebuie să alegeți cele mai viguroase tulpini. La tăiere, trebuie lăsați lăstari de 15–20 cm, care după 3–4 săptămâni reînfloresc. Tăierea la timp a plantelor perene ajută la prevenirea autoînsămânțării nedorite. Verdele tăiat trebuie uscat și folosit ca medicament, condiment sau mijloc cosmetic.

Cătănica este considerată o plantă rezistentă la îngheț, de aceea, în condiții de climat temperat, nu este nevoie de adăpost suplimentar. Cătănica care crește în regiunile nordice, în perioada aspră de iarnă, îngheață uneori, din această cauză arbuștii trebuie acoperiți. Pentru aceasta se folosesc frunze uscate, crenguțe de conifere, rumeguș sau materiale de acoperire artificiale – polietilenă sau polistiren.

Iarba-mâței se înmulțește prin semințe, divizarea tufelor sau butași. În primul caz, este necesar să cumpărați semințe gata făcute sau să le colectați din inflorescențe în formă de spic – tăiați când se usucă, după ce partea inferioară a spiculețelor s-a uscat. Materia primă obținută se așează într-o încăpere aerisită pe hârtie albă sau de o singură culoare până la maturare sau uscare completă. Apoi, fiecare inflorescență se descojește pentru a extrage semințele. Acestea sunt gata pentru plantare.

Germinația se păstrează timp de 22–24 de luni după recoltare. Plantarea se poate face atât prin răsaduri, cât și direct în sol. Metoda aleasă influențează perioada de plantare. Pentru răsaduri – în prima jumătate a lunii aprilie, iar în sol deschis – în a doua jumătate a lunii mai.

Pentru germinarea semințelor, acestea trebuie amestecate cu cretă – pentru a separa viitoarele plante. Apoi, pregătiți solul: săpați gropi de cel mult 1–2 cm adâncime, care se presară cu nisip și se umezesc cu un pulverizator. Apoi, puneți semințele în pământ, acoperiți-le ușor cu pământ și pulverizați din nou. Dacă intenționați să creșteți mai întâi răsaduri, procesul se repetă, dar în mini-sere.

La semănarea pe locul definitiv, distanța minimă dintre rânduri trebuie să fie de 30 cm. Temperatura optimă pentru germinare este considerată 18–20°C, iar în aceste condiții, cu umiditate moderată, primele răsaduri vor apărea în 2–3 săptămâni. Dacă sunt prea dese, lăstarii se vor stânjeni reciproc, de aceea trebuie răriți, lăsând doar cei mai rezistenți și viguroși. În cantități mari, lăstarii slăbiți vor împiedica dezvoltarea vecinilor.

Procedurile de îngrijire ulterioară constau în udarea la timp și plivitul buruienilor sălbatice. Iarba-mâței, crescută din răsaduri, înflorește deja în primele 12 luni de viață, iar la semănarea semințelor în sol deschis, bobocii se formează după câțiva ani.

Iarba-mâței este capabilă să respingă insectele dăunătoare – afidele și ploșnițele. Plantele plantate lângă plante perene sunt, de asemenea, protejate de atacurile parazitare. Combaterea posibililor dăunători – fluturi și molii, care depun ouă în tufele de iarba-mâței – se face cu insecticide chimice. Cultura nu este practic susceptibilă la ciuperci specifice și alte boli, de aceea nu creează probleme deosebite grădinarilor.

Fotografie cu iarba-mâței