Belozor de mlaștină: proprietăți medicinale și contraindicații

Belozor de mlaștină – o plantă perenă erbacee din familia celastraceelor. Această plantă frumoasă este folosită în medicina populară ca materie primă medicinală. Floarea mai are și un alt nume – iarba lui Ilie. Belozorul începe să înflorească la sfârșitul lui iulie sau începutul lui august, când, conform calendarului ortodox, se sărbătorește Sfântul Ilie. Planta este folosită în compoziții peisagistice, se potrivește bine cu ierburi și arbuști care iubesc solul umed. Belozorul de mlaștină arată bine pe malul lacurilor artificiale.

Compoziția chimică

Compoziția chimică a plantei este insuficient studiată. Belozorul de mlaștină conține alcaloizi, care sunt considerate otravuri puternice. Cu toate acestea, în doze mici, aceste toxine au un efect terapeutic asupra sistemului nervos și circulator. Conținutul mediu de substanțe din grupul alcaloidelor este de 0,03%.

În belozorul de mlaștină se mai găsesc compuși organici complecși:

• flavonoide;
• quercetină;
• rutină;
• kaempferol;
• hiperină;
• hiperozidă;
• saponine;
• luteolil.

În partea aeriană și în rădăcini se găsește acid ascorbic (0,75%), cumarină (0,12%), substanțe tanante și amare din grupul pirocatechinei (3,6–7,2%), compuși rășinoși (3,38%). Florile plantei conțin mult leucoantocian, semințele mature conțin uleiuri grase.

Cum arată și unde crește

Belozorul de mlaștină arată elegant și rafinat. Florile, care cresc pe pedunculi lungi și goi, sunt frumoase și neobișnuite. Între petalele albe dungate și staminele verzui-gălbui se află câteva staminodii. Pe acestea „stau” ace rotunjite cu piciorușe subțiri și lungi și capete sferice, asemănătoare unor picături de miere. Ele atrag insectele polenizatoare.

Belozorul crește până la 40 cm în înălțime. Dacă solul nu este suficient de umed, floarea va fi scundă. Sistemul radicular al plantei este slab și neramificat. Floarea are un singur rizom, de care pornesc rădăcini lungi, subțiri și fasciculate.

Frunzele cordiforme, de un verde aprins, cu pețioluri lungi cresc dintr-o rozetă bazală. La mijlocul verii, câteva frunzulițe apar și pe tulpinile florale.

La sfârșitul lunii septembrie se coc fructele-capsulă. Când capsula cu patru valve se deschide, pe sol cad numeroase semințe ovale. Ele sunt foarte mici; lungimea medie a seminței este de 0,5 mm. Într-un gram de material de plantare se găsesc până la 1500 de semințe. Semințele ușoare sunt transportate de vânt și apă și se împrăștie în lateral atunci când tulpinile se balansează.

Arealul belozorului de baltă este foarte mare. Planta este răspândită pe scară largă în zona temperată a Eurasiei și a continentului nord-american.

Floarea crește pe câmpii împădurite, pe pajiști inundabile și poieni umede, în depresiuni mlăștinoase și pe turbării; se întâlnește pe malurile râurilor, lacurilor de acumulare și lacurilor. În Statele Unite, această floare este considerată o specie pe cale de dispariție. În unele regiuni ale Rusiei, planta este inclusă în Cartea Roșie.

Recoltare și păstrare

Partea aeriană a belozorului de baltă se recoltează în plină înflorire, în iulie-august. Tulpinile și frunzele se taie cu cuțitul, cu foarfeca sau pur și simplu se rup. Dacă se recoltează rizomul, planta se sapă puțin în jur sau se smulge direct din solul afânat. Este mai bine ca rădăcinile să fie recoltate toamna, în septembrie.

Nu este indicat să riscați și să lucrați cu mâinile goale. În toate etapele de recoltare a materiei prime, pielea trebuie protejată cu mănuși de cauciuc.

Imediat după recoltare, belozorul se spală în apă curgătoare și se pregătește locul pentru uscarea plantei. Verdeața împreună cu florile se leagă în mănunchiuri și se atârnă „mănunchiurile” în șură, pe verandă sau sub un sopron, în orice încăpere ventilată în care nu pătrunde lumina soarelui. Plantele pot fi uscate pe grătar sau pe site, după ce florile și rădăcinile au fost separate de tulpini și frunze.

Semințele se colectează numai după maturare. Aici este important să nu ratați momentul și să nu pierdeți recolta. Dacă planta este cultivată pe un teren, puteți așterne în jurul ei o pânză albă sau o folie de polietilenă. Capsulele se taie și se usucă pe o suprafață plană și netedă, fără accesul razelor directe ale soarelui.

Belozorul uscat se păstrează într-o cutie de carton, în săculețe de tifon sau de material textil, într-o încăpere uscată și ventilată. Lângă această plantă toxică nu trebuie să se afle rezerve de alte plante uscate și produse alimentare. Pe suprafața recipientului se recomandă să se facă o inscripție clar lizibilă: „Otrăvitor!”.

Proprietățile medicinale ale belozorului de mlaștină

Planta nu își găsește utilizare în medicina oficială. Totuși, studii selective au arătat că iarba belozor are asupra organismului uman următoarele tipuri de acțiune:

• efect diuretic;
• efect hemostatic;
• colagog
• cicatrizant;
• efect astringent;
• calmant.

Experimentele efectuate pe animale au confirmat efectul coleretic al administrării extractului de belozor de mlaștină. Preparatul de laborator încetinea frecvența contracțiilor cardiace, creștea tonusul uterin, stimula motilitatea pereților intestinali și avea efect laxativ. Soluția alcoolică a plantei avea efect bactericid asupra stafilococului auriu. Cercetătorii nu au observat proprietăți toxice ale ierbii Ilinskaia. În prezent, industria farmaceutică nu produce preparate care conțin extract sau infuzii din belozor de mlaștină.

Belozorul de mlaștină în medicina populară

Planta a fost folosită timp de secole în medicina tradițională a diferitelor popoare ale lumii. Conform înregistrărilor cercetătorilor, călătorilor și medicilor, în Rusia europeană a secolului al XIX-lea, iarba Ilinskaia era preparată pentru copii și adulți. Cu decocturi și infuzii se tratau urinarea dificilă, durerile abdominale, presiunea în zona subcostală și diareea. Aceleași mijloace erau prescrise pentru a opri hemoptizia și hemoragiile interne, precum și pentru curățarea ficatului. Pentru a opri voma, se preparau semințele de belozor, iar pentru tratarea infecțiilor oculare se folosea «pasta» din frunze.

Vindecătorii populari din Siberia de Est foloseau belozorul pentru tratarea răcelii și a bolilor copiilor. Popoarele teritoriilor din Extremul Orient considerau că iarba Ilinskaia va opri hemoragia pulmonară și uterină, va vindeca boala căzătoare – epilepsia. Vindecătorii populari din Komi preparau belozorul femeilor care tocmai născuseră pentru eliminarea rapidă a placentei. Aceleași mijloace erau prescrise pentru durerile renale, insomnie, balonare gastrică, iar cu ele se ameliorau simptomele tensiunii arteriale ridicate.

Vindecătorii popoarelor din Altai foloseau belozorul pentru diaree, inflamația vezicii urinare și a uretrei. În caz de reumatism, făceau comprese din frunze și decocturi dense, iar infuzia era dată copiilor pentru întărirea intestinelor, pentru a preveni prolapsul rectal în caz de constipație. Ceaiurile din plante erau folosite și în tratarea răcelilor.

În Ural, iarba Ilinskaia era preparată femeilor pentru a întări organismul după naștere, în Caucaz belozorul era folosit pentru tratarea infecțiilor vaginale însoțite de secreții (leucoree). În Letonia, această plantă medicinală era utilizată pentru tratarea durerilor de stomac, iar pasta din frunze proaspete se aplica pe răni.

În medicina tibetană, planta este folosită pentru eliminarea bilei și reducerea febrei, întărirea vaselor de sânge și a inimii. Medicii populari ucraineni și belaruși recomandă administrarea de infuzii și decocturi din iarba Ilinskaia pentru prevenirea și tratarea crizelor isterice, tahicardiei, precum și ca anticonvulsivant. În Germania, toate părțile plantei erau folosite pentru tratarea cancerului gastric.

Până în prima jumătate a secolului al XX-lea, până să apară medicamente eficiente, belozorul de mlaștină era folosit în medicina veterinară pentru tratarea vitelor. Cu decoctul se spălau rănile animalelor pentru ca muștele să nu depună larve în ele.

Medicina populară modernă nu a renunțat la belozorul de mlaștină. Preparatele populare sunt eficiente pentru tratarea:

• nevrozei cardiace;
• tahicardiei și a tuturor tipurilor de aritmie;
• crizelor epileptice;
• dureri de cap;
• insomnie;
• tuberculoză;
• pneumonie;
• bronșită;
• reumatism;
• litiază biliară;
• dureri de coloană vertebrală și articulații;
• cistită;
• uretrită;
• de litiază renală;
• pneumonie;
• bronșită;
• afecțiuni respiratorii acute;
• afecțiuni hepatice;
• afecțiuni inflamatorii ale rinichilor;
• colită;
• nervozitate accentuată și isterie.

Vindecătorii populari folosesc iarba lui Ilin și ca remediu pentru uz extern. Verdeața plantei este folosită în tratamentul blefaritei și al conjunctivitei. Semințele pisate și frunza proaspătă ajută la vindecarea rapidă a zgârieturilor și a rănilor mici.

Iarba lui Ilin de baltă poate fi folosită ca unic component medicinal al preparatului. Ea este de asemenea inclusă în compoziția amestecurilor complexe, unde plantele tămăduitoare acționează în mod complex și își completează reciproc proprietățile benefice.

Tinctură pentru tratamentul tahicardiei, aritmiei și nevrozelor

Tinctura conține 2 componente – materia primă din iarba lui Ilin și vodcă. Preparatul se face din frunze uscate. Se pot folosi rădăcină și verdeață uscată în cantități egale.

Vodca se toarnă într-o sticlă curată din sticlă. Se adaugă materia primă vegetală și se închide recipientul cu un capac etanș. Preparatul se lasă la macerat 2 săptămâni într-un loc întunecos, la temperatura camerei. Sticla se agită în fiecare zi. După 14 zile, lichidul se strecoară printr-o pânză sau un filtru de hârtie și se toarnă din nou în sticlă. Frunzele se storc în soluție pentru a crește concentrația substanțelor benefice.

Tinctura se administrează la nevoie, dar nu mai mult de 3–4 ori pe zi, la intervale egale de timp. Într-un pahar se toarnă apă fiartă și răcită, apoi se adaugă 30 de picături de preparat.

Decoct din semințe pentru tratamentul litiazei urinare (urolitiază)

Pentru prepararea remediului sunt necesare semințe de iarba lui Ilin de baltă (10 g) și un pahar de apă clocotită. Cu o balanță de farmacie sau de bucătărie se cântărește cantitatea necesară de semințe, se pun într-o cană emailată și se toarnă apă proaspăt fiartă.

Recipientul se acoperă cu un capac și se ține timp de o jumătate de oră la baie de apă clocotită. Apoi cana se scoate și băutura se lasă la infuzat cel puțin 10 minute (sub capac). Lichidul se strecoară printr-un șervețel de pânză, semințele umflate se storc, iar în recipient se adaugă apă clocotită, aducând volumul decoctului la 250 ml. Preparatul se bea de trei ori pe zi, după masă, câte o lingură. Tratamentul se continuă cel puțin o săptămână.

Decoctul preparat după această rețetă poate fi folosit pentru tratamentul bolilor nervoase, al afecțiunilor sistemului cardiovascular, al bronșitelor, al anginei și al răcelii.

Infuzie pentru scăderea tensiunii arteriale

Peste o lingură de iarba lui Ilin uscată se toarnă un pahar de apă clocotită și se lasă la infuzat 1,5–2 ore. Iarba înmuiată se stoarce în soluție, iar lichidul se strecoară printr-un șervețel de pânză. Preparatul se administrează de trei ori pe zi, câte jumătate de păhărel, după masă. Infuzia relaxează și calmează bine, contribuind la scăderea tensiunii arteriale crescute.

Compresă din frunze proaspete

Acest remediu are acțiune antiinflamatoare și antimicrobiană. Compresa (cataplasma) se prepară din frunze proaspăt culese de iarba lui Ilin. Verdeața se freacă într-o piuă de fontă, pentru a deveni moale și a elimina suc.

Pacientul închide ochii și pune pe ei un strat de belozor pisat, deasupra acoperă compresa cu un șervețel de pânză. Compresa se ține 15–20 de minute.

În același mod se poate reduce inflamația pleoapelor în caz de blefarită. Cu ajutorul compresei se tratează nu doar ochii. Verdețurile pisate și frunzele întregi se aplică pe zgârieturi, erupții cutanate și răni mici.

Amestec diuretic în termos

Acest amestec complex conține materie primă uscată de la 6 plante medicinale cu proprietăți similare. Pentru prepararea remediului veți avea nevoie de:

1. Iarbă de belozor de mlaștină, ceai de rinichi (ortosifon staminat), frunze de urechi de urs, iarbă de pol-pal – câte 1 linguriță.
2. Iarbă de poligon și ceai de Kuril – câte 2 lingurițe.

Ierburile se măsoară și se toarnă într-un bol, se amestecă bine materia primă și se transferă într-o pungă de hârtie. Pentru prepararea unei porții de ceai din plante, se iau 2 linguri de amestec și se toarnă într-un termos de 0,35–0,5 l. Se toarnă amestecul cu un pahar de apă clocotită (250 ml), se închide capacul termosului și se lasă la infuzat 30–35 de minute. Apoi se toarnă remediul într-un borcan de sticlă și se închide. Ceaiul diuretic se ia de trei ori pe zi, câte 80 ml (o treime de pahar), înainte de mese.

Infuzie pentru tratamentul cancerului gastric

Vindecătorii populari prepară o infuzie din belozor ca remediu complementar pentru tratamentul cancerului gastric. Compoziția din plante nu înlocuiește în niciun caz terapia principală, ci doar o însoțește, ameliorând starea pacientului.

Pentru prepararea remediului se iau 40 g de rădăcini uscate și frunze de iarba lui Ilie. Ingredientele se amestecă în proporție de 1:1. Materia primă se pune într-un borcan de sticlă de jumătate de litru și se toarnă apă clocotită până la gât. Se închide vasul cu un capac de plastic etanș. După ce borcanul s-a răcit la temperatura camerei, infuzia se pune la frigider pentru 2 săptămâni.

Remediul se ia de 3–4 ori pe zi, câte 20–25 ml, pe stomacul gol. Dacă tratamentul este bine tolerat, doza unică poate fi crescută până la 40 ml. Remediul poate fi luat continuu sau în cure. Durata tratamentului trebuie discutată cu medicul.

Infuzia preparată după această rețetă reduce tensiunea arterială, acționează ca un calmant și antiinflamator. Poate fi folosită pentru comprese umede și aplicată pe piele pentru a reduce procesele inflamatorii.

Decoct pentru tratamentul bolilor hepatice

Belozorul de mlaștină contribuie la regenerarea celulelor hepatice, decoctul are un efect benefic asupra tractului gastrointestinal. Pentru prepararea remediului veți avea nevoie de 1,5 linguri de belozor de mlaștină (materie primă uscată) și 250 ml de apă fiartă. Decoctul se prepară fără a utiliza baia de apă.

Într-o cană mare emailată se toarnă materia primă din plante și se adaugă apă fierbinte. Vasul se pune pe aragaz, se încălzește lichidul și se fierbe remediul cel puțin 5 minute. Apoi cana se ia de pe aragaz, se acoperă cu un capac etanș și se lasă la infuzat 2–3 ore.

Când soluția s-a răcit, lichidul se strecoară, se stoarce iarba fiartă, se toarnă decoctul într-un borcan de sticlă, se închide bine și se pune la frigider. Remediul se ia zilnic, câte o lingură, indiferent de momentul zilei și de mese.

Tinctură pentru migrene, tahicardie și hemoragii

Acest remediu se poate prepara din frunzele uscate de belozor de mlaștină. Se iau:

• 40–45 g de materie primă;
• o sticlă de votcă.

Materia primă vegetală se pune în votcă și se închide sticla cu un capac ermetic. Remediul se lasă la infuzat în casă, într-un loc întunecat, timp de cel puțin 14–15 zile. Tinctura se agită zilnic, pentru ca substanțele benefice să iasă activ în lichid. După ce remediul s-a infuzat, lichidul se strecoară printr-un filtru de tifon. Tinctura se administrează o dată pe zi. Se toarnă apă într-un pahar, se măsoară cu pipeta 20–30 de picături de remediu. Tratamentul se continuă până când starea se îmbunătățește.

Amestec renal pentru edeme

Pentru prepararea infuziei, care are efect antiinflamator și diuretic, trebuie să cumpărați materie primă uscată de farmacie de la mai multe plante. În colecție intră:

• belozor de mlaștină;
• anemone;
• herniaria;
• castravete nebun;
• lăstărel medicinal;
• linaria;
• săpunariță medicinală;
• brionia albă;
• cânepă cultivată;
• balsamin medicinal (nu-mă-atinge obișnuit);
• ciclamen;
• eucommia cu frunze de ulm.

Înainte de prepararea infuziei, se face un amestec de plante medicinale. Se pune în ceașcă câte 1 linguriță din fiecare tip de materie primă și se amestecă ingredientele amestecului.

Pentru prepararea unei porții de remediu, se ia o lingură de plante și se pune într-un recipient de sticlă sau ceramică. Se toarnă apă clocotită peste materie primă, se închide capacul și se lasă la infuzat 2,5–3 ore. Plantele aburite se stoarce, se răcește soluția medicinală și se păstrează la frigider timp de 2–3 zile. Remediul se administrează de 3 ori pe zi, înainte de micul dejun, prânz și cină. Volumul unei porții unice este de 20–30 ml.

Infuzie din flori pentru tratamentul leucoreei și gonoreei

Pentru prepararea decoctului, sunt potrivite florile uscate de belozor de mlaștină. Remediul se administrează pe cale orală; cu privire la spălături, trebuie să consultați un medic ginecolog. Bolile însoțite de mâncărime și secreții neplăcute sunt cauzate de ciuperci și bacterii, iar belozorul poate distruge microflora patogenă și reduce inflamația. Vindecătorii populari oferă cel puțin două rețete pentru tratamentul gonoreei și leucoreei.

1. O lingură de flori uscate se pune într-o cratiță emailată și se toarnă un pahar de apă fierbinte (200–250 ml). Recipientul se pune într-o baie de apă clocotită și se menține acolo timp de 10 minute. Apoi cratița se scoate, lichidul se strecoară printr-o pânză și se completează cu apă clocotită pentru a înlocui lichidul evaporat. Remediul se administrează de 4 ori pe zi, câte o lingură, după mese.
2. Florile uscate se pun într-un borcan de jumătate de litru și se toarnă 400–450 ml de apă clocotită. Lichidul se lasă la infuzat timp de 1 oră. Vasul trebuie să fie închis cu capac. După trecerea timpului stabilit, infuzia se strecoară. Remediul curativ se bea de până la 6 ori pe zi, câte 1 linguriță, în timpul mesei sau după masă.

Infuzie complexă pentru tratamentul distoniei vegetativ-vasculare

În componența colecției intră 12 plante medicinale care normalizează activitatea inimii, scad tensiunea arterială, au efect calmant și relaxant. Colecția poate fi făcută singur, cumpărând din farmacie toate ingredientele necesare. Pentru prepararea remediului veți avea nevoie de:

1. Părți aeriene de iarba ciutei, origan, clopoțel glomerat, panzeria lânată, vioică tricoloră, rostopască, mușețel, laba gâștei (câte 2 părți).
2. Semințe de mărar (2 părți).
3. Fructe de măceș (4 părți).
4. Conuri de hamei (2 părți).
5. Rădăcină de patrinia de stâncă (siberiană) (1 parte).

Se măsoară cantitatea necesară din fiecare tip de materie vegetală uscată, se amestecă componentele într-un bol mare și se transferă într-o pungă de hârtie sau într-o cutie de carton. Pentru prepararea infuziei se iau 2 linguri de amestec și se pun într-un termos. Se toarnă jumătate de litru de apă proaspăt fiartă și se înșurubează capacul.

Remediul se infuzează timp de 7–8 ore, după care se deschide termosul și se toarnă lichidul într-un borcan (filtrând în același timp materia vegetală opărită). Pentru tratamentul distoniei neurocirculatorii, infuzia se administrează de trei ori pe zi, câte jumătate de pahar, cu 25–30 de minute înainte de masă. Remediul poate fi consumat în cure de 1,5–2 luni, cu pauze de până la 2–3 săptămâni.

Tipuri de preparate medicinale

La prepararea remediilor, trebuie să respectați rețetele tradiționale pentru a evita supradozajul nu doar al substanțelor utile, ci și al celor dăunătoare conținute în plante. Infuziile, decocturile și tincturile se deosebesc între ele prin modul de preparare.

Infuzie

Pentru infuzii se folosesc frunzele, tulpinile, rădăcinile și florile de iarba ciutei. În rețetele clasice se iau 1–2 linguri de materie primă uscată și se toarnă peste ea apă proaspăt fiartă. Recipientul se pune în baie de apă clocotită și se ține 3–10 minute.

În rețetele vindecătorilor populari, tratamentul termic în baie de apă este adesea omis, limitându-se la infuzarea lichidului sub capac. Se recomandă ca astfel de preparate să fie pregătite în recipiente cu pereți groși, care păstrează bine căldura. Acestea pot fi din sticlă sau ceramică. Recipientul se închide cu un capac și preparatul se infuzează 1,5–2 ore. Când lichidul devine cald, infuzia se strecoară și se stoarce materia vegetală.

Tinctură

Tincturile se prepară cu spirt sau vodcă, iar doza remediului se măsoară în picături. Spirtul medicinal are o tărie de 70 de grade. Acesta poate fi diluat cu apă fiartă și concentrația de alcool etilic poate fi redusă până la 40 de procente volumice.

Pentru prepararea a 500 ml de tinctură se iau 3–4 linguri de materie primă uscată (rădăcină, frunze și tulpini) și jumătate de litru de bază alcoolică. Vasul se închide ermetic și se pune într-un dulap de bucătărie cu uși care se închid sau în alt loc întunecos (dar nu în frigider). După 2–3 săptămâni, tinctura va fi gata de utilizare conform destinației. Remediul se păstrează în frigider până la șase luni și chiar mai mult.

Decoct

Decoctul se prepară la fel ca infuzia, dar timpul de tratament termic se mărește. Pentru prepararea remediului sunt necesare 1–2 linguri de rădăcini sau frunze uscate de iarba ciutei. Uneori se folosesc și florile.

În rețetele clasice, materia primă se pune într-un vas metalic emailat, se toarnă apă fierbinte peste plante și vasul se pune în baie de apă. Decoctul se încălzește timp de 10 până la 30 de minute. După aceea, vasul se scoate, baza vegetală se stoarce în lichid, se strecoară și se răcește decoctul.

Din cauza unei prelucrări termice destul de lungi în decoct, concentrația de substanțe benefice este mai mare decât în infuzie. În rețetele de la vindecători populari, baia de apă este adesea înlocuită cu fierberea simplă pe aragaz.

Contraindicații la utilizare

Belozorul de mlaștină nu poate fi utilizat de persoanele care suferă de trombofilie. Planta este contraindicată în cazul tensiunii arteriale scăzute și al bradicardiei. Belozorul de mlaștină este otrăvitor; substanțele din compoziția sa pot provoca otrăvire. Prin urmare, înainte de a prepara remedii casnice pentru tratament, este bine să consultați un vindecător experimentat în plante medicinale sau un medic.

Remediile preparate din belozor nu pot fi utilizate pentru tratarea copiilor și a femeilor însărcinate, deoarece nu s-au efectuat încă studii complete asupra efectului plantei asupra organismului uman. Din același motiv, belozorul de mlaștină este contraindicat femeilor care alăptează.

Remediile pe bază de iarbă Iliinskaia nu trebuie administrate persoanelor care au manifestat orice reacție alergică la preparatele vegetale de casă. În acest caz, va trebui să renunțați la tratamentul cu remedii populare.

În sălbăticie, există 55 de specii de belozor de mlaștină. Plantele diferă prin dimensiune, aspect și structura florilor, frunzelor și a sistemului radicular. Toți membrii familiei conțin alcaloizi și sunt considerați plante otrăvitoare. Copiilor nu trebuie să li se permită să culeagă florile de belozor, să se joace cu ele, să le adune în buchete, cu atât mai puțin să le guste. În caz de otrăvire, este necesar să se spele stomacul cu o cantitate mare de apă caldă și să se cheme ambulanța.

Fotografie cu belozor de mlaștină