Caragana grivastă: proprietăți medicinale și contraindicații

Pentru arbustul de foioase Caragana grivastă, oamenii au inventat câteva nume: o numesc ceapâjnic grivast, coadă de cămilă sau simplu grivcă. Toate aceste denumiri au fost inspirate de forma ramurilor acestei plante, pe care botaniștii o clasifică în familia Leguminoaselor. În aparență, Caragana este destul de obișnuită, dar are multe calități benefice.

Compoziția chimică

Fiecare parte a Caraganei grivaste conține un întreg set de substanțe benefice pentru om.

1. Astfel, în ramuri și frunze se găsesc substanțe tanante, sau taninuri, care acționează benefic asupra digestiei: ajută organismul să rezolve toate problemele intestinale, să elimine diverse depuneri toxice și să absoarbă mai bine substanțele utile.
2. Rădăcinile plantei sunt bogate în saponine. Acești compuși complecși, care aparțin glicozidelor, au efect expectorant, acționând stimulativ asupra sistemului respirator, accelerând formarea mucusului, ceea ce contribuie la curățarea rapidă a bronhiilor și la eliminarea infecției. În plus, saponinele au efecte diuretice și laxative, stimulează sinteza hormonilor și ajută la curățarea sângelui de colesterolul care formează plăci pe pereții vasculari.
3. Partea aeriană a plantei conține o serie de substanțe benefice, iar primele pe această listă sunt flavonoidele – quercetina, miricetina și izoramnetina, care se disting prin capacitatea de a activa activitatea enzimelor implicate în digestie. În plus, acestea sunt antioxidanți și anticarcinogeni excelenți. Ele ajută la oxigenarea țesuturilor și organelor, întăresc vasele de sânge și reduc edemele, având efecte imunomodulatoare, de întărire a vaselor și vasodilatatoare.

Componente precum alcaloizii din Caragana grivastă, în caz de supradozaj, sunt periculoase prin impactul negativ asupra stării psihice, dar, în același timp, în doze admisibile, îndeplinesc excelent funcția de protecție a organismului uman împotriva bacteriilor dăunătoare care cauzează boli. Ele participă la procesele de dezvoltare ale sistemelor nervos, cardiovascular și respirator. Aceste substanțe se dovedesc eficiente în tratarea tumorilor maligne.

Cumarinile prezente în ramurile și frunzele plantei au o listă întreagă de efecte benefice, în special ucid flora patogenă – microbi, fungi, bacterii și virusuri, motiv pentru care pot fi utilizate atât pentru tratarea patologiilor bacteriene, cât și a bolilor virale. Cumarinile se caracterizează prin capacitatea de a dilata vasele de sânge, de a calma durerea, de a elimina toxinele și impuritățile, de a liniști nervii agitați. În plus, cumarinile sunt considerate un remediu bun pentru problemele oncologice, deoarece încetinesc dezvoltarea și diviziunea celulelor canceroase.

Un alt ingredient al caraganei sunt acizii organici. Aceștia sunt antioxidanți recunoscuți. În plus, ei îmbunătățesc activ funcționarea intestinelor, încetinind dezvoltarea bacteriilor de putrefacție, reducând fermentația în secțiunile groase ale tractului digestiv, stimulând peristaltismul acestuia, normalizând astfel scaunul și „accelerând” procesul de formare a sucului gastric.

Zaharurile fac, de asemenea, parte din compoziția plantei, oferind organismului energie.

Următoarea componentă importantă a plantei medicinale sunt sterinele. Lipsa lor în organismul uman se face simțită foarte repede prin slăbirea imunității, o deteriorare semnificativă a stării dinților, unghiilor și părului. În cazul deficitului de sterine, persoana se simte epuizată, sistemul nervos se epuizează, ceea ce se manifestă prin schimbări bruște de dispoziție sau apatie totală, apar primele semne ale îmbătrânirii premature. Ateroscleroza poate fi, de asemenea, cauzată de lipsa sterinelor.

Dintre vitaminele din compoziția caraganei, este necesar să remarcăm carotenul și acidul ascorbic.

Cum arată și unde crește

La prima vedere, pare că trunchiurile care cresc în sus, ușor curbate, ca niște săbii, și neramificate, sunt dens acoperite cu frunze. La o examinare mai atentă, pe ramurile-trunchiuri de culoare gri-închis, pe lângă frunzele tinere, se văd pețioluri dese, deja moarte, rămase de anul trecut. Acestea sunt ascuțite, ca niște spini, ajungând uneori la 7 cm lungime.

Frunzele pe partea „inversă”, adică pe partea inferioară, sunt pufoase și albicioase, iar pe partea din față – de culoare verde-dens. Frunzele mici, dispuse în perechi, câte 4–6 bucăți, sunt adunate în frunze mai mari.

Florile solitare ale plantei sunt înconjurate de stipele, care, la fel ca și frunzele, sunt pufoase cu peri albi. Florile în sine au caliciu în formă de clopot-tubular, de obicei de nuanțe roz, gălbui și albe, de dimensiuni nu prea mari – în jur de 3 cm. Planta înflorește în iunie-începutul lui iulie, apoi se coace fructul – o păstaie pufoasă de până la 4 cm lungime, 5 până la 7 mm lățime, cu un vârf dur și ascuțit. În interior se află semințe rotunde, a căror coacere are loc în august, moment în care capătă o culoare maro-brună.

În condiții naturale de vegetație pe teritoriul Federației Ruse, planta poate fi întâlnită în Buriația, Siberia de Est – în Ținutul Krasnoiarsk și Transbaikalia, în Altai, în Munții Saian, în Iacuția, în Republica Tuva și în Orientul Îndepărtat. Crește și pe teritoriile vecine Rusiei – în țările din Asia Centrală, în Tibet, în Mongolia, China, Bhutan, Nepal și India, precum și într-o serie de state nord-americane.

Caragana atinge o înălțime de 30 până la 100 cm. Preferă locurile însorite și nu suportă umbra, crește pe soluri uscate și stâncoase, nisipoase sau argiloase. De obicei, se găsește pe versanții dealurilor, munților, în stepele de altitudine, păduri de conifere, în desișuri de arbuști, în pietrișul de lângă râuri. Planta se remarcă printr-o rezistență neobișnuită și o dorință de viață, regenerându-se după secetă.

Caragana cu coamă este considerată o plantă rară și pe cale de dispariție, fiind inclusă în Cărțile Roșii ale unor regiuni, în special regiunea Irkutsk și Buriatia.

Specii

În genul Caragana, conform diverselor date, există între 70 și 80 de specii. Caragana cu coamă este considerată una dintre cele mai înalte, atingând de obicei 1 m. Și este singura dintre toate speciile utilizată în scopuri medicinale. Unii vindecători populari o cultivă chiar special pe loturile lor pentru a o folosi în scopuri terapeutice.

Dar mult mai mare este Caragana arborească. Această specie poate fi atât un arbust de foioase, cât și un copăcel, atingând o înălțime de 4 până la 7 m. În secolul al XIX-lea era numită goroșovik, salcâm de mazăre, salcâm siberian. Arealul său de răspândire include teritoriile forestiere ale Altaiului, Saianilor, Uralului de Sud, Caucazului, inclusiv regiunile Georgiei. Nu este dificil să o întâlniți și pe teritoriul Kazahstanului Central și de Est. Spre deosebire de Caragana cu coamă, Caragana arborească este destul de tolerantă la umbră ușoară, de aceea crește la marginea pădurilor, în parcuri și subarborete.

Această specie de Caragana este mai decorativă datorită florilor galbene destul de mari; în perioada de înflorire, din cauza lor, frunzele nu se văd aproape deloc, astfel încât planta arată complet galbenă. În această perioadă, toate albinele din împrejurimi se adună la arbust, această plantă fiind apreciată de apicultori și de stupari pentru calitățile melifere. Datorită decorativității sale, s-a adaptat în grădini și parcuri, grădinarii au învățat să o tundă perfect, iar din ea se obțin garduri vii frumoase și dese. Mai mult, astfel de garduri vii pot chiar consolida versanții cu rădăcinile lor.

Mai există un alt domeniu de utilizare a acestei varietăți de Caragana: datorită lemnului său rezistent și flexibil, ramurile sale sunt folosite pentru împletirea coșurilor și a diferitelor obiecte artizanale, iar din ele se fac mături și perii.

Caragana scitică. Această specie de plantă este joasă – nu mai mult de 40 cm. Este mai puțin spinoasă decât rudele sale și semnificativ mai ramificată, ramurile sale fiind subțiri și flexibile. Caragana scitică crește în sudul Europei de Est – în Moldova, regiunile pontice și pe Donul de Jos. De obicei, ca sol alege roci calcaroase stâncoase, dar se întâlnește și pe cernoziomuri, soluri cu conținut ridicat de săruri. Suportă bine seceta, dar este puternic afectată de insecte dăunătoare, de aceea nu s-a răspândit pe scară largă.

Caragana arbustivă crește sub formă de arbust sferic, atingând 2 m înălțime. Scoarța sa are un aspect destul de aparte: este de culoare gri-gălbuie sau gri-verzuie și este acoperită în întregime cu dungi subțiri, deschise, aproape albe. Este destul de răspândită pe întreg teritoriul european al Rusiei, precum și în Siberia, în Extremul Orient, în țările din Asia Centrală și în unele state americane. De obicei ocupă suprafețe mari, unde crește în masă, preferând zonele forestiere și de silvostepă și regiunile muntoase.

Caragana ussuriană – este, de asemenea, o plantă de tufă, dar mai compactă decât specia arbustivă. Nu depășește 1 m înălțime. Procesul de înflorire este foarte interesant: la început, inflorescențele galbene capătă o colorare aproape roșie. În condiții naturale, se întâlnește într-un singur loc – pe teritoriul Rusiei, în Primorie.

Caragana pitică. Numele său spune totul: acest tufiș cu ramuri subțiri și delicate nu poate fi mai înalt de 1 m. Înflorește mult timp, aproape patru luni – din mai până la sfârșitul lunii august. O altă particularitate este scoarța sa lucioasă, netedă, aurie și frunzele care au o nuanță mai deschisă decât cele ale plantelor înrudite. Patria sa este Ținutul Altai, aici acest arbust ocupă versanții montani pietroși de-a lungul pârâurilor montane.

Caragana spinosă. Acest arbust de talie medie, de aproximativ 1,5 m. Lăstarii săi ramificați sunt destul de des acoperiți cu spini de până la 5 cm lungime. Crește pe soluri pietroase, nisipuri, solonceacuri, se întâlnește în regiunile muntoase ale Ținutului Altai, în Munții Saian, pe teritoriile sudice ale Buriatiei, se așează pe versanți pietroși sau pe grohotișuri.

Caragana portocalie. Plantă joasă, nu mai mult de 1 m înălțime. Se deosebește prin faptul că, în timpul desfacerii frunzelor, acestea sunt de culoare galben-verzuie, apoi capătă un ton verde natural. Florile acestei specii de caragana sunt galbene cu un reflex portocaliu, de unde și numele. Formează desișuri dense pe malurile pietroase ale râurilor din nord-vestul Chinei și în munții Tian-Șan. Grădinarii și designerii peisagistici folosesc caragana portocalie în scopuri decorative.

Caragana turkestană variază în înălțime de la un metru la 2 m. În exterior seamănă foarte mult cu caragana coamă, cu excepția culorii scoarței: la cea turkestană se întrevăd nuanțe verzi. Meșterii în lemn folosesc lemnul tare, dens și greu al acestei specii pentru incrustații, precum și pentru a realiza obiecte strunjite. Caragana turkestană crește sus în chei: în Pamir și în Altai, în vestul Tian-Șanului, în nordul și vestul Chinei.

Caragana arborească plângătoare (pendula). Aceasta este o specie obținută de grădinari prin altoirea unui arbust cu ramuri flexibile și elegante pe un trunchi. Este extrem de frumoasă atât în mai, când este galbenă de flori, cât și iarna, când ramurile sale sunt acoperite de o căciulă de zăpadă. Caragana plângătoare poate suporta umbrirea și nu este pretențioasă în privința compoziției solului.

Caragana arborească Lorberga – o altă specie obținută prin munca grădinarilor. Este considerată un arbust, dar cel mai adesea este cultivată pe tulpină, ajungând până la 3 m. Coroana sa seamănă foarte mult cu un castron, de pe marginile căruia atârnă ramuri flexibile. Frunzele caraganei Lorberga sunt lungi și subțiri, ca niște ace de zadă. În general, coroana pare ușoară și aerată, aproape că nu face umbră. Datorită aspectului general, această plantă este uneori numită palmier nordic.

Recoltare și păstrare

Ca materie primă medicinală se folosesc toate părțile caraganei cu coamă – atât cele aeriene, cât și rădăcina. Recoltarea plantei se face în orice perioadă a anului, chiar și în lunile de iarnă. Dar cea mai valoroasă este considerată materia primă culeasă primăvara, în acele două săptămâni când caragana înflorește, și toamna, când a acumulat suplimentar substanțe benefice.

Rădăcina se ia, săpând ușor pe o parte a plantei, tăind o bucățică mică și acoperind gropița la loc. La recoltarea rădăcinii trebuie să se acorde o atenție deosebită, deoarece de aceasta depinde dacă această specie înscrisă în Cartea Roșie va continua să crească sau va pieri. Pe rădăciniță se pot observa mici bulgări albi, excrescențe. Este normal, în ele caragana acumulează azot. O astfel de rădăcină este absolut sănătoasă și pe deplin demnă să devină medicament. Se scutură de pământ, se spală bine sub apă curgătoare și se așază în strat subțire la umbră, în curent de aer, pe grătare, pentru ca materia primă să fie ventilată și să se usuce din toate părțile simultan.

Cu privire la modul de a culege crenguțele cu frunze, există două opinii. Unii ierboriști spun că nu trebuie să se folosească unelte metalice, alții taie cu grijă cu foarfeca de grădină sau cu cuțitul, la o distanță de pământ, pentru a nu afecta rădăcina. Apoi materia primă tăiată se leagă în mănunchiuri mici, care se atârnă pe sfori într-o încăpere călduroasă, uscată și cu un curent de aer plăcut.

Culegând planta cu propriile mâini, puteți fi sigur că aceasta este adevărata caragană cu coamă, și nu salcâm galben, pe care vânzătorii necinstiți îl oferă uneori pe piețe.

Proprietățile curative, planta medicinală le păstrează timp de un an – cu condiția ca aceasta să fi fost păstrată într-un loc uscat, într-un săculeț de bumbac.

Proprietăți medicinale ale Caraganei grivaste

Medicina oficială nu utilizează caragana cu coamă și nu este înscrisă în farmacopeea rusă din cauza insuficientei studieri, precum și a lipsei datelor privind testele clinice. Dar ea este folosită de mult timp de medicina tradițională tibetană, precum și de vindecătorii populari. Datorită spectrului larg de proprietăți terapeutice și a puternicului efect de întărire, mongolii au numit această plantă caragana aurie.

1. În Tibet, din cele mai vechi timpuri, planta medicinală a fost folosită ca remediu antifebril, precum și pentru subțierea sângelui. Pentru ierboriștii din Buriatia și Regiunea Irkutsk, caragana este indispensabilă pentru tratarea proceselor inflamatorii de diverse origini, cele mai simple fiind inflamațiile cavității bucale, gingiilor și gâtului, ale pielii și mucoaselor organelor genitale. Extern, se utilizează în caz de fistule, contuzii severe, tratând astfel boli de piele precum eczema, erupțiile pustuloase, acneea, precum și neurodermitele și dermatozele. Caragana nu numai că elimină aceste probleme, dar și împiedică formarea cicatricelor și a semnelor la locul rănilor.
2. Gripa, infecțiile virale respiratorii acute și bolile respiratorii acute, angina și amigdalita – toate aceste boli, pe care oamenii departe de medicină le asociază de obicei cu răceala, se tratează de asemenea cu caragana.
3. Proprietățile antiinflamatoare și cicatrizante ale plantei s-au dovedit excelente în tratamentul bolilor ginecologice. Cu ajutorul plantei medicinale se tratează eroziunea colului uterin și formațiunile benigne din uter, anexita și endometrioza, menoragia, este prescrisă pentru eliminarea leucoreei, restabilirea regularității menstruației și rezolvarea altor probleme feminine delicate. În special, vindecătorii populari prescriu remedii preparate din această plantă femeilor pentru o instalare mai rapidă a sarcinii, deoarece acestea nu doar ajută la eliminarea proceselor inflamatorii lente care cauzează infertilitatea, dar și reglează echilibrul hormonal în organismul feminin.
4. Pe lângă proprietatea antiinflamatoare, caragana jubată posedă efecte antitumorale, analgezice și radioprotectoare – adică capacitatea de a proteja organismul de efectele secundare ale tratamentului oncologic. Planta este deosebit de eficientă în cazul tumorilor organelor sistemelor reproducător, digestiv și respirator. De aceea, preparatele pe bază de caragană jubată sunt recomandate ca adjuvant la tratamentul principal cu medicamente farmaceutice, prescris de medicul oncolog. Oncologii experimentați, de regulă, salută utilizarea infuziilor din acest arbust medicinal în timpul tratamentului intensiv al cancerului, când se urmează cursuri de radioterapie și chimioterapie.
5. Rădăcina plantei este recomandată pentru reglarea funcționării sistemului circulator – cu ajutorul ei se poate scădea tensiunea arterială și îmbunătăți fluxul sanguin.
6. Planta medicinală este recomandată în bolile tractului digestiv asociate cu tulburări ale mucoaselor și inflamații, precum ulcerul gastric sau ulcerul duodenal. În unele cazuri, tratamentul este atât de reușit, încât se poate opri evoluția bolii în stadiile incipiente doar cu preparate pe bază de caragană jubată, fără medicamente farmaceutice din farmacie.
7. Caragana este prescrisă pentru combaterea oboselii, ridicarea moralului și refacerea capacității de muncă. Datorită efectului sedativ, planta este benefică persoanelor cu muncă intelectuală și sportivilor care suportă suprasolicitări psihice și fizice intense. Ea întărește imunitatea și îmbunătățește capacitatea organismului de a rezista bolilor, ceea ce este deosebit de valoros în perioadele primăvară-toamnă de răceli și boli virale, putând calma durerea de dinți.
8. Experimentele efectuate de oamenii de știință pe animale au relevat și capacitățile hepatoprotectoare ale Caraganei. Prin urmare, se consideră promițătoare continuarea studiului plantei medicinale ca metodă de tratare a hepatitei sau a cirozei hepatice.

Caragana grivastă în medicina populară

În cazul unor probleme – de exemplu, cum ar fi rănile și zgârieturile – preparatele din Caragana cu coamă se utilizează doar extern, iar în cazul ulcerului gastric – doar intern. Iar la unele boli, herboriștii recomandă combinarea utilizării interne și externe a remediilor preparate pe bază de Caragana.

Pentru radiculită

Puneți în un pahar cu apă 2 linguri mari de crenguțe mărunt rupte de Caragana, puneți pe aragaz și fierbeți la foc mic timp de 4-5 minute, apoi lăsați la infuzat o oră. Filtrați și beți înainte de masă câte un sfert de pahar de 3 ori pe zi. Pe lângă radiculită, infuzia ajută la calmarea nervilor, la restabilirea somnului normal, la scăderea tensiunii în hipertensiune.

Pentru răceli

Mărunțiți 10 g de rădăcini de Caragana, turnați-le într-un pahar cu apă și puneți pe foc. Fierbeți la foc mic timp de 5-6 minute, lăsați la infuzat o oră și filtrați. Se recomandă să beți în caz de răceli, infecții respiratorii acute și gripă conform schemei: de 3 ori pe zi, indiferent de orarul meselor – câte două linguri. Tratamentul trebuie continuat cel puțin o săptămână.

Pentru septicemie

Rețeta este foarte asemănătoare cu cea anterioară, dar în loc de rădăcină trebuie să luați crengi de Caragana. Turnați 10-12 g de materie primă în 200 ml de apă, aduceți la fierbere și fierbeți 7 minute, apoi lăsați la infuzat o oră, strecurați și beți de trei ori pe zi înainte de masă – câte 2 linguri. Ajută în caz de sepsis ca antiinflamator, utilizat ca preparat adjuvant la tratamentul medicamentos principal.

Pentru stomatită

Turnați 2 linguri mari de rădăcină mărunțită de plantă medicinală în 300 ml de apă clocotită. Lăsați la infuzat timp de două ore, sub un capac bine închis, învelit într-un prosop cald. Strecurați și utilizați pentru clătirea cavității bucale în caz de stomatită, gingivită. Se poate folosi acest preparat pentru tratarea laringitei, faringitei și amigdalitei. Pentru a face gargară, trebuie să încălziți infuzia până la o temperatură călduță, procedura de gargară efectuându-se la fiecare jumătate de oră, timp de cel puțin trei zile.

Ca remediu local se utilizează în cazul problemelor inflamatorii la nivelul organelor genitale, precum și pentru eliminarea problemelor cutanate.

Pentru hemoroizi avansați

Prepararea unui decoct din caragana grivasta: turnați într-un căuș aflat pe foc cu 250 ml de apă clocotită o lingură de crenguțe sfărâmate mărunt. Fierbeți 10 minute, lăsați la infuzat timp de o oră și jumătate, învelind căușul într-un fular pentru căldură. Strecurați și împărțiți lichidul obținut în 3 porții, care se beau distribuite uniform pe parcursul întregii zile. În același timp, se pot face comprese din acest decoct: umeziți o cârpă moale de bumbac în lichidul vindecător și aplicați pe zona dureroasă timp de 15–20 de minute.

Pentru întărirea mușchiului cardiac

Tăiați sau sfărâmați crenguțele plantei foarte mărunt. Luați 2 linguri pline cu vârf din acest material, adăugați într-o cană cu 250 ml de apă și aduceți la fierbere la foc mic. Când fierbe, fierbeți 5 minute. Luați cana de pe foc, înfășurați-o într-un prosop cald și lăsați la infuzat timp de o oră. Filtrați și luați intern o dată pe zi câte 50–60 ml, mai bine noaptea. Trebuie să beți remediul și să vă culcați imediat, astfel încât să nu mâncați nimic timp de 8 ore după administrare. Acest remediu va ajuta nu numai la întărirea mușchiului cardiac, dar și la scăderea tensiunii în caz de hipertensiune și la reglarea somnului perturbat de stres. Durata tratamentului se stabilește individual pentru fiecare pacient, după cum este necesar.

Pentru tratarea problemelor de piele

Trebuie să preparați o tinctură alcoolică de caragana, pentru care adăugați material vegetal mărunțit (10 g) în 100 ml de vodcă bună de 40°. Lăsați la macerat într-un loc cald și întunecat, într-un vas închis, opac, din ceramică sau sticlă, timp de 8 până la 10 zile, amestecând conținutul de 2-3 ori pe zi. Pentru ungerea erupțiilor acneice, ulcerațiilor sau a pielii afectate de dermatită, diluați tinctura cu apă în proporție de 1:10. Același remediu diluat va ajuta în caz de angină, stomatită, gingivită sau parodontoză; trebuie să faceți gargară sau să clătiți gura după fiecare masă și încă o dată noaptea.

În caz de infertilitate

Dacă cauza infertilității este un proces inflamator indolent, trebuie să turnați 300 ml de apă clocotită peste 2 linguri mari de rădăcină uscată și tăiată mărunt de caragana grivasta și să lăsați la infuzat 2 ore. Apoi strecurați infuzia și folosiți-o pentru dușuri vaginale. Este mai bine să vă tratați în zilele de weekend sau în timpul concediului, stând acasă, deoarece procedura trebuie repetată de 4-5 ori pe zi. Cursul tratamentului este de 10 zile.

Remediu antipiretic

Infuzia de caragana poate fi utilizată în caz de răceală, dacă a crescut temperatura. Trebuie preparată ca un ceai obișnuit: clătiți ibricul cu apă clocotită, puneți în el 2 linguri de material vegetal medicinal (se pot folosi atât rădăcini, cât și crenguțe). După ce se infuzează timp de 20–30 de minute, se poate turna și bea împreună cu miere, mușcând-o.

Dacă temperatura este foarte ridicată, la preparare se pot adăuga în ibric fructe de merișor (10–15 bucăți) sau scoarță de salcie căprească. Temperatura ridicată va scădea rapid.

Tipuri de preparate medicinale

Infuzie

1. În caz de ulcer gastric. Un efect de vindecare va avea infuzia preparată din 10 g de crenguțe uscate mărunțite de caragana și 200 ml de apă clocotită. Turnați peste planta medicinală, lăsați la infuzat o jumătate de oră pe baie de apă, apoi strecurați imediat. Luați câte 1 lingură după masă (de 3-4 ori pe zi).
2. Pentru arsuri la stomac. Mărunțiți 2 linguri de frunze uscate. Turnați peste ele 250 ml de apă clocotită și lăsați-le timp de 2 ore sub un capac bine închis, pentru a se infuza. Apoi filtrați cu atenție și beți câte 2 linguri de 2 până la 3 ori pe zi.

Tinctură

Pentru hemoroizi. La 100 ml de alcool de 70% concentrație, trebuie să luați 10 g de ramuri uscate de caragana, sfărâmate mărunt. Turnați planta medicinală cu alcool și lăsați la macerat într-un vas de sticlă întunecată timp de 10 zile. Beți cu un sfert de oră înainte de masă câte 30 de picături, diluându-le cu o cantitate mică de apă.

Puteți utiliza tinctura pentru clătirea cavității bucale, ungeți pielea cu ea, dacă aceasta este afectată de acnee, ulcere, dermatită. Pentru aceasta, remediul trebuie diluat cu apă în proporție de 1:15.

Decoct

Pentru hipovitaminoză. Pentru prepararea decoctului, veți avea nevoie de coaja și rădăcinile uscate ale plantei. Turnați 10 g de materie primă tăiată mărunt cu un pahar de apă care tocmai a clocotit și puneți pe foc. Fierbeți compoziția timp de 8–10 minute, lăsați să se infuzeze timp de 3 ore. Filtrați. Înainte de a lua remediul, acesta trebuie încălzit pentru a fi cald. Schema de tratament – jumătate de pahar de 2 ori pe zi, indiferent de mese. Beți lichidul cu înghițituri mici.

Contraindicații la utilizare

Nu există contraindicații speciale pentru administrarea caraganei cu coamă. Aceasta poate să nu fie potrivită pentru unii pacienți din cauza alergiilor apărute, deși astfel de cazuri sunt extrem de rare, sau din cauza intoleranței individuale la substanțele care sunt componente ale plantei.

Din cauză că preparatele pe bază de plantă medicinală scad tensiunea, la administrarea internă a decocturilor, infuziilor și tincturilor, pacienții cu hipotensiune trebuie să fie atenți.

Se recomandă ca femeile însărcinate și mamele care alăptează să amâne administrarea caraganei – pentru a evita apariția manifestărilor alergice la copii.

În orice caz, înainte de a începe tratamentul, este necesar să vă consultați cu medicul dumneavoastră curant.

Fotografie cu caragana