Ciocul berzei: proprietăți medicinale și contraindicații

Ciocul berzei este considerată una dintre cele mai răspândite specii de buruieni. Ocupă suprafețe întinse pe terenuri virane, în locuri cu gunoaie, la margini de pădure. Nepretențioasă la condițiile de viață, iarba se simte în voie pe grădinile de legume și pe câmpurile cultivate cu cereale. Este perfect de înțeles că un comportament atât de agresiv al ciocului berzei îi determină pe grădinari să ia măsuri pentru a elimina „ocupantul” verde. Dar, concentrându-și toate forțele pentru a lupta cu această plantă, ei nu se gândesc că această buruiană simpatică poate fi un medicament valoros.

Herboriștii cunosc de mult proprietățile curative ale ciocului cocorului, așa cum este numit popular ciocul berzei. Compoziția unică a acestei plante nepretențioase este bogată în vitamine și un întreg complex de alte elemente utile. Pe baza plantei se pot prepara decocturi, unguente și infuzii. Formele medicamentoase simple, preparate în casă, vor ajuta la întărirea sănătății generale și la vindecarea multor boli.

Compoziția chimică

Ciocul berzei comun face parte din speciile sălbatice de plante anuale din familia Geraniaceae. Compoziția plantei reprezintă o formulă bine echilibrată de substanțe ce aparțin unor grupuri chimice diferite. Mai mult, compușii biologici foarte activi, valoroși pentru sănătatea umană, se găsesc în toate părțile plantei. Merită menționate următoarele componente importante:

• acidul ascorbic;
• vitamina K;
• flavonoide;
• uleiuri grase;
• acizi organici;
• saponine;
• rășini;
• taninuri;
• complex de elemente minerale;
• caroteni;
• carbohidrați.

Compoziția diferitelor părți ale unei plante erbacee variază în funcție de conținutul și concentrația substanțelor benefice. Astfel, majoritatea vitaminelor și acizilor organici se concentrează în tulpină și frunze, iar uleiurile grase reprezintă componenta principală a semințelor. Combinația tuturor acestor elemente asigură o interacțiune strânsă între ele. Datorită acestei sinergii, organismul uman beneficiază la maximum de preparatele realizate după rețete populare.

Cum arată și unde crește

Aistnikul țicutovîi este răspândit pe scară largă în sălbăticie. Se întâlnesc atât specii anuale, cât și bienale. În funcție de zona de creștere, iarba este numită diferit: grabelki, iarba acului, morcov sălbatic, ace de coțofană. Sunt populare și alte denumiri locale ale plantei sălbatice, însă fiecare reflectă o trăsătură distinctă a aistnikului.

Deși preferă un mod de viață sălbatic, aistnikul este o bună plantă meliferă. Din acest motiv, în perioada sa de înflorire, albinele zboară deasupra desișurilor de juravelnik, culegând cu sârguință nectarul prețios.

Caracteristici exterioare

1. Rădăcina, în formă de fus, amintește într-adevăr de morcov și este acoperită cu peri.
2. Tulpina se ramifică chiar de la bază și atinge o înălțime de cel mult 60 cm.
3. Frunzele penate sunt acoperite cu o pubescență lânoasă și au stipele.
4. Florile simple ale plantei sunt cel mai adesea colorate în nuanțe de lila, roz sau purpuriu. Pe fondul general se observă nervuri întunecate. Ele sunt grupate într-o inflorescență umbeliformă, câte 3–8 bucăți. Perioada de înflorire a igolnikului durează din mai până în toamnă.
5. Fructele, care se coc pe la mijlocul toamnei, amintesc prin forma lor de capul unei berze cu un cioc masiv. De aici provine și numele atât de neobișnuit al plantei. Achena este acoperită la exterior cu peri rari și aspri.

Arealul de răspândire

Aistnikul se întâlnește pe întreg teritoriul Eurasiei, iar planta s-a aclimatizat în America și Australia. Preferă solurile nisipoase, motiv pentru care formează adesea desișuri lângă case, de-a lungul drumurilor și în grădini.

Fapt interesant: Adesea, aistnikul obișnuit este confundat cu geraniul lui Robert. Însă, în ciuda unei oarecare asemănări exterioare, cele două specii de plante se deosebesc: geraniul are un miros puternic și neplăcut, iar frunzele sunt mai mari decât cele ale juravelnikului.

Specii

Aistnikul obișnuit este un reprezentant tipic al genului omonim, care numără aproximativ 130 de subspecii. În principal, acestea sunt toate specii sălbatice răspândite în natură. Doar șase soiuri din această diversitate au fost cultivate și sunt crescute în scop decorativ. Este de remarcat faptul că speciile de aistnik utilizate în amenajarea peisajului se disting prin aceeași nepretențiozitate și rezistență la factorii de mediu ca și rudele lor sălbatice. Soiurile căutate în floricultura decorativă:

1. Aistnikul lui Reichard (dubrovnikovidnîi) se subîmparte, la rândul său, în două subspecii: «Roseum» și «Alba». Acesta este cel mai popular soi, pe care cultivatorii de flori îl consideră un etalon datorită aspectului său spectaculos. Într-adevăr, florile delicate, roz deschis sau albe, ale acestei specii, cu dungi bordo intense pe petale, arată foarte frumos pe fundalul verdeții înconjurătoare.
2. Soiul corsican de ciocul-berzei ornamental atrage prin compactitatea sa și prin inflorescențele expresive, care pe catifeaua frunzișului cenușiu par uriașe.
3. Soiul stâncos a început să fie cultivat pentru prima dată în Spania. Această plantă termofilă formează o pernă rigidă de frunze, așa că, în comparație cu alte specii, pare mai puțin prietenoasă. În schimb, spaniolul are o perioadă lungă de înflorire, ceea ce îi încântă pe grădinari. Fiecare petală a florilor elegante este decorată cu un model complex de nervuri roz și vișinii, iar întreaga compoziție este completată de pete violete-cerneală strălucitoare.
4. Ciocul-berzei auriu crește încet. Acest soi are două tipuri de flori: masculine și feminine, care la exterior amintesc de narcise.
5. Ciocul-berzei tătar se remarcă printr-un aspect vibrant: frunzele suculente, verzi și ajurate formează o pernă aerisită, pe care inflorescențele strălucesc în purpură. Această plantă dantelată atrage întotdeauna atenția floricultorilor.
6. Ciocul-berzei soiul Manescavi este o plantă arbustivă de tip pirineic, care atinge până la 50 cm înălțime și nu mai mult de 60 cm în diametru. Formele compacte ale acestui soi le permit designerilor să creeze compoziții florale originale.

Recoltare și păstrare

Ierburiștii sunt întotdeauna interesați de recoltarea ciocul-berzei, deoarece preparatele curative pe baza acestuia au proprietăți universale. Ca materie primă vegetală se recoltează întreaga parte aeriană a plantei, cu excepția semințelor. Fructele coapte, la fel ca și rădăcinile, sunt mult mai rar folosite pentru prepararea medicamentelor. Regulile de recoltare a materialului vegetal de ciocul-berzei sunt standard:

1. Recoltarea materiei prime se realizează în timpul înfloririi active a ciocul-berzei. Cel mai bine este să alegeți a doua jumătate a zilei, astfel încât roua să se usuce pe plantă.
2. Tulpina se taie cu grijă împreună cu frunzișul la nivelul rozetei bazale.
3. Uscarea naturală trebuie să aibă loc într-un loc umbrit, de preferință sub un acoperiș sau pe o terasă deschisă. Se poate usca planta într-o încăpere bine ventilată sau se poate folosi un aparat special în acest scop.
4. În timpul uscării, amestecați regulat masa vegetală pentru a preveni deteriorarea materiei prime valoroase de mucegai.
5. Distribuiți materialul finit în pungi de hârtie sau saci de pânză.
6. În această formă, ciocul-berzei uscat se păstrează până la doi ani, dacă pe toată această perioadă materia primă se află într-un loc uscat și răcoros.

Semințele se colectează după maturarea completă, iar rădăcinile se dezgroapă la sfârșitul perioadei de vegetație. Aceste părți vegetale sunt, de asemenea, supuse uscării mecanice la o temperatură de cel mult 50 de grade sau se usucă natural.

Proprietățile medicinale ale ciocului berzei

Ciocul-berzei nu este inclus în lista oficială a plantelor medicinale, de aceea nu este utilizat în medicina oficială. Cu toate acestea, medicii nu neagă proprietățile curative ale acestei plante și o recomandă cu plăcere pacienților ca adjuvant la terapia principală. Într-adevăr, formele medicamentoase tradiționale care includ ciocul-berzei au un spectru larg de acțiune. În lista efectelor terapeutice principale se numără:

• efect astringent;
• hemostatic;
• sedativ;
• efect expectorant;
• efect antiinflamator;
• antiseptic;
• anticonvulsivant.

Practica milenară de utilizare a infuziilor și decocturilor din planta benefică a demonstrat capacitatea ciocului-berzei de a întări structura vaselor de sânge, reducând permeabilitatea acestora. Preparatele obținute din partea uscată deasupra solului a plantei manifestă o acțiune hemostatică pronunțată, motiv pentru care sunt adesea folosite în medicina populară pentru oprirea sângerărilor.

Efectul său ușor calmant face planta utilă pentru persoanele în vârstă, care suferă adesea de insomnie. Infuziile și decocturile concentrate sunt utilizate ca remediu pentru tratamentul extern.

Toate aceste posibilități ale ciocului-berzei sălbatic permit utilizarea sa în tratamentul următoarelor patologii:

• răceli și gripă;
• bronșită și alte procese inflamatorii ale organelor respiratorii;
• flatulență excesivă;
• patologii ginecologice;
• hemoroizi;
• diateză la copii;
• stări convulsive;
• amigdalită;
• angină pectorală;
• tulburări de somn;
• stomatite;
• conjunctivite;
• răni infectate și furuncule.

În trecut, vindecătorii și moașele tratau sperietura copiilor și deochiul cu ajutorul infuziilor de ciocul-berzei. Deși astăzi astfel de practici sunt rare, merită să ținem seama de aceste posibilități ale plantei.

Util de știut: ciocul-berzei era adăugat în hrana oilor în timpuri străvechi. Atunci, acest adaos era considerat foarte benefic pentru sănătatea animalelor. Iar pulberea din planta uscată era presărată pe rănile vitelor.

Ciocul berzei în medicina populară

În medicina chineză, ciocul-berzei este folosit în mod activ astăzi. Locuitorii Imperiului Ceresc adaugă părți uscate ale plantei în ceaiuri. Herboriștii noștri autohtoni manifestă, de asemenea, un interes pe deplin justificat pentru acest reprezentant al plantelor sălbatice. Folosind experiența generațiilor anterioare de vindecători, aceștia creează noi amestecuri de plante care includ ciocul-berzei. Medicina populară se bazează astăzi pe o bază științifică, deoarece compoziția și proprietățile unor specii de plante medicinale au fost stabilite prin cercetare.

Pentru utilizarea practică în terapia casnică, prezentăm câteva variante de rețete verificate de timp.

Infuzie pentru crizele de epilepsie

Adesea, crizele de epilepsie apar spontan. De aceea, acești pacienți au mare nevoie de acțiuni prompte și adecvate din partea celor din jur. Desigur, remediul propus nu poate vindeca complet o boală atât de gravă, dar este capabil să ușureze semnificativ starea persoanei după un atac.

1. Luați 1 lingură de ciocul-berzei uscat și turnați un pahar de apă clocotită.
2. Înveliți vasul cu infuzia într-un prosop.
3. După două ore, strecurați infuzia gata.

Luați ¼ lingură de infuzie, adăugați exact 20 de picături de tinctură alcoolică de rădăcină de angelică. Acest preparat poate fi achiziționat liber de la farmacie sau preparat singur după schema: la o parte de rădăcini uscate de angelică, luați 10 părți de votcă.

Notă: această rețetă simplă de preparat va ajuta persoanele care suferă de epilepsie, va reduce frecvența crizelor. Pentru aceasta, preparatul trebuie administrat în cure de 3–4 săptămâni, apoi se face o pauză la fel de lungă.

Remediu pentru tratarea amigdalitei

Un infuzat preparat din 1 lingură de cioc-de-berză uscat măcinat și 0,3 l de apă clocotită va calma durerea și va liniști gâtul inflamat. Soluția trebuie să se infuzeze bine pentru ca tratamentul să fie eficient. De aceea, este mai bine să o pregătiți seara, iar dimineața să o filtrați cu grijă. Cu soluția obținută, faceți gargară la gât și la cavitatea bucală în caz de probleme stomatologice de 4–5 ori pe zi. Pentru o procedură, sunt suficienți 100 ml de infuzat.

Băi terapeutice

Astfel de proceduri vor ajuta la ameliorarea manifestărilor negative ale diatezei la copii, iar la adulți – iritabilitatea și tensiunea nervoasă. Mai întâi se prepară un decoct concentrat de cioc-de-berză comun în proporție: la 50 g de materie primă uscată, 0,5 l de apă. După combinarea ingredientelor principale, soluția trebuie fiertă 20 de minute, apoi strecurată și turnată în cada umplută. Durata terapiei cu apă este de 15 minute.

Unguent

Prepararea acestui remediu extern nu va dura mult timp. Pentru unguent veți avea nevoie de:

• Cioc-de-berză uscat – 2 linguri
• Grăsime internă – jumătate de pahar

Cum se prepară unguentul:

1. Măcinați planta până la stare de pudră.
2. Amestecați componentele indicate, apoi topiți-le pe baie de apă.
3. Lăsați compoziția pentru 4 zile, apoi topiți-o din nou.
4. Filtrați amestecul încă ne răcit și turnați-l într-un borcan.
5. Păstrați unguentul la frigider, iar după necesitate, tratați rănile purulente și furunculele pentru a accelera maturarea lor.

Infuzie gastrică

Acest remediu va ajuta la ameliorarea durerilor de stomac în caz de exacerbare a gastritei sau a ulcerului peptic. Pentru prepararea băuturii curative, infuzați 15 g de plantă uscată de cioc-de-berză cu un pahar de apă clocotită. Lăsați soluția să se infuzeze cel puțin 6 ore, apoi strecurați-o. Luați medicamentul strict pe stomacul gol, câte 1–2 linguri. Frecvența administrării: de 3–4 ori.

Remediu hemostatic

Infuzatul preparat după această rețetă este indicat să fie luat în caz de sângerări uterine și menstruații abundente. De asemenea, poate fi băut ca remediu calmant.

Pașii de preparare a medicamentului:

1. Turnați 2 lingurițe de materie primă uscată în 200 ml de apă clocotită.
2. Lăsați soluția să se infuzeze timp de 8 ore.
3. Luați infuzatul strecurat la fiecare 6 ore, câte 60 ml.

Remediu pentru tratarea ochilor inflamați

Pentru acest medicament veți avea nevoie de flori de cioc-de-berză. Stropiți 1 lingură de inflorescențe proaspete sau uscate cu apă clocotită (200 ml). Puneți amestecul pe baie de apă și țineți-l 15 minute la foc mic. După tratamentul termic, decoctul trebuie să se infuzeze încă 45 de minute. Apoi, trebuie strecurat și folosit pentru spălarea ochilor. De asemenea, decoctul preparat astfel este potrivit pentru comprese în caz de eczemă și pentru spălarea simplă a feței.

Notă: Un astfel de decoct poate fi folosit pentru comprese împotriva înțepăturilor de țânțari.

Remediu pentru balonare

Cei care suferă constant de formarea excesivă de gaze trebuie neapărat să rețină această rețetă. Luați 2 lingurițe de plantă uscată de aistnik și turnați un pahar de apă clocotită. Este mai bine să pregătiți medicamentul peste noapte, deoarece în câteva ore concentrația substanțelor active devine maximă. Înainte de utilizare, strecurați infuzia și stoarceți bine materialul vegetal. Luați medicamentul câte 125 ml după masă, pentru a preveni flatulența.

Tinctură pentru tratarea hemoroizilor

Pentru o parte de plantă uscată de aistnik, veți avea nevoie de 10 părți de votcă sau alcool. Lăsați preparatul la infuzat la temperatura camerei timp de 10 zile. Apoi strecurați soluția, iar tinctura finită puneți-o la frigider pentru încă trei zile. Acest remediu este potrivit pentru tratarea hematoamelor, hemoroizilor și pentru spălarea rănilor.

Pe lângă utilizarea ca bază pentru infuzii și decocturi, frunzele tinere de ciocul-berzei sunt adăugate în salate în unele țări asiatice. Gustul verdeaței acestei plante sălbatice amintește de pătrunjel. Planta poate fi folosită în cosmetica de casă, precum și pentru rezolvarea unor sarcini casnice:

1. De exemplu, din ciocul-berzei proaspăt se obține încă în unele țări un colorant natural de culoare verde.
2. Pentru a păstra semințele de pepene, acestea trebuie amestecate cu pulbere din planta ciocul-berzei înainte de depozitare.

Tipuri de preparate medicinale

După cum se vede din rețetele de mai sus, planta ciocul-berzei poate fi considerată o materie primă universală pentru prepararea celor mai populare forme medicamentoase din medicina populară. Pentru tratarea diferitelor patologii se folosesc proporții proprii, care trebuie respectate strict. Există multe variante ale acestor preparate, dar printre ele se numără și rețete clasice.

Infuzie

Acest remediu antiviral va ameliora starea în caz de gripă și infecții respiratorii, fiind potrivit și pentru îmbunătățirea stării generale în caz de oboseală excesivă.

Algoritmul acțiunilor:

1. Aistnik uscat, în cantitate de 2 lingurițe, turnați apă fiartă răcită (1 pahar).
2. Lăsați amestecul la infuzat timp de 8 ore.
3. După acest timp, strecurați soluția.
4. Luați câte 50 ml de infuzie de până la 4 ori până la ameliorarea stării.

Tinctură

După această rețetă se poate prepara o tinctură pentru tratarea rănilor, acneei și pustulelor.

Mod de preparare:

1. Într-un borcan turnați 15 g de plantă uscată de pliscul-cocorului.
2. Turnați 0,2 l de votcă peste materia vegetală.
3. Lăsați la infuzat 12 ore, apoi strecurați soluția.
4. Tinctura se folosește pentru spălarea rănilor, dar pacienții adulți pot face gargară cu ea.

Decoct

Conform rețetei clasice, decoctul de plantă de aistnik se prepară astfel:

1. Combinați 10 g de materie primă uscată și 200 ml de apă fierbinte.
2. Puneți recipientul cu compoziția pe foc mic.
3. Fierbeți amestecul timp de 5 minute.
4. Când decoctul se răcește, strecurați-l.
5. Luați pe stomacul gol câte 1–2 lingurițe.

Contraindicații la utilizare

Desigur, proprietățile terapeutice ale ciocului-berzei, atunci când sunt utilizate corect, vor fi benefice pentru starea pacientului, accelerând recuperarea. Dar nu trebuie uitat că orice preparat pe bază de plante poate produce efecte contrare. Ciocul-berzei, pe lângă avantaje, are și o listă limitată de dezavantaje. Contraindicațiile absolute pentru utilizarea acestei specii de plante în scop terapeutic sunt următoarele stări:

• sarcina;
• perioada de alăptare;
• vârsta de până la trei ani;
• boala varicoasă;
• hipertensiunea stabilă;
• diabetul zaharat de tip 1;
• tromboflebita;
• intoleranța individuală;
• creșterea coagulabilității sângelui.

De asemenea, este interzis să se ia preparate cu ciocul-berzei după un infarct suferit sau în caz de cardiopatie ischemică. În caz de supradozaj, pot apărea vărsături, greață, scaune lichide. Într-o astfel de situație, vor fi necesare măsuri pentru eliminarea intoxicației: spălarea gastrică și administrarea mai multor tablete de cărbune activat. Dacă starea pacientului nu se stabilizează, va fi necesară spitalizarea.

Cunoașterea ciocului-berzei comun demonstrează că în natură nu există nimic de prisos. Fiecare fir de iarbă și floare sălbatică ascund în sine proprietăți utile. Secretele plantelor medicinale erau bine cunoscute strămoșilor noștri. De aceea, plante atât de utile precum ciocul-berzei, în acele vremuri străvechi, erau ajutoare fidele ale oamenilor.

Fotografie a ciocului-berzei