Iberica: proprietăți medicinale și contraindicații

Iberica este o plantă anuală erbacee acoperitoare de sol. Ea aparține familiei cruciferelor (brassicaceelor), posedând un set larg de calități benefice pentru sănătatea umană. Planta este otrăvitoare, însă, cu o utilizare corectă, poate oferi ajutor în tratamentul patologiilor sistemului cardiovascular, stomacului, intestinelor, precum și al unui spectru de boli infecțioase, reci și inflamatorii.

Denumirea medicală a plantei este Iberidisherba. În popor se întâlnesc denumiri: «diferit-petală», «piperică», «muștar sătesc», «perete».

Compoziția chimică

Compoziția nu este pe deplin studiată, ceea ce limitează utilizarea la domenii specifice. În schimb, semințele și tulpina plantei sunt înzestrate cu o structură deja cunoscută, unică prin calitățile sale. Acestea conțin:

1. Cucurbitacinele grupelor E, I, J, K (proprietăți antitumorale, antimicrobiene, antihelmintice).
2. Glucoiberină (antioxidant).
3. Glucocheirolină (antibiotice vegetale, agent antiviral).
4. Flavonoli (reglarea procesului de formare a enzimelor).
5. Glucozinolați (aminoacizi).

Componentele active principale ale diferit-petalei sunt considerate amărăciunile, esterul complex, glicozida uleiului de muștar, cucurbitacina și alte substanțe. Această listă stă la baza formării compoziției chimice.

Vă rugăm să rețineți: planta conține substanțe otrăvitoare. Prin urmare, consumul fără consultarea medicului și stabilirea unei doze stricte poate avea consecințe grave și ireversibile pentru organism.

Cum arată și unde crește

Planta anuală, cu tulpină goală, rugoasă, striată, atinge în medie dimensiuni de 35–40 cm. Tufa însăși poate crește peste jumătate de metru. Baza este dens ramificată, frunzele sunt de un verde închis caracteristic, penat-cuneate, alungite. Planta are petale mici de culoare albă, cu diametrul de până la 2 cm, adunate în ciorchini mari, de culoare violet sau roz. Piperica are întotdeauna patru petale, marginile sunt caracteristic alungite.

Perioada de înflorire a iberisului se limitează la lunile de vară (din iunie până în august), după care planta rodește. În funcție de condițiile meteorologice, poate da rod din nou. Regimul optim de temperatură variază în jurul a 18–20°C. Până la sfârșitul lunii septembrie, se pot vedea pe ramuri păstăi bivalve de formă rotundă și aplatizată; în interiorul lor se află semințe maro (în unele cazuri galbene sau roșii), cu ajutorul cărora are loc înmulțirea.

Locul de origine considerat este Spania (odinioară numită Iberia).

Informații suplimentare: conform legendei, scriitorul și eruditul roman antic Plinius cel Bătrân, aflându-se în Iberia, și-a vindecat prietenul cu ajutorul iberisului de dureri în tractul gastrointestinal. De aceea, numele plantei și originea sa sunt legate de acest loc.

Această specie este termofilă și rezistentă la căldură, de aceea arealul de răspândire al iberisului este Europa Centrală și zona mediteraneană. În Rusia poate fi întâlnit în teritoriile sudice (Crimeea, Caucaz, Don), uneori în partea europeană a țării.

Planta trăiește preponderent în zone montane, stâncoase, în sol afânat cu un conținut ridicat de var. Pentru o creștere abundentă necesită multă lumină solară și umiditate moderată. Cultura este de mult timp domesticită, de aceea este posibilă cultivarea în grădină și înmulțirea prin butași.

Specii

Datorită nepretențiozității și aspectului său, subarbustul este adesea folosit nu doar în scopuri medicinale, ci și în designul peisagistic, ceea ce prezintă un mare interes pentru grădinari și amelioratori. Datorită lor, au fost create peste 30 de varietăți, unele dintre ele fiind perene, ceea ce înseamnă că sunt rezistente la îngheț și pot supraviețui iernii fără consecințe. În general, toate subspeciile diferă între ele prin forma frunzelor, în unele cazuri prin culoarea bobocilor. Următoarele varietăți se bucură de o popularitate deosebită:

Iberis veșnic verde
Subarbust peren de talie mare (30–40 cm). Frunze alungite, de culoare verde închis, atingând 7 cm lungime. Bobocii acestei subspecii sunt în formă de umbrelă, de culoare deschisă, cu diametrul de până la 5 cm. Înflorirea începe vara și durează aproximativ 20–25 de zile. Particularitatea speciei este că bobocii acoperă aproape complet ramurile în timpul deschiderii. Planta poate înflori din nou la sfârșitul verii și rodește.

Soiuri:

1. Little Gem (LittleGem) – covoare joase și stufoase cu diametrul de până la 50 cm. Are frunze mari, veșnic verzi, lucioase. Înflorește în aprilie-mai, perioadă în care se numără până la 200 de ciorchini pe plantă.
2. Vrăjitorie de iarnă (Winterzauber) – se recunoaște prin înflorirea extrem de timpurie, care începe deja în martie.
3. Zwergschneeflocke (Zwerge schneeflocke) – unul dintre soiurile domesticite, nepretențios la îngrijire și crește excelent în paturi de flori stâncoase. Un soi erbaceu mic (până la 15 cm). Culoarea ovarului este albastru deschis. Se remarcă printr-o perioadă lungă de înflorire.
4. Findel (Findel) – subarbust mic (20 cm) și lat (până la 1 m), puternic ramificat lateral. Perioada de înflorire este scurtă.
5. Dana – o varietate de iberis cu flori albe. Plantă densă, nu mai înaltă de 15 cm.

Iberis de Gibraltar
Subarbust spaniol de talie mică. Poate fi întâlnit în sudul țării și în Maroc. Primăvara înflorește cu inflorescențe roz, atingând 25 cm în înălțime și 40 cm în diametru. Pentru cultivare, este necesar să se pregătească un arboretum bun, asigurat cu multă lumină solară. Se găsește în Rusia. Cele mai răspândite sunt:

1. Gibraltar Candytuft – o plantă ierboasă joasă (dimensiunea variază între 15 și 35 cm). La înflorire, se acoperă cu o coroană densă de inflorescențe, de la alb până la o nuanță profundă de liliac. Iubește căldura, necesită un loc bine încălzit și un sol neacid.
2. Candy Tuff – unul dintre cele mai mari soiuri de Iberis de Gibraltar cu petale variate. Mărimea inflorescențelor este apropiată de cea a dalilor. Este rar, de aceea este apreciat de crescători. Pentru cultivare, necesită soluri drenate cu o cantitate mică de umiditate.

Ambele soiuri se remarcă prin inflorescențe de un violet delicat, care în timp capătă o culoare alb pur.

Iberis din Crimeea
Numit astfel datorită locului de origine – descoperit pentru prima dată în Crimeea. Plantă perenă, se ridică de la 5 la 10 cm. De culoare cenușie, tulpinile discrete sunt plecate în jos. Mugurii sunt caracteristic mov, ulterior capătă o culoare albă.

Pentru cultivare, este de dorit un sol uscat, fertilizat corespunzător cu calciu, și un spațiu însorit.

Iberis stâncos
Amintește de un nor cumulus sau de o calotă de zăpadă datorită abundenței inflorescențelor și a culorii. Este o specie joasă (10–15 cm), veșnic verde, rezistentă la variațiile de temperatură. Poate fi întâlnită în Europa, de la Peninsula Iberică până în sudul Rusiei. Cel mai des sunt răspândite:

1. Pygmaea – un covor (maximum 10 cm înălțime) se așterne într-o masă largă, frunze alungite, aciforme, capitule mici și deschise.
2. Weiss Riesen – un soi de Iberis stâncos cu petale variate. Un arbust mare (atinge 30 cm) cu flori albe.
3. Hyazinthenblütige Riesen (Getitemviewtype Riesen) – aproximativ 35 cm în lungime. Ciorchinii de un mov strălucitor se evidențiază frumos pe fundalul lăstarilor închiși la culoare.

Rețineți: transplantarea iberisurilor stâncoase nu este recomandată, deoarece sistemul radicular pivotant se lezează ușor.

Iberis amar
Atinge în medie 30 cm înălțime. Ramurile aspre, dințate, sunt plecate în jos. Tulpina este amplu ramificată de la rădăcină. Florile mici, parfumate, de culoare albă sau violet, cu dimensiuni de la 1,5 la 3 cm. Subspecii:

1. Aisberg (Eisberg) – înalt (40–45 cm) cu frunze mari, dințate. Mugurii sunt alungiți (sub formă de ciorchine) și deschiși.
2. Imperatrice (Empress) – ca formă, amintește de un candelabru, atingând 30 cm înălțime. Frunzele sunt lungi și dințate. În exterior, floarea seamănă cu o zambilă.

Iberis umbelată
Această plantă anuală se întâlnește în Europa de Sud. Are tulpini înalte (până la 40 cm), netede, și inflorescențe dense, albe (uneori pot fi liliachii). Frunzele sunt mari și strălucitoare, de nuanță smarald. Are inflorescențe dense, albe (uneori pot fi liliachii). Începe să înflorească după 2,5 luni de la plantare. Semințele sunt galbene sau roșii. Subspecii:

1. Amestecul minune (Fairy Mix) – de talie mică (15–20 cm), provine din colectarea diferitelor semințe, ceea ce face ca petalele să capete o colorare imprevizibilă.
2. Febra roșie (Red Rush) – înălțime de aproximativ 30 cm, ramuri lungi și verzi. Specia se remarcă prin colorația atipică, coral-roșie, a bobocilor.

Recoltare și păstrare

Perioada de înflorire a iberisului este momentul potrivit pentru recoltarea materiei prime. Planta medicinală trebuie tăiată în cantitatea necesară, după care se verifică dacă nu cumva conține frunze putrezite, tulpinițe și resturi inutile. Apoi se trece la uscarea masei obținute. Pentru uscarea completă, aceasta trebuie tăiată și așezată într-un loc uscat, pe o pânză, într-un strat de până la 2–3 cm grosime (pentru a asigura o ventilație suficientă). Astfel se va evita umezeala și putrezirea recoltării. Ulterior, este obligatoriu să întoarceți zilnic plantele și să le supravegheați starea.

Plantele uscate trebuie păstrate în pungi speciale de hârtie sau în săculeți de tifon; acest lucru este necesar pentru o circulație corectă a aerului. Această formă de păstrare permite utilizarea lor timp de doi ani. După expirarea acestui termen, componentele utile încetează să mai aibă efect terapeutic.

Semințele sunt și ele supuse recoltării. Acest lucru trebuie făcut în perioada august–septembrie. Procesul nu diferă cu mult de acțiunile descrise mai sus: este necesar să așezați semințele pe o tavă, într-un loc bine ventilat, până la uscarea completă, iar după încheierea procedurii să le puneți în pungi de hârtie. Termen de păstrare – 24 de luni.

Important! Nu trebuie să așezați pânza sub razele directe ale soarelui, deoarece plantele uscate se pot arde. Pentru respectarea acestei reguli, puteți folosi un umbrar sau un alt spațiu acoperit.

Proprietățile medicinale ale ibericii

Spectrul indicațiilor pentru utilizarea preparatelor sau a recoltelor proprii este destul de larg. Pe baza lui se creează numeroase medicamente diverse, destinate utilizării în cardiologie, gastroenterologie și homeopatie.

Structura iberisului este cercetată pentru a identifica proprietăți utile suplimentare. În 2014, studiul companiei Comcon Healthindex a stabilit că extractul obținut din frunze proaspete poate regla complet activitatea tractului gastro-intestinal, susținându-i activitatea și starea sănătoasă. În plus, cu ajutorul unei astfel de compoziții se pot combate probleme frecvente: arsurile stomacale, balonarea și durerea acută de stomac.

În 2004 s-a stabilit că Iberis amară este capabilă să se adapteze la organismul uman. Acest lucru se datorează reglării selective a activității mușchilor intestinali, în funcție de afecțiune: în cazul unei stări relaxate – exercită un efect tonic, iar în cazul spasmelor – un efect relaxant.

Din anii 1960, planta este utilizată pentru fabricarea diverselor preparate farmaceutice în Germania și Belgia. Pentru cultivare au fost alocate plantații întregi în Dormstadt. Aceasta este componenta principală pentru preparatul Iberogast («Ibero» – «iberică» și «gast» – «stomac») al companiei germane Bayer.

Informații suplimentare: conform statisticilor, în 2013, Iberogast a devenit cel mai vândut remediu din Germania în domeniul gastroenterologiei. Este exportat și în Rusia și în alte țări, astfel că la nivel mondial, peste 25 de milioane de persoane au încercat deja utilizarea prokineticului.

De asemenea, din această plantă se fabrică alte preparate farmacologice și amestecuri farmaceutice din plante.

După cum s-a menționat anterior, substanțele benefice conținute în plantă au un efect pozitiv asupra organismului. Componentele sale unice ajută la menținerea tonusului sistemului cardiovascular, au acțiune citostatică și bacteriostatică, îmbunătățesc funcționalitatea mușchilor netezi ai tractului gastrointestinal. În plus, ele sunt utilizate pentru a ajuta la eliminarea bilei și a urinei.

Prin urmare, principalele patologii pentru care este indicată utilizarea sunt următoarele:

• boli ale inimii și vaselor de sânge (angină pectorală, tahicardie, hipoxie);
• dispepsii funcționale (gastrită, spasme stomacale);
• ulcerații în stomac și duoden;
• apetit scăzut, greață, arsuri la stomac, flatulență;
• tulburări ale intestinului subțire sau gros;
• probleme de eliminare a bilei.

Pe lângă aceasta, substanțele conținute în planta anuală au acțiune antiseptică, antimicrobiană și antiinflamatoare, astfel încât este posibilă utilizarea pentru ameliorarea simptomelor și tratarea:

1. bronșitei acute, pneumoniei, anginei, amigdalitei și altor infecții bacteriene de răceală.
2. cistitei, uretritei, pielonefritei și a altor procese inflamatorii din sistemul urogenital.
3. leziunilor pielii (dezinfectarea și vindecarea rănilor).

Medicina tradițională susține că preparatele pe bază de această plantă ajută în lupta împotriva bolilor oncologice și a tumorilor benigne, deoarece au acțiune citostatică.

Iberica amară în medicina populară

Proprietățile farmaceutice se concentrează în întreaga partea aeriană a ibericăi și în semințele sale, de aceea, materialul pentru trusa de prim ajutor de acasă trebuie căutat chiar aici. Din partea aeriană a plantei se pot face decocturi, infuzii, comprese, tincturi pentru uz casnic. Sistemul radicular, în acest caz, nu este utilizat.

Planta uscată se pregătește din iulie până în septembrie, după care poate fi utilizată pentru fabricarea produselor de consum. Ea poate fi amestecată cu alte componente. În condiții casnice, ținând cont de particularitățile bolii, se pot prepara medicamente conform rețetelor indicate mai jos.

La colecistită și gută

Se toarnă o linguriță de plantă uscată în 400 ml de apă fiartă, după care se lasă la infuzat cel puțin o oră. Lichidul strecurat se consumă câte o lingură de 5 ori pe zi timp de 2 săptămâni. Această metodă poate fi utilizată pentru prevenirea bolilor cronice la fiecare șase luni.

La răni deschise

Dacă rana se vindecă greu sau nu se închide deloc, supurează și provoacă disconfort, se poate folosi infuzia de iberis. În acest caz, supradozajul este imposibil, prin urmare nu există contraindicații pentru utilizare.

Se toarnă 150 ml de apă fierbinte peste 2 lingurițe de plantă și se lasă la infuzat timp de o oră. Se umezește tifonul în infuzia strecurată și se aplică pe rana deschisă timp de 30 de minute, de două ori pe zi. Repetați zilnic până la vindecarea completă.

La cardiopatia ischemică

Pentru preparare sunt necesare 20 de grame de semințe. Se toarnă peste ele vodcă, în proporție de 150 ml de lichid pentru fiecare 20 de grame. Amestecul se lasă la infuzat timp de 20 de zile. Soluția obținută se administrează sub formă de picături (10 picături la un pahar) de 3 ori pe zi, la o oră după masă.

La sciatică și inflamația nervului sciatic

Se amestecă o linguriță de flori uscate cu o lingură de semințe, apoi se toarnă peste ele 300 ml de apă la temperatura camerei și se lasă timp de 2 ore. După aceea, se aduce preparatul până la fierbere (dar fără a-l fierbe) și se lasă la infuzat încă 2 ore. Se administrează decoctul câte o lingură de trei ori pe zi, până la dispariția simptomelor.

La hepatită cronică

Timp de 30 de zile, se lasă la infuzat la întuneric un amestec de plantă uscată și vodcă în proporție de 1:10. Se bea cu apă, adăugând câte 5 picături la un pahar, până la ameliorarea simptomelor. Aceeași metodă este acceptabilă în cazul patologiilor sistemului nervos, tulburărilor funcționării vezicii biliare și lipsei apetitului.

La colestază prelungită (stagnarea bilei în ficat)

Pentru un tratament eficient, se folosesc amestecuri de plante care conțin iberis (2 părți). În plus, astfel de amestecuri pot conține flori de mușețel (1 parte), rădăcină de lemn dulce, rostopască, melisă sau mentă. Amestecul medicinal se opărește cu un pahar de apă clocotită și se lasă la infuzat cel puțin 4 ore. Se administrează câte 2 linguri de trei ori pe zi (14 zile). Astfel de amestecuri din farmacie pot fi procurate gata preparate sub formă de ceai.

La inflamațiile cronice ale gâtului

Faringita și laringita cronică pot fi vindecate cu ajutorul semințelor plantei. O linguriță de semințe se fierbe în 250 ml de apă la baie de abur timp de 5 minute. Decoctul răcit se administrează câte 20 ml de două ori pe zi (20 de zile).

La sindromul colonului iritabil

Iritarea intestinului poate fi redusă cu ajutorul unui amestec care conține extract de senna amară, rădăcină de angelică, flori de mușețel, chimen, fructe de armurariu și mentă. Se toarnă 1 litru de vodcă peste amestecul de 50 de grame și se lasă la infuzat o lună. Soluția se administrează câte 20 de picături de trei ori pe zi, până la dispariția simptomelor de iritare a tractului gastrointestinal și ale colitei spastice.

Tipuri de preparate medicinale

În ciuda tuturor beneficiilor pe care le oferă planta cultivată, chiar și cei mai experimentați fitoterapeuți recomandă insistent să folosiți iberisul cu prudență și numai după recomandarea unui specialist. Planta este foarte toxică, ceea ce nu poate decât să prezinte un pericol. Cele mai răspândite rețete presupun prepararea de infuzii, tincturi, decocturi și comprese.

Infuzie

Infuziile, de regulă, sunt utilizate pentru tratarea și ameliorarea consecințelor bolilor căilor respiratorii, hepatitei de diferite tipuri, gutei, colecistitei, colpitei și altor infecții.

Lichidul cu flori uscate în proporțiile necesare (în funcție de manifestările bolii) trebuie infuzat în apă fiartă, strecurat și apoi consumat în dozele zilnice stabilite.

Tinctură

Pentru prepararea tincturii, trebuie să se utilizeze un amestec uscat de ierburi și votcă. După macerare timp de 3 săptămâni, lichidul se consumă sub formă de picături. Această metodă ajută la tratamentul și prevenirea patologiilor vasculare, cardiace, a tulburărilor nervoase și a hepatitei. Numărul de picături pe un pahar de lichid depinde de boala specifică și este menționat mai sus.

Decoct

Decocturile în doze mici sunt benefice în diverse boli. Se administrează în cazurile de tulburări ale secreției biliare, tulburări ale apetitului, ale funcționării tractului gastrointestinal. În plus, iberica este adesea folosită în homeopatie împreună cu alte plante.

Compresă

Compresele au un efect pozitiv asupra regenerării țesuturilor și vindecării rănilor deschise care nu se închid, a abceselor, arsurilor, având acțiune antiseptică. Se aplică prin umezirea unui tampon de tifon curat și aplicarea periodică pe zona afectată.

Contraindicații la utilizare

Datorită toxicității lor, extractele și preparatele care conțin iberică se numără printre cele periculoase. Supradozajul în cazul utilizării necorespunzătoare poate provoca daune ireparabile sănătății, precum și poate duce la asistolie (stop cardiac) și deces. Prin urmare, tratamentul necontrolat cu medicamente și preparatele proprii este strict interzis.

În plus, sunt stabilite o serie de contraindicații specifice pentru administrarea internă:

• sarcina și perioada de alăptare;
• vârsta copiilor sub 16 ani (din cauza lipsei de date clinice);
• pancreatită acută;
• patologii ale sistemului urinar;
• calculi mari în rinichi și căile biliare;
• intoleranță individuală la componente;
• reacții alergice ale organismului (inclusiv hipersensibilitate).

Pentru analiza tabloului clinic și prescrierea unei terapii medicamentoase specifice, este necesar să consultați un medic.

Foto iberica