Nufărul: proprietăți terapeutice și contraindicații

Botaniștii numesc nufărul cu cuvântul frumos „nimfea”. Romantic! Imediat ne imaginăm cum o nimfă – o creatură fabuloasă și frumoasă – se joacă pe malul unui lac, a cărui suprafață acvatică este acoperită de flori magnifice, asemănătoare cu crinul. Poporul a dat nufărului un nume la fel de frumos – floarea sirenă. Deși nimfea este nepretențioasă și se întâlnește aproape peste tot, astăzi această plantă este înscrisă în Cartea Roșie, deoarece este nemilos distrusă de oameni.

Compoziția chimică

1. Rizomul conține o cantitate mare de substanțe nutritive: amidon, zahăr și proteine.
2. Următoarele componente importante ale rădăcinii de nufăr – substanțele tanante (care, de altfel, sunt prezente și în frunze și semințe). Pentru plantă în sine, acestea sunt necesare, deoarece previn putrezirea rizomului, posibilă din cauza aflării constante în apă. Pentru organismul uman, substanțele tanante sunt benefice din mai multe motive. Ele ajută la combaterea tulburărilor digestive, a diareei și a disbacteriozei, pot suprima multiplicarea microbilor și elimina toxinele și deșeurile din organism, inclusiv după iradiere. De asemenea, au proprietăți hemostatice și antiinflamatorii.
3. La curățarea organismului contribuie și guma conținută în rădăcinile plantei, iar acizii tartric și galic prezenți, împreună cu antioxidanții naturali, favorizează îmbunătățirea proceselor metabolice din organism. Rășinile stimulează întărirea imunității, ajută la combaterea inflamațiilor și participă la reglarea funcțiilor sistemelor respirator și cardiovascular.
4. În flori și frunze se găsesc mulți flavonoizi, spectrul de acțiune al cărora este foarte larg – de la întărirea vaselor și imunomodulare până la anticancerigen, hipoalergenic și antioxidant.
5. Pe de altă parte, nufărul conține o serie de substanțe care îl includ printre plantele periculoase. Acestea sunt glicozidele și alcaloidul nimfein. Pe de o parte, consumul lor necontrolat poate duce la intoxicație, manifestată prin tulburări ale sistemului nervos și cardiovascular. Pe de altă parte, în doze terapeutice, glicozidele pot calma tahicardia, pot îmbunătăți circulația sanguină și pot regla activitatea cardiacă. Alcaloizii, în doze recomandate, sunt utilizați pentru analgezie, oprirea hemoragiilor, creșterea tonusului organismului, tratarea bolilor nervoase și ale inimii și vaselor de sânge.

Cum arată și unde crește

Rizomul nufărului este gros, de culoare albă, cu „cicatrici” negre. Acesta se întinde pe suprafața și în interiorul depozitelor de fund, fixându-se de ele prin rădăcini lungi, subțiri, dar puternice. Planta nu are tulpină, frunzele și pedunculii florali cresc direct din rădăcină.

Frunzele plantei au formă de inimă, sunt destul de groase, de culoare verde densă și plutesc orizontal la suprafața apei. Lățimea frunzelor poate varia între 25 și 35 cm.

Nimfea înflorește de la începutul până la sfârșitul verii; florile sale sunt destul de mari, în stare deschisă putând atinge 20 cm în diametru. Ele se află, de asemenea, la suprafața apei.

Florile sunt bogate, pline datorită numărului mare de petale ovale, cu vârfuri ascuțite. În natură, întâlnim în principal nufărul de culoare albă ca zăpada, care capătă treptat o nuanță gălbuie spre centru, în mijlocul căruia se află stamine galben-aurii. Parfumul delicat, dar persistent al nimfeei se poate răspândi pe întreg teritoriul din jurul iazului sau lacului în care crește.

Fructul nufărului are formă ovală și seamănă cu un urcior mic, de unde provine și numele plantei. Fructul se coace complet sub apă, unde se deschide și eliberează semințele acoperite cu un strat gros și alunecos, datorită căruia rămân la suprafață. Treptat, acest strat se spală, semințele se umflă, devin grele și se scufundă încet pe fundul apei, unde încolțesc și încep să crească.

Nimfea crește în lacuri și iazuri cu apă stătătoare sau în bălți liniștite ale râurilor cu curgere lentă, la o adâncime de cel mult 2 m. În mediul natural, poate fi întâlnită în toate țările planetei, cu excepția regiunilor polare și subpolare. Grădinarii au creat numeroase soiuri de nufăr de diferite culori, folosite în amenajarea peisagistică și pentru a decora bazinele ornamentale.

Specii

Nufărul impresionează prin diversitatea nuanțelor și culorilor existente în natură. În prezent, există aproximativ 50 de varietăți ale acestei flori.

Nufărul alb
Acesta a ocupat întreg teritoriul Eurasiei, iar coloniile sale acvatice sunt frecvente și în Africa. Acest nufăr este mare, cu frunze de aproximativ 35 cm în diametru, precum și cu flori de dimensiuni impresionante, care ating până la 20 cm în diametru, având o culoare ușor lăptoasă. Planta are un sistem radicular puternic și tenace, care se întinde pe suprafața fundului, dar pătrunde în nămol prin prelungirile sale alungite. Rădăcina crește până la 65 cm în lungime.

Sub suprafața apei, tulpinile cresc într-un tufiș mare, astfel încât o singură plantă de nufăr se poate așeza foarte confortabil și ocupa mult loc într-un lac sau iaz.

Nufărul alb înflorește timp de trei săptămâni, producând pe rând câte un nufăr alb după altul.

Nufăr de apă
După aspectul exterior, nimfea de apă seamănă cu nufărul alb. Frunzele care plutesc la suprafață sunt de dimensiuni medii, iar frunzișul aflat sub apă este mic. Florile mici, de culoare crem, cu un centru galben-vivace, se odihnesc pe suprafața oglinzii de apă a bazinului. Farmacologia utilizează nufărul de apă.

Nufăr albastru
Se consideră că această specie a apărut printre primele, având și alte denumiri – lotus egiptean sau crin egiptean. Acest nufăr s-a răspândit în lume de pe Nil, cel mai mare fluviu african, mai întâi în Africa, apoi a avansat în Thailanda și India. Frunzele sale sunt destul de late – în jur de 35 cm, având nervuri puternice vizibile destul de clar. Pe fundalul lor, florile, de cel mult 20 cm, par destul de mici. Nuanțele petalelor într-o singură floare pot fi atât albastru-cer, cât și liliachii, albăstrii și albastru-intens.

Nufăr roșu
Floarea sa are o colorație originală și frumoasă – de la roz închis până la roșu pur. Florile sunt mici, cu diametrul de la 12 cm, răspândind un parfum delicat și persistent. Rădăcina se află în sol, nu foarte adânc. Este ramificată, de la tulpina principală pornind o serie de tulpini suplimentare. Frunzele cărnoase, suculente, de un verde-vivace, ating până la 25 cm în diametru.

Nufăr tigrat
Și-a primit numele datorită colorației neregulate a frunzelor verde-închis, cu un model de pete roșii-brune și brune care amintesc de dungile de tigru. Sistemul radicular, ca la toate nufărele, este puternic, bine dezvoltat. Botaniștii consideră că patria acestei specii de nufăr este Africa fierbinte, de aceea este una dintre cele mai pretențioase la căldură varietăți de nimfee, care nu suportă apa rece, curenții rapizi și înghețurile. Florile sale sunt albe sau ușor cremoase, compacte.

Victoria Regia, sau nimfea amazoniană
Această specie de nufăr are cea mai impresionantă dimensiune. Floarea sa, atunci când este complet deschisă, ajunge la 35 cm, iar de la începutul înfloririi până la sfârșit capătă toate nuanțele delicate – de la alb ca zăpada până la roz pur. Înflorește o dată pe an și se deschide doar noaptea. Mirosul Victoria Regia este destul de persistent, memorabil. Pe frunza uriașă a nufărului – de până la 2 m în diametru – poate sta lejer un adolescent, iar frunza cu marginile ridicate în sus îi va susține greutatea, fără a se scufunda.

Victoria Regia a fost descoperită relativ recent – în secolul al XIX-lea, în bazinul fluviului Amazon. Astăzi este cultivată în diferite țări ale lumii, inclusiv în Rusia.

Nufăr galben
Nufărul galben este o plantă perenă, care iernează bine în zona temperată. Sistemul radicular al plantei este bine dezvoltat, rădăcinile fiind situate adânc în sol. Frunzele aflate sub apă sunt mici, au marginea neregulată și sunt dispuse pe pețioli scurți.

Frunzele care plutesc pe suprafața apei au formă ovoidală, cu diametrul de până la 20 cm. Florile cu diametrul de 17 cm au la exterior o nuanță verde, iar în interior sunt galbene. Un astfel de nufăr înflorește mult timp – din iunie până în septembrie.

Recoltare și păstrare

Vindecătorii populari folosesc toate părțile nufărului – de la rizom până la semințe – pentru prepararea compozițiilor curative.

Rizomii încep să fie recoltați atunci când planta intră în perioada de înflorire. Deși cea mai mare cantitate de substanțe nutritive și benefice se acumulează mai aproape de toamnă. Culegându-i de pe fundul apei, nu trebuie luați toți complet, o parte semnificativă din rădăcini trebuie lăsată, pentru ca nufărul să nu dispară complet. De obicei, pentru a scoate materia primă medicinală de pe fund, se folosesc cângi.

Rizomii scoși de pe fund trebuie curățați de rădăcinile mici și subțiri, spălați și tăiați în bucăți mici, care apoi se așează sub un acoperiș, în curent, astfel încât razele soarelui să nu cadă pe materia primă medicinală. În același timp, se pot recolta florile și bobocii. Pentru boboci, trebuie să mergeți până la ora șapte dimineața, înainte ca aceștia să apuce să se deschidă. Florile sunt cel mai bine de folosit imediat proaspete, dar, dacă este nevoie mare, se pot usca în aceleași condiții ca și rădăcinile – la umbră și în curent.

Cu recoltarea frunzelor nu sunt de obicei probleme: se pot tăia începând din primăvară și până în toamna rece. Materia primă se usucă sub acoperiș, într-o încăpere bine ventilată.

Semințele se adună ușor de la suprafața iazului sau a lacului și apoi se usucă în aceleași condiții: la umbră.

Fiecare tip de materie primă medicinală – rădăcini, frunze, flori și semințe – se păstrează într-o pungă de hârtie separată, într-o încăpere uscată; în astfel de condiții își păstrează calitățile curative timp de doi ani.

Cu ce se deosebește nufărul de lotus

Ambele plante sunt minunate la exterior – atât lotusul, cât și nufărul. Nufărul reunește un întreg grup (peste cincizeci de varietăți) de plante din familia Nimfeaceelor, care cresc în apă. Lotusul are doar două specii – cea galbenă și cea nuciferă.

Cea mai vizibilă diferență este la frunze și flori. La nufăr, acestea stau orizontal pe suprafața apei, în timp ce lotusul ține cu vigoare și destul de sus deasupra apei frunzele și florile sale care se ridică.

Prin forma frunzelor, aceste două plante se deosebesc și ele: la nufăr sunt plate, cu marginea netedă, iar la lotus au forma unui boluleț puțin adânc, cu o undă la marginea tăieturii.

În general, și florile se deosebesc. La nufăr, petalele sunt mai înguste decât la lotus, sunt mai multe, de aceea fiecare floare pare dublă. Mai mult, lotusul, spre deosebire de nufăr, are o capsulă seminală mare și vizibilă.

Dacă comparăm locurile de creștere ale plantelor, trebuie remarcat că nufărul se găsește aproape peste tot. Lotusul, în comparație cu acesta, este un adevărat aristocrat, care pentru o viață normală are nevoie de condiții speciale – o vară lungă și caldă și multă lumină solară. De aceea, pe teritoriul Federației Ruse poate fi întâlnit în regiunea Astrahan și în bazinul Mării Caspice.

Particularități de cultivare

Deoarece nufărul este extraordinar de frumos, este pe deplin de înțeles dorința fiecărui grădinar de a cultiva pe terenul său o astfel de minune. Pentru aceasta, nu este greu să creezi condiții favorabile.

Grădinarii experimentați recomandă, pentru a evita dezamăgirile, să nu vă zgârciți și să cumpărați material săditor din magazine bune și verificate pentru grădinari sau de la floricultori de încredere, bine cunoscuți.

Nufărul trebuie sădit vara, când s-a instalat vremea caldă. Este mai bine să-l plantați nu în solul bazinului, ci într-un ghiveci mare, pentru ca toamna să puteți scoate ușor ghiveciul și să duceți planta la iernat. Într-un bazin mic nu trebuie să înrădăcinați multe plante.

Este mai bine să cumpărați un pământ special pentru plantare; dacă nu găsiți unul în vânzare, puteți pune pe fundul recipientului de plantare 4–5 cm de turbă și cel puțin 10 cm de pământ de gazon amestecat cu nisip. Punctul de creștere nu trebuie adâncit în pământ. În timpul plantării, trebuie să lipiți de rădăcinile nufărului bile de argilă în care au fost amestecate îngrășăminte minerale. Acestea vor hrăni planta pe tot parcursul sezonului. Ca strat superior în ghiveciul de plantare, puneți pietriș pentru ca recipientul să nu plutească. Coborâți ghivecele pe fundul bazinului: soiurile pitice trebuie să crească la o adâncime de 50 cm, celelalte – 1 m și mai adânc. Dar, pentru ca planta să crească mai repede, lăsați-o în apă mică până la apariția primelor frunze.

Pentru ca nufărul să crească normal, nu este necesar un efort deosebit. Este important să nu permiteți o dezvoltare excesivă a frunzelor, deoarece din această cauză florile pot deveni mai mici. Trebuie să lăsați fiecărei plante nu mai mult de trei frunze, iar pe celelalte să le rupeți. Bazinul trebuie curățat în fiecare sezon. Toamna, după scoaterea nufărilor pentru iernat, apa se scurge, pereții bazinului se curăță de depuneri, se spală, iar primăvara se toarnă apă curată în el.

Nufărul se îmbolnăvește rar, deoarece are un sistem imunitar foarte puternic. Insectele îl atacă de asemenea rar. Dar pe timp de caniculă, în bazine mici cu apă stătătoare, se poate instala un gândac numit gândacul frunzelor de nufăr. Larva lui roade frunzele plantei. Dăunătorul trebuie cules manual, iar frunzele deteriorate trebuie îndepărtate. Este mai bine să nu folosiți mijloace chimice de protecție, deoarece acestea ucid toate viețuitoarele din apă.

Afidele pot ataca de asemenea nufărul. Ele nu numai că strică frunzele, dar distrug și florile – mai întâi le înrăutățesc aspectul, iar apoi provoacă ofilirea lor timpurie. Singura metodă de combatere este spălarea dăunătorului cu apă.

Proprietățile terapeutice ale nufărului

Medicina oficială folosește nufărul. Acesta este inclus în complexul preparat multicomponent Zdrenko, care este utilizat pentru tratamentul gastritei anacide și a papilomatozei vezicii urinare.

Datorită substanțelor care intră în compoziția plantei, aceasta are acțiuni antiinflamatoare, astringente și antibacteriene, este capabilă să reducă febra, să oprească sângerările, să diminueze durerea, să scadă tensiunea arterială, să calmeze și să inducă somnul. În plus, nufărul are efect laxativ, coleretic și diuretic.

Nufărul în medicina populară

Medicina populară folosește nufărul destul de larg. În lista bolilor pentru care vindecătorii prescriu remedii pe baza acestuia, pe lângă o simplă răceală, există afecțiuni mai grave – cum ar fi tuberculoza, tumorile, hepatita, diareea și dizenteria.

Nufărul salvează și de afecțiunile sistemelor urinar și genital – rinichi, vezică urinară (inclusiv de cistită), gonoree, este recomandat pentru leucoree. În cazul problemelor cutanate, nufărul ajută de asemenea, în special se tratează rănile purulente, abcesele, ulcerele, furunculele, și se ameliorează inflamațiile epidermei. Planta este utilizată pentru a calma convulsiile de diverse origini, tulburările sistemului nervos, în special nevrozele, neuralgiile, și pentru a ieși din stări depresive.

Nufărul ajută să atenueze durerile dentare și reumatice, este utilizat în cosmetologie pentru tratarea mătreții și îmbunătățirea calității părului, albirea pielii și iluminarea pistruilor.

Vindecătorii populari folosesc rizomii și florile nufărului alb pentru prepararea compozițiilor medicinale, fiecare formă medicamentoasă având o destinație specifică. Astfel, din flori se prepară decocturi care sunt utilizate ca adjuvant în tratarea icterului, precum și ca laxativ. Infuzia din petale combate insomnia, se folosește pentru ameliorarea stării în timpul febrei. Decoctul de rizom tratează rinichii și vezica urinară, este utilizat pentru vindecarea rapidă a zgârieturilor și rănilor supurate, precum și ca remediu terapeutic și profilactic împotriva căderii părului.

Infuzie calmantă

Se încălzește până la fierbere o jumătate de litru de apă și se toarnă peste 2 linguri de petale de nufăr. Se lasă la infuzat timp de 50–60 de minute, apoi se filtrează. Infuzia se utilizează ca remediu calmant și hipnotic. Doza zilnică recomandată – de 4 ori după mese, câte 30 ml. Cura de tratament este de o lună.

Decoct pentru febră mare

Pentru 400 ml de apă este necesară o lingură de petale. Se toarnă apa clocotită peste planta medicinală și se lasă pe baia de aburi timp de un sfert de oră. Se ia decoctul de pe foc și se lasă deoparte încă o jumătate de oră. Se strecoară când s-a răcit puțin și se iau câte 100–120 ml dacă apare o febră ridicată.

În caz de slăbiciune cardiacă

Se amestecă în părți egale petalele de nufăr și fructele coapte de păducel. Se ia o lingură din amestecul medicinal obținut și se toarnă peste el 300 ml de apă clocotită. Se lasă 3 ore, să se infuzeze bine. Se filtrează și se bea de două ori pe zi câte 50 ml, tratamentul se continuă între 21 și 30 de zile.

Pentru inflamații ale pielii

Se toarnă jumătate de litru de apă clocotită peste 3 linguri de frunze de nufăr tocate, se lasă la infuzat timp de o jumătate de oră. Se filtrează lichidul și se umezește cu el o bucată moale de pânză de bumbac sau tifon împăturită în mai multe straturi. Se aplică țesătura pe zona afectată timp de 20 de minute. Acest remediu este eficient nu numai pentru inflamațiile pielii, dar și pentru erupțiile purulente. Dacă se repetă procedura de 3 până la 5 ori pe zi, vindecarea va fi destul de rapidă.

Pentru dureri musculare

Se opăresc cu o cantitate mică de apă clocotită florile de nufăr (3 linguri) și se lasă sub un capac închis, să se umfle. Apoi se înfășoară într-o bucată de pânză de bumbac sau tifon și se aplică pe zona cu probleme. Se ține compresa de la o jumătate de oră până la o oră.

„Cataplasme cu muștar” pentru răceală

Pentru a prepara cataplasme, rădăcina de nufăr trebuie mărunțită. Rădăcina proaspătă poate fi pusă direct în blender, iar cea uscată trebuie mai întâi înmuiată în apă fierbinte. Pasta rezultată se întinde pe o pânză de bumbac și se aplică pe spate sau pe piept, în față. Un efect bun se obține dacă se adaugă miere în pasta pentru cataplasmă. Acoperiți masa mai întâi cu folie de plastic sau hârtie cerată, apoi înveliți-vă cu o pătură sau un șal cald. Încălziți pacientul cu acest remediu timp de cel puțin o oră, apoi spălați urmele (suc, picături de miere) de pe piele.

Dacă pasta este făcută din rădăcină proaspătă, se poate trata astfel nu numai răceala, ci și ameliora starea în caz de radiculită, repetând procedura până când durerea de spate dispare.

Clătirea împotriva mătreții

Mătreața poate fi tratată cu un decoct din petale de nufăr, care trebuie mai întâi frământate. Încălziți apa (400 ml) până la fierbere, turnați-o peste planta medicinală și fierbeți timp de un sfert de oră, după răcire, strecurați. Clătiți părul după spălare cu șamponul obișnuit. Acesta nu numai că elimină mătreața, dar și calmează inflamația pielii.

Tipuri de preparate medicinale

Infuzie

Pentru prepararea infuziei, veți avea nevoie de flori și frunze de nufăr alb. Ambele ingrediente se mărunțesc, se ia câte o lingură și se pun într-un termos, apoi se toarnă 0,5 litri de apă fiartă peste planta medicinală. Se lasă preparatul cu nufăr în termos peste noapte, dimineața se filtrează. Se obține un remediu excelent pentru îngrijirea pielii: poate fi folosit pentru a combate pistruii, a deschide bronzul și a trata acneea. Ștergeți fața cu infuzia de 2-3 ori pe zi.

Tinctură

Tinctura din rădăcina de nufăr alb se face în proporție de 1:10, adică la jumătate de litru de vodcă sunt necesare 50 de grame de material medicinal tăiat. Se lasă la macerat 14 zile, ferit de lumina soarelui, agitând zilnic sticla. Se filtrează și se păstrează într-un loc întunecos și răcoros.

Acest remediu este recomandat în terapia complexă a tumorilor, în special rezultate bune se obțin în tratamentul splinei. Schema de tratament – de trei ori pe zi, câte 20 de picături, independent de mese.

Decoct

Pentru a prepara un decoct multifuncțional, sunt necesare 5 grame de rădăcină uscată și mărunțită de nufăr alb. Se toarnă într-o cană în care s-a fiert un pahar cu apă. Se pune cana pe baia de apă, se ține de la momentul fierberii timp de 20 de minute, se ia și se răcește. Se strecoară după răcire. Acest decoct este recomandat pe cale orală în caz de nevroze. Se împarte lichidul în două porții și se ia una seara, iar a doua dimineața. Cura – 21 de zile.

Extern, preparatul se aplică sub formă de comprese, dacă pielea este arsă de soare sau s-au produs arsuri termice, precum și pentru tratarea fisurilor pielii și a zgârieturilor infectate. Trebuie să umeziți o cârpă moale cu decoct și să o aplicați pe zonele afectate, ținând compresa cel puțin 15 minute. Procedura trebuie repetată de 3 până la 6 ori pe zi.

Contraindicații la utilizare

Remediile pe bază de nufăr trebuie utilizate cu prudență, deoarece acesta conține substanțe toxice. Înainte de administrarea pe cale orală, este necesar să consultați un medic și să nu depășiți în niciun caz doza recomandată.

Este interzisă atât administrarea internă, cât și cea externă a nufărului la copii, la femeile însărcinate și la mamele care alăptează bebelușul.

Deoarece preparatele din nufăr au capacitatea de a reduce tensiunea arterială, persoanele cu hipotensiune arterială nu au voie să le administreze. De asemenea, este posibilă intoleranța individuală atât la planta întreagă, cât și la componentele ei separate.

Fapte interesante despre nufăr

1. Studiile fosilelor antice arată că nufărul se numără printre cele mai timpurii plante cu flori.
2. Nufărul are o particularitate interesantă: închizându-se pentru noapte, poate coborî sub apă, unde își recapătă prospețimea înainte de următoarea zi.
3. Strămoșii noștri au observat că comportamentul nufărului depinde direct de vreme. Dacă dimineața devreme florile s-au deschis, vremea promite soare toată ziua; dacă a apărut de sub apă nu mai devreme de ora nouă, trebuie să așteptăm ploaie; iar dacă nu se ridică deloc la suprafață, cu siguranță urmează o aversă puternică.
4. Nufărul poate fi un înlocuitor pentru anumite produse alimentare. Astfel, rizomii săi sunt bogați în amidon și pot fi folosiți atât pentru obținerea acestuia, cât și pentru producția de făină; pentru aceasta, din ei trebuie eliminate substanțele tanante prin înmuiere. Iar dacă prăjiți semințele de nufăr, acestea pot deveni foarte bine un înlocuitor de cafea.
5. Nufărul, sau nimfea, și-a primit numele datorită unei legende din Grecia Antică, care povestește cum o nimfă, îndrăgostită cu o dragoste neîmpărtășită, s-a aruncat în ape, unde a pierit pentru totdeauna și s-a transformat într-o floare minunată.
6. La vechii slavi, nufărul făcea obligatoriu parte din poțiunile de dragoste ca ingredient.

Foto nufăr