Ochiul corbului: proprietăți terapeutice și contraindicații

În acele familii în care, de-a lungul mai multor generații, s-a păstrat tradiția de a merge în pădure în fiecare sezon pentru ciuperci și fructe de pădure, se știe din copilărie: dacă vedeți frunzele și fructele de ochiul corbului – treceți mai departe, nu le atingeți, deoarece această plantă este otrăvitoare. Este atât de otrăvitoare, încât chiar și insectele o evită, așa că nu este niciodată mâncată sau deteriorată de dăunători.

Compoziția chimică

Oamenii de știință botaniști au studiat ochiul corbului în cele mai mici detalii și au stabilit de mult timp că pericolul său este legat în primul rând de faptul că în fructe și rizom se găsesc glicozidele paridină și paristifină, care manifestă un efect neurotoxic puternic, având un efect otrăvitor asupra țesutului nervos, distrugându-l. În același timp, în doze rezonabile prescrise, ele pot ajuta în lupta împotriva neoplasmurilor, pot elimina orice tulburări ale fluxului sanguin, normalizând compoziția sângelui și densitatea acestuia, pot combate infecțiile fungice și procesele inflamatorii.

În compoziția plantei se regăsesc, de asemenea, saponine steroidice, al căror rol este de a suprima dezvoltarea microorganismelor patogene, și flavonoide – substanțe foarte benefice, care au un efect favorabil asupra pereților capilari, întărindu-i și normalizând activitatea mușchiului inimii.

În lista componentelor benefice ale ochiului corbului se numără cumarinele, care favorizează subțierea sângelui și previn formarea trombilor, precum și pectinele – substanțe care permit menținerea microflorei intestinale în parametri normali.

De asemenea, planta conține un set de acizi organici, datorită participării cărora la menținerea echilibrului acid-bazic al organismului uman funcționează sistemul imunitar, tractul digestiv și fiecare celulă a corpului, ceea ce îmbunătățește starea generală și bunăstarea persoanei, sporindu-i potențialul vital. Aproximativ același rol îl joacă și vitamina C, care se găsește din abundență în plantă.

Cum arată și unde crește

Ochiul corbului este o plantă perenă. Rizomul său se întinde mult în lateral, fără a pătrunde adânc în sol (botaniștii numesc acest tip de rădăcină târâtoare). În fiecare primăvară, rădăcina își extinde expansiunea pe teritoriul adiacent, dând naștere tot mai multor lăstari. În ciuda captării unei suprafețe întinse, din rădăcină crește un singur lăstar – drept, striat, dar neted, fără puf.

În partea superioară a lăstarului drept, cu înălțimea între 10 și 40 cm, se formează un verticil – adică locul din care, la același nivel, cresc patru frunze destul de late, dispuse uniform pe circumferință și clar perechi una în fața celeilalte, ca o cruce. Frunzele sunt alungite, ovale, cu vârful ascuțit, lungimea lor este de aproximativ 10 cm. Deși ochiul corbului aparține clasei plantelor monocotiledonate, care se caracterizează prin dispunerea longitudinală a nervurilor pe frunză, la el nervurile sunt reticulate.

Din centrul acestei cruci aparte de frunze se ridică o tulpină florală nu prea înaltă și nu prea groasă, pe care se află o floare discretă de culoare verzuie, formată din două rânduri de sepale înguste, foarte asemănătoare cu petalele. În rândul exterior sunt verzi, cu lungimea de aproximativ 4 cm, în cel interior – mai mici, de culoare galben-verzuie. În ansamblu, floarea amintește ca formă o stea cu raze ascuțite. Planta înflorește de la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie până la primele zile ale lunii august, apoi pe ea se formează o boabă mare și lucioasă, datorită căreia ochiul corbului și-a primit numele. La început este roșie, pe măsură ce se coace capătă o culoare negru închis, cu un strat cenușiu-albăstrui.

Diametrul boabei rotunde este de 1 cm, în interiorul ei se află patru camere-locuri, în care se găsește o cantitate mare de semințe. Dacă zdrobiți fructul, va țâșni zeamă, imediat se va simți un miros greu caracteristic. La gust, boaba este și ea neplăcută, este acrișoară-amară. Se coace în august și, după aspectul exterior, seamănă cu afina sau cu coacăza neagră, de aceea este important să învățați copiii să deosebească planta otrăvitoare și să nu atingă boaba atrăgătoare la aspect, dar mortal de periculoasă. Tocmai în ea se află cea mai mare concentrație de substanțe otrăvitoare, lăstarii și frunzele sunt mai puțin toxice.

Ochiul corbului preferă locurile umbroase, îi plac luturile umede, solul bogat în humus, tocmai aceasta explică habitatul său principal – pădurile de foioase și cele mixte. Dar planta se adaptează bine și la pădurile de conifere, unde solul este acidifiat de așternutul de conifere. Ochiul corbului se întâlnește și pe malurile lacurilor și râurilor, în râpe, la margini de pădure, în subarboret, în tufișuri și chiar în silvostepă. Planta se înmulțește prin semințe, pe care vântul și mai ales păsările le pot răspândi la distanțe foarte mari.

În natură există câteva varietăți de ochiul corbului. Astfel, cel obișnuit, cu patru frunze, crește pretutindeni în păduri, de la Europa Centrală până la Kamceatka și regiunea asiatică. Îi place mai mult climatul temperat, iar condițiile meteorologice din sudul Europei, regiunile de coastă mediteraneene, precum și din țările Asiei și Americii de Nord sunt nefavorabile pentru creșterea sa. Pe teritoriul Rusiei, ochiul corbului nu se întâlnește decât în regiunile cu un climat destul de aspru – în Ciukotka și în districtul Iamalia-Neneția.

În locurile mlăștinoase din regiunea Volga, Caucaz și Siberia de Vest se întâlnește ochiul corbului numit incomplet, iar în munții Himalaya s-a stabilit o varietate numită multifoliată, la aceste plante nu sunt patru, ci între opt și zece frunze.

Pe teritoriul Rusiei se întâlnesc (deși rar) exemplare de ochiul corbului cu cinci și chiar șase frunze. Ele sunt observate în Orientul Îndepărtat – în locuri umbroase, pe soluri umede și acidulate ale pădurilor și ravenelor. Aici, semințele plantei obișnuite cu patru frunze au fost aduse de păsări migratoare, dar din cauza specificului climatic, ele s-au transformat în noi varietăți, existente în prezent.

Recoltare și păstrare

Iarba de ochiul corbului se începe a fi culeasă de la începutul verii, când planta tocmai începe să înflorească. Tocmai în această perioadă este cea mai potrivită pentru scopuri medicinale. Plecând după materia primă medicinală, fitoterapeuții își protejează la maximum corpul și ochii de contactul cu frunzele și de pătrunderea pe piele și mucoase a sucului, care poate provoca iritații și chiar o ușoară arsură. Îmbrăcămintea se poartă groasă, cu mâneci lungi și manșete care se încheie, completată cu mănuși și ochelari de protecție.

Planta se taie cu un cuțit ascuțit chiar de la rădăcină și se așează într-un loc umbros, ferit de soare, unde ventilația funcționează bine sau circulă curentul. Materia primă tăiată se întinde în strat subțire pe hârtie și se răstoarnă din când în când, pentru a se usca uniform.

Iarba uscată se pune în săculețe de pânză sau în pungi de hârtie suficient de groase. Pe săculeț sau pungă se scrie obligatoriu ce plantă se află înăuntru și se indică că este otrăvitoare.

Recoltarea boabelor se efectuează în perioada când sunt complet coapte. Despre aceasta vorbește culoarea lor – negru intens, cu un strat cenușiu-albăstrui. Boabele pot fi uscate în aceleași condiții ca și verdeața, sau se poate accelera procesul de uscare cu ajutorul unui uscător electric. De asemenea, boabele se congelează în congelator. Dar atât într-un caz, cât și în celălalt, pe pungi sau recipiente trebuie să se indice denumirea conținutului cu mențiunea prezenței otrăvii.

Rădăcinile nu se iau, ele nu sunt potrivite pentru utilizare în scopuri medicinale, deoarece provoacă cea mai puternică intoxicație a organismului.

Proprietățile terapeutice ale ochiului corbului

Medicina oficială nu utilizează preparate pe bază de ochiul corbului din cauza toxicității ridicate a plantei. Vindecătorii populari sunt, de asemenea, foarte atenți și prudenți în ceea ce privește prescrierea și recomandarea compozițiilor medicinale pe baza acestuia. În principal, fitoterapeuții folosesc capacitățile plantei de a provoca voma și de a avea efect laxativ.

În plus, din timpuri străvechi, vrăjitorii au redus intensitatea spasmelor cauzate de tulburări ale sistemului nervos cu decocturi de ochiul corbului, tratează gâtul inflamat, migrena, le aplică în afecțiuni cardiace însoțite de creșterea frecvenței cardiace. Preparatele din ochiul corbului se aplică mai liber extern: tratează abcese, ulcere, furuncule, erupții purulente, se aplică pe răni după mușcătura unui câine turbat (obligatoriu după toate prescrierile, injecțiile și vaccinările efectuate în instituțiile medicale oficiale). În acest scop se utilizează sucul plantei, pasta, decocturile apoase sau tincturile alcoolice. Mai mult, fiecare recomandare și fiecare rețetă de utilizare sunt însoțite obligatoriu de îndrumarea: a se utiliza exclusiv sub controlul medicului.

Homeopații folosesc remedii preparate din ochiul corbului într-un mod mai larg. După cum se știe, homeopatia tratează afecțiunile cu doze mici, aproape microscopice, de substanțe sau cu preparate puternic diluate. Între timp, aceasta nu are nicio legătură cu sistemul oficial de sănătate; homeopații sunt considerați reprezentanți ai medicinei neconvenționale.

Din partea verde proaspătă se prepară un remediu homeopatic, utilizat pentru ameliorarea durerilor nevralgice ale feței și capului, în cazul inflamațiilor frecvente ale gâtului și laringelui. Același remediu se utilizează pentru a calma contracturile pleoapelor în conjunctivită. Cursul de tratament cu astfel de remedii este de obicei lung.

Homeopații susțin că organismul uman nu va suferi niciun rău dacă planta este consumată într-o doză rezonabilă. Cantitatea mică de piridină și paristifină, conținute în frunze și fructe, este distrusă cu succes în stomac sub acțiunea acidului clorhidric și a enzimelor. Mai mult, homeopații subliniază că trebuie folosite plantele culese exact în perioada înfloririi, deoarece în această perioadă frunzele și tulpinile conțin cea mai mică cantitate de substanțe toxice. Din ele se obțin tincturi și decocturi terapeutice bune.

În scopuri terapeutice, se utilizează capacitățile ochiului corbului de a exercita un efect calmant asupra sistemului nervos, de a calma spasmele de diferite origini, de a trata procesele inflamatorii și de a manifesta un efect diuretic. Planta are un efect pozitiv asupra sistemului de irigare sanguină, subțiind sângele, îmbunătățind microcirculația acestuia și trecerea prin țesuturile moi, accelerând în același timp vindecarea rănilor.

Din planta proaspăt culeasă se prepară medicamente care tratează problemele cardiace – cum ar fi aritmia, în special tahicardia, sau bătăile rapide ale inimii. Remediile din ochiul corbului se utilizează pentru un grup larg de boli ale aparatului respirator cu caracter de răceală – amigdalite, laringite și tonsilite, inflamații ale sinusurilor paranazale – sinuzite și sinuzite maxilare, precum și bronșite. Chiar și pentru o boală atât de gravă precum tuberculoza, homeopații prescriu remedii din această plantă.

Tulburările și diversele deficiențe de auz intră, de asemenea, în lista afecțiunilor pentru care ochiul corbului este eficient. În aceeași listă se află durerile severe apărute pe fond de nevrită; compozițiile vindecătoare din plantă fac față și acestor probleme. Aici se manifestă efectul său sedativ, care este utilizat și pentru tratarea tulburărilor psihosomatice și psihice, ameliorarea stării în ticurile nervoase, reglarea activității glandelor cu secreție internă și restabilirea echilibrului hormonal normal.

Cu o utilizare adecvată, planta îmbunătățește funcționarea tractului digestiv, normalizează apetitul, reduce edemele picioarelor și atenuează durerile reumatice.

Pentru vindecarea fiecărei probleme se folosește un preparat în dozajul său special, la gradul de diluare necesar. Tratamentul trebuie efectuat obligatoriu sub supravegherea unui medic homeopat. Auto-prescrierea și administrarea remediilor din ochiul corbului sunt categoric interzise! Abuzul de astfel de preparate și depășirea dozei nu sunt recomandate, putând apărea otrăvirea.

Ochiul corbului în medicina populară

Cel mai adesea, în scopuri medicinale, ochiul corbului se infuzează în vodcă sau alcool. Vindecătorii recomandă aceste preparate pentru a calma durerea de cap, a restabili somnul normal și a ameliora starea în cazul bolilor de inimă. Preparatele alcoolice tratează, de asemenea, problemele pielii: rănile și ulcerațiile; ele pot ameliora durerile articulare și pot reduce procesele inflamatorii, pot elimina spasmele musculare și pot calma sistemul nervos.

Pentru tratarea rănilor

Pentru a face față rănilor care se vindecă greu, trebuie să luați suficiente boabe, astfel încât, zdrobite, să acopere complet zona afectată. Zdrobiți boabele și ungeți cu pasta obținută rana supurată, zgârietura, erupția purulentă sau coșurile. Pentru tratament, este suficient să aplicați remediul o dată pe zi.

Suc pentru durerea de cap

Sucul poate fi folosit ca remediu de urgență pentru migrene și dureri de cap care nu sunt asociate cu creșterea tensiunii arteriale. Durerea va dispărea dacă frecați tâmplele cu suc. Pentru obținerea acestui medicament lichid, se folosesc atât boabele, cât și frunzele, care, înainte de stoarcere, trebuie aduse la o consistență pastoasă într-un blender.

Această metodă poate fi folosită cel mult o dată pe zi; în caz de hipertensiune, acest remediu este interzis.

Tinctură contra durerii de cap

Pentru a trata migrena și a face atacurile mai rare și mai puțin intense, trebuie să pregătiți un amestec medicinal dintr-o jumătate de litru de vodcă și 10 boabe. Puneți amestecul într-un dulap timp de 2 săptămâni, apoi strecurați-l. Înainte de tratament, picurați 25 de picături din tinctura obținută în 50 ml de apă și luați de 3 ori pe zi. Cursul tratamentului este de 3 săptămâni.

Laxativ

Într-o jumătate de litru de vodcă, înmuiați 50 g de tulpină a plantei, tăiată anterior în bucăți mici. Puneți amestecul într-un loc ferit de lumina soarelui timp de 3–4 săptămâni, apoi strecurați-l. Păstrați tinctura în frigider și pregătiți compoziția medicinală chiar în ziua utilizării. Într-un pahar cu apă, dizolvați 2 lingurițe de tinctură. Beți compoziția în decursul zilei, luând câte o lingură la fiecare 2–3 ore.

În caz de comoție cerebrală

Luați 4 linguri de pastă din boabe de ochiul corbului, turnați-le într-o jumătate de litru de vodcă și puneți-le într-un loc întunecat timp de 10 zile, apoi filtrați și luați de 3 ori pe zi câte 5 picături timp de o săptămână.

Pentru inflamații ale ochilor

Ochiul corbului poate fi folosit de vindecătorii populari nu numai ca plantă de sine stătătoare, ci și ca componentă a amestecurilor de plante. Pentru a trata bolile inflamatorii ale ochilor, ei prepară un amestec din părți egale de trifoi roșu, flori de geraniu de luncă, albăstrea, fructe de mălin, verdeață de ochiul corbului și iarba vântului. O lingură din acest amestec medicinal trebuie turnată cu un pahar de apă clocotită și lăsată la infuzat timp de o oră, apoi înmuiați discuri de vată în infuzie și aplicați pe ochi, sub formă de comprese. Tratați-vă până la vindecarea completă.

Pentru calmarea convulsiilor

Amestecați 200 ml de alcool într-un vas de sticlă cu 2 g de plantă uscată pregătită. Tratamentul poate fi început după o săptămână de macerare a remediului. Înainte de administrare, diluați o lingură de tinctură cu aceeași cantitate de apă. Beți acest preparat la fiecare 2 ore pe parcursul zilei. Dacă crampele sunt puternice, pauza dintre administrări poate fi redusă la o oră, dar în general cantitatea de remediu nu trebuie să depășească un pahar pe zi. Durata tratamentului – o săptămână.

În caz de laringită

Luați 30 g de verdeață de ochiul corbului uscată și măcinată pudră, turnați-o în 400 ml de apă încălzită până la fierbere și puneți-o pe baia de apă, unde o țineți după fierbere timp de 20 de minute. Luați de pe foc, răciți și strecurați printr-o cârpă sau tifon împăturit în 6–8 straturi. Beți de 3 ori pe zi – înainte de micul dejun, prânz și cină – câte 30 ml (sau 2 linguri). Păstrați remediul la frigider și luați-l într-un curs de maximum o săptămână – exact atât timp își păstrează proprietățile curative.

Compoziția preparată conform acestei rețete este potrivită și pentru tratamentul tahicardiei și al tulburărilor nervoase, precum și pentru prevenirea acestora.

Tipuri de preparate medicinale

Nu uitați: este interzis să vă prescrieți singur tratament cu compoziții din această plantă medicinală. Pericolul constă în posibila supradozare, iar chiar și tratamentul termic nu reduce pericolul, deoarece substanțele toxice din plantă nu dispar. Supradozajul poate duce la probleme grave cu inima și vasele de sânge, deprimarea respirației și a sistemului nervos.

Pentru fabricarea compozițiilor medicinale – decocturi și tincturi – se ia de obicei verdeață proaspătă, deși în unele cazuri – și plantă uscată. De asemenea, fitoterapeuții recomandă ca materie primă fructele.

Decoct

Turnați o cană (350 ml) de apă abia clocotită peste o lingură de frunze uscate, ușor sfărâmate, de ochiul corbului. Acoperiți amestecul cu o farfurioară și puneți-l pe baia de apă. Țineți deasupra aburului timp de 5–7 minute, apoi luați de pe foc și lăsați la infuzat timp de 25–30 de minute, după care strecurați obligatoriu. Administrați intern în doze homeopatice, mici. Pentru prepararea compreselor, înmuiați un șervețel de tifon în decoct și aplicați pe zona cu probleme, de exemplu, pe răni sau ulcere care se vindecă greu.

Unguent

Pentru tratamentul ulcerelor se pot face comprese cu decoctul plantei sau se poate prepara un unguent. Pentru tratamentul ulcerelor, stoarceți sucul din partea verde a plantei și amestecați-l cu orice unguent farmaceutic utilizat pentru tratamentul rănilor infecțioase și purulente, de exemplu, cu unguent ihtiol. Pregătiți o porție de medicament pentru o singură utilizare și aplicați-l o dată pe zi. De regulă, un curs de tratament de o săptămână este suficient.

Tinctură

1. Din frunze. Pentru prepararea tincturii alcoolice, sunt necesare 10 g de frunze proaspete de ochiul corbului. Se mărunțesc și se toarnă jumătate de pahar de alcool. Timpul de macerare – o săptămână. Se lasă la macerat, ca orice altă plantă medicinală în alcool, într-o sticlă de sticlă închisă la culoare, agitându-se zilnic. Apoi se strecoară și se păstrează într-un loc întunecos și răcoros. Se consumă doar puternic diluat, în proporție de o lingură la un pahar cu apă. Tinctura este recomandată dacă un tic nervos pe față sau pe pleoapă nu vă dă pace. Pe parcursul zilei, nu trebuie să beți mai mult de 200 ml din compoziția diluată.
2. Din fructe de pădure. Pentru a prepara tinctura, turnați 10 fructe (nu mai mult!) cu jumătate de litru de votcă bună. Fructele pot fi proaspete, uscate sau congelate. Lăsați preparatul la macerat cel puțin 14 zile într-un loc întunecat. Agitați vasul cu tinctura zilnic. Se administrează, diluând puternic cu apă: la 50 ml de apă – 20 de picături de tinctură. Aceasta este norma zilnică, se împarte în trei prize. Medicamentul nu se diluează în avans, în fiecare zi se prepară o nouă porție. Se utilizează pentru tulburări ale sistemului nervos și disfuncții cardiace. Cura de tratament – 3 săptămâni. Dacă este necesar un tratament suplimentar, administrarea se reia nu mai devreme de 10 zile.

Ce se întâmplă dacă mâncați ochiul corbului

În ciuda toxicității puternice a plantei, dacă mâncați din greșeală o boabă sau chiar 2–3, nu se va întâmpla nimic grav. Da, este neplăcut, dar nu mortal. Este prea devreme să intrați în panică, trebuie să luați câteva tablete de cărbune activat, iar starea se va îmbunătăți.

Dar o cantitate mai mare de fructe consumată simultan, de exemplu 8–10 bucăți, se va manifesta foarte repede. Peste o oră vor apărea semne de intoxicație puternică, deoarece în sistemul digestiv a început absorbția substanțelor nocive în sânge.

Contraindicații la utilizare

1. Prima și cea mai importantă regulă – vă puteți trata cu preparate pe bază de plantă numai după ce ați discutat această problemă cu medicul, respectând cu strictețe recomandările acestuia, atât în ceea ce privește dozajul, cât și regimul de administrare.
2. Ochiul corbului este categoric interzis femeilor însărcinate, femeilor care alăptează, precum și copiilor.
3. Hipertensiunea arterială, creșterea tensiunii arteriale o singură dată și insomnia – acestea sunt, de asemenea, contraindicații pentru tratamentul cu ochiul corbului.
4. Nu se pot administra preparate din această plantă pacienților care suferă de boli de rinichi și ale sistemului excretor, precum și celor predispuși la reacții alergice.

Simptomele intoxicației

Dacă din neatenție mâncați câteva fructe de ochiul corbului, în scurt timp vor apărea semne de intoxicație.

Va apărea un vomit puternic, posibil chiar incontrolabil, diaree însoțită de arsuri la stomac și dureri severe în abdomen, în zona stomacului. În gură se poate simți o senzație de arsură, înghițirea va fi dureroasă și dificilă. În tâmple va începe o durere puternică, capul va ameți puternic, posibil chiar pierderea cunoștinței. Temperatura corpului și tensiunea arterială vor crește, vor apărea semne de tulburare a respirației și a funcției cardiace și vasculare – tahicardie, tulburare a ritmului cardiac. Dacă intoxicația este gravă – se poate ajunge la tulburarea coordonării mișcărilor, tulburarea vorbirii, convulsii până la paralizie completă și stop cardiac. Dacă se consumă 15–20 de fructe de pădure, moartea este foarte probabilă, dar chiar dacă persoana supraviețuiește, poate rămâne pentru tot restul vieții paralizată.

În această situație, trebuie să chemați imediat o ambulanță pentru persoana afectată, iar până când aceasta sosește, dați-i de băut o soluție de bicarbonat de sodiu (pentru care într-un litru de apă se adaugă o linguriță incompletă de bicarbonat de sodiu, adică 5 g, și se amestecă). Dacă nu aveți bicarbonat la îndemână, puteți da pur și simplu o cantitate mare de apă – cel puțin trei pahare pentru un adult, cantitatea de lichid pentru copil depinde de vârstă – 150 ml pentru fiecare an de viață. Este important să spălați stomacul de conținut.

Ca mijloace de neutralizare a toxinelor, pacientul poate lua cărbune activat, Enterosgel, Polysorb, Smecta sau Polyphepan.

Pentru a opri absorbția substanțelor toxice de către mucoase, trebuie să dați persoanei afectate ulei vegetal (1–1,5 linguri), lapte, albușuri de ouă de găină sau decoct de amidon.

Pentru a calma arsura din gură și greața, ajută suptul unor bucăți de gheață. În caz de diaree severă, trebuie să dați persoanei afectate Regidron pentru a evita deshidratarea.

Când sosește ambulanța, medicul va administra un medicament pentru îmbunătățirea funcției cardiace, iar pentru eliminarea rapidă a toxinelor și readucerea organismului la normal – soluție de glucoză, vitamine, hepatoprotectoare, diuretice.

Fapte interesante

1. Ochiul corbului poate crește doar pe un sol bun și nutritiv, prin urmare servește ca indicator al fertilității și calității solului. Dar chiar și pe cele mai optime terenuri, planta preferă creșterea solitară și rareori formează grupuri mici – de cel mult zece exemplare.
2. Despre originea numelui plantei ne spune o legendă interesantă. Se spune că într-o pădure bătrână, în scorbura unui stejar secular, locuia un vrăjitor în vârstă, cu părul cărunt, împreună cu corbul său credincios. Vrăjitorul a înzestrat pasărea înțeleaptă cu capacitatea de a prezice viitorul și a învățat-o să se ferească de oameni. Când magicianul a murit, corbul patrula deasupra pădurii, prezicând evenimentele viitoare ziua, iar noaptea, jelindu-și prietenul plecat, împrăștia lacrimi mari, iar pe locul căderii lor apărea o plantă cu o boabă mare și întunecată.
3. Pe lângă denumirea comună, ochiul corbului mai este numit și ochi de lup și fructe de urs – tot datorită asemănării cu pupilele prădătorilor. Stratul albăstrui de pe fructe a dat plantei numele de „lacrimi de cuc”. Iar în privința originii denumirii „iarba crucii” există două versiuni. Conform primei, i se spune așa deoarece frunzele plantei cresc una în fața celeilalte – adică în cruciș. A doua versiune este mai sumbră, dar nici cu ea nu poți contrazice: cel care mănâncă ochiul corbului otrăvitor are o singură perspectivă – piatra de mormânt cu o cruce deasupra.
4. În vremurile Evului Mediu, ochiul corbului era considerat o plantă magică, capabilă să dezlege pe cineva dacă acela fusese fermecat.
5. La mijlocul secolului al XIV-lea și mai târziu, când ciuma bubonică făcea ravagii în Europa, fructele ochiului corbului erau purtate neapărat în buzunar, cusute în cusăturile hainelor și transformate în pandantive purtate la gât. Oamenii erau convinși că astfel se pot feri de ciumă, iar pentru acest scop fructele trebuiau culese neapărat în perioada 15 august – 8 septembrie.
6. În cadrul experimentelor pe animale, oamenii de știință au observat asemănarea acțiunii infuziei de ochi al corbului cu acțiunea glicozidelor crinului de vale, când după încetinirea ritmului cardiac acesta se accelerează destul de repede.
7. Medicina tibetană utilizează preparate pe bază de ochi al corbului pentru a ajuta persoanele cu fracturi – planta accelerează sudarea oaselor.
8. Fructele ochiului corbului sunt neplăcute atât la gust, cât și la miros; unele persoane resimțind chiar accese bruște de durere de cap și greață puternică de la „aroma” sa. Din același motiv, animalele nu numai că nu le mănâncă, dar nici nu le încearcă, de aceea otrăvirile la animalele domestice sunt extrem de rare, în cazuri excepționale – când planta se pierde în carul de fân. În schimb, păsările ciugulesc fructele acestei plante din belșug și cu plăcere, fără a resimți niciun disconfort. Niciun rău nu li se întâmplă din această cauză.
9. Vârsta ochiului corbului se determină ușor după lăstar: acesta crește anual cu un segment numit articol. Câte articole, atâția ani are planta.

Fotografie a ochiului corbului