Saschiul: proprietăți curative și contraindicații

Natura a înzestrat saschiul cu o vitalitate uimitoare. Nu se teme de îngheț și de arșiță, crește pe soluri sărace, se sustrage cu măiestrie vânturilor puternice, lipindu-se de pământ. Potrivit credințelor, are proprietăți mistice, poate alunga spiritele necurate din locuință și neutraliza energia negativă. Fetele îi dăruiau alesului cununi cu această floare, le prindeau deasupra ușii și le păstrau ca talisman, după ce uscau în prealabil câteva corole albastre. Proprietățile medicinale ale plantei sunt deosebit de prețuite, de aceea este des cultivată în grădini de la țară și pe lângă gospodării, oferind un strat de flori viu colorat și materie primă tămăduitoare.

Cum arată și unde crește

Saschiul mai are câteva denumiri care reflectă proprietățile sau aspectul său exterior. Astfel, este numit „sinilnic” pentru culoarea florilor, „floarea morților” pentru predilecția de a crește în cimitire, „iederă”. Denumirea latină provine de la verbul „a înfășura”. Într-adevăr, arbustul târâtor se cațără cu plăcere la o înălțime considerabilă, folosind ca sprijin orice bază verticală sau înclinată. Unele specii erbacee au tulpină erectă, cu floarea în vârf. Frunzele sunt dense, acoperite cu o peliculă care le protejează de uscare. Ele pot păstra culoarea verde chiar și sub zăpadă, iar primăvara încep să înflorească printre primele plante. Florile sunt albastre, mari, iar la subarbuști sunt dispuse în principal în axilele frunzelor. Nuanța de bază este albastră; uneori există varietăți cu flori albe, liliachii sau roz.

Interesant: Vitalitatea plantei este atât de mare încât, scoasă din vază într-o stare pe jumătate veștejită și așezată în pământ umed, aceasta își revine repede și prinde rădăcini.

Sinilnicul înflorește în mai, corolele au formă de pâlnie și se deschid treptat. La exemplarele care își încheie înflorirea se formează fructe sub forma a două follicule alungite. În natură există 4 specii principale, dar selecționerii au creat încă câteva varietăți decorative care, căpătând un aspect mai bogat, nu și-au pierdut proprietățile medicinale.

Planta este atât de puțin pretențioasă încât, odată ajunsă într-un loc nou, se prinde imediat, iar scoaterea ei de acolo este foarte dificilă. În sălbăticie crește în Europa, Africa, Asia. Se întâlnește pe cea mai mare parte a teritoriului Rusiei, preferând zonele de pe marginea drumurilor și pădurile de foioase. Ramurile semiarbustului acoperă solul ca un covor continuu, înrădăcinându-se rapid datorită nodurilor tulpinii.

Datorită vitalității sale uimitoare, floarea a început să fie plantată în cimitire ca semn de memorie și fidelitate. Nu are nevoie de îngrijire specială și se dezvoltă foarte bine acolo, mulțumindu-se cu ploaia ca sursă de udare.

Specii

În total, se numără aproximativ 12, dar este dificil de spus cu exactitate, deoarece constant sunt descoperite noi variațiuni pe care oamenii de știință nu le-au clasificat încă. Cinci specii sunt bine cunoscute și îndrăgite de grădinari.

1. Mare. Este numit astfel datorită dimensiunilor remarcabile pentru specie. Lăstarii verticali se întind până la 150 cm în înălțime, iar lamelele foliare sunt de un verde intens și late. Culoarea florilor este albastră, cu un centru deschis contrastant, iar diametrul corolei ajunge la 5 cm. Se extinde rapid, nu este sensibil la nivelul de iluminare și poate crește în locuri umbrite. Iarna, pentru protejarea sistemului radicular, necesită o acoperire suplimentară cu crengi de conifere.
2. Mic. Specia rezistentă la îngheț are o capacitate uimitoare de adaptare la un loc nou. Face parte din grupul speciilor veșnic verzi, deoarece frunzele se păstrează chiar și sub zăpadă. Se deosebește de alte specii prin aranjarea mai densă și mai deasă a lamelor foliare alungite de culoare verde închis. Înflorește în mai, iar cu o îngrijire corectă poate forma muguri a doua oară, toamna. Culoarea florilor, în variantă clasică, este albastră. Au fost create soiuri decorative cu flori albe, roșii, pestrițe, mărginite, de formă simplă și dublă. Nuanța frunzelor poate fi argintie sau pestriță. Nu este pretențios la compoziția solului, se înrădăcinează ușor pe versanți stâncoși, în păduri de pin și mixte.
3. Pufos. Se întâlnește cel mai des în Caucaz și în Primorie. Se remarcă prin viteza ridicată de regenerare și capacitatea de a se înrădăcina în termene strânse practic în orice sol. Nu suportă frigul; frunzele mor iarna și se desfac sub primele raze calde la începutul primăverii. Înflorește în mai, diametrul florilor este de până la 3,5 cm. Tulpinile tinere se formează tot sezonul până la sfârșitul toamnei. Pentru a nu îngheța, stratul de flori se protejează termic iarna.
4. Erbaceu. Crește în Crimeea, Europa, în Caucaz. Se dezvoltă bine pe coline însorite și înalte, nu-i place apropierea apelor subterane, evită locurile mlăștinoase. Florile sunt albastre, cu cinci petale, cu vârfuri îngustate. Ele înfloresc timp de 20–25 de zile, apoi se formează semințele.
5. Roz. Se remarcă prin lăstari verticali abundenți, care se ridică până la o jumătate de metru în înălțime. Pe frunzele verde închis se distinge bine o dungă luminoasă longitudinală, care merge de la pețiol până la vârf. Înflorirea este îndelungată, începe în mai și se termină la începutul lunii septembrie. Saschiul înflorit reprezintă un covor de un roz delicat pe fundalul verde contrastant al frunzulițelor coriace.

Dintre soiurile decorative, cele mai îndrăgite de grădinari sunt:

• Peppermint Cooler;
• Mediterranean;
• Cascade Appleblossom.

Se cultivă din semințe. Vinca crește rapid, formând un covor continuu. În designul peisagistic, se combină excelent cu primula, pulmonara, nu-mă-uita. La plantare, trebuie să limitați imediat zona de creștere, altfel subarbustul se transformă instantaneu într-o buruiană omniprezentă.

Recoltare și păstrare

La recoltarea materiilor prime medicinale, respectarea termenelor este foarte importantă. Vinca își acumulează forța principală în perioada de înflorire, de aceea se recoltează la începutul lunii iunie, tăind lăstarii la o înălțime de 4–5 cm de sol. Cel mai adesea se recoltează vinca mică, amestecul cu alte specii fiind nedorit – ele se culeg și se usucă separat.

De reținut: recoltarea în același loc se efectuează o dată la 3 ani. În cazul vizitării mai frecvente, populația plantei nu reușește să se refacă și devine slăbită, cu o cantitate redusă de substanțe benefice.

Masa verde se usucă împreună cu florile într-un loc umbrit și bine ventilat. Se poate folosi un uscător electric la un regim de maximum 50 de grade.

Compoziția chimică

Frunzele și florile conțin peste 20 de tipuri de alcaloizi, motiv pentru care sunt apreciate de fitoterapeuți la elaborarea amestecurilor destinate ameliorării stării pacienților oncologici. În plus, în compoziția părții aeriene a plantei se găsesc:

• acid ascorbic, acid succinic, acid malic;
• zaharuri;
• fitosteroizi;
• saponine triterpenice;
• substanțe amare;
• pectină;
• caroten;
• flavonoide;
• glicozide cardiace.

Important: planta este otrăvitoare, administrarea necontrolată fără respectarea dozelor și proporțiilor din rețete este periculoasă pentru sănătate.

Proprietățile curative ale saschiului

Utilizarea vincăi este foarte largă. Nu degeaba a fost pusă sub protecție și nu se recomandă, la recoltare, să smulgeți plantele cu rădăcini sau să distrugeți complet poiana crescută. În ciuda capacității sale fenomenale de înrădăcinare și înmulțire, pur și simplu nu reușește să se refacă în cazul culesului necontrolat.

Planta are acțiune vasodilatatoare, antimicrobiană, calmantă, astringentă. Ea poate încetini dezvoltarea celulelor canceroase, ameliora durerile cronice și inflamațiile, reduce tensiunea arterială, stabiliza funcționarea sistemului urinar și cardiovascular.

Pe baza extractelor și a substanțelor extrase din plantă se produc medicamente. Administrarea decocturilor și infuziilor este recomandată:

• în caz de spasme vasculare frecvente, dureri de cap, migrene;
• avitaminoză;
• pereți vasculari fragili;
• hipertensiune;
• tulburări de circulație;
• boli ale sistemului respirator;
• tulburări stomacale;
• nevroze, instabilitate emoțională, depresie;
• osteocondroză;
• ateroscleroză;
• presiune intracraniană crescută;
• modificări atrofice ale fundului de ochi și retinei;
• stări febrile;
• slăbiciune sexuală;
• boli cerebrale.

Clătirile cu decoct au un efect bun în caz de durere de dinți și sângerare a gingiilor. Se utilizează în cadrul terapiei complexe în tratamentul infertilității, inflamațiilor cronice ale ovarelor.

Saschiul în medicina populară

Planta face parte din registrul oficial al plantelor medicinale. Materia primă uscată se vinde în farmacii, iar brebenocul este inclus în amestecuri complexe pentru hipertensiune, ulcer gastric și distonie neurovegetativă. Unele remedii vindecătoare pot fi preparate pe cont propriu, respectând cu atenție proporțiile și tehnologia de preparare. Utilizarea decocturilor și infuziilor dă rezultate excelente în tratarea afecțiunilor ginecologice, motiv pentru care, în vremuri îndepărtate, i se atribuiau proprietăți magice.

Interesant: unul dintre numele brebenocului mic este viorea de vrăjitoare.

Rețetele de preparate vindecătoare sunt numeroase și pot fi împărțite, în mod convențional, în decocturi, infuzii apoase și alcoolice și unguente.

Tinctură pentru creșterea potenței

Pentru preparare se iau 100 g de materie primă uscată la 500 ml de alcool medicinal. Planta se acoperă cu alcool și se lasă la macerat 14 zile într-un loc întunecos. Pentru o mai bună dizolvare a substanțelor utile, recipientul se agită zilnic. Dozarea se face în picături, câte 5 la o administrare. Acestea se diluează într-o lingură de apă. Se administrează de două ori pe zi. Dozajul maxim este de 10 picături pe zi. Cura durează 4 zile, apoi este necesară o pauză de 2 zile. Sunt necesare trei serii. Remediul are un efect cumulativ, astfel încât rezultatele sesizabile apar abia la sfârșitul curei de tratament.

De reținut: pentru infuziile alcoolice și apoase, planta trebuie mărunțită temeinic, pentru a-i intensifica acțiunea.

Infuzie pentru hipertensiune

La un pahar de apă clocotită se ia o lingură de brebenoc uscat și se pune pe baie de apă, unde se ține 15 minute. După ce decoctul s-a răcit la temperatura camerei, se strecoară și planta se stoarce. Se împarte în părți egale și se administrează de trei ori pe zi.

Amestec pentru tratamentul distoniei vegetovasculare

Se amestecă în părți egale:

• frunze de brebenoc și de călin;
• rădăcină de valeriană;
• scoarță de călin.

În 6 linguri de amestec se adaugă 3 linguri de vâsc și 1 lingură de semințe de chimion. După amestecarea temeinică, se separă 1 lingură din amestec. Turnând peste ea 200 ml de apă clocotită, se pune pe baie de apă pentru un sfert de oră. După aceea, se lasă 45 de minute sub o învelitoare termoizolantă, se filtrează, se stoarce materia primă și se completează până la un pahar. Se administrează câte 100 ml de 3–4 ori pe zi, înainte de masă. Durata curei este de 3–4 săptămâni. Pentru această perioadă, este recomandabil să revizuiți dieta, reducând cantitatea de sare consumată și înlocuind zahărul cu miere.

Meteosensibilitate și migrenă

Odată cu vârsta, oamenii devin mai sensibili la variațiile presiunii atmosferice și încep să suporte cu greu schimbările bruște de vreme. Unii dau vina pe vârstă, fără să-și dea osteneala să caute un remediu. Iar acesta se află literalmente sub picioare.

Peste 1 linguriță din viorea de vrăjitoare uscată se toarnă un pahar de apă clocotită și se lasă sub un prosop timp de 20 de minute. Se administrează câte 1 lingură cu jumătate de oră înainte de masă, durata tratamentului fiind de 30 de zile.

Important: termenul de păstrare al decoctului nu depășește 48 de ore.

Ateroscleroză

În această boală, intensitatea irigării sângelui la nivelul creierului este perturbată. Eficacitatea pervinchei se explică prin prezența unor alcaloizi speciali care stimulează fluxul sanguin. Se prepară un decoct pe baie de apă dintr-o lingură de pervincă și un pahar de apă. Apoi, volumul lichidului se aduce la 200 ml și se administrează în părți egale pe parcursul zilei, înainte de mese. După o pauză de 10 zile, cura se repetă până la stabilizarea valorilor tensiunii arteriale. După aceeași schemă se efectuează profilaxia crizelor hipertensive.

Diaree, dizenterie

Decoctul se prepară în proporție de o lingură de materie primă la 300 ml de apă. Apoi se menține 20 de minute la foc mic, se răcește și se administrează câte 100 ml de 3 ori pe zi până la normalizarea funcției intestinale. Remediul este de asemenea eficient ca gargară în caz de angină, stomatită și sângerare a gingiilor.

Infertilitate

Problema este foarte gravă și nu este indicat să vă bazați exclusiv pe medicamentele din farmacie. Un rezultat mai bun oferă terapia complexă cu utilizarea infuziilor din plante care normalizează tonusul uterin. O linguriță de pervincă se macină în pulbere și se toarnă cu un pahar de apă clocotită. Se amestecă, fără a se strecura. Se administrează de 6 ori pe zi câte o înghițitură timp de 14 zile.

Afecțiuni cutanate, răni, mușcături de insecte

Extern, decocturile se folosesc pentru spălarea tăieturilor și zgârieturilor. Se aplică comprese timp de 15 minute în caz de dermatite umede, eczeme, ulcere, arsuri, psoriazis, dermatite.

În caz de înțepături de țânțari și musculițe, este suficient să ștergeți zona pielii cu un disc de bumbac sau o cârpă înmuiată în decoct de pervincă mică. În câteva minute, mâncărimea se calmează, iar umflătura scade.

Diateză

Pervinca se folosește pentru prepararea unui unguent de uz extern. Sunt necesare frunze proaspete, care nu și-au pierdut sucul. Se macină, se combină cu 20 g de unt și se topesc. Apoi se lasă să se răcească ușor, se strecoară prin tifon și se toarnă într-un borcan. Se păstrează la frigider. Copiilor li se unge zonele afectate o dată pe zi, iar adulților li se permite să dubleze doza. Remediul nu se folosește mai des, deoarece planta este toxică și, în loc de beneficiu, vă puteți face rău.

Utilizare în cosmetică

Alcaloizii din compoziția pervinchei stimulează regenerarea celulară, îmbunătățesc tenul și mențin turgescența pielii. Decoctul dintr-o linguriță la un pahar de apă clocotită este numit elixir al tinereții datorită efectului său puternic asupra epidermei. Cu el se spală pur și simplu fața sau se fac comprese calde, aplicând o șervețel de bumbac înmuiat în lichid pe față și zona decolteului. Un cub de gheață din decoct de pervincă revigorează și reduce ridurile.

Pervinca nu irită pielea delicată a pleoapelor și din jurul ochilor. Această proprietate este folosită cu succes pentru îngrijirea acesteia, pentru a elimina oboseala și tensiunea după o zi de muncă.

Preparate pe bază de saschiu

Valoarea principală pentru farmacologie o reprezintă alcaloidul vincamină, extras din extractul de pervincă. Acesta acționează benefic asupra vaselor cerebrale, restabilind intensitatea fluxului sanguin, prevenind instalarea ischemiei și a aterosclerozei. Normalizează metabolismul, stimulează activitatea conexiunilor neuronale, contribuie la creșterea concentrării atenției, la sporirea capacității de lucru, la ameliorarea stresului fără efect inhibitor. Pe baza acestui alcaloid unic se produc medicamente destinate normalizării funcțiilor cerebrale, creșterii permeabilității capilarelor, îmbunătățirii memoriei și atenției, ameliorării simptomelor de întârziere a vorbirii și a cefaleelor persistente provocate de suprasolicitarea emoțională. Aceste medicamente includ:

• Vinpocetină;
• Cavinton;
• Oxybral;
• Vincapan;
• Vinebral.

Contraindicații la utilizare

Înainte de a utiliza preparatele pe bază de pervincă, este necesar să treceți la un control la cardiolog. Aceasta deoarece unele substanțe din masa verde a plantei acționează deprimant asupra mușchiului cardiac și trebuie exclusă din timp posibilitatea complicațiilor. Indicatorul de control va fi scăderea frecvenței pulsului. În acest caz, tratamentul cu decocturi sau preparate pe bază de pervincă se întrerupe.

Nu se pot folosi infuziile de plante pe bază de pervincă în caz de bradicardie, constipație cronică, hipotensiune, tumori cerebrale, alergie. În timpul sarcinii și alăptării, este de asemenea indicat să înlocuiți pervinca cu alte remedii.

Trebuie să știți: preparatele și remediile populare pe bază de pervincă elimină activ lichidul din organism. Aceasta ameliorează problema edemelor, dar poate provoca deshidratare excesivă.

Tratamentul este întrerupt dacă apar greață persistentă, amețeli, pierderea poftei de mâncare, slăbiciune musculară, nevralgie. Astfel de manifestări semnalează o supradoză severă sau o intoleranță individuală la substanțe.

Merită să plantați pervincă în grădină sau la căsuța de weekend, să vă bucurați de corolele sale strălucitoare și să țineți minte că aveți la îndemână un remediu puternic pentru păstrarea frumuseții și sănătății.

Fotografie cu pervincă