Șikșa: proprietăți terapeutice și contraindicații

Arbustul pitic, dar foarte atrăgător, șikșa siberiană, este utilizat pe scară largă în medicina populară. Această plantă este cunoscută sub diferite denumiri – vodianika, bolotnița, verez iagodnîi, voronika. Proprietățile sale nu au fost încă studiate pe deplin de medicina oficială. Cu toate acestea, este considerată un remediu antidiabetic promițător. Se remarcă acțiunea sa sedativă și anticonvulsivantă, precum și o serie de alte proprietăți care vor fi discutate mai jos.

Compoziția chimică

Atât frunzele, cât și fructele de șikșa au proprietăți benefice. Cu toate acestea, compoziția lor chimică este diferită. În primul rând, trebuie menționat că fructele de șikșa conțin acid ascorbic în cantitate foarte mare – în intervalul 70–90 mg la 100 g de masă. În acest sens, vodianika este ușor inferioară zmeurei arctice și măceșului, dar totuși acest nivel este considerat destul de ridicat. Tocmai datorită acestui conținut de vitamina C, fructele acestei plante au devenit unul dintre cele mai eficiente remedii împotriva scorbutului în regiunile nordice. În plus, acidul ascorbic are proprietăți antioxidante și are un efect benefic asupra stării vaselor de sânge și a sistemului circulator în ansamblu.

Astfel, fructele conțin:

1. Quercetina, care, la fel ca și alți flavonoizi, are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii.
2. Rutina – valoarea acestei substanțe este dificil de supraestimat. Ea reduce agregarea trombocitelor și previne formarea cheagurilor de sânge, prin urmare, în perspectivă, vodianika poate fi utilizată pentru tratarea accidentelor vasculare cerebrale și a atacurilor de cord. De asemenea, rutina îmbunătățește starea vaselor de sânge și are activitate antiinflamatorie. Unele studii arată că normalizează nivelul de absorbție a iodului de către glanda tiroidă, însă acest aspect nu a fost încă suficient studiat.
3. Antocianii sunt pigmenții care conferă fructelor de vodianika o nuanță închisă. În același timp, au acțiune antiinflamatorie și, de asemenea, îmbunătățesc funcția de barieră a intestinului și normalizează în general metabolismul lipidelor.
4. Uleiurile grase, necesare pentru un metabolism normal.
5. Cumarinele. Ele sunt reprezentate în principal de acidul elagic, care are proprietăți cardioprotectoare, ceea ce face vodianika utilă în bolile cardiovasculare. Acidul are și acțiune antiinflamatorie, precum și proprietăți reparatorii, adică favorizează regenerarea țesuturilor.
6. Acidul ursolic, care este considerat o componentă importantă a remediilor antidiabetice și ajută la combaterea excesului de greutate.
7. Taninuri și ceară.

Fructele conțin, de asemenea, diverse tipuri de zaharuri din fructe și uleiuri esențiale, însă nu în cantitate suficient de mare pentru a le conferi un gust pronunțat.

În frunzele și ramurile plantei se găsesc cumarine, alcaloizi, uleiuri esențiale, precum și vitamina C, deși în cantități mai mici. În plus, partea aeriană a plantei Empetrum sibiricum conține, de asemenea, quercetina și rutina menționate mai sus, cu proprietățile lor unice, precum și taninuri, care au proprietăți astringente și fac din plantă un remediu eficient împotriva diareei. În frunzele și ramurile plantei este prezent acidul cafeic. Acesta are acțiune antiinflamatoare și imunomodulatoare, iar unele studii au arătat că poate opri dezvoltarea tumorilor maligne (însă acest aspect nu este încă suficient studiat). Dintre microelementele conținute în frunze, merită evidențiat și manganul.

Cum arată și unde crește

Empetrum (afina neagră) este un arbust mic, târâtor. Astăzi există diverse soiuri de grădină (unele ating chiar 50 cm), dar în condiții naturale, înălțimea sa medie este de 20–25 cm. Este o plantă veșnic verde, cu lăstari lungi care pot ajunge până la 100 cm lungime.

În natură, crește în tufe care de departe seamănă cu pete pe pământ. Este un arbust puternic ramificat, astfel încât fiecare tufă este de fapt un singur exemplar al plantei. Forma coroanei acestui arbust este matlasată (perniformă). Tulpina are o nuanță închisă, este dens acoperită cu frunze mici – fiecare lamă foliară de până la 10 mm lungime are marginea răsfrântă în jos. Ele sunt atât de mici, înguste și cresc atât de dens, încât par ace de conifer. De departe, planta arată ca un brad pitic. Interesant este că fiecare frunzuliță rămâne pe arbust până la cinci ani.

În același timp, frunzele de Empetrum sunt verde-închis pe față, iar pe dos par roșcate, deoarece au o pufoșitate densă de nuanță corespunzătoare. Apropo, tulpina însăși la plantele tinere este, de asemenea, acoperită cu un puf maroniu.

După cum s-a menționat deja, arbustul se ramifică mult, iar o parte din ramurile sale formează treptat rădăcini adventive. În timp, planta ocupă tot mai mult spațiu, dar în centrul tufei, ramurile încep să moară.

Această plantă înflorește cu flori mici și nu foarte frumoase, cu trei petale. Acestea pot avea o nuanță roz, roșie sau purpurie. În zona centrală a Rusiei, înflorirea începe de obicei în aprilie-mai, iar în Siberia – abia în mai-iunie. Ele sunt polenizate nu numai de albine, ci și de muște și fluturi.

Iar în august-septembrie, pe arbuști apar fructele – fructe de pădure rotunde, de culoare neagră, cu un strat ceros. Sucul lor este, de asemenea, închis, cel mai adesea de nuanță purpurie – toate acestea se explică prin prezența antocianilor menționați mai sus. Cu toate acestea, aceste fructe cu coajă tare aproape că nu au un gust pronunțat și par apoase. Fructele apar pe arbust deja toamna, dar dacă nu sunt culese, se mențin pe ramuri până în primăvară.

In sălbăticie, pe teritoriul Rusiei, vodănica se întâlnește mai ales în Siberia și în Orientul Îndepărtat. Acolo, această plantă preferă locurile umede, zonele mlăștinoase, turbăriile. Foarte adesea, crește în crăpăturile stâncilor. Adică, șikșa tolerează bine chiar și condițiile naturale aspre, ceea ce face ca cultivarea ei direcționată să fie destul de promițătoare.

Specii

În prezent, în botanică nu există un consens privind clasificarea șikșei siberiene. Unii oameni de știință consideră că genul Vodănică este monotipic și conține o singură specie – vodănica neagră (cea cu fructe negre). Dar, în același timp, se consideră că în natură se împarte în șikșa japoneză și cea asiatică, prima întâlnindu-se practic deloc pe teritoriul Rusiei. Există însă și o altă opinie, că genul Vodănică reunește de fapt trei specii: cea neagră, cea hermafrodită și cea roșie. În orice caz, în scopuri medicinale se cultivă o singură specie – vodănica negrofructă, care a fost descrisă în linii mari mai sus.

În designul peisagistic, șikșa este utilizată în stâncării și pe grădini alpine. Crescătorii au dezvoltat mai multe soiuri ale sale, de exemplu:

• Citronella – o plantă cu frunziș de o nuanță unică de lămâie.
• Smaragd – un arbust cu frunze de culoare verde închis.
• Bernstein – un soi cu o colorație foarte palidă, galbenă, a frunzelor.

De asemenea, se bucură de popularitate soiuri precum Lucia și Irlanda. Dar toate diferențele dintre ele se reduc în principal la trăsături decorative exterioare, iar compoziția chimică a părții aeriene va fi aproximativ aceeași.

Recoltare și păstrare

Iarba de șikșă se culege în perioada de înflorire a plantei, fructele – după coacere. Crenguțele se taie cu ajutorul unui cuțit ascuțit, apoi se sortează pentru a nu fi stricate, și se așează pe o pânză sub un șopron sau într-o încăpere cu ventilație bună.

Uneori se culeg separat doar frunzișoarele de șikșă, deși acesta este un proces mai laborios. De asemenea, aceasta se face la începutul înfloririi plantei. Frunzele pot fi smulse cu mâna, nu este necesar să se folosească un cuțit. Dar unii fitoterapeuți folosesc în acest scop foarfece mici. Ca materie primă medicinală, este mai bine să se ia nu frunzele apicale, ci cele inferioare și medii, iar exemplarele deteriorate sau ofilite nu sunt potrivite pentru aceste scopuri. Apoi, totul se sortează din nou, se îndepărtează iarba alterată și bulgării de pământ, și se usucă la fel ca și alte materii prime medicinale. Periodic, în timpul uscării, iarba și frunzișoarele de vodănică se răsucesc pentru ca procesul să decurgă uniform.

Se consideră că următoarea recoltare de vodănică de pe aceeași parcelă poate fi efectuată doar după 8 ani, așadar cultivarea plantei în grădină doar pentru proprietățile sale medicinale nu are practic sens.

Boabele de șikșă se culeg dimineața sau deja în timpul serii. Se consideră că cele culese în timpul zilei se strică apoi repede. Boabele pot fi uscate în mod natural sau se poate folosi un uscător pentru fructe, dar numai setat într-un mod de funcționare blând, cu o temperatură de până la 40 de grade, pentru a nu distruge substanțele benefice care se găsesc în fructe.

Materia primă uscată se păstrează în saculeți de pânză sau pachete de hârtie într-un loc uscat, pentru a nu se umezi și a nu se deteriora. Termen de păstrare – 2 ani.

Există și alte metode de prelucrare a fructelor. De exemplu, se pot congela – atunci boabele se sortează, se aruncă cele stricate, dar, în general, materia primă pregătită nu se spală, ci se toarnă pur și simplu în cutiuțe de plastic pentru produse alimentare și se pun în congelator. Pe parcursul unui an, ele pot fi folosite pentru prepararea ceaiului și a decoctului.

Unii erboriști recomandă să se prepare pentru iarnă suc din boabele de vodianică. În acest scop, cu ajutorul unui storcător de fructe se extrage sucul din boabe și se aduce la fierbere, iar după aceea se oprește imediat, pentru a nu distruge vitaminele conținute. Acest suc se pune în borcane de sticlă sterilizate în prealabil. Poate fi băut în cantități mici pentru a elimina edemele, a reduce greutatea în exces, de asemenea poate fi un agent imunomodulator.

Proprietățile terapeutice ale șikșei

De către medicina oficială, proprietățile vodianicăi nu sunt suficient studiate. Cu toate acestea, oamenii de știință continuă cercetările, deoarece complexul multicomponent de substanțe biologic active poate fi util în perspectivă. Deja astăzi se știe că extractul apos (sub formă de infuzie sau decoct) din frunzele și iarba șikșei posedă acțiune anticonvulsivantă și chiar proprietăți antihipoxice.

O serie de cercetări a demonstrat acțiunea cerebroprotectoare, adică planta protejează celulele sistemului nervos central, ceea ce permite utilizarea ei în tratamentul unor patologii distructive. Astfel, a fost demonstrată eficacitatea preparatelor de vodianică în epilepsie. Ele pot fi utilizate și în terapia complexă a unor boli grave precum scleroza multiplă, encefalita transmisă de căpușe și chiar paralizii de diverse etiologii.

În studiile realizate de oamenii de știință din Tomsk s-a folosit extractul apos din iarba, frunzele și boabele de vodianică. Acesta a fost utilizat pentru tratarea pacienților cu epilepsie, precum și a persoanelor cu paralizie post-AVC. Acest remediu a redus într-adevăr numărul crizelor epileptice și a ușurat gravitatea lor. La pacienții cu paralizie, administrarea regulată a extractului de vodianică a contribuit la creșterea volumului de mișcări, ceea ce poate fi considerat deja un rezultat excelent.

Proprietățile cerebroprotectoare fac din această plantă un remediu promițător în cazul tulburărilor de memorie și funcție cognitivă, în migrene și dureri de cap. Deja astăzi este folosit în suplimente alimentare care ar trebui să ajute în caz de oboseală rapidă și scădere a tonusului.

Șikșa posedă și acțiune sedativă, așadar este luată ca remediu calmant și în caz de tulburări de somn. Au fost demonstrate proprietățile sale coleretice și diuretice, ceea ce permite utilizarea plantei în bolile renale și ale sistemului hepatobiliar. În plus, posedă acțiune hipotensivă, ceea ce oferă posibilitatea de a lua preparate pe baza ei pentru reducerea tensiunii.

Șikșa în medicina populară

În medicina populară, vodianica neagră a găsit o aplicare mai largă. Pe baza ei se fac decocturi și infuzii care sunt utilizate:

• pentru durerile de cap de diverse origini;
• pentru oboseala fizică și psihoemoțională;
• pentru oboseală cronică;
• insomnie;
• pentru edeme de diverse naturi;
• pentru gastrită cu aciditate ridicată;
• pentru colite și alte câteva boli intestinale de natură inflamatorie;
• pentru urinare dificilă;
• ca sedativ, accelerator al metabolismului, mijloc profilactic împotriva bolilor infecțioase.

Conținutul ridicat de vitamine și minerale a făcut din camarină un remediu eficient împotriva scorbutului în antichitate, ceea ce era deosebit de important în regiunile nordice.

În medicina tibetană, camarina era folosită atât ca remediu intern, cât și extern. În primul caz, era vorba de tratarea bolilor ficatului și rinichilor (și știința modernă a confirmat aceste proprietăți ale plantei). În al doilea caz, remediile pe bază de camarină erau utilizate pentru tratarea acneei, a diverselor iritații ale pielii, a erupțiilor cutanate, ceea ce nu este lipsit de logică, deoarece camarina conține multe substanțe antiinflamatoare.

În ceea ce privește rețetele specifice de utilizare, acestea există în numeroase variante, deoarece de-a lungul anilor, medicina populară a acumulat multe metode.

De exemplu, pentru ameliorarea migrenei, puteți alege una dintre cele trei variante:

1. Se iau 2 linguri de frunze uscate de vodianica, se toarnă 500 ml de apă rece, se aduce la fierbere, se fierbe timp de 5 minute. Apoi, remediul obținut se lasă la infuzat 40–60 de minute, se strecoară printr-un tifon împăturit în mai multe straturi și se iau câte 3–4 linguri de 5 ori pe zi.
2. Decoctul se prepară puțin diferit. Se iau 2 linguri de materie primă uscată mărunțită (fructe, frunze, ramuri, amestecate în proporție egală), se toarnă 500 ml de apă clocotită și se încălzește pe baie de apă timp de 10 minute, dar nu se aduce la fierbere. Se administrează în aceleași proporții ca în prima rețetă.
3. Se iau 20–30 de picături de tinctură alcoolică de shiksha la 50 ml de apă și se administrează de trei ori pe zi, cu jumătate de oră înainte de masă. Acest remediu este considerat un medicament eficient și pentru distonia neurocirculatorie.

Vodianica va fi utilă și în alte boli:

1. În cazul diverselor patologii vasculare ale organelor de vedere (cataractă, glaucom, presiune intraoculară crescută) se aplică așa-numitul napar. Se prepară astfel: se ia 1 lingură de materie primă uscată mărunțită (rămurele și frunze) și se toarnă 2 linguri de apă clocotită. Adică, planta se aburește, devine umedă și eliberează în apă toate substanțele benefice. Această materie primă umedă se răcește, apoi se stoarce foarte bine printr-un tifon – lichidul obținut se instilează în ochi de 5–6 ori pe zi. Sunt suficiente 1–2 picături în pleoapa inferioară. În același timp, fitoterapeuții recomandă completarea tratamentului cu administrarea de decoct de shiksha (câte 1 lingură de 3 ori pe zi) sau tinctură (câte 30 de picături la 50 ml de apă). Cursul tratamentului durează 90 de zile, apoi se face o pauză de cel puțin o lună.
2. În cazul sindromului de ochi uscat. Această boală nu este legată de patologii vasculare, ci este cauzată de munca prelungită la computer, iar la femei în perioada menopauzei – de modificări hormonale. În acest caz, nu se prepară o infuzie aburită, ci o infuzie foarte concentrată – 2 linguri de materie vegetală uscată la 100 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de o oră, apoi se strecoară foarte atent, chiar și cu ajutorul hârtiei de filtru. Se instilează în fiecare ochi câte 2 picături la fiecare 2-3 ore. Remediul se administrează în cure, cel puțin o lună, după care se face o pauză.
3. În tratamentul sindromului de abstinență. Aici nu este vorba doar de alcoolism, ci și de toxicomanie. Remediul se prepară după o singură rețetă, deoarece ajută la eliminarea toxinelor din organism care cauzează acest sindrom. Se ia 1 l de zer de calitate, se adaugă 4 linguri de Șikșa uscată, se aduce la fierbere și se lasă timp de 8 ore (de preferat într-un termos sau se învelește vasul într-o cârpă caldă). Nu este necesar să se strecoare, se consumă exact așa, câte 1 pahar de 4-5 ori pe zi.
4. În cazul oboselii cronice și al epuizării psihoemoționale. În acest caz, remediul poate fi folosit în mai multe moduri. Cea mai simplă variantă este consumul de tinctură alcoolică gata preparată de Vodeanica – câte 20-30 de picături într-o jumătate de cană de apă rece (se administrează de trei ori pe zi, cu jumătate de oră înainte de micul dejun, prânz și cină). A doua variantă – un decoct clasic de Vodeanica (rețeta va fi prezentată mai jos) se adaugă în baia pe care o faceți înainte de culcare. Este necesar să preparați, folosind proporția indicată, un volum de 1-2 litri. Decoctul trebuie să fie destul de concentrat, de culoare verde închis. Baia poate fi făcută chiar și în fiecare zi, efectul va fi vizibil imediat. În final, se poate bea ceai de Vodeanica sau sucul descris mai sus.
5. În cazul diverselor boli inflamatorii ale rinichilor. Se prepară un decoct care ajută la eliminarea edemelor cauzate de retenția excesivă de lichide în organism. Se iau 3 linguri de frunze uscate la 1 l de apă clocotită, se aduce la fierbere, se lasă pe foc mic, se lasă să se răcească și se filtrează. Cu toate acestea, acest remediu trebuie administrat cu prudență în prezența pietrelor la rinichi, precum și în caz de insuficiență renală.
6. În cazul epilepsiei, se iau 100 g de fructe uscate de Vodeanica, se toarnă 0,5 l de apă clocotită și se lasă la infuzat timp de o oră într-un termos (sau se învelește vasul cu o cârpă caldă). Doza de remediu pentru copii și adulți va fi diferită. Copiilor de la vârsta de 7 ani li se poate administra câte 1 lingură pe zi, iar adulților – câte 7 linguri pe zi. Există și o altă variantă de preparare a decoctului, când aceeași cantitate de fructe se toarnă cu 1 l de apă clocotită și se încălzește la baie de apă timp de jumătate de oră. Acest remediu poate fi băut în scop profilactic. Durata curei de tratament este de cel puțin 1 lună. Se poate repeta nu mai des decât o dată pe trimestru.
7. Pentru tratamentul și prevenirea bolilor infecțioase și a răcelilor. Se iau 2 linguri de materie primă uscată (se folosește întreaga parte aeriană, inclusiv fructele și florile), se toarnă 0,5 l de apă clocotită și se lasă la infuzat în termos peste noapte. Se bea câte 150 ml de trei ori pe zi înainte de mese. În același timp, se recomandă să se ia câte ½ linguriță de pergă (un produs apicol care conține multe vitamine și minerale, compensând astfel un posibil efect diuretic excesiv). Cursul tratamentului este de cel puțin 40 de zile. Acest remediu este recomandat în timpul recuperării după o boală gravă și chiar după o comoție cerebrală.

În medicina populară, pe baza fructelor și frunzelor de șikșă se fac băi curative care ajută la crampe și spasme vasculare. Există două metode:

1. Se iau aproximativ 300–400 g de fructe și frunze de afină neagră, se pun într-un săculeț de pânză și se introduc în cada umplută cu apă fierbinte.
2. Se iau 1 l de materie primă (frunze, rămurele, fructe) la 5 l de apă clocotită – acest volum de remediu se infuzează într-un lighean, care se acoperă deasupra cu un al doilea lighean și se învelește cu o pătură. În aceste condiții, lichidul se infuzează timp de 8–12 ore, după care infuzia se strecoară prin tifon (în porții) și se toarnă în cada cu apă fierbinte.

Baia curativă poate fi luată timp de 20–30 de minute, nu mai mult. Cursul recomandat de tratament este de 10 proceduri, câte una pe zi. Se poate repeta după jumătate de an.

Tipuri de preparate medicinale

Cea mai populară formă de utilizare a acestui remediu medicinal este infuzia de iarbă uscată. Se prepară astfel – se iau 2 linguri la 0,5 l de apă clocotită, se lasă la infuzat timp de o oră, apoi se strecoară. Un astfel de remediu se folosește, de exemplu, în epilepsie, în diverse afecțiuni ale SNC etc. Dar există și alte variante.

Tinctură

Tinctura oricărei plante medicinale se face pe bază de alcool. În acest caz, poate fi alcool etilic, care se vinde în farmacii, votcă sau vin.

Prima variantă – o soluție de alcool (40–50%) sau votcă de calitate. Se ia un recipient de sticlă, se pun în el 5 linguri de materie primă uscată măcinată și se toarnă 1 l de votcă sau soluție alcoolică. Se lasă remediul la infuzat timp de 10–12 zile. Se ține recipientul într-un loc uscat, ferit de razele soarelui, agitându-l în fiecare zi. După expirarea acestui termen, remediul se strecoară și se toarnă într-un recipient convenabil pentru utilizare. Se consideră că are o eficacitate maximă împotriva epilepsiei, deoarece extractul alcoolic este mai concentrat decât cel pe apă. Se ia câte 1 linguriță de trei ori pe zi, diluându-se cu o cantitate mică de apă.

A doua variantă – tinctura pe bază de vin roșu sec. În acest caz, se iau 5–6 linguri de materie primă vegetală uscată la 1 l de vin. Tehnologia de preparare este aceeași – recipientul se ține 10–12 zile într-un loc uscat și întunecat, agitându-l periodic. Remediul finit se strecoară. Această tinctură poate fi consumată fără a fi diluată cu apă – câte 30 ml (de fapt, un păhărel) de trei ori pe zi, indiferent de mese.

Decoct

Decoctul de mărăcine poate fi preparat în diverse moduri. În unele rețete se folosesc doar frunzele și planta – se iau 2 linguri de material vegetal la 2 pahare de apă clocotită, se aduce din nou la fierbere, se lasă la foc mic timp de 5–7 minute, apoi se răcește și se strecoară.

Dar unii fitoterapeuți consideră că varianta mai eficientă este un decoct combinat, pentru prepararea căruia se iau în părți egale partea aeriană (planta și frunzele) și fructele de mărăcine. De exemplu, câte 10 g din fiecare tip de material se toarnă cu un pahar de apă clocotită, se acoperă vasul cu acest preparat cu un capac și se pune la încălzit pe baia de apă timp de cel puțin 15 minute, apoi se răcește și se strecoară. Decocturile de acest tip sunt considerate un remediu anticonvulsivant eficient. Unii fitoterapeuți le folosesc și pentru tratamentul sindromului de abstinență în alcoolism.

Ceai

Pentru aceasta se iau 3 linguri de plantă uscată mărunțită de mărăcine și se toarnă 1 litru de apă rece. Acest preparat se aduce la fierbere, se lasă la infuzat timp de 10 minute, apoi se filtrează. Băutura poate fi consumată ca un ceai obișnuit – de exemplu, 1 pahar în a doua parte a zilei pentru a înlătura oboseala. Noaptea este mai bine să nu se bea, deoarece are proprietăți diuretice. În cazul bolilor de rinichi se recomandă, de asemenea, să se bea câte 1 pahar de preparat pe zi – dar numai dimineața. Pentru a îmbunătăți gustul, se poate adăuga puțină miere în băutură.

Utilizare în cosmetică

Mărăcinele siberian este folosit ca materie primă pentru diverse produse cosmetice finite – șampoane, balsamuri, loțiuni și chiar creme pentru față.

Dar această plantă poate fi folosită și în cosmetica de casă. De exemplu, pe baza ei se face o infuzie care poate fi utilizată în tratamentul seboreei. Acest preparat se face astfel – 4 linguri de material vegetal uscat se toarnă cu 0,5 l de apă clocotită, apoi se lasă la infuzat timp de o oră și se trece înainte de utilizare printr-un tifon îndoit în două. Acest preparat se masează pe scalp după spălare – astfel va fi cât mai eficient împotriva mătreții. De asemenea, se folosește pentru clătire – doar în scop profilactic, pentru ca părul să fie des și strălucitor.

Mărăcinele siberian este benefic și pentru piele. Nu întâmplător unele branduri cosmetice adaugă extract de mărăcine în compoziția cremelor de zi pentru față. În mod deosebit sunt utile fructele de mărăcine, deoarece conțin mulți antioxidanți care încetinesc procesele de îmbătrânire. Prin urmare, sucul descris mai sus din fructele de mărăcine poate fi adăugat în orice mască facială (5–7 ml la 50 ml de masă de bază).

De asemenea, se poate congela gheață cosmetică cu suc de fructe de mărăcine și se poate șterge pielea feței cu ea. Cel mai bine este să se facă aceasta de două ori pe zi: dimineața – pentru ca pielea să se „trezească”, și seara, pentru a scăpa de consecințele contactului cu toate substanțele nocive din aerul unui oraș mare.

Decoctul din frunze de mărăcine ajută împotriva acneei. Se ia 1 lingură de material vegetal la 300 ml de apă clocotită, se încălzește timp de 15 minute pe baia de apă, se răcește până la o temperatură acceptabilă și se filtrează. Preparatul se folosește ca loțiune pentru ștergerea pielii curățate cu un produs obișnuit.

Contraindicații la utilizare

În principiu, șikșa nu are aproape contraindicații. Excepție fac cazurile de sensibilitate individuală și prezența unei reacții alergice la componentele pe care le conține. În plus, preparatele pe bază de plantă nu sunt recomandate în sarcină, deși ele ajută la reducerea edemelor care le provoacă atâtea probleme viitoarelor mame. Motivul este că efectul șikșei asupra fătului nu a fost încă studiat. În perioada de lactație nu se administrează deoarece poate provoca o reacție alergică la copil. Copiilor sub 5 ani nu trebuie să li se administreze – de altfel, acest lucru este valabil și pentru alte remedii fitoterapeutice, mai ales dacă copilul a avut deja cazuri de dermatită atopică.

Cu prudență trebuie să consume preparatele pe bază de șikșa persoanele cu tensiune arterială scăzută, deoarece infuziile și decocturile pot agrava situația.

Fapte interesante

Șikșa este o parte importantă a dietei popoarelor nordice. Cercetările confirmă că, folosită ca remediu pentru diverse boli, șikșa a fost utilizată de inuiți și saami, populația indigenă a tundrei, unde crește această boabă. În acele vremuri, boabele erau pregătite pentru iarnă, dar nu doar uscate, ci amestecate cu grăsime și consumate pentru a preveni scorbutul. Desigur, pe atunci untul și cu atât mai mult uleiul de floarea-soarelui nu erau folosite în acele regiuni, iar boabele erau amestecate cu grăsime de focă. La popoarele vorbitoare de limbă rusă din Nord, acest fel de mâncare avea un nume separat – «kirilka», care este menționat chiar în dicționarul lui Dahl, deși în unele surse mai este menționată «tolkușa» – un amestec de boabe cu pește și grăsime.

De asemenea, în tradiția culinară a acestor popoare, șikșa este folosită proaspătă și înmuiată. Într-adevăr, potolește bine setea, deși nu poți spune că este gustoasă. Dar, judecând după faptul că în unele regiuni este numită în mod vechi «iarba scumpă», era apreciată mai mult pentru eficacitate, nu pentru calitățile culinare. În afară de faptul că boabele serveau drept medicament, se obținea și un colorant natural pentru lână – sucul acestor fructe dădea țesăturii o frumoasă nuanță de cireașă.

Apropo, în condiții moderne, din ea se face gem, diverse dulciuri, inclusiv marmeladă, sosuri pentru preparate din carne și pește și chiar băuturi alcoolice. Se recomandă consumul boabelor sale cu produse lactate fermentate pentru o mai bună absorbție a calciului.

Boabele de șikșa sunt populare și în Orientul Îndepărtat. În special acest lucru se referă la medicina tibetană, în care această plantă era considerată un remediu eficient împotriva antraxului. Cu toate acestea, în principal aceste boabe și frunze erau populare doar în două ramuri ale tradiției tibetane – cea mongolă și cea buriată, care s-au dezvoltat independent una de cealaltă. Și deja în acele vremuri, cu mult înainte de a fi studiată compoziția chimică a «ierbii scumpe», medicii Tibetului știau că este benefică pentru ficat.

Fotografie cu șikșa