Stipă: proprietăți medicinale și contraindicații

Multora le este bine cunoscută iarba înaltă, strălucitoare, atractivă, care se leagănă în vânt, ca niște valuri verzi, cu spice frumoase și păroase – stipa. Aceasta aparține familiei gramineelor.

Compoziția chimică

Deoarece medicina oficială nu folosește stipa, oamenii de știință nu s-au aprofundat prea mult în compoziția sa chimică. Până în prezent, s-a stabilit doar că, la apogeul înfloririi, iarba constă în proporție de peste 35% din celuloză. De asemenea, conține proteină, a cărei pondere este de aproximativ 10,8%, și puțină grăsime – circa 2,7%.

Botaniștii remarcă prezența în frunze a cianogenelor, cum ar fi triglochinina. Compușii cianogeni conțin acid cianhidric, astfel că, în doze suficient de mari, sunt toxici, iar în cantități mici pot avea un efect calmant și analgezic asupra organismului.

Cum arată și unde crește

Stipa este o iarbă perenă, cu un aspect foarte caracteristic, cu frunze lungi și înguste, flexibile și, în același timp, dure, asemănătoare cu sârma, deoarece destul de des sunt răsucite în formă de tub.

Deasupra frunzelor se ridică inflorescențe sub formă de un panicul bogat, alcătuit din mai multe spice, înălțându-se cu un metru deasupra solului. Stipa începe să înflorească la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie. Fiecare spic din inflorescență este uniflor, cu o pereche de solzi acoperitori. Acesta ține o sămânță, care rămâne destul de bine fixată în locul său până la maturare datorită unei ariste lungi și frumoase, care arată ca un "păr" pufos, iar după maturarea spicului, aceasta cade.

Spicele sunt atât de ascuțite încât provoacă răni grave la limba animalelor care decid să ciupească din stipă. Pe mucoasa cavității bucale a animalelor se formează abcese și fistule care nu se vindecă; această afecțiune a primit chiar numele de boala stipei, care duce adesea la moarte. De aici și al doilea nume al stipei – moartea oii. Prin urmare, în ciuda valorii nutritive destul de ridicate, nu se recomandă hrănirea animalelor cu stipă, iar dacă totuși este folosită în scopuri furajere, doar în luna mai, înainte de începerea înfloririi.

Stipa se caracterizează printr-un sistem radicular slab dezvoltat. Rizomul său este scurt, incapabil să se mențină pe solul dens și puternic de pajiște. Dar dacă pajiștea slăbește dintr-un motiv oarecare și își pierde proprietățile fertile, de exemplu, din cauza lipsei prelungite de ploaie, după arderea ierbii uscate de anul trecut primăvara, stipa, ca un adevărat agresor, ocupă foarte repede teritoriul. Crește în grupuri, smocuri, pâlcuri întregi.

Stipa este în principal o plantă de stepă, care preferă solurile sărace, fiind rezistentă la vânt și secetă. De asemenea, poate crește pe dealuri uscate și pe pietre la poalele stâncilor. Sunt foarte frumoase locațiile sale vaste, care ocupă pământurile virgine ale Kazahstanului. Spațiile din regiunile Donețk și Herson ale Ucrainei sunt deosebit de bogate în stipă. În țările vest-europene, iarba ocupă mari suprafețe uscate în Spania și Ungaria. În Rusia, locul principal de creștere a ierbii sunt regiunile sudice siberiene, Uralul Mijlociu și Transbaikalul, iar în Asia – zonele semideșertice ale deșertului Gobi, din Mongolia și China, precum și teritoriile bazinului Mării Azov și al Mării Caspice. Unele varietăți se întâlnesc în nordul Africii – în câteva regiuni marocane și algeriene.

De îndată ce noaptea coboară pe stepa unde crește stipa, aerul devine mai rece, iar plantele se acoperă cu rouă, frunzele răsucite în tub încep să se îndrepte, nu mai sunt rigide și elastice și se apleacă spre pământ – astfel încât inflorescența-panicul se așază pe pământ.

Cu primele raze de soare, roua se usucă încet, iarba se îndreaptă. Dar pe sol rămân semințe-grăunțe, care după ploaie dau viață noilor plante.

Datorită spectaculozității, frumuseții și nepretențiozității față de sol, stipa a fost îndrăgită de grădinari și s-a „mutat” în loturile personale. Unele dintre varietățile sale au început să fie utilizate activ de către peisagiști pentru decorarea teritoriilor.

Specii

Stipa este o plantă bogat reprezentată prin diverse varietăți. Biologii numără astăzi aproximativ 300 de specii ale sale, în Rusia se pot vedea 80 dintre ele. „Locuitorii” ruși sunt stipa lui Zalesski, penată, dasifilă, tenuisimă, magnifică, pulcherimă.

Stipa lui Zalesski, în afară de Uralul de Sud, Siberia, regiunile sudice ale părții europene a Rusiei, se întâlnește pe soluri stepice și pietroase din Europa și China. Are tulpini netede, care nu cresc mai înalte de 70 cm, iar tubul din frunze este lat și afânat.

Pentru stipa penată sunt caracteristice o ușoară asprime a frunzelor și un puf ușor care acoperă tulpinile inflorescențelor, având o culoare maronie. Aristele sale, care amintesc de o pană de pasăre (de unde provine și numele speciei), se pot întinde în înălțime de la 30 cm până la 1 m, iar inflorescențele ating o lungime de 25 cm. Frunzele înguste sunt răsucite în tuburi strânse și dense. O astfel de stipă devine tot mai des oaspete în loturile personale, iar grădinarii o folosesc pentru a împodobi paturile de flori.

Frunzele stipei pulcherime se remarcă prin prezența unui număr mare de ramificații, la baza cărora se vede clar un puf. Nu degeaba această varietate de plantă și-a primit numele! Este într-adevăr foarte frumoasă: frunzișul său inferior este colorat într-o nuanță mai închisă decât cel superior, iar paniculurile inflorescențelor, de o nuanță roșiatică, nu sunt late, parcă strânse, acoperite cu perișori mici. Această specie de stipă preferă să se stabilească pe stânci și platouri montane, unde se prinde bine în rocile calcaroase. Dar în ultimii ani se întâlnește tot mai rar.

Stipa cea mai fină se caracterizează prin frunze destul de rigide și tulpini rezistente de aproximativ 70 cm înălțime. Paniculele de culoare liliaceu-violet nu depășesc 20 cm. Spre deosebire de rudele sale, preferă solurile fertile de cernoziom. Originară din Mexic, în natură apare rar, dar este cultivată activ în grădini.

Stipa cu frunze păroase, sau „păroasa”, cum a numit-o poporul, este o plantă nu foarte mare, de până la 60 cm, cu frunze de culoare verde-gri-gri. Atât florile, cât și aritele sunt acoperite cu peri.

Tufele de stipă magnifică ating înălțimea de 75 cm. Lățimea frunzelor este de aproximativ 7 mm. Prin autoînsămânțare, a invadat versanții stâncoși ai Munților Ural și ai Altaiului.

O specie rară – stipa de pietriș. Patria sa – zonele muntoase ale Tibetului, Afganistanului, Pamirului și Tian-Șanului. Nu foarte înaltă, până la 40 cm, frunzele sale, formând un gazon, ies din el ca niște perii. În schimb, inflorescențele-panicule uimesc prin firele ariste lungi și pufoase. Rudele sale cele mai apropiate, foarte asemănătoare, trăiesc și ele în zone muntoase – stipa caucaziană și stipa lui Lessing. Prima s-a stabilit la poalele Caucazului, a doua – în subtropicale europene.

Există specii care cresc în regiuni limitate, iar numele lor vorbește de la sine. Astfel, există stipa ucraineană, care se întâlnește în stepele de lângă Marea Neagră, în ținuturile Krasnodar și Stavropol. Este cea mai scundă specie, nu depășește jumătate de metru, panicula sa este mică și neînsemnată. O varietate destul de rară, protejată de legislația Rusiei și Ucrainei.

Stipa din Orientul Îndepărtat crește în China, Japonia și în regiunile extrem de estice ale Rusiei. Este un adevărat gigant! Nu sunt rare exemplare cu înălțimea de 180 cm, iar paniculele sunt lungi, iar firele ariste de 50 cm îi conferă un aspect incredibil de luxos. Pe măsura dimensiunilor plantei sunt și frunzele – sunt late în comparație cu celelalte soiuri și pot avea o lățime de până la 3 cm.

În ciuda imensei diversități de specii de stipă, și acest agresor își pierde pozițiile: populațiile sale naturale s-au redus în ultimii ani din cauza cultivării de către producătorii agricoli a terenurilor necultivate. De aceea, multe specii ale plantei figurează în Cartea Roșie ca fiind pe cale de dispariție.

Recoltare și păstrare

Medicina populară a învățat să prepare leacuri din toate părțile plantei – rădăcini, frunze cu tulpini, semințe și ariste.

În scopuri medicinale, partea verde a stipei începe să fie culeasă în ultima săptămână a lunii mai sau la începutul lunii iunie, în timpul înfloririi. Se taie planta cât mai aproape de suprafața solului. Se face pe vreme uscată, nu neapărat însorită, principalul este ca iarba să nu fie udă din cauza rouăi sau ploii. Materia primă colectată se usucă într-un loc umbrit, inaccesibil razelor solare, cu o bună ventilare. Se poate construi un fel de hamac din plasă cu ochiuri mici și se așază iarba pe acest „pat” – astfel se va ventila din toate părțile.

Rădăcinile se dezgroapă toamna, se spală și, ca și iarba, se usucă într-un curent de aer, unde nu ajunge soarele.

Se mărunțește materia primă într-un moment convenabil. După uscare, se macină imediat cu o râșniță de cafea (dar nu până la pulbere, ci aproximativ la dimensiunile ceaiului) și se ambalează în pungi de hârtie sau sacoșe de bumbac. Puteți păstra materia primă întreagă și să o mărunțiți chiar înainte de preparare.

Stipa uscată se păstrează într-o încăpere întunecată și uscată sau într-un dulap într-o cameră obișnuită. În aceste condiții, își va păstra proprietățile curative timp de doi ani.

Proprietăți medicinale ale stipei

Deși există multe specii de stipă, doar una dintre ele – stipa păroasă – posedă proprietăți medicinale. Vindecătorii populari au observat că această plantă dă rezultate bune în tratarea mai multor afecțiuni, în special a bolilor glandei tiroide, precum și a sclerozei multiple și a paraliziei, mai ales a celei unilaterale post-accident vascular cerebral. Planta este eficientă și pentru ameliorarea durerilor reumatice și sciatice, pentru ușurarea stării la adenom de prostată datorită capacității de a îmbunătăți circulația sângelui și de a elimina inflamația. Pe baza capacității antiinflamatoare a stipei se bazează și prescrierea acesteia de către vindecători pentru tratarea problemelor mucoaselor.

Cianogenii care intră în compoziția stipei conferă preparatelor pe bază de ea acțiuni calmante și analgezice, de aceea sunt recomandate în cazurile în care trebuie să se amelioreze durerea, tensiunea sau oboseala, să se calmeze nervii și să se reducă stresul.

Stipa în medicina populară

În medicina populară, de secole, se folosește întreaga plantă – atât frunzele, cât și rădăcinile cu semințe. Din ele se fac tincturi, infuzii și decocturi, care apoi se iau pe cale orală și se folosesc pentru cataplasme, comprese și loțiuni. Dar deosebit de valoroase sunt considerate preparatele din ariste. Stipa poate fi utilizată atât singură, cât și în amestecuri de plante.

Pentru tratamentul gușii

Gușa apare ca urmare a măririi glandei tiroide. Pentru a prepara un remediu pentru eliminarea acestei probleme, trebuie să faceți un decoct din lapte: fierbeți timp de 5 minute în 250 ml de lapte 2 lingurițe de stipă uscată mărunțită, lăsați amestecul să se infuzeze 30 de minute. După strecurare, beți decoctul cu înghițituri mici, repartizând porția obținută pe toată ziua. Puteți umezi un șervețel de tifon în acest decoct, îl puteți aplica pe zona glandei tiroide sub formă de loțiune, îl acoperiți cu folie de plastic și stați liniștit timp de 30–40 de minute.

Pentru paralizie

Pentru a reduce manifestările paraliziei, trebuie să faceți un amestec din plante, în care să amestecați în părți egale semințe de mordovnic și materie primă uscată mărunțită de stipă. Puneți într-un termos 2 lingurițe din acest amestec de plante medicinale, turnați un pahar de apă clocotită și lăsați peste noapte. Dacă nu aveți termos, puteți acoperi vasul cu capac și să-l înfășurați într-o eșarfă de lână. De asemenea, lăsați la infuzat toată noaptea. Dimineața, filtrați infuzia; volumul obținut este doza de remediu pentru întreaga zi. Beți cu înghițituri mici. În această rețetă, stipa acționează ca un potențiator al efectului mordovnicului – un remediu recunoscut care permite recuperarea rapidă după un accident vascular cerebral. Puteți cumpăra mordovnic de la farmacie.

Decoct din lapte pentru paralizie

Într-un pahar cu lapte adus la punctul de fierbere, turnați o lingură de stipă uscată. Fierbeți amestecul la foc mic timp de 15 minute, apoi lăsați-l la infuzat încă o oră sub capacul închis. Strecurați și beți câte o lingură înainte de a vă așeza la masă pentru micul dejun, prânz sau cină. Alternați această băutură din lapte din două în două zile cu un decoct preparat în apă.

Pentru radiculită

Pentru tratamentul radiculitei, reumatismului și proceselor inflamatorii ale articulațiilor se utilizează preparate pe bază de alcool. Turnați 100 ml de alcool peste o linguriță de amestec medicinal preparat din stipă uscată și semințe de mordovnic, luate în părți egale, și lăsați la infuzat timp de 20-25 de zile la o temperatură de 22-25 de grade într-un loc întunecat – de exemplu, într-un dulap. Frecați articulațiile dureroase cu acest preparat.

Pentru durerea articulară

Fierbeți 2-3 pumni de stipă mărunțită în 200 ml de apă timp de 5-10 minute și lăsați ca materia primă medicinală să se înmoaie la abur. Când amestecul devine călduț, strecurați iarba și aplicați-o sub formă de compresă pe articulația afectată. Acoperiți cu folie de plastic și înfășurați cu o eșarfă caldă de lână timp de o jumătate de oră.

Pentru adenomul de prostată

Amestecați în părți egale iarba de stipă și coada-calului. Luați 150 de grame de amestec (aproximativ 3 pumni) și aduceți-le la fierbere în 3 litri de apă. Apoi lăsați la infuzat timp de o oră. După strecurare, utilizați lichidul pentru a prepara o baie de șezut: turnați-l într-un lighean, adăugați încă 3-4 litri de apă și așezați-vă în el. Durata procedurii este de 30 de minute; este mai bine să o efectuați seara, înainte de a merge la culcare, timp de 7-10 zile. Pentru a accelera tratamentul, puteți combina această baie de șezut cu o clismă de mușețel, făcută cu o oră și jumătate înainte de baie. După procedură, nu vă plimbați prin casă și nu răciți corpul, ci mai degrabă acoperiți-vă cu o pătură pentru căldură.

În cazul tulburărilor de somn

Dacă somnul este perturbat din cauza unor situații stresante la serviciu, a îngrijorărilor și a suprasolicitării sistemului nervos, se recomandă să luați seara o infuzie de stipă amestecată cu mentă. Turnați 300 ml de apă clocotită peste o linguriță de mentă și jumătate de linguriță de stipă și lăsați timp de 15-20 de minute. Când s-a infuzat, beți cu o linguriță de miere și mergeți la culcare. Puteți adăuga în recipientul cu ierburi, înainte de preparare, jumătate de felie de lămâie sau o picătură de coajă de lămâie. Vă veți bucura de un gust și un miros minunate, iar un somn liniștit este garantat!

Pentru stomatită

Puteți calma durerea mucoaselor și ameliora roșeața și inflamațiile cu ajutorul unui decoct de stipă în lapte. Turnați o linguriță de materie primă medicinală uscată în jumătate de pahar de lapte adus la fierbere și lăsați să se infuzeze aproximativ una-două ore. Cu un bețișor de vată, cu grijă, fără a traumatiza, ungeți în gură zonele de roșeață și ulcerații până la vindecare.

Tipuri de preparate medicinale

Infuzie

Opțiunea pe apă
Pentru ameliorarea simptomelor de paralizie, se poate prepara o infuzie apoasă de colilie și se poate înlocui ceaiul obișnuit cu aceasta. Se prepară din rădăcinile plantei medicinale, se pot folosi atât proaspete, cât și uscate. La un litru de apă clocotită se iau 4 linguri de materie primă medicinală. Se toarnă lichidul peste rădăcini, se acoperă cu un capac și se lasă la infuzat aproximativ 2 ore. Înainte de consum, compoziția răcită se diluează cu apă fierbinte.

Se poate mânca cu decoctul o lingură de miere sau dulceață, este permis să se pună în ceașcă zahăr.

Opțiunea pe lapte
Seara, se infuzează într-un termos cu lapte fierbinte 2 linguri de frunze uscate mărunțite de colilie. Se lasă la infuzat toată noaptea, până dimineața va fi gata porția zilnică de compoziție medicinală, cu care se poate trata glanda tiroidă și gușa. Se strecoară remediul, lichidul se bea în înghițituri mici. Planta aburită este excelentă pentru comprese care se aplică pe gât în zona glandei tiroide.

Tinctură

Pentru tratarea sciaticii și a reumatismului, se iau câte o jumătate de linguriță de materie primă uscată de colilie și semințe de echinops, se pun într-un recipient de sticlă închisă la culoare, se toarnă peste ele 100 ml de alcool. Se lasă compoziția la macerat timp de 3 săptămâni într-un loc ferit de soare. După această perioadă, tinctura se strecoară și se freacă pe articulațiile dureroase și pe mușchii contractați de spasm. Adițional, pentru o ameliorare mai rapidă a suferințelor, se pot picura 20 de picături de tinctură într-un pahar, se diluează cu 50–70 ml de apă și se bea dimineața și seara după mese.

Dacă pentru același volum de alcool se iau nu câte o jumătate, ci câte o linguriță întreagă de plante medicinale, tinctura va fi mai concentrată. Se poate freca cu ea nu numai la reumatism, dar și la scleroză multiplă. Dar nu trebuie să se administreze intern compoziția cu o astfel de concentrație.

Decoct

Pe lapte
Pentru a accelera recuperarea și a reduce timpul de reabilitare după un accident vascular cerebral, vindecătorii populari recomandă un decoct pe lapte. Același remediu va ajuta la tratarea paraliziilor.

Se aduce la fierbere 2 căni de lapte proaspăt și se pune în el 2 linguri de frunze uscate de colilie. Se fierbe la foc mic timp de 15–20 de minute, apoi se lasă la infuzat încă o oră. Compoziția se strecoară, lichidul se împarte în mod egal pe 2 zile și se bea în înghițituri mici.

Turta rămasă poate fi folosită pentru comprese și cataplasme.

Pe apă
Această compoziție poate fi folosită și pentru ameliorarea stării în caz de paralizie sau după un accident vascular cerebral. Se ia un pahar de apă, în care se fierbe o lingură plină (cu vârf) de plantă medicinală. Se fierbe 15 minute și se lasă la infuzat o oră. După strecurare, se poate bea lichidul obținut. Dacă se înmoaie, adăugând puțin lapte, ca într-un ceai obișnuit, gustul va fi mai plăcut, iar efectul terapeutic mai vizibil. Se administrează acest decoct de două ori pe zi – înainte de micul dejun și de cină.

Contraindicații la utilizare

Persoanele care suferă de alergii trebuie să fie foarte atente cu covița. Nu doar preparatele medicinale pe bază de această plantă, ci chiar și buchetele frumoase de inflorescențe-paniculă, folosite pentru decorarea interioarelor, pot declanșa un atac de astm. La utilizarea compreselor, loțiunilor și a frecțiilor, alergia se poate manifesta prin înroșirea pielii și erupții cutanate.

Femeilor însărcinate și mamelor care alăptează nu li se recomandă să folosească remedii din coviță, deoarece nu se poate prevedea ce efecte vor avea asupra copilului.

Chiar dacă pacientul nu se numără printre alergici, la prepararea și administrarea internă a preparatelor din coviță trebuie să fie vigilent, să respecte cu strictețe proporțiile recomandate și să nu depășească concentrația. Altfel, poate apărea otrăvirea. Simptomele acesteia: amețeli, greață, durere tăietoare în abdomen, slăbiciune puternică.

Înainte de a decide singur începerea tratamentului cu preparate pe bază de coviță, este necesar să discutați cu medicul și să ascultați recomandările acestuia în această privință.

Fotografie cu iarba coviță