Verbeinicul: proprietăți terapeutice și contraindicații

Planta erbacee verbeinic și-a primit numele datorită frunzelor sale care seamănă foarte mult cu cele ale salciei. De asemenea, este cunoscută în popor ca planta rănilor, ceai de luncă, rădăcină de șarpe, monetar.

Compoziția chimică

În urma cercetărilor, s-a stabilit că în compoziția chimică a verbeinicului se află multe substanțe benefice pentru organismul uman.

Substanțele tanante, taninurile și flavonoidele sunt cunoscute pentru proprietățile lor antiinflamatoare și capacitatea de a vindeca rănile. Taninurile, acizii organici (ascorbic, silicic, clorogenic, cafeic), lactonele și saponinele normalizează digestia, punând în ordine tractul gastro-intestinal.

Vitaminele conținute în plantă cresc forțele imunitare ale organismului și capacitatea acestuia de a rezista infecțiilor bacteriene și virale. Aceste capacități sunt deosebit de mari la vitamina C, care se găsește în verbeinic în cantitate mare în perioada înfloririi. În plus, vitaminele, precum și întregul complex de substanțe conținute în verbeinic, îndeplinesc o funcție antioxidantă, inclusiv mineralele și antocianinele. Datorită prezenței lor, se reglează procesul metabolic.

Antocianinele și flavonoidele menționate au încă un rol important – ele au capacitatea de a crește elasticitatea pereților vasculari și de a împiedica depunerea colesterolului pe ei. În special, pentru aceasta răspund flavonoidele kaempferol și quercetină, precum și glicozida sa rutină (sau vitamina P) și încă o componentă a verbeinicului – siliciul.

Arginina, prezentă în plantă, are un spectru larg de acțiuni. Ea este capabilă să regenereze țesuturile, să susțină curățarea rinichilor și a ficatului, funcționarea sistemului nervos și cardiovascular, să stimuleze sinteza insulinei.

Cum arată și unde crește

Verbeinicul este o plantă erbacee care poate fi anuală, bienală sau perenă. Poate crește până la 2 m înălțime și înflorește mult timp – până la două luni și jumătate – cu flori galbene, adunate în inflorescențe înalte tip panicul, motiv pentru care a primit în popor încă o poreclă – „cap-galben”.

De fapt, verbeinicul poate fi întâlnit nu numai cu flori galbene, ci și cu flori albe sau roz, dar cel mai adesea sunt galbene. Fiecare floare în parte are forma unui clopoțel cu cinci dinți și tot atâtea stamine ascunse în interior.

Verbeinicul înflorește din iunie până în august, după care, în august-septembrie, se coc fructele – capsule de formă ovoidală sau sferică.

Frunzele plantei pot fi alungite, lanceolate, cu marginea netedă și întreagă, de formă ovoidală. Ele sunt așezate pe tulpină una în fața celorlalte – atât în perechi, cât și câte 3, chiar și câte 4. Partea superioară a frunzelor este netedă, cea inferioară – păroasă. Tulpinile sunt în general drepte, erecte, ușor ramificate în partea superioară. Dar există specii cu tulpini târâtoare.

Majoritatea reprezentanților genului Lysimachia cresc în emisfera nordică, cea mai mare diversitate de specii întâlnindu-se în regiunile nord-americane și în țările din Asia de Est. Dar unele specii suportă perfect condițiile naturale ale emisferei sudice: cresc în țările din America de Sud și ocupă suprafețe în sudul Africii. Lysimachia este foarte răspândită pe teritoriul Belarusului. În Rusia pot fi întâlnite 8 specii ale plantei, aceasta instalându-se pe întreg teritoriul țării, în principal acolo unde clima este temperată, deși desișurile sale au fost observate în Caucaz și în Crimeea.

Lizimachia preferă să crească în locuri însorite și umede: de-a lungul râurilor, în jurul lacurilor și iazurilor, pe pajiști bine umezite dar nu mlăștinoase, la marginile fâșiilor forestiere. Solul preferat este turbos, în condiții favorabile lizimachia se răspândește rapid și se poate transforma într-un agresor, cucerind noi teritorii.

Datorită aspectului spectaculos, perioadei îndelungate de înflorire și nepretențiozității, planta a devenit dragă grădinarilor, care o folosesc cu plăcere pentru a-și împodobi loturile din jurul casei.

Specii

Astăzi, există aproape 150 de specii de lizimachie, inclusiv naturale și cultivate.

Cea mai răspândită și cea mai utilizată în scopuri medicinale este lizimachia comună. Ea crește atât în Europa, cât și în țările asiatice, în Rusia și în nordul Africii. Preferă solul umed, nu se teme de stagnarea apei în sol, grădinarii au adaptat-o chiar să o cultive în iazuri mici din grădină, plantând-o la o adâncime de aproximativ 10 cm. Se deosebește prin frunze lanceolate, crescând până la 1 m înălțime. Această specie de lizimachie este considerată o plantă meliferă destul de bună de către apicultori.

Lizimachia de pădure crește în sălbăticie în Europa. Ea crește în jurul iazurilor și lacurilor, de-a lungul râurilor și chiar se ridică pe munți, întâlnindu-se în zona subalpină. Această specie nu depășește 30 cm în înălțime, iar frunzele sale sunt mult mai late și mai mari decât cele ale lizimachiei comune. Florile nu sunt dispuse în inflorescențe, ci individual și se caracterizează prin pedunculi înalți. Luna de început a înfloririi lizimachiei de pădure este mai.

Lizimachia tirsiflora, sau chizleac, preferă să se stabilească direct în apă, aproape de mal, sau chiar la marginea malului. Crește până la 60 cm. Staminele sunt atât de lungi încât ies din caliciu, de aceea florile par pufoase.

Lizimachia punctată este un locuitor tipic al zonelor împădurite din vestul și centrul Europei. Frunzele sale au formă de lancetă lată. Înflorește relativ scurt – aproximativ o lună. Lizimachia punctată are două soiuri cele mai populare – Alexander și Alexander de Aur. Ambele se deosebesc prin margini pe marginea frunzei: la primul soi aceasta este albă, la al doilea – de culoare aurie.

Lizimachia cu flori dense s-a născut în China și a fost adusă de florari în alte localități. Data nașterii sale este considerată anul 1992, când au apărut primele informații despre ea. Are flori foarte frumoase – galbene cu o pată roșie. Frunzele lizimachiei cu flori dense sunt foarte suculente, bogate, verde strălucitor. Cel mai mare interes al grădinarilor îl stârnesc următoarele soiuri ale sale:

1. Lisi – se caracterizează prin inflorescențe de formă sferică.
2. Outback Sunset – pentru acest soi este caracteristică o dungă galbenă pe frunzele de culoare verde închis.
3. Covorul Persan – frunzele sale verzi sunt străbătute de nervuri roșii.
4. Persian Chocolate – acest soi are frunze purpurii, care nu mor toamna.

Lizimachia de lăcrămioare, sau clethroid, în condiții naturale crește în regiunea Primorie a Rusiei. Și-a primit numele datorită asemănării exterioare a rizomului cu cel al lăcrămioarelor. Tulpinile cresc doar până la 20 cm, iar la vârfurile lor se află inflorescențe-spic de aceeași lungime, formate din flori mici, alb-pure. Lizimachia de lăcrămioare înflorește târziu, în ultimele zile ale lunii iunie, și înflorește doar 2 până la 3 săptămâni. În anii '90, această specie a devenit un oaspete frecvent în grădinile private. Cel mai des pot fi întâlnite următoarele soiuri ale sale:

1. Lady Jane – înălțimea totală a plantei (împreună cu inflorescența) poate atinge 60–90 cm.
2. Geisha – este un soi cu frunze pestrițe, ale cărui frunze sunt marginite cu o dungă de culoare bej-crem.

Lizimachia monetiformă – în Japonia, țările continentului nord-american și Europa crește pe marginile mlaștinilor, râurilor sau lacurilor, pe lunci inundabile, dar poate suporta umbrirea în crânguri. Este o plantă perenă de acoperire a solului, cu tulpini târâtoare. Cu toate acestea, lungimea tulpinii este mică – aproximativ 30 cm. Timpul său de înflorire depinde în totalitate de cât soare primește planta: în zonele bine iluminate, florile se deschid de la sfârșitul lunii mai, în cele umbrite – mai târziu. Cel mai răspândit soi este Aurea, caracterizat prin frunze verzui-gălbui.

Lizimachia purpurie, sau ciliată – este originară din America de Nord, dar se cultivă și în Rusia. Este o plantă frumoasă, cu o înălțime de cel mult jumătate de metru. Are frunze extraordinar de frumoase – late, de culoare roșu-vin. Înflorește târziu – în august.

Patria lizimachiei negru-purpurii este Grecia. Și-a primit numele datorită inflorescențelor în formă de spic, formate din flori mici de culoare roșu-purpuriu închis. Cel mai răspândit soi cultivat al său este Beaujolais. Începe să încânte proprietarul cu înflorirea de la sfârșitul lunii iulie.

Lizimachia efemeră crește în Europa, în regiunile sale sud-vestice. Planta se caracterizează prin rezistență la îngheț, se remarcă printr-o creștere rapidă, putând atinge 1 m înălțime. Este una dintre cele mai vechi plante cultivate, fiind cultivată în grădini din secolul al XIX-lea.

Recoltare și păstrare

Lizimachia se culege când înflorește. Vremea trebuie aleasă uscată, însorită, iar momentul zilei – mai aproape de prânz, când roua s-a stins. Este mai bine să nu se ia plante în apropierea drumurilor sau a localităților. Pentru a nu avea îndoieli cu privire la puritatea ecologică a materiei prime, trebuie să mergeți la marginea pădurii, în lunci, la lac sau la o carieră.

În scopuri medicinale, toată verdeața plantei este potrivită. Așadar, cu ajutorul unui secator, a unui cuțit ascuțit sau chiar a unei seceri, așa cum foloseau bunicile, se taie tulpina la aproximativ 5–6 cm de sol. Apoi, ierburile se sortează, îndepărtând cu grijă fragmentele uscate, rupte, mâncate de insecte sau înnegrite, după care se taie în bucăți mici de 5 până la 7 cm lungime și se spală. Materia primă spălată se întinde pe hârtie curată sau tifon, la umbră, în curent. Temperatura aerului în acest timp nu trebuie să fie mai mică de 24–25 de grade, altfel iarba nu se va usca, ci va putrezi. Dacă vremea este răcoroasă, este mai bine să uscați lizimahia într-un uscător electric.

Materia primă uscată se așază în cutii de carton, pungi de hârtie sau pungi din material textil de bumbac. În această formă, planta medicinală poate fi păstrată până la doi ani.

Se poate prepara sucul de lizimahie. După spălarea verdeaței, se lasă apa să se scurgă, apoi se pisează în blender până la consistența de pastă și se stoarce printr-un tifon împăturit în 4–6 straturi. Sucul poate fi păstrat la frigider, dar nu se va păstra mai mult de două luni, iar în congelator va rămâne util timp de câțiva ani.

Proprietățile terapeutice ale verbeinicului

S-a stabilit că remediile preparate din lizimahie au un efect benefic asupra sistemului circulator, deoarece fac vasele mai elastice și nu permit depunerea plăcilor de colesterol, ajutând la menținerea sub control a permeabilității vasculare.

Preparatele pe bază de această plantă medicinală (și chiar materia primă uscată măcinată până la starea de pulbere) sunt recomandate în caz de tăieturi, arsuri, zgârieturi, deoarece au acțiuni hemostatice, cicatrizante și astringente. Acțiunea astringentă este folosită și în tratamentul diareei.

Proprietățile coleretice și anticonvulsivante ale plantei medicinale sunt aplicabile pentru reglarea funcției ficatului, a căilor biliare și a tractului gastro-intestinal. În aceste scopuri, se folosește mai des nu partea verde a plantei, ci rizomii. În aceleași cazuri, ajută și capacitățile analgezice ale lizimahiei. Cu ajutorul ei se anesteziază și articulațiile bolnave – comprese, loțiuni și aplicații se aplică în caz de reumatism, traumatisme, vânătăi, entorse și luxații.

În plus, lizimahia are proprietăți antiseptice, prin urmare, preparatele obținute din ea pot fi folosite pentru tratarea tusei umede, a gargarelor în caz de angină, precum și pentru eliminarea problemelor stomatologice – răni și ulcerații în stomatită. Infuziile și decocturile nu numai că tratează procesele inflamatorii, dar elimină și respirația urât mirositoare. Proprietățile antiseptice și hemostatice ale plantei sunt folosite și în ginecologie.

Prezența unei cantități mari de vitamina C ajută organismul uman să se recupereze mai rapid nu numai după răceli și infecții virale respiratorii acute, dar și oferă putere după boli interne prelungite și epuizante, înlătură slăbiciunea și îmbunătățește starea de spirit. Vitamina C previne bine scorbutul, iar lizimahia poate fi folosită pentru tratarea stadiilor incipiente ale acestei boli.

Verbeinicul în medicina populară

Lisimachia este folosită de mult timp de reprezentanții medicinei tibetane și chineze, care preiau de la înțelepții lor predecesori tradiții profunde și străvechi de vindecare. Desigur, pentru compozițiile lor medicinale, ei folosesc acele specii rare de plante care cresc în regiunile lor.

Dar și în țara noastră, vindecătorii populari cunosc bine tratamentul cu plante, dar în arsenalul lor se află lisimachia comună. Este cea mai răspândită pe tot globul, dar efectul terapeutic al utilizării sale nu este deloc mai slab.

Medicina populară a învățat să trateze cu ajutorul lisimachiei aftele, reumatismul, să elimine eczema și dermatita, să vindece rănile externe supurate, zgârieturile, arsurile, să oprească sângerările, să calmeze durerea articulară, să ajute în caz de stomatită și parodontoză, să îmbunătățească procesul digestiv. S-a remarcat că această plantă medicinală calmează durerea și umflăturile la mușcăturile de insecte și rezolvă o mulțime de alte probleme: calmează nervii agitați și ajută la normalizarea somnului, scade tensiunea arterială, îmbunătățește starea de spirit și întărește imunitatea.

Vindecătorii prescriu decocturi, infuzii și tincturi, suc proaspăt stors din lisimachia, iar pentru răceală recomandă ceai. Toate aceste forme medicamentoase sunt bune – fiecare pentru o anumită boală. Principalul este să nu uitați să vă consultați cu medicul curant înainte de a începe administrarea remediilor.

Pentru conjunctivită

Stoarceți 2 linguri de suc, diluați-l cu apă fiartă în aceeași cantitate și instilați în ambii ochi de 2 ori pe zi, până la vindecare. Cu aceleași picături puteți trata nasul înfundat în caz de răceală.

Pentru curățarea ficatului

Pentru a curăța ficatul, a scăpa de toxine și impurități, trebuie preparată o tinctură în vodcă: amestecați 2 linguri mari pline cu vârf de plantă cu un pahar de vodcă bună și lăsați la macerat într-un recipient de sticlă închisă la culoare timp de 7 până la 10 zile. Strecurați și beți înainte de prânz și cină, picurând 20 de picături într-un păhărel și completând cu apă până la margine.

Pentru hepatită și boli ale ficatului

Trebuie preparat un extract din 50 g de rizomi uscați. Mențineți în 500 ml de vodcă bună, testată, timp de 2 săptămâni într-o încăpere întunecată și răcoroasă. Luați până la 10 zile înainte de micul dejun, prânz și cină câte 20 de picături, diluându-le în 50 ml de apă.

În cazul digestiei problematice

Pentru eliminarea problemelor în procesul de digestie, ameliorarea bolilor de stomac și scăparea de constipație, vindecătorii prescriu o infuzie. Turnați 250 ml de apă clocotită peste planta uscată (aproximativ o linguriță) și lăsați sub capac timp de 50–60 de minute. Beți o singură dată – 50 ml pe zi. Acest remediu ajută și în caz de anemie, artrită și ca gargară pentru stomatită, gingivită și parodontoză.

Ceai pentru răceală

Acest ceai poate fi băut, iar cu el este util să faceți gargară în caz de amigdalită. Preparați 60 g de plantă uscată cu un litru de apă proaspăt fiartă și lăsați la infuzat ca un ceai obișnuit.

Pentru îmbunătățirea circulației sângelui

Acest remediu îmbunătățește vasele de sânge și servește ca prevenție a aterosclerozei. Se macină 10 g de rizom uscat de crețuliță într-o râșniță de cafea, se infuzează într-un termos cu 250 ml de apă clocotită și se lasă 40–45 de minute. Se strecoară și se bea câte 50–70 ml înainte de fiecare masă, timp de 2 săptămâni. Se poate înmuia într-un compus cald o bucată de pânză groasă de bumbac și aplica pe pielea afectată de eczemă sau dermatită. Repetați procedura dimineața și seara.

Pentru tusea umedă

2 linguri de verdeață uscată de crețuliță se opăresc cu 500 ml de apă fiartă și se infuzează timp de 20–25 de minute. Se bea dintr-o dată un pahar de infuzie, adăugând o lingură de miere. Se administrează mai bine seara, înainte de culcare.

Pentru entorse și artrită

Se culeg frunze proaspete de crețuliță, se clătesc și se zdrobesc în blender. Pasta obținută se aplică pe o bucată de pânză de bumbac și se aplică timp de 30–40 de minute pe articulația dureroasă. Remediu ajută la ameliorarea stării în artrită, reumatism, contuzii și entorse.

Pentru candidoză

Pregătiți un compus pentru clătire vaginală: se infuzează pe baie de apă timp de 20–25 de minute 2 linguri de plantă uscată de crețuliță, turnate peste 500 ml de apă clocotită. Se strecoară și se face clătire vaginală de două ori pe zi pentru candidoză. Cursul de tratament – o săptămână. Remediul preparat după această rețetă este eficient pentru edeme, dacă se bea de 4–5 ori pe zi, indiferent de mese.

Pentru oprirea sângerării

Pentru reducerea secrețiilor menstruale ajută o infuzie preparată dintr-o lingură de frunze uscate de crețuliță și un pahar mic de apă clocotită, cu care se toarnă planta medicinală și se infuzează 6 ore. Se strecoară și se bea compusul obținut în două prize – dimineața și seara. Cursul de administrare – o săptămână.

Pentru durerea de cap

În timpul răcelii sau gripei, adesea apare durerea de cap. Pentru a scăpa de ea, trebuie preparat un compus din câte 2 linguri de crețuliță uscată, mușețel farmaceutic și rozmarin. Ierburile se amestecă și se toarnă 400 ml de apă clocotită. Se ia după răcire și strecurare. Compusul obținut se împarte în 2 porții – pentru administrare diurnă și de seară.

Tipuri de preparate medicinale

Pentru utilizarea crețuliței ca remediu medicinal, se pot prepara infuzii, picături oftalmice și picături pentru nas, decocturi, tincturi și se poate face ceai. Se poate presăra direct materia primă medicinală uscată și măcinată în pulbere pe tăieturi, răni, zgârieturi și arsuri.

Infuzie

Acasă, se poate prepara singur o infuzie de crețuliță. Pentru aceasta, într-un vas mic sau o cană cu capac, se toarnă 0,5 l de apă clocotită peste 2 linguri (pline) de plantă uscată. Se infuzează o oră, apoi se strecoară și se bea. Dacă apar tuse sau dureri de cap, se ia infuzia câte o lingură de trei ori pe zi. Acest remediu ajută și pentru eliminarea constipației, vindecarea scorbutului și a anemiei.

Tinctură

Pentru a vă reface puterile după o boală prelungită, puteți lua tinctura de votcă. Pentru aceasta, turnați 2 linguri de verdeață proaspătă de verbeinic într-o sticlă de sticlă închisă la culoare, adăugați 200 ml de votcă de calitate, închideți bine și puneți într-un dulap, departe de razele soarelui. Puteți scoate sticla din când în când și o agitați. După o săptămână, scoateți-o din dulap, strecurați și beți de patru ori pe zi, luând de fiecare dată câte 15–20 de picături.

Este util să spălați rănile murdare sau zgârieturile cu această tinctură.

Decoct

Pentru a prepara un decoct de verbeinic, trebuie să turnați apă clocotită peste verbeinic uscat. La 40 g de materie primă medicinală, luați 400 ml de lichid. Puneți la abur timp de o jumătate de oră într-o baie de apă. Luați de pe foc, răciți la temperatura camerei și strecurați. Beți câte 100 ml înainte de micul dejun și cină. Ajută la întărirea imunității, calmarea tusei și ameliorarea durerii de cap.

Cu decoctul cald puteți face comprese, dacă vă dor articulațiile sau o mână sau un picior lovit, aplicându-l timp de 3 ore pe zona dureroasă și înfășurând-o cu o eșarfă sau un șal de lână.

Utilizare în cosmetică

Deoarece verbeinicul posedă proprietăți antiseptice și cicatrizante, cu ajutorul lui se pot trata diverse inflamații ale pielii. Cu preparatele pe bază de această plantă benefică puteți, de asemenea, hidrata pielea și îmbunătăți aspectul acesteia, făcând-o mai sănătoasă și mai atractivă. Sunt utile și pentru păr, deoarece cu ajutorul lui puteți întări firul de păr și scăpa de căderea acestuia. Produsele din verbeinic stimulează creșterea părului, iar dacă le folosiți sistematic, puteți obține bucle frumoase și strălucitoare. În acest scop, cel mai des se utilizează decoctul sau infuzia. Puteți adăuga 2–3 picături de suc stors din plantă în balsamul de păr pe care îl folosiți de obicei. Efectul va fi vizibil după a treia sau a patra spălare a părului.

Tonic pentru față

Pentru a prepara tonicul, mai întâi trebuie să faceți o infuzie: turnați 200 ml de apă fierbinte peste 2/3 de lingură de plantă uscată mărunțită de verbeinic. Lăsați infuzia să stea până ajunge la temperatura camerei. Strecurați infuzia și ștergeți fața cu ea seara, înainte de culcare. Ajută în caz de inflamație pustuloasă, erupții cutanate și iritații.

Cuburi vindecătoare

Sucul stors din verdeața de verbeinic se diluează cu apă: la o parte de suc se iau 5 părți de apă fiartă. Se amestecă, se toarnă în forme pentru gheață și se pune la congelator. Se folosește pentru ștergerea feței după necesitate. Pielea se va îmbogăți cu vitamine, iar tenul se va îmbunătăți.

Clătire pentru păr

Preparați un decoct de verbeinic: turnați o jumătate de litru de apă clocotită peste 2 linguri de plantă – uscată sau proaspăt culeasă – într-o cratiță. Puneți pe baie de apă timp de o jumătate de oră, luați de pe foc și așteptați să se răcească la temperatura camerei. Strecurați și diluați decoctul obținut cu apă în proporție de 1:1. Spălați părul cu șampon, clătiți-l și clătiți apoi părul cu infuzia vindecătoare de verbeinic.

Contraindicații la utilizare

Ca orice plantă medicinală, loandrul are o serie de contraindicații. Nu trebuie utilizat de persoanele care suferă de varice, tromboză, precum și de cele cu coagulare crescută a sângelui. Pacienților cu tensiune arterială crescută și scleroză vasculară le sunt interzise preparatele pe bază de loandru.

În plus, este posibilă o intoleranță individuală la plantă.

Înainte de a începe tratamentul cu preparate vindecătoare din loandru, este necesar să discutați acest subiect cu medicul dumneavoastră curant și să primiți recomandările corespunzătoare de la acesta.

Fotografie cu loandru