Aconit: proprietăți medicinale și contraindicații

Aconitul (luptător) este o plantă erbacee perenă din vasta familie a Ranunculaceelor. În țările CSI, planta este cunoscută sub denumirile de coif, pantofior, piciorușul-cocoșului albastru, albăstrea, pulsatilla. În Rusia, Ucraina și Belarus există peste trei duzini de denumiri locale ale aconitului. Luptătorul are proprietăți medicinale și este folosit atât în medicina populară, cât și în cea oficială.

Compoziția chimică

Partea aeriană și rădăcinile de aconit conțin alcaloizi. Aceste substanțe au un efect activ asupra organismului uman. În cantități mici, ele au efect terapeutic, iar în doze mari sunt otrăvuri mortal de periculoase pentru om.

Planta conține aconitină. Substanța este extrem de toxică și face parte din neurotoxine. Variantele de aconitină (mesoaconitină, benzoaconitină, sasaaconitină, hetaaconitină, benzoilaconină) fac parte din alcaloizii din primul grup.

Al doilea grup include sparteina, efedrina și napalina. Conținutul total de alcaloizi din tuberculii și rădăcinile de aconit variază între 0,9 și 4,9%.

Compoziția materiei prime vegetale de aconit include, de asemenea:

• saponine;
• taninuri;
• cumarină;
• rășini și substanțe rășinoase;
• diverși acizi (fumaric, citric, benzoic);
• acizi grași (oleic, linoleic, miristic, palmitic, stearic);
• daucosterină;
• inozit;
• mezainodizol;
• amidon și compuși amilacei;
• flavonoide;
• zaharuri.

Materia primă este bogată în macroelemente. Acestea sunt săruri de fier și magneziu, substanțe ce conțin potasiu și calciu. În frunzele și rădăcinile plantei se găsesc microelemente – zinc, crom, bariu, seleniu, bor, cupru, plumb, nichel. Tulpinile și frunzele conțin o cantitate mare de vitamina C.

Cum arată și unde crește

Reprezentanții genului diferă semnificativ ca aspect exterior, dimensiuni, forma frunzelor și a florilor. De asemenea, variază dimensiunile plantelor, dispunerea inflorescențelor și culoarea petalelor.

Cum arată

Plantele din genul Aconitum au flori particulare. Acestea nu seamănă cu florile tipice ale familiei Ranunculaceelor. Corolele amintesc de florile lupinului și ale altor reprezentanți ai familiei Fabaceelor.

Petalele mari și aprinse au forma unui glugă, a unui coif, a unui clopot sau a unui potir. Majoritatea florilor au cinci petale. Petala superioară este mare, curbată, atârnă peste partea centrală a florii și o protejează de deteriorări accidentale. Culoarea petalelor poate fi liliachie, albastră, liliac, violetă, galbenă sau albă.

În interiorul florii se ascunde o corolă transformată în 2 nectarifere (nectarii) care secretă un suc dulce, zaharat, care atrage albinele și alte insecte. În floare se formează un ovar superior, în care se coc de la 3 până la 7 folcule (polifolcule). În ele se formează zeci de semințe mici, maronii.

Frunzele aconitilor sunt de un verde intens, strălucitoare. Au o formă palmat-lobată și rotundă și acoperă tulpina de jos până sus. Înălțimea tulpinilor depinde de specia plantelor. Cei mai scunzi reprezentanți ai genului cresc până la 60 cm înălțime, cele mai înalte specii se întind până la 200–220 cm.

Sistemul radicular al omagului se extinde constant pe parcursul ciclului de viață. La diferite specii există 2 sisteme radiculare diferite.

În primul caz, este vorba de o rădăcină tuberoasă, acoperită cu o coajă neagră, care pe timpul verii produce 1–2 tuberculi fiice. Aceștia iernează cu succes și dau naștere la noi aconiți. Rădăcina tuberoasă mamă fie moare, fie supraviețuiește iernii împreună cu tuberculii tineri. Astfel, se obține un lanț de câțiva tuberculi rotunzi. Uneori numărul lor ajunge la 10–15 bucăți. Din tuberculi, atât în lățime cât și în adâncime, pornesc rădăcinițe subțiri.

În al doilea caz, planta produce numeroase rădăcini lungi, asemănătoare unor șnururi. Ele se fuzionează și formează o rădăcină pivotantă plată, robustă, ușor răsucită.

Unde crește

Arealul plantelor din genul Aconit se extinde în toată Europa și America de Nord. Aceste flori se întâlnesc peste tot în pădurile Asiei. Omagul preferă solurile nutritive, bogate în humus și acizi organici, crește în păduri și pe pajiști montane, pe malurile umede ale lacurilor și râurilor, pe câmpuri și la margini de pădure, de-a lungul drumurilor și canalelor de irigație.

Specii

În emisfera nordică cresc 330 de specii din genul Aconit. 75 de varietăți ale acestei plante se întâlnesc pe teritoriul Rusiei și al țărilor CSI, dintre care în Siberia cresc 26 de specii de omag, în Orientul Îndepărtat – 37. Sunt larg răspândite: omagul altai, omagul alb-gură, omagul alb-violet, omagul cu coif îngust, omagul baical, omagul stepic, omagul cu frunze groase, omagul cu frunze de delphinium, omagul karakol, omagul djungarian, omagul montan, omagul călugăresc, omagul ranunculoid, omagul sahalin, omagul cățărător. Zeci de reprezentanți ai genului sunt numiți după numele biologilor care au studiat sau descoperit specii rare.

În 1946, în Uniunea Sovietică, două specii de aconit – omagul djungarian și omagul karakol – au fost incluse într-o listă specială, Farmacopeea de Stat, ca plante medicinale. Aceste specii se întâlnesc în văile umede împădurite ale Tian-Șanului.

În zona centrală a Rusiei se întâlnesc 4 specii de aconit. Omagul nordic crește în toată Câmpia Est-Europeană, dar tinde spre latitudini mai înalte. Omagul cu gura lânoasă este răspândit până la Munții Ural. Aconitul de pădure (sau de stejar) se întâlnește doar în zonele de cernoziom. Omagul lui Flerov este o plantă rară, inclusă în Cartea Roșie.

Recoltare și păstrare

Rădăcinile de aconit se recoltează din august până în octombrie. În acest timp, tuberculii s-au format deja și au acumulat substanțe nutritive. Recoltatorii sapă atât rădăcini tuberculate, cât și rădăcini subțiri. Pentru lucru este nevoie de o lopată cu vârf. Materia primă recoltată se spală în apă curată și se usucă. Uscarea se face într-o încăpere ventilată, sub un șopron sau pe verandă. Lumina soarelui nu trebuie să cadă pe materia primă. Temperatura de uscare nu trebuie să depășească 70 de grade Celsius.

Frunzele, tulpinile și florile se culeg în plină înflorire, în iunie-iulie. Verdeața se taie cu cuțitul sau cu foarfeca, se sortează și se usucă sub un șopron, la curent. Temperatura de uscare nu trebuie să depășească plus 30 de grade.

Planta este extrem de toxică; în timpul recoltării și prelucrării materiei prime trebuie evitat contactul pielii cu sucul și cu secțiunile rădăcinilor. Lucrările de recoltare se efectuează cu mănuși de cauciuc. Tăvile și grătarele, după uscare, se spală bine cu apă curgătoare.

Materia primă recoltată se păstrează în borcane de sticlă închise ermetic, într-o încăpere întunecoasă și răcoroasă. Locul de păstrare nu trebuie să fie accesibil copiilor și animalelor. Termenul de valabilitate al aconitului uscat este de 2 ani.

Proprietățile medicinale ale aconitului

Compoziția chimică unică a aconitului asigură o acțiune complexă asupra organismului uman. Preparatele medicale și cele din medicina populară pe bază de plantă au următoarele efecte:

• efect antibacterian;
• efect antipiretic;
• efect antiinflamator;
• efect analgezic;
• efect sedativ;
• efect expectorant;
• efect spasmolitic;
• efect astringent;
• efect hemostatic;
• efect diuretic;
• efect estrogenic.

Medicamentul Allapinin sub formă de comprimate, a cărui substanță activă este obținută din rădăcinile de aconit cu gura albă, este prescris pentru tratamentul aritmiei. Medicamentul are, de asemenea, efect sedativ, anestezic și vasodilatator.

Alte preparate pe bază de aconit, fabricate de întreprinderi farmacologice, sunt recunoscute de medicina oficială doar ca remedii pentru uz extern. În farmacii se vând tincturi alcoolice, unguente, rădăcină uscată. Ele sunt prescrise în tratamentul gutei, reumatismului, bolilor neurologice, radiculitei.

Aconitul în medicina populară

În medicina populară, remediile pe bază de aconit sunt folosite pentru tratarea a zeci de boli, fiind administrate atât intern, cât și extern. Rețetele unor leacuri sigure și eficiente se transmit de la o generație de vindecători la alta.

Cu extracte, decocturi și tincturi, al căror ingredient principal este aconitul, vindecătorii populari tratează tumori (benigne și maligne), tuberculoză, patologii cardiovasculare, epilepsie, boli neurologice, inclusiv scleroză multiplă, tulburări nervoase. Aceste preparate elimină durerile și inflamațiile din artrită și artroză, radiculită, osteocondroză, reduc severitatea crizelor de astm la adulți și ajută la recuperarea în bolile pulmonare.

Vindecătorii populari consideră aconitul un remediu eficient împotriva migrenei, inflamației gingiilor și durerii de dinți. Vindecătorii tradiționali recomandă să se ia intern infuzii de aconit în caz de aritmie. Decocturile și tincturile se recomandă a fi băute pentru orice tulburări ale funcției cardiace, slăbiciune a vaselor de sânge.

Ca remediu extern, preparatele pe bază de aconit se utilizează pentru spălarea rănilor purulente care se vindecă greu și a fistulelor, tratarea furunculelor, a erupțiilor pustuloase. Cu infuzii apoase se tratează psoriazisul, dermatitele, zona zoster, erizipelul, neurodermita.

Aconitul se utilizează pentru restabilirea circulației sanguine și reducerea durerilor musculare. Cu decocturi se freacă scalpul pentru eliminarea păduchilor. Administrarea infuziei pe cale orală curăță organismul de viermi și alți helminți. Prin clătire se tratează stomatita, gingivita, infecțiile gâtului. Înainte de apariția antibioticelor, cu soluții preparate pe bază de aconit se tratau bolile venerice.

Tinctură pentru durere de dinți și de cap
Pentru prepararea remediului, este nevoie de o sticlă de votcă și 20 g de rădăcină uscată de aconit. În această rețetă nu se utilizează materie primă proaspătă.

Rădăcinile se mărunțesc cu un cuțit și se pun într-un borcan de sticlă, apoi se toarnă votcă. Borcanul se închide cu un capac etanș. Recipientul se pune într-un loc întunecat și se lasă la temperatura camerei timp de 7–10 zile.

Conținutul borcanului se strecoară pentru a îndepărta bucățile de rădăcină (unii autori de rețete recomandă să lăsați materia primă în alcool). Tinctura gata se păstrează într-un loc rece.

Pentru durerea de cap, remediul se utilizează extern. O lingură de tinctură se masează (fără presiune puternică) pe scalp. Procedura este mai bine să se efectueze înainte de culcare.

Pentru a scăpa de durerea de dinți, tinctura se masează pe pielea feței, în locul unde se află dintele afectat și gingia. Nu se recomandă aplicarea lichidului alcoolic pe mucoasa bucală. Procedurile se continuă până la ameliorarea stării; în cazul durerilor de cap, tratamentul durează 1 lună, dar nu mai mult.

Decoct pentru tratarea bolilor cutanate purulente, furunculelor și pentru spălarea rănilor
Pentru prepararea decoctului, se măsoară 15 g de rădăcină uscată de aconit și se pune într-o cratiță emailată (sau o cană mare). Se toarnă materia primă cu un pahar de apă fierbinte, se pune vasul pe aragaz și se fierbe decoctul cel puțin 20 de minute. Apoi se ia de pe foc, se acoperă vasul cu un capac și se lasă să se răcească.

Pielea, rănile și furunculele se tratează cu un tampon de vată înmuiat în decoct. Procedura se efectuează de 3–5 ori pe zi.

Tinctură pentru întărirea vaselor de sânge și tratarea bolilor cardiace
Tinctura se prepară din rădăcini uscate de aconit și votcă. Pentru prepararea remediului, sunt necesare 10 g de materie primă și 2 sticle de votcă (1 l).

Rădăcinile se mărunțesc, se pun într-un borcan de sticlă de un litru și se toarnă votcă. Vasul se închide bine cu un capac cu înșurubare sau din plastic, se lasă într-un dulap întunecat timp de 3–4 zile (la temperatura camerei) și se strecoară. După aceasta, tinctura este gata de utilizare. Votca poate fi înlocuită cu alcool medical de tărie 60–70%. Se păstrează remediul în frigider.

Tinctura se administrează de trei ori pe zi, câte 2 picături, cu 30–40 de minute înainte de micul dejun, prânz și cină. Se picură într-un păhărel cu apă și se bea. Durata tratamentului este bine să fie stabilită împreună cu medicul.

Unguent pentru tratarea artritei
Pentru preparare, sunt necesare 2 lingurițe de flori de aconit măcinate și seu de porc (nesărat). Se folosesc flori proaspete, abia deschise.

Materia primă florală se pune într-un recipient metalic emailat. Seul se topește într-o tigaie, la foc mic, și se toarnă peste flori.

Oala se pune pe aragaz, la foc mic. Se ține 15 minute, amestecând constant grăsimea. Apoi recipientul se mută în cuptor, setat la o temperatură constantă de 50–60 de grade. Preparatul se ține 10–12 ore și se scoate din cuptor.

Dacă nu există un cuptor electric sau pe gaz, se poate înveli pur și simplu oala și se pune într-un loc cald – lângă sobă sau calorifer, pentru aceeași perioadă de timp. Produsul finit se păstrează la frigider.

Pentru tratament, unguentul se aplică pe articulație prin mișcări de masaj. Se fac 2–3 proceduri pe zi, durata tratamentului este de 7 zile. Apoi se face o pauză de o săptămână și se reia cursul.

Seul de porc poate fi înlocuit cu vaselină farmaceutică, fără aditivi aromatici sau de alt fel. Tehnologia de preparare a unguentului nu diferă de cea a preparatului cu grăsime de porc.

Tinctură alcoolică pentru tratarea ulcerului duodenal
Pentru preparare, se iau 0,6 l de votcă și 20 g de rădăcină uscată de aconit. Materia primă se mărunțește, se toarnă peste ea votca (sau alcool medicinal) și se ține o săptămână într-o încăpere locuită, într-un loc întunecat (în dulap sau bufet). Apoi lichidul se strecoară și se închide cu un capac etanș.

Despre dozele zilnice și unice trebuie să consultați un medic, deoarece alcoolul irită mucoasele. Este important ca tratamentul făcut pe cont propriu să nu provoace efecte secundare.

Ulei pentru dureri articulare și musculare
Pentru preparare, se iau 5–7 g de rădăcină uscată de aconit și un pahar de ulei vegetal (vindecătorii populari recomandă ulei de măsline). Rădăcinile se mărunțesc, se pun într-un recipient metalic emailat și se toarnă peste ele ulei fierbinte (250 ml). Se pune vasul într-o baie de apă și se aduce apa la fierbere.

Uleiul se încălzește timp de 15 minute. Preparatul se răcește, se toarnă într-o sticlă sau borcan și se închide ermetic cu un capac.

Preparatul se aplică pe articulație și pe mușchii dureroși de 2–4 ori pe zi. Uleiul se masează pe piele și se face un masaj ușor. Compoziția se absoarbe bine și nu irită pielea.

Tinctură pentru administrare în cure în tratamentul bolilor organelor interne
O linguriță de rădăcini uscate de aconit se mărunțește, se toarnă peste ele o sticlă de votcă și se lasă la macerat într-un recipient etanș timp de 12–14 zile. Locul în care se prepară trebuie să fie la temperatura camerei, iar recipientul nu trebuie expus la lumina directă a soarelui. Vasul se agită zilnic. După perioada indicată, lichidul se strecoară, materia primă se stoarce și se îndepărtează.

Administrarea cursului începe cu 1 picătură de preparat, care se adaugă la 50 ml de apă. Pe zi se beau 3 doze de această concentrație (dimineața, la prânz și seara, cu jumătate de oră înainte de masă).

În fiecare zi se adaugă câte 1 picătură, crescând concentrația până la 10 picături de tinctură pe fiecare administrare. Apoi se reduce treptat doza de tinctură de aconit, numărând în sens invers.

Durata cursului este de 19 zile. La sfârșitul tratamentului, se face o pauză de 1–1,5 luni și se repetă administrarea tincturii după aceeași schemă.

Decoct pentru tratarea zonei zoster
Pentru prepararea decoctului, sunt necesare 6 g de frunze de aconit, 40 g de iarbă de dentiță, 4 pahare de apă. Materiile prime se zdrobesc, se amestecă, se pun într-o cratiță emailată și se toarnă peste componentele vegetale apă clocotită. Apoi se pune vasul pe aragaz, se pornește modul de încălzire mică, se aduce lichidul la fierbere și se fierbe timp de 10–12 minute. Cratița se ia de pe aragaz, se acoperă cu capac și se răcește. Decoctul gata se strecoară.

Pentru tratarea zonei zoster, se umezește un șervețel de pânză sau vată în decoct și se aplică pe pielea bolnavă. Compresa se menține timp de 10 minute. Se recomandă repetarea procedurii de două ori pe zi.

Infuzie pentru eczeme și psoriazis în termos
Pentru preparare, sunt necesare materii prime vegetale uscate: frunze de eucalipt (30 g) și de aconit (3 g). Dacă se folosesc plante proaspete, frunzele se usucă în prealabil, și numai apoi se cântărește cantitatea necesară de material vegetal.

Frunzele se zdrobesc și se toarnă în termos. Apoi se toarnă peste materia primă un pahar de apă clocotită, se închide capacul și se lasă vasul timp de 45–50 de minute. După acest timp, infuzia se strecoară, se toarnă într-un borcan mare de sticlă și se diluează cu 3 pahare de apă fiartă fierbinte.

Pentru tratarea eczemei și a psoriazisului se fac comprese. Se umezește un șervețel de pânză sau vată în infuzie și se aplică pe zona afectată timp de un sfert de oră. Procedurile se efectuează o dată pe zi, durata tratamentului trebuie discutată cu un dermatolog.

Tinctură complexă pentru tratarea epilepsiei, gușei, neoplasmelor și poliartritei
Acest remediu complex se prepară din frunze, tulpini și flori de aconit, culese în iunie sau iulie. Medicamentul constă din 2 părți. Separat se prepară o tinctură alcoolică de aconit și o infuzie din plante combinate, cu care se amestecă.

Pentru prepararea tincturii, se ia o jumătate de pahar de frunze și flori uscate de aconit. Materia primă se zdrobește bine, se toarnă cu votcă (1,5 l) și se lasă 9–10 zile într-o cameră întunecoasă sau într-un dulap închis. Apoi lichidul se filtrează și se toarnă într-un vas de sticlă pentru păstrare.

După „maturarea” tincturii alcoolice se prepară a doua parte a remediului – infuzia din plante. Pentru aceasta sunt necesare materii prime uscate: melilot, talpa gâștei, flori și frunze de rostopască, imortelă, urzică mare. De asemenea, se vor folosi: iarbă de mentă, ulmăriță, frunze de pătlagină, flori de cicoare, frunze de salvie, iarbă neagră, conuri de hamei coapte.

Măsurați cantități egale din toate ingredientele și măcinați bine plantele (practic în făină). Apoi preparați infuzia. O linguriță de pulbere de plante (fără vârf) o opăriți cu un pahar de apă clocotită, acoperiți vasul cu un capac și lăsați-l 7–8 ore.

Luați remediul în felul următor. Într-un păhărel turnați 50–70 ml de infuzie de plante și adăugați 5 picături de tinctură alcoolică de aconit. Beți leacul de trei ori pe zi, cu 30–40 de minute înainte de mese.

Mențineți această doză (5 picături per administrare) timp de 5 zile. Apoi, la fiecare cinci zile, creșteți concentrația tincturii de aconit cu 5 picături, ducând doza unică la 50 de picături.

În privința întreruperii remediului, trebuie să vă consultați cu un medic, deoarece unii vindecători tradiționali permit oprirea bruscă a tratamentului, iar alții consideră că ieșirea trebuie să fie treptată. Infuzia de plante nu se păstrează mai mult de o zi și se prepară zilnic.

Tipuri de preparate medicinale

Din rădăcini uscate și partea aeriană a aconitului se prepară infuzii și tincturi, uleiuri medicinale și unguente. Cantitatea de materie primă poate varia semnificativ în diferite rețete. Dar principiile generale de preparare a remediilor populare sunt aceleași.

Infuzie

Infuziile de aconit se prepară ca ceaiul, opărind materia primă uscată mărunțită cu apă clocotită și lăsând-o la infuzat până la răcire. Frunzele și florile proaspăt culese se usucă mai întâi pentru a evita supradozajul (aproape toate rețetele disponibile includ numai material uscat).

Dacă în procedura de preparare se menționează încălzirea, aceasta se face în baie de apă. Dar există multe rețete care indică simpla fierbere pe aragaz. Dacă fierberea durează mai mult de 5 minute, ar trebui să se vorbească despre prepararea unui decoct, nu a unei infuzii.

Tinctură

La fabricarea tincturii de aconit, luați vodcă de calitate sau alcool medical cu o tărie de până la 70 de grade. Acesta poate fi diluat cu apă fiartă până la 40 de grade.

Măsurați materia primă uscată cu o lingură (sau pe cântarul de bucătărie), turnați-o într-un borcan de sticlă și acoperiți-o cu alcool (vodcă). Apoi închideți vasul ermetic.

Lumina soarelui distruge substanțele benefice care trec din materia primă în lichid, așadar puneți tinctura într-un loc întunecat. Mențineți remediul timpul specificat la o temperatură de 15 până la 24 de grade, după care deschideți borcanul și strecurați conținutul. Tinctura este gata, poate fi folosită timp de câteva luni.

Ulei

Uleiul de aconit se prepară pe bază de componentă grasă de măsline sau de floarea-soarelui, rădăcină uscată și partea verde a plantei. Pentru preparare, folosiți o cratiță mică emailată sau o cană.

Măsurați cantitatea necesară de aconit uscat, puneți-l într-un recipient și turnați ulei peste. Pentru ca randamentul substanțelor benefice să fie maxim, introduceți vasul cu ingrediente într-o baie de apă clocotită și mențineți-l timpul indicat în rețetă. După aceasta, răciți remediul și utilizați-l conform destinației.

Unguent

Unguentele se fac pe bază de vaselină sau untură de porc (care se topește în prealabil la foc mic). Ca materie primă de aconit, luați rădăcină uscată și frunze sau flori și frunze proaspăt culese.

Ingredientele se cântăresc, se măsoară și se combină într-un vas metalic emailat. Vasul se pune într-o baie de apă, astfel încât componenta grasă să devină lichidă, și se încălzește amestecând constant la foc mic.

Apoi vasul se scoate din baie, se acoperă, se învelește într-un prosop și se pune într-un loc cald timp de 10–12 ore. În acest timp, materia vegetală se va aburi și va elibera substanțe benefice în baza grasă. Vasul poate fi introdus în cuptorul preîncălzit la 50–60 de grade (pentru aceeași perioadă). După răcire, preparatul se utilizează pentru proceduri terapeutice.

Contraindicații la utilizare

Alcaloizii toxici din plantă impun o serie de restricții privind utilizarea preparatelor. Contraindicațiile pentru prescriere sunt:

• sarcina;
• alăptare;
• dependența de alcool și droguri;
• hipertensiune și hipotensiune;
• insuficiență renală;
• boli ale ficatului;
• reacție alergică la substanțele din materia vegetală și extracte;
• boli infecțioase acute.

Preparatele care conțin aconit nu se prescriu copiilor și adolescenților.

În cazul ingestiei accidentale de materie primă uscată, frunze și flori proaspete de aconit, sau al supradozajului cu preparate din farmacie sau populare, trebuie chemată imediat ambulanța. Planta este foarte toxică, iar în lipsa asistenței medicale profesionale, intoxicația poate fi fatală. Până la sosirea medicilor, este necesar să se bea o cantitate mare de apă cu cărbune activat și să se inducă voma.

Vindecătorii populari consideră ceapa și laptele acru ca antidoturi. Însă aceste remedii ajută doar în caz de intoxicație ușoară. Vindecătorii mai recomandă ca, în caz de otrăvire cu infuzie de aconit toxic, să se bea infuzie de aconit antidot.

Fotografie cu aconit