Aronnic: proprietăți medicinale și contraindicații

Aronnic este considerat unul dintre cei mai străluciți și mai misterioși reprezentanți ai marii familii a culturilor Aroide. Planta s-a răspândit pe scară largă, așa că în diferite colțuri ale planetei este cunoscută sub denumirile: barba lui Aron, picior de vițel, Arum, rădăcină de oftică.

Atractivitatea exterioară a aronnicului îi inspiră pe designeri peisagiști și pe simplii grădinari să aibă idei creative originale. Din acest motiv, această plantă frumoasă este folosită astăzi cel mai adesea în scop decorativ.

Dar unii susținători ai medicinei alternative cultivă special arumul pentru nevoi medicinale, în ciuda faptului că planta conține în compoziția sa substanțe toxice puternice. În ciuda toxicității, aronnicul pătat este căutat în domeniul homeopatiei: în doze infime, este adăugat în diverse preparate destinate tratării unui număr mare de boli.

Vindecătorii populari pregătesc, de asemenea, după rețete străvechi, din planta utilă, alifii, infuzii, decocturi. Formele medicamentoase sunt folosite ca adjuvant în cadrul terapiei de bază. Ele sunt destinate atât uzului intern, cât și tratamentului extern al ulcerațiilor cutanate și al rănilor care nu se vindecă.

Compoziția chimică

Arumul pătat nu a atras atenția oamenilor de știință până acum ceva timp. Prin urmare, în prezent, compoziția sa chimică este slab studiată. Dar cercetătorii încearcă să corecteze această eroare, iar astăzi, în diferite țări, această plantă este investigată amănunțit. Deja se cunoaște cu exactitate că compoziția diferitelor părți ale perenei diferă prin conținutul componentelor. Astfel, în tuberculii aronnicului s-a descoperit următorul set de substanțe:

• alcaloizi;
• amidon (până la 70%);
• aroină;
• saponine;
• glicozide;
• uleiuri grase;
• fructoză;
• microelemente: zinc, molibden, nichel, cupru;
• acid linoleic și acid palmitic.
• În frunzele și fructele arumului predomină:
• quercetină;
• acid oxalic și acid cafeic;
• apigenină;
• rutină;
• luteonină.

Tocmai conținutul de oxalat de calciu și acid oxalic în frunzișul aronnicului pătat, acesta din urmă predispus la cristalizare rapidă, este cauza formării pe suprafața lor a unor formațiuni subțiri aciculare. Ele sunt foarte ascuțite, așa că în timpul colectării materialului vegetal există întotdeauna riscul de leziuni ale pielii. Pentru a evita rănile minore, este obligatoriu să vă protejați mâinile cu mănuși.

Un moment important: proprietățile toxice ale plantei perene sunt date de substanța activă aroina și derivatele sale. În stare proaspătă, arumul pătat este periculos și din cauza conținutului de saponine de tip glicozidic, care sunt, de asemenea, extrem de toxice.

Cum arată și unde crește

Din punct de vedere extern, aronnicul pătat seamănă mai mult cu o plantă erbacee, care atinge o înălțime de până la 60 cm. Alte semne exterioare ale arumului:

1. Tulpina densă a plantei perene este destul de ferm conectată la sistemul radicular puternic, care are formă de emisfere.
2. Rădăcina principală, pe măsură ce crește, formează ramificații adventive care se desprind de ea în diferite direcții. Datorită părții subterane puternic dezvoltate, planta se fixează ferm în sol.
3. Frunzele. Ele sunt cea mai proeminentă parte terestră a aronnicului. Frunze mari, în formă de lance, cu o rețea de nervuri sunt dispuse pe tulpină în spirală, iar la fixare capătă formă de con. În total, se numără 2–3 frunze cu pețiolul robust.
4. Florile. Cea mai distinctivă trăsătură exterioară este inflorescența lungă, acoperită de sus cu o folie asemănătoare unei frunze. Fiecare floare, de nuanță violet-maro, este fixată ferm de peduncul, ceea ce permite ulterior formarea liberă a spadicului inflorescenței. Arumul începe să înflorească la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai, iar la sfârșitul verii, după fertilizarea florilor, vârful spadicului moare, iar în locul său apar boabe.
5. Boabele se coc treptat și devin roșu-otrăvitor, iar la începutul toamnei toate cad. Boabele coapte, adunate într-un buchet luminos, arată foarte impresionant. Tocmai această trăsătură particulară a aronnicului pătat reflectă cel mai bine caracteristicile sale estetice.

În condiții climatice favorabile, florile arumului se maturizează devreme, iar primăvara boabele se împrăștie spontan. De regulă, la aronnicul pătat se formează o singură inflorescență, care apare odată cu frunzele.

Un fapt interesant! În timpul înfloririi, arumul emite un miros neplăcut de carne putrezită, ceea ce atrage insectele. Dar în loc de hrană, ele cad într-o capcană. Adevărat, captivitatea insectelor nu durează mult, dar în timpul cât sunt în «captivitate» la floarea frumoasă, are loc polenizarea acestuia. La sfârșitul acestui proces, filamentele cu polen cad, eliberând insectele.

Arealul de răspândire
În lumea științifică se consideră că patria aronnicului pătat sunt pădurile umbroase ale Europei de Vest. Neexigența plantei a contribuit la răspândirea sa largă în alte regiuni ale părții europene. Astăzi, perena se întâlnește în Caucazul de Nord, Ucraina și Moldova, se simte excelent în Abhazia și Georgia. Pe întinsul Rusiei, arumul poate fi văzut doar în zonele cu climă caldă. Planta nu tolerează temperaturi scăzute și moarte foarte repede de frig. Cele mai preferate locuri pentru popularea aronnicului pătat sunt pădurile mixte și de luncă, cu umiditate bună, desișurile de arbuști. Planta erbacee preferă solurile argiloase, bogate în var.

Astăzi, arum pătat este cultivat pe scară largă în principal ca plantă decorativă. Se înmulțește prin semințe și prin metoda vegetativă, când tuberculii radiculari sunt plantați la sfârșitul verii într-un sol fertil.

Notă: Iarna, aronul trebuie neapărat acoperit, pentru a-i asigura o protecție sigură împotriva frigului.

Specii

În prezent, se cunosc aproximativ 30 de varietăți de aron. Majoritatea speciilor sunt folosite pentru amenajarea peisagistică a parcurilor, zonelor culturale și locurilor de recreere. Unele soiuri sunt adaptate pentru viața în condiții artificiale, iar unele specii de arum pot fi cultivate în casă și vor produce fructe.

Dar pentru creșterea cu succes a oricăreia dintre speciile decorative sunt necesare condiții favorabile pentru dezvoltarea sistemului radicular și a frunzelor. La aproape toate speciile de aron, laminele foliare se remarcă prin dimensiuni mari. Dintre cele mai răspândite varietăți ale plantei perene, merită menționate cele mai populare soiuri cultivate și medicinale:

1. Aronul pătat. Aceasta este singura specie folosită în medicina populară și homeopatie. O mare valoare în acest domeniu o au rizomii plantei, bogați în componente nutritive, cea mai mare parte a acestora fiind amidon. Trebuie menționat că, în ciuda proprietăților toxice ale baceelor de arum, mistreții, păsările și alți locuitori ai pădurii nu refuză să le guste. Speciile sălbatice ale plantei perene păstrează până în primăvară fructe strălucitoare pe ramurile lor.
2. Aronul alungit. Această specie se întâlnește în principal în latitudinile medii, unde clima este temperată. De exemplu, în pădurile din vestul Ucrainei și din Moldova, planta perenă se simte confortabil printre desișurile dese de ienupăr. Pentru această specie este caracteristică prezența unor frunze foarte lungi (până la 20 cm). Această particularitate se reflectă în numele speciei. De altfel, frunzișul este uneori atât de abundent încât florile violete ale plantei se pierd în jurul lui. Spadicele maturate ale inflorescențelor de aron alungit se păstrează întregi cel mult o săptămână.
3. Specia italiană. Acesta este un soi foarte iubitor de căldură. Prin urmare, aronul italian trebuie cultivat doar în locuri cu climă stabilă. Acest soi se remarcă prin abundența frunzișului și lungimea de neimaginat – unele exemplare ating 70 cm. Este adevărat că astfel de giganți se întâlnesc la bază, iar la vârf frunzișul este mai scurt. Pe măsură ce inflorescența se maturizează, laminele foliare capătă o nuanță crem.
4. Aronul oriental. Acest reprezentant al familiei Araceae nu se remarcă printr-o înălțime mare. Preferă să se instaleze în umbra pădurilor de stejar care mai există în Europa. În câmpiile Ungariei și Austriei se pot întâlni, de asemenea, exemplare izolate de arum oriental. Lungimea frunzelor la această varietate a plantei perene nu depășește 25 cm, însă pedunculul său floral este de 2 ori mai mare decât acest indicator.
5. Aronul comun sau estragon. Această specie gigantică, în condiții favorabile, atinge peste un metru înălțime. Tuberculii de formă ovală au și ei dimensiuni impresionante. În natură sălbatică, arum comun se întâlnește în pădurile Caucazului și ale Europei. Florile acestei specii se disting printr-o culoare brună.
6. Specia cretană. După cum se poate deduce din nume, acest soi iubitor de căldură preferă locurile cu climă temperată și stabilă. Spre deosebire de celelalte plante din aceeași familie, la varietatea cretană frunzele au formă de săgeată, iar lungimea lor poate ajunge la 50 cm. Este cel mai frumos dintre soiurile decorative: frunzișul verde închis pune în valoare boabele purpurii, creând o imagine naturală armonioasă.
7. Soiul Besser. Reprezentanții acestei specii preferă existența solitară. Arum Besser se întâlnește în Polonia, în Caucaz și în Europa Centrală. Planta de talie joasă, cu frunze nervurate, în perioada de înflorire se acoperă literalmente cu flori unisexuate de nuanță purpurie. Dar, în ciuda frumuseții, inflorescențele emană un miros înțepător și neplăcut, care alungă păsările și animalele.
8. Aronul cu aripi albe. Această plantă incredibil de frumoasă crește în Crimeea și în unele regiuni ale Asiei Mici. Particularitatea acestei specii constă în faptul că frunzele apar după perioada de înflorire și fructificare.

Recoltare și păstrare

Ca materie primă pentru preparatele medicinale se recoltează rizomii de aron. Aceștia se culeg înainte de apariția frunzelor sau la sfârșitul toamnei. Însă vindecătorii recomandă să se recolteze materialul prețios tocmai în septembrie, deoarece până atunci concentrația de compuși activi din aceștia este ridicată.

Reguli de recoltare

1. Scoateți tuberculii cu grijă.
2. Curățați-i de coaja lemnoasă care se formează toamna pe suprafața rădăcinilor mici.
3. Tăiați-i în bucăți mici.
4. Pentru a evita putrezirea, întindeți materia primă într-un strat subțire pe o țesătură sau pe o coală de hârtie.
5. Uscați materia primă vegetală la umbră, de preferință sub un șopron, în aer liber.

Deși frunzele sunt foarte rar folosite în medicina populară, nevoia de ele apare atunci când trebuie preparate compoziții eficiente pentru tratamentul extern. Recoltarea verdeaței proaspete de arum se face obligatoriu cu mănuși, pentru a evita rănile minore. „Recolta” adunată se usucă prin metoda descrisă mai sus. Din frunzele uscate se prepară decocturi, deoarece la expunerea la temperaturi ridicate substanțele toxice se evaporă.

Cum se păstrează
Rădăcinile proaspete de arum se păstrează în lăzi cu nisip, în pivniță sau într-o încăpere de subsol. Periodic trebuie urmărită starea tuberculilor. Este important să li se asigure condiții astfel încât să nu înceapă să încolțească. Deoarece acest lucru este greu de făcut, vindecătorii recomandă uscarea rădăcinilor. În această formă, materia primă se păstrează fără pierderea calităților vindecătoare până la doi ani. Recipientul ideal pentru rădăcinile uscate este un borcan de sticlă cu capac.

Proprietățile medicinale ale aronnicului

Din cauza toxicității sale ridicate, aronul pătat nu este inclus în Farmacopeea de Stat a Federației Ruse. Însă în medicina populară această plantă utilă este folosită, chiar dacă nu foarte pe scară largă. Materia primă pregătită corect este o bază excelentă pentru infuzii, decocturi și unguente. Medicamentele simple de preparat au un întreg complex de proprietăți vindecătoare:

• efect antiinflamator;
• efect expectorant;
• analgezice;
• antihelmintice;
• cicatrizant;
• efect antibacterian;
• antiemetice.

S-a demonstrat că în compoziția plantei erbacee se găsesc substanțe care reduc aciditatea secreției gastrice.

Interesant! Având în vedere că orice otravă în doze mici poate fi un medicament eficient, homeopații pregătesc pe bază de Arum un preparat care se bucură de o cerere enormă din partea persoanelor cu probleme ale căilor respiratorii și ale corzilor vocale. Mulți vocaliști și oratori, înainte de a vorbi sau cânta, iau special Arum pentru a elimina răgușeala.

În ce patologii este util Arumul pestriț:

• infecții respiratorii;
• laringite;
• parotidită (oreion);
• radiculită;
• reumatism;
• toxicoză la femeile însărcinate;
• răni și ulcere pe suprafața pielii;
• impetigo;
• hemoroizi;
• tulburări digestive;
• microsporie;
• lichen;
• helmintoze;
• boli ale sistemului urinar.

Arumul este eficient în răceala comună și angină. Este adesea folosit pentru recuperarea rapidă a pacienților după operații.

Bine de știut! Unii gurmanzi prăjesc și fierb rădăcinile de Arum, considerând un astfel de adaos la dietă ca fiind benefic.

Aronnicul pătat în medicina populară

După cum s-a menționat deja, pentru prepararea remediilor conform rețetelor populare se folosesc în principal rădăcinile de Arum pestriț, mai rar frunzele. Boabele, datorită toxicității lor, nu sunt potrivite pentru prepararea compozițiilor. Prezentăm ca exemplu câteva rețete pentru aplicare practică.

Infuzie pentru reumatism

Preparatul înlătură senzațiile dureroase și elimină semnele inflamației. Soluția vindecătoare se prepară prin infuzarea a 50 g de rădăcini uscate de Arum în 2 litri de apă. Infuzia trebuie să stea cel puțin 8 ore, apoi se administrează conform următoarei scheme: începând cu 1 picătură, crescând treptat doza până la 10 picături per administrare. O astfel de infuzie este potrivită pentru tratarea hemoroizilor interni și a litiazei urinare.

Notă: trebuie să se respecte cu strictețe dozele recomandate, altfel nu se vor evita efectele secundare.

Remediu pentru hemoroizi

Rădăcinile uscate de Arum trebuie mai întâi trecute prin mașina de tocat. Apoi, materia primă mărunțită în cantitate de 40–50 g se toarnă cu un litru de apă. Se pune soluția într-un loc întunecos pentru infuzare. După 12 ore se poate începe tratamentul conform aceleiași scheme descrise în rețeta anterioară.

Pentru creșterea potenței

Această rețetă va ajuta bărbații să își îmbunătățească capacitățile sexuale. Compoziția se prepară din frunze uscate de Arum (1 lingură) și vin bun de struguri. Se poate folosi pentru aceste scopuri o băutură preparată în casă. Tinctura se lasă să stea timp de 7–10 zile, apoi se administrează în porții mici (1 lingură) pentru creșterea forței sexuale.

Alifie împotriva lichenului

Un remediu foarte eficient, care ajută chiar și în cazurile avansate. Rădăcinile mărunțite de Arum se amestecă în cantități egale cu miere. Preparatul se lasă la infuzat timp de 24 de ore. Compoziția este destinată tratării zonelor afectate ale pielii. După aplicare, se lasă unguentul timp de 10 minute, apoi se clătește. Această rețetă este potrivită pentru tratarea impetigo-ului.

Infuzie expectorantă

Această rețetă trebuie utilizată pentru bronșită, dacă tusea este neproductivă. Se prepară compoziția după o schemă similară: la un litru de apă, 1 lingură de rădăcini mărunțite de aronic. Se lasă medicamentul la infuzat peste noapte. Înainte de utilizare, soluția trebuie filtrată obligatoriu. Pentru pacientul adult, se administrează câte o treime de pahar per administrare, la o jumătate de oră după masă. Aceeași compoziție poate fi băută și în caz de greață. În acest caz, doza unică – nu mai mult de 50 ml.

Cataplasmă din frunze

O astfel de procedură va ajuta în caz de inflamație a nervului sciatic sau ulcerații maligne pe piele. Frunza proaspătă trebuie stropită cu apă clocotită, apoi aplicată rapid pe zona problemă.

Medicament pentru gută

De asemenea, această rețetă va ajuta în caz de mialgie musculară. Pentru tratamentul acestor afecțiuni se prepară o tinctură din rădăcini de arum în vodcă. Se poate folosi material vegetal proaspăt și materie primă uscată. Proporții: la 20 g de rădăcini – un pahar de vodcă. Cel mai bine este să se folosească o sticlă de sticlă închisă la culoare. După două săptămâni de macerare, medicamentul gata se administrează câte o picătură. Tinctura obținută poate fi folosită pentru comprese la pinteni (calcaneeni).

Tipuri de preparate medicinale

În principiu, metodele de preparare a formelor medicamentoase pe bază de rădăcini de aronic sunt descrise mai sus. Dar fiecare rețetă în parte are nuanțele sale. De aceea, ne vom opri asupra variantelor clasice de fabricare a medicamentelor lichide pe baza acestei plante vindecătoare.

Infuzie

Infuzia apoasă este folosită cel mai des în scopuri terapeutice. În diferite rețete se indică o dozare diferită. Conform rețetei clasice, infuzia apoasă se prepară din 1 linguriță de rădăcini mărunțite și un pahar de apă. Timpul de macerare al infuziei – cel puțin 8 ore. Înainte de utilizare, soluția se strecoară. Un astfel de medicament, dacă medicul permite, poate fi băut de gravide în caz de toxicoză precoce. Doza optimă – un sfert de pahar. Este de dorit să se bea medicamentul cu înghițituri mici.

Tinctură

În mod tradițional, tincturile vegetale se prepară pe bază de alcool. Dacă componenta de bază este alcool purificat de 70%, atunci se aplică formula 4:1. O parte revine rădăcinilor uscate mărunțite. Se pune vasul într-un loc întunecat timp de o săptămână, agitând periodic soluția. Când medicamentul este gata, se strecoară. Se administrează pe stomacul gol de trei ori pe zi, câte 10 picături. Dacă starea de bine este bună, se poate crește doza unică până la 15 picături.

Bine de știut! Tinctura alcoolică de rădăcină de arum în vin de struguri ajută în caz de tumori maligne în nas.

Decoct

Decoctul de rădăcină de arum ajută la tratarea răcelilor. O astfel de băutură se recomandă a fi băută fierbinte, cu înghițituri mici, de până la 5 ori pe zi în caz de simptomatologie acută. Doza unică – 1–2 linguri. Înainte de administrare, preparatul se diluează cu apă curată în proporție de 1:1.

Cursul de administrare a tuturor formelor lichide medicamentoase este calculat pentru o lună. Trebuie remarcat faptul că decocturile sunt folosite extrem de rar din cauză că, în procesul de tratament termic, compoziția pierde cea mai mare parte a componentelor benefice.

Cel mai mare efect terapeutic îl oferă utilizarea tincturii alcoolice din planta de aronic.

Contraindicații la utilizare

Pentru a exclude riscul de intoxicație și alte efecte secundare, rodul-pământului pătat trebuie utilizat în scop terapeutic numai după consultarea medicului. Acest lucru este valabil mai ales pentru femeile însărcinate care doresc să rezolve problema toxicozei cu ajutorul plantei medicinale. Lista contraindicațiilor absolute include:

• vârsta sub 16 ani;
• perioada de alăptare;
• pancreatită;
• a doua jumătate a sarcinii;
• insuficiență cardiacă;
• gastrită cu aciditate scăzută;
• intoleranța individuală;
• prezența unor afecțiuni cronice ale sistemului cardiovascular.

Nerespectarea regulilor de administrare și a dozelor indicate poate duce la consecințe extrem de grave, inclusiv stop cardiac. Intoxicația în cazul otrăvirii cu planta rodul-pământului este însoțită de tulburări intestinale, aritmie și halucinații.

Fapte interesante

1. În ciuda proprietăților toxice ale rodului-pământului, în Evul Mediu medicii europeni îl foloseau pe scară largă pentru tratarea tuberculozei, pneumoniei și răgușelii.
2. Pe atunci, se obișnuia să se aplice rădăcina proaspătă pe zonele paralizate ale corpului. Se credea că rodul-pământului pătat poate readuce mobilitatea și sensibilitatea membrelor.
3. În antichitate, rănile suferite de războinici în bătălii erau presărate cu pulbere din rădăcinile rodului-pământului. Trebuie să recunoaștem eficacitatea acestei metode. Rănile se vindecau într-adevăr rapid.

Rodul-pământului este o plantă foarte frumoasă și utilă. Dar trebuie să ne amintim că acest reprezentant al florei necesită o atitudine respectuoasă. Dacă doriți să îl utilizați în scop terapeutic, este obligatoriu să țineți cont de contraindicații și de riscurile posibile.

Fotografie cu rodul-pământului