Chircazon: proprietăți curative și contraindicații

Chircazonul este o plantă din familia Chircazonacee. Aceasta nu numai că poate decora avantajos un teren, dar și posedă multe proprietăți benefice. Această plantă este considerată una dintre cele mai vechi de pe pământ. Proprietățile sale curative sunt cunoscute omenirii de multe secole.

Compoziția chimică

Planta și-a dobândit proprietățile curative datorită compoziției sale chimice unice, care include:

• substanțe amare și tanice;
• ulei esențial și esteri;
• acizi fenolici și aristolohici;
• saponine;
• glicozizi și lactoni.

Diferitele specii pot diferi prin compoziția lor chimică, dar toate conțin o cantitate mare de acizi aristolohici și compușii acestora. Cele mai multe sunt utilizate în medicina populară pentru tratarea diferitelor afecțiuni. Cea mai otrăvitoare specie este considerată chircazonul-clematită (Aristolochia clematitis), deoarece concentrația de acid este maximă.

Cum arată și unde crește

Chircazonul este o plantă perenă lemnoasă, asemănătoare unei liane, cu frunze strălucitoare, mari și foarte frumoase. Este perenă, crește și se dezvoltă până la 30 de ani. Sistemul radicular ramificat este situat relativ aproape de suprafața solului. Înălțimea lăstarilor ușor ramificați poate atinge 14 m. Creșterea tulpinilor lemnoase la bază este verticală. Lăstarii tineri au o scoarță netedă, verde-maronie, care în timp începe să se crape și își schimbă culoarea în brun. Frunzele decorative înfrumusețează foarte mult planta. Lama foliară este mare, sagitată, cordată și palmată, în funcție de specie. Culoarea – de la verde deschis la verde intens. Lungimea frunzei poate fi de la 5 la 30 cm. Frunzele sunt dispuse alternativ și formează un înveliș continuu.

În funcție de specie, perioada de înflorire are loc din mai până în octombrie și durează 20 de zile. Florile axilare pot crește atât solitar, cât și în grupuri. Prin formă, aceste tuburi curbate sunt asemănătoare unui ulcior, în care cad insectele. Florile au un miros neplăcut de putregai, acest lucru se datorează faptului că chircazonul este polenizat în mare parte de muște. Înflorirea începe nu mai devreme de vârsta de cinci ani. Culoarea caracteristică a petalelor este roșie, galbenă și roșu-brun. Capsulele seminale sunt pendente, au formă oblongă sau rotundă. Fiecare conține numeroase semințe.

În principal, aristolohia crește în climat temperat și tropical pe teritoriul Asiei, Americii, Africii. În Rusia, poate fi întâlnită în Caucazul de Nord și Orientul Îndepărtat, precum și în partea europeană a țării.

Specii

În total, se numără peste 200 de specii de aristolohie. Să le analizăm pe cele mai populare.

1. Aristolohia obișnuită. Denumirea populară – iarba frigurilor. Este o plantă perenă. Înălțimea – între 30 și 60 cm. Are un rizom târâtor și o tulpină simplă, ușor îndoită. Frunza este mare, de formă ovală bine conturată, cu suprafață mată și textură aspră. Marginea frunzei este tocită. Fructele în formă de pară se desfac în fructulețe separate uscate. Floarea este atârnătoare, de culoare galben-deschis, cu un miros caracteristic de fructe. Perioada de înflorire – de la sfârșitul primăverii până la mijlocul verii. Cel mai adesea, această specie poate fi întâlnită în Regiunea Cernoziomului Central. Crește de-a lungul malurilor râurilor, pe pante și la margini de pădure. Toate părțile aristolohiei obișnuite sunt utilizate în scopuri medicinale.
2. Aristolohia cu frunze mari. După aspect, este o liană mare tipică, cu scoarță netedă de culoare verde mlăștinos. Odată cu vârsta, scoarța se crapă și se colorează în maro deschis. Frunzele verzi amintesc de o inimă, diametrul lor atinge 30 cm. O trăsătură caracteristică este culoarea mozaicată datorită faptului că frunzele de pe același lăstar diferă ca nuanță. Căderea frunzelor are loc în perioada toamnei. Timpul de înflorire – începutul verii. Capsulele semințelor au o formă alungită.
3. Aristolohia manciuriană. O liană lemnoasă cu o lungime de până la 15 m, cu frunze mari, verde-închis, pufoase, atârnând în jos. Lungimea frunzei atinge 30 cm, iar forma este ascuțită. Scoarța este moale, predominant de culoare gri-închis. O caracteristică deosebită este emanarea mirosului de ulei de camfor, cauzată de amplasarea glandelor pe frunză. Fructul are formă cilindrică, asemănătoare unei capsule hexagonale. Pe măsură ce se coace, culoarea se schimbă de la verde strălucitor la verde-gălbui. Perioada de înflorire are loc la începutul lunii mai. În acest timp, pe liane se deschid flori axilare de culoare maro-crem. Toamna, frunzișul cade. Este cel mai răspândit în regiunea Orientului Îndepărtat al Rusiei. Aristolohia manciuriană poate fi întâlnită în păduri și pe lângă pâraie. Preferă solul umed și locurile umbroase. La fel ca specia comună, este utilizată pe scară largă în medicina populară. Datorită frumuseții sale exotice, este adesea folosită pentru decorarea parcurilor și grădinilor.
4. Aristolohia tomentoasă. Plantă agățătoare cu înălțimea de până la 10 m. Se remarcă prin frumusețea și perfecțiunea sa. Și-a primit numele datorită acoperirii dense a frunzelor tinere și lăstarilor cu peri de pâslă. Culoarea frunzișului este verde deschis, lungimea atinge 16 cm, forma este ovoidală. În axilele frunzelor se află flori tubulare de culoare violet-gălbuie. Această specie este cea mai termofilă. Perioada de înflorire – începutul verii.
5. Aristolochia elegantă. Liană veșnic verde. Una dintre cele mai frumoase specii. Patria sa este considerată America de Sud. Cele mai apropiate rude – aristolochiile cu frunze mari și manciuriene. Trăsătura distinctivă – frunzele mari în formă de inimă. Dispoziția bobocilor este solitară sau în grupuri de 4–6 bucăți. De regulă, înflorește la mijlocul verii. Florile sunt mari, atingând 12 cm lungime și 8 cm lățime, prin formă amintind foarte mult de trompeta unui gramofon. Culoarea pestriță splendidă poate atrage atenția chiar și a celui mai înrăit grădinar, dar și a amatorilor obișnuiți. Este ideală pentru amenajarea străzilor și decorarea grădinilor.
6. Aristolochia răsucită. Lungimea lianei ierboase poate atinge 1 m. Rădăcina, spre deosebire de alte specii, este de dimensiuni mici, formă rotundă. Scoarța emană un miros puternic și este colorată în galben. Frunza nu este foarte mare, aproximativ 3–7 cm lungime, de formă ușor alungită triunghiular-cordată. Florile sunt mici, ramificate. Fructul are o formă ovală pronunțată. Perioada de înflorire sezonieră are loc în iulie-august. Rădăcinile și fructele sunt folosite în scopuri medicinale. Este deosebit de popular în medicina chineză și coreeană; fructele acestei specii în China au primit numele de «maduren». Principalul loc de creștere este Orientul Îndepărtat. De regulă, crește în desișuri, nu departe de ape.
7. Aristolochia Șteipa. Una dintre cele mai rare specii. Crește doar în anumite teritorii restrânse. În Rusia, această specie poate fi întâlnită în sudul țării, în regiunea Krasnodar. Este atât de rară încât a fost inclusă în Cartea Roșie a regiunii sudice. Această plantă ierboasă se remarcă prin dimensiunea mică, spre deosebire de rudele sale mai mari. Înălțimea sa – nu mai mult de 25 cm. Frunza are formă ovat-circulară, lungimea ei nu depășește 10 cm. Rizomul este reprezentat de un tubercul, de formă rotundă, cu diametrul de 8–10 cm. De regulă, la începutul lunii martie apare deja prima frunză. Perioada de înflorire are loc la mijlocul și sfârșitul primăverii. Florile mici, în formă de saxofon, au o culoare foarte vie, de regulă roșu și toate nuanțele sale. Miroase neplăcut, un miros care poate fi comparat cu carnea de mult alterată. Pe lângă regiunea Krasnodar, această specie poate fi întâlnită în partea de nord-vest a Caucazului, în păduri, dar se adaptează perfect și pe terenurile de grădină. Datorită florii sale viu colorate, planta atrage atenția și uimește prin frumusețea sa. Dar, din păcate, an de an, numărul acestei specii scade rapid.

Recoltare și păstrare

Aristolochia posedă numeroase proprietăți terapeutice. În scopuri medicinale sunt folosite atât părțile aeriene, cât și cele subterane ale plantei. Semințele, însă, sunt utilizate extrem de rar. Pentru a obține beneficiul maxim, trebuie să se facă recoltarea corect. Este important să se taie frunzele și tulpinile în timpul înfloririi, iar rădăcinile să fie săpate toamna. Partea superioară a plantei trebuie uscată într-o încăpere bine ventilată, evitând expunerea la lumina directă a soarelui.

Rădăcinile dezgropate se spală temeinic cu apă rece, se așteaptă uscarea completă a umezelii și, dacă este necesar, se tamponează cu un prosop de hârtie sau de material textil. Se sortează cu atenție: se îndepărtează rădăcinile subțiri și cele parțial putrezite. Se taie, apoi se trimit la uscat în cuptorul preîncălzit la 60 de grade sau într-o cameră specială de uscare.

Planta uscată corect se păstrează într-un recipient închis, într-un loc întunecos. Pentru păstrare este mai bine să folosiți cutii de carton. Proprietățile vindecătoare se păstrează timp de 2 ani. După termenul menționat, nu se recomandă utilizarea materiei prime din cauza pierderii tuturor proprietăților vindecătoare.

Se recomandă insistent să colectați planta purtând mănuși de cauciuc, deoarece, pe lângă substanțele utile, aristolocia conține și substanțe toxice.

Îngrijire

Planta este nepretențioasă, dar, ca și în cazul oricărui alt reprezentant al florei, este necesar să respectați anumite recomandări de îngrijire:

1. Udarea trebuie să fie moderată; nu trebuie să permiteți nici uscarea excesivă a solului, nici umezirea excesivă a acestuia.
2. Fertilizați de câteva ori pe sezon; ca îngrășământ, folosiți bălegar de vacă obișnuit, diluat cu apă în proporție de 1:10.
3. Afânați cu grijă, deoarece sistemul radicular al aristolociei este situat aproape de suprafață.
4. Tăiați obligatoriu frunzele și lăstarii uscați.
5. Așezați planta la umbră, deoarece nu-i plac razele solare directe.
6. La alegerea locului de plantare, țineți cont de faptul că aristolociei îi sunt contraindicate rafalele puternice de vânt, care pot deteriora tulpinile subțiri.

Cultivare

Înmulțirea are loc prin drajoni radiculari, butași și semințe. Este mai bine să începeți pregătirea butașilor primăvara sau toamna. Pentru aceasta, este necesar să tăiați lăstari de 20 de centimetri cu câțiva muguri. Butașii se așază înclinat în pământ nisipos. Este nevoie de udare abundentă și fertilizare regulată. Până la apariția primelor frunzulițe, este necesar să acoperiți cu un clopot transparent.

O metodă mai simplă de cultivare este cu ajutorul marcotelor. Trebuie doar să presați lăstarul la pământ, iar după un an, când acesta se înrădăcinează, să-l tăiați fără ezitare de la planta principală și să-l replantați în alt loc.

În funcție de specie, aristolocia se plantează în sol deschis primăvara sau toamna. Este important să respectați regula principală: distanța dintre plante trebuie să fie de cel puțin 1 m, deoarece sistemul radicular al aristolociei este lat. Adâncimea gropii de plantare este de cel mult 50 cm. Este obligatoriu să puneți drenaj pe fund și să presărați nisip. După plantare, udați abundent cu îngrășăminte organice. Deoarece planta este o plantă agățătoare, trebuie să instalați în apropiere un țăruș, pe care se va împleti aristolocia.

O particularitate interesantă: împletirea are loc întotdeauna în sens invers acelor de ceasornic.

Aristolocia crește foarte repede. În sezonul cald, poate crește cu 15 cm într-o singură zi. Rata medie de creștere anuală este de 2–3 m.

Chircazon pentru decorarea peisajului

Grădinarii adoră să folosească planta atunci când decorează designul peisagistic. Kirchazon este considerat pe drept cel mai bun ecologizant pentru suprafețe verticale. Liana se remarcă printr-o creștere rapidă și densitate. Adesea, Kirchazon este folosit pentru a crea efectul unei cuverturi verzi vii pe case, garduri, foișoare. Cu o formare corectă, se poate obține un arc somptuos sau chiar un tunel. Liana arată foarte eficient atunci când decorează trunchiurile copacilor bătrâni și coloanele.

Fapt dovedit: Forma frunzei kirchazonului clasic a fost luată în trecut ca model de ornament în arhitectura gotică.

Semne și ritualuri

Aproape pentru toți reprezentanții lumii vegetale, oamenii au inventat și creat legende legate de semne și ritualuri de-a lungul multor ani. O plantă atât de străveche precum kirchazonul nu a putut, desigur, să scape de atenția umană. Se consideră că, prin intermediul său, un bărbat poate atrage atenția femeii care îi place sau, dimpotrivă, poate distruge o relație de dragoste.

Proprietățile curative ale chircazonului

Încă grecii antici cunoșteau bine și foloseau cu succes kirchazonul în scopuri medicinale.

Planta posedă următoarele proprietăți curative:

• efect antipiretic;
• efect antibacterian;
• efect antiinflamator;
• sudorific;
• efect diuretic;
• cicatrizant;
• efect expectorant;
• calmant.

Datorită proprietăților medicinale, kirchazonul este utilizat activ pentru tratarea și prevenirea:

1. Bolilor articulare – gută, reumatism, osteocondroză, a căror cauză de apariție a fost depunerea de săruri.
2. Multor patologii ale tractului gastrointestinal, inclusiv diareea.
3. Problemelor sistemului cardiovascular: tulburări ale ritmului cardiac, tensiune arterială crescută, distonie vegetativ-vasculară.
4. Bolilor ginecologice feminine: reduce tonusul uterin, este inclus în terapia complexă în caz de eroziune, chisturi, polipi și miom.
5. Răcelilor, gripei, ARVI, precum și stadiului incipient al tuberculozei.
6. Patologiilor renale: normalizează activitatea acestora, le curăță de toxine și alte substanțe nocive.
7. Bolilor de piele de diverse origini – dermatită, eczemă, psoriazis.
8. Tumorilor.
9. Varicelor și tromboflebitei.
10. Tensiunii nervoase și emoționale, insomniei.

Chircazonul în medicina populară

În scopuri medicinale, kirchazonul este utilizat în mai multe forme:

1. Tinctură. Se amestecă 1 linguriță de plantă uscată cu 100 g de vodcă. Se lasă la macerat într-un loc întunecos și răcoros timp de 7 zile. Se agită regulat. După expirarea celor șapte zile, se stoarce. Se administrează de 3 ori pe zi, câte 20 de picături.
2. Infuzie. Pentru un pahar cu apă, vor fi necesare 2 lingurițe de amestec uscat. După 5 ore, strecurați. Se administrează pe cale orală, câte 2 linguri după masă.
3. Unguent. Se amestecă 100 g de plantă mărunțită cu untură de porc (grăsime interioară). Se transferă într-un borcan, lăsând deasupra o distanță de două degete. Se încălzește la baie de apă timp de câteva ore. Se aplică extern de 2 ori pe zi. Este obligatoriu să păstrați unguentul finit în frigider.
4. Decoct. Utilizați pentru uz extern. Turnați 1 linguriță de rădăcină uscată în 200 ml de apă clocotită și țineți la foc mic timp de 30 de minute. Utilizați după necesitate în comprese și pentru spălături.

Urmează cele mai populare rețete pentru afecțiuni specifice.

În boli ginecologice

Această compoziție se administrează oral în cazul bolilor ginecologice. Veți avea nevoie de 300 ml de apă fiartă răcită și 2 lingurițe de Kircazon uscat. Lăsați la infuzat peste noapte, dimineața filtrați. Administrați de câteva ori pe zi câte 2 linguri. Cursul tratamentului este de 2 luni.

Pentru dușuri vaginale

Infuzia de Kircazon se utilizează activ pentru duș vaginal în cazul problemelor sistemului reproducător feminin. Pentru prepararea infuziei miraculoase veți avea nevoie de 3 linguri de Kircazon, 1 lingură de celandină și 1 litru de apă clocotită. După o oră, filtrați. Efectuați procedura de duș vaginal zilnic înainte de culcare timp de 10–12 zile.

Pentru tratamentul și prevenirea bolilor oncologice

Deoarece acizii aristolohici pot avea un puternic efect antitumoral, oamenii de știință iau în considerare utilizarea preparatelor pe bază de Kircazon pentru tratamentul și prevenirea bolilor oncologice. Din păcate, încă nu au fost lansate astfel de medicamente. Dar medicina populară oferă o rețetă la fel de eficientă pentru combaterea celulelor canceroase.
În cazul dezvoltării metastazelor canceroase în organism, trebuie să amestecați următoarele ingrediente: o jumătate de pahar de rădăcină măcinată de Kircazon, 2 linguri de smântână, un pahar de miere și 3 litri de apă răcită. Amestecați bine și lăsați o săptămână într-un loc întunecat și răcoros. Administrați oral zilnic câte 100 g, cu 15 minute înainte de masă.

În tratamentul bolilor articulare și cardiovasculare

Rețeta: Turnați 1 linguriță de Kircazon peste 2 pahare de apă fiartă răcită. Turnați totul într-un termos și lăsați peste noapte. Dimineața, filtrați infuzia. Luați câte un sfert de pahar la 30 de minute după masă.

Pentru răceală

Pentru răceli și probleme gastrointestinale, un decoct dintr-un pahar de apă și ½ linguriță de plantă este de mare ajutor. Fierbeți în prealabil timp de 20 de minute la foc mic, filtrați. Administrați câte 1 lingură de 4 ori pe zi.

Pentru insomnie

Pentru combaterea insomniei și a tensiunii nervoase, se administrează următorul remediu foarte eficient: turnați un pahar de apă fiartă rece de 250 ml într-un termos, adăugați 1 linguriță de Kircazon. Lăsați la infuzat peste noapte. Administrați strecurat. Doza inițială recomandată este de 1 linguriță de 4–5 ori pe zi înainte de masă, crescând treptat doza până la 2 lingurițe.

La răni și abcese

Pentru plăgi, abcese și mastopatie, băile curative cu Kircazon s-au dovedit eficiente. Turnați 2 linguri de plantă uscată peste un pahar de apă clocotită, puneți la foc mic timp de 15 minute. Filtrați, adăugați în cada cu apă pregătită anterior. Temperatura apei nu trebuie să fie mai mică de 35 și mai mare de 38 de grade. Durata procedurii este de 20 de minute.

Pentru vindecarea rănilor

Pentru a calma iritația pielii și a grăbi vindecarea rănilor, un unguent miraculos vă va ajuta: amestecați untură cu rădăcină măcinată de aristolohie, în proporție de 5:1, fierbeți pe baie de apă timp de 2 ore. Aplicați prin masaj pe zonele afectate de 2–3 ori pe zi.

Pentru psoriazis

O cremă preparată conform următoarei rețete vă va ajuta să scăpați de psoriazis. Veți avea nevoie de doar trei ingrediente: 4 linguri de tătăneasă, 2 linguri de aristolohie și 100 g de untură de porc topită. Amestecați totul, utilizați zilnic. Este important să efectuați un test de alergie înainte de prima utilizare: aplicați o cantitate mică de cremă pe partea interioară a încheieturii mâinii. Dacă pe piele apar înroșiri și mâncărime caracteristică, atunci nu trebuie să utilizați crema.

Pentru imunitate

Pentru întărirea sistemului imunitar și normalizarea tractului gastrointestinal, se ia o tinctură preparată astfel: se toarnă alcool de 70% peste rizomii măcinați în raport de 1:3. Se lasă timp de 21 de zile într-un recipient bine închis. Se ia de 3 ori pe zi câte 20 de picături.

Pilule cu miere

O rețetă interesantă și eficientă care folosește planta aristolohie de la vindecătorii populari chinezi are denumirea tradițională – «Pilule de miere». Pentru prepararea pilulelor curative sunt necesare fructele de aristolohie răsucită. Trebuie folosit exact această specie, nu alta. Este esențial, deoarece fructele acestei specii sunt mai puțin toxice.

Așadar, vor fi necesare: 3 fructe coapte, care se pisează bine până la pudră. Cel mai bine este să folosiți un mojar. Apoi, la pudra de aristolohie se adaugă sirop de miere. Pentru a-l obține, dizolvați 2–3 linguri de miere într-un pahar de apă fierbinte. Apoi, soluția de miere și aristolohie se pune la fiert la foc mic. Gata este când mierea se îngroașă. De îndată ce începe să se lipească de mâini, dați vasul de pe foc și lăsați să se răcească într-un loc bine ventilat. Acesta este un remediu de neînlocuit și foarte eficient pentru bolile aparatului respirator. Se administrează câte 3–9 g zilnic până la vindecarea completă.

Aristolohia răsucită este utilizată pe scară largă nu numai în medicina populară chineză, ci și în cea coreeană.

Phenchonhvan

Denumirea preparatului coreean pe bază de aristolohie poartă numele frumos de «Phenchonhvan». Pentru preparare, trebuie să măcinați fructele de aristolohie, clopoțel coreean, lămâiță chinezească, precum și frunze de perillă și tulpinile superioare de atractilis. Adăugați la ierburile măcinate orice preparat antiseptic și miere lichidă. Se administrează în bronșită, astm și tuberculoză, în doză unică de 3–5 g. Doza zilnică nu trebuie să depășească 15 g.

Madurenhvan

În Coreea se mai folosește un remediu, «Madurenhvan», care conține aristolohie. Acesta, la fel ca precedentul, este utilizat pentru tratarea problemelor legate de sistemul respirator uman. Compoziția include: clopoțel coreean, aristolohie (fructe), coajă de rădăcină de dud, frunze de perillă deja cunoscută, tulpini de crin. Se mărunțesc toate ingredientele și se amestecă. Se consumă de 3 ori pe zi câte 2 lingurițe.

Pentru umflături, herbaliștii coreeni prescriu pacienților un decoct de aristolohie răsucită.

Contraindicații la utilizare

În ciuda proprietăților medicinale miraculoase ale emărioaiei, nu trebuie uitat că această plantă este totuși toxică și, în cazul unui consum excesiv și necorespunzător, poate nu doar să provoace o intoxicație gravă, ci și să aducă prejudicii serioase întregului organism.

Există o serie de afecțiuni în cazul cărora este categoric contraindicată utilizarea remediilor care conțin emărioaie:

• sângerare uterină;
• sarcină și perioada de alăptare;
• insuficiență renală și hepatică acută;
• gastrită și alte inflamații ale tractului gastrointestinal, în special în faza acută;
• menoragie;
• nefrită hemoragică.

Sub nicio formă nu trebuie să lăsați copiii să se apropie de emărioaie. Datorită conținutului de substanțe toxice, planta poate provoca nu doar alergii, ci și arsuri grave.

Încă se mai poartă dispute între medicii calificați și reprezentanții medicinei tradiționale. Pe de o parte, există fapte concrete care confirmă prezența și eficacitatea proprietăților medicinale ale plantei emărioaie. Pe de altă parte, numeroase cercetări au demonstrat că planta are un puternic efect cancerigen și mutagen asupra organismului uman. Pe teritoriul Federației Ruse și al multor altor țări, această plantă este considerată o otravă capilară, iar utilizarea ei este interzisă în producția de medicamente.

Totuși, în ciuda tuturor interdicțiilor, oamenii continuă să utilizeze pe scară largă infuzii, unguente și creme pe bază de emărioaie pentru propriul tratament. Numeroasele recenzii pozitive ale utilizatorilor de internet confirmă eficacitatea și proprietățile miraculoase ale acestor remedii. În lanțurile obișnuite de farmacii nu veți putea cumpăra amestecul uscat de emărioaie, nici medicamentele care conțin această plantă. O puteți achiziționa doar de la homeopați și de la vindecători tradiționali.

Desigur, fiecare om decide singur cum și cu ce să se trateze. Principalul lucru este să ne amintim că în toate lucrurile trebuie să existe întotdeauna măsură. În tratamentul cu tincturi și decocturi din plante, este foarte important să se respecte dozajul corect și să se achiziționeze produsele terapeutice doar de la herboriști verificați. Căci nu orice persoană poate culege planta din locul potrivit și la momentul potrivit. Pentru a obține într-adevăr un tratament eficient prin medicina tradițională și a nu dăuna organismului, trebuie respectate toate regulile de culegere, preparare și păstrare a ingredientelor din plante.

Fapte interesante

1. Puțini oameni știu, dar în Anglia planta poartă denumirea de „Pipa olandeză”. Și nu este de mirare, deoarece prin forma sa, floarea de emărioaie seamănă foarte mult cu acest instrument de fumat.
2. Planta emană un miros neplăcut deoarece este polenizată de insecte care se hrănesc cu animale moarte (muște, gândaci și altele). Dacă priviți cu atenție culoarea florilor oricărei specii, puteți observa asemănarea nuanțelor cu carnea alterată.
3. Forma curbată a florii nu este întâmplătoare, ci este direct legată de procesul de polenizare. Odată ajunsă în interior, insecta abia reușește să iasă, iar atunci când reușește să scape din această capcană aparte, este nevoită să piardă polenul adus.

Fotografie cu emărioaie