Mantaua doamnei: proprietăți terapeutice și contraindicații

Această plantă are numeroase denumiri. În manuale, este denumită mantaua doamnei (Alchemilla vulgaris), dar denumirile populare sunt mult mai poetice – de exemplu, iarba dragostei, lacrima lui Dumnezeu, roua cerească sau iarba stelelor. Iar în antichitate, era numită și iarba alchimiștilor. Într-adevăr, această plantă erbacee perenă târâtoare posedă numeroase proprietăți benefice. Are efect antiinflamator, expectorant și colagog, posedă proprietăți antiseptice și poate opri sângerarea. Și deși mantaua doamnei nu a fost recunoscută oficial ca plantă medicinală, este utilizată pe scară largă în industrie pentru producerea de suplimente alimentare.

Compoziția chimică

Toate proprietățile curative ale mantalei doamnei (Alchemilla vulgaris) sunt destul de bine studiate. Toate se explică prin compoziția chimică a rădăcinilor, a plantei și a frunzelor. Printre cele mai importante ingrediente din punct de vedere medical se numără:

1. Substanțe tanante – în principal taninuri, cea mai mare concentrație se găsește în rădăcini, în frunze și tulpini – doar până la 3%.
2. Catehine – sunt flavonoide cu proprietăți antioxidante.
3. Steroidi – substanțe asemănătoare hormonilor de origine vegetală.
4. Lignină – care influențează pozitiv microflora intestinului gros.
5. Lecitină – utilizată în producerea hepatoprotectoarelor, deoarece permite protejarea celulelor hepatice.
6. Acid ascorbic (vitamina C) – care influențează benefic sistemul sanguin.
7. Diferite macro- și microelemente, inclusiv zinc cu proprietățile sale antiinflamatoare, bor și mangan.

De asemenea, compoziția plantei include acid oleic, fenolcarbonic, linoleic și alți acizi, lipide, cumarine, glicozide.

Cum arată și unde crește

În fitoterapia modernă, cel mai des se utilizează mantaua doamnei (Alchemilla vulgaris). Este o plantă erbacee de talie joasă, cu tulpini relativ subțiri, care se tărăsc pe pământ. În perioada înfloririi, acestea se ridică puțin în sus. Mantaua doamnei atinge o înălțime de până la 30 cm.

Rizomul plantei este suficient de puternic, situat orizontal. Frunzele de la rădăcini cresc mari, ușor ondulate. În schimb, frunzele de pe tulpini au o formă semicirculară. Ele sunt păroase atât pe față, cât și pe dos, având margini zimțate. În general, forma frunzelor este interesantă în sine. La bază, ele par să se răsucească într-o pâlnie, datorită căreia pot reține umezeala prețioasă.

În plus, pe marginile frunzelor se află hidatode – glande specifice din care se secretă lichid în picături, astfel planta scapă de excesul de umezeală. În principal, acest proces (gutație) este caracteristic pădurilor tropicale, cu umiditatea lor ridicată și iluminarea slabă. În climatele temperate, o astfel de caracteristică se manifestă rar, iar manșeta reprezintă unul dintre puținele sale exemple.

Interesant este faptul că părul dens protejează, de asemenea, planta de excesul de umiditate, deoarece datorită acestuia, chiar și după ploaie, frunzele rămân aproape complet uscate.

Manșeta înflorește de două ori pe an (în condiții favorabile). Prima dată, aceasta se întâmplă la începutul verii, iar o a doua înflorire este posibilă la începutul toamnei. Florile sale sunt mici, de un verde deschis, adunate în inflorescențe înguste, care prin formă seamănă mai mult cu niște bile (deși în botanică astfel de inflorescențe sunt numite corimbo-paniculate). Fructele-achene la manșetă se formează în august.

Specii

Există mai multe varietăți de manșetă, dar nu toate sunt folosite în medicină. Unele sunt cultivate în principal în scopuri ornamentale. O răspândire largă au avut-o:

1. Manșeta moale. Această varietate de plantă se întâlnește atât în Europa de Est, cât și în țări asiatice – Turcia, Iran, etc. Este o plantă târâtoare cu creștere rapidă, cu inflorescențe frumoase galbene. Ea crește în tufe, atingând o înălțime de 40 cm – iar lățimea este aproximativ aceeași. Când apar inflorescențele ajurate, de obicei în iunie, un astfel de tufiș arată foarte bogat și spectaculos. Manșeta moale este folosită în principal în designul peisagistic, în grădină fiind adesea plantată lângă ape, în borduri și în grădini mixte. În floristică, este inclusă în buchete pentru a face compozițiile florale mai bogate.
2. Manșeta alpină. Se întâlnește în condiții climatice destul de aspre, în Groenlanda și Europa de Nord. Această varietate preferă solurile calcaroase și stâncoase. De alte specii, această manșetă se deosebește chiar și prin aspect. Are frunze adânc incizate, iar pe dos sunt acoperite cu un puf argintiu foarte deschis, ceea ce face să pară că au o margine albă. Datorită acestui fapt, planta arată foarte decorativă chiar și în afara perioadei de înflorire. Este folosită în principal în designul peisagistic – este plantată în grădini de stâncă, iar plantările în containere arată de asemenea spectaculos în compania zambilelor și lalelelor.
3. Crețișoara cu pețiol roșu. Această varietate este de asemenea des întâlnită pe pajiștile montane înalte. În natură, crește în Crimeea, în Rodopii bulgari, în Caucaz și în partea vestică a Carpaților. Se distinge de alte varietăți prin dimensiunile foarte mici – în înălțime atinge cel mult 15 cm. În plus, această crețișoară are o nuanță caracteristică de verde-albăstrui a frunzelor, prinse de tulpină cu pețioli roșiatici. Această varietate este și ea des folosită în designul peisagistic, fiind plantată în grădini de stânci. Dar o astfel de crețișoară poate arăta bine și în plantările de bordură.

Varietățile enumerate sunt cultivate în principal în grădini. Dar, în plus, în zona centrală a Rusiei se întâlnesc multe varietăți sălbatice. În total, se numără peste 30 de specii ale acestei plante. De exemplu, pe terenurile uscate se pot întâlni varietățile montane, glauce și sferic-răsucite. De asemenea, în zonele aride crește crețișoara tuberculată. În pădurile umbroase și în condiții de umiditate ridicată cresc varietatea semilunară și varietatea cu frunze ondulate, iar pe terenurile mlăștinoase – varietatea cu tulpină glabră.

Există, de asemenea, varietăți care se simt la fel de bine pe soluri uscate și umede (de exemplu, crețișoara hispidă). Dar totuși varianta cea mai răspândită este crețișoara comună. Și tocmai ea este utilizată în medicina populară și în industria farmaceutică.

Recoltare și păstrare

În fitoterapie se utilizează atât iarba de crețișoară, cât și rizomul ei. Partea aeriană se recoltează începând cu a doua jumătate a lunii mai și până la mijlocul verii. Iarba trebuie culeasă în timpul zilei, ținând cont de efectul de gutație descris mai sus – trebuie să se aștepte până când se usucă roua de dimineață și umezeala eliminată.

Iarba trebuie tăiată împreună cu frunzele, lăstarii și florile, cu ajutorul unui cuțit ascuțit. Această materie primă trebuie uscată la umbră, cel mai bine – într-o încăpere bine ventilată. Se pot folosi și uscătoare speciale. Totuși, în acest caz trebuie setat un regim de temperatură cât mai blând – nu mai mare de 60 de grade. Iarba și florile uscate trebuie păstrate în pungi de hârtie sau de pânză până în anul următor, nu mai mult, deoarece în timp iarba va căpăta un gust amar foarte neplăcut.

Rădăcinile de crețișoară se recoltează și ele în scopuri medicinale. Dar se recomandă să fie dezgropate încă de la începutul toamnei. Nu este nevoie să le spălați, este suficient să le curățați cu atenție de pământ. Ele se usucă tot în pod. O astfel de materie primă se păstrează în pungi de pânză cel mult 2 ani. Ca orice alte plante medicinale, crețișoara se ține într-un dulap uscat și întunecos, departe de sursele de căldură, pentru a nu se deteriora sub acțiunea razelor solare și a temperaturilor ridicate.

Proprietățile terapeutice ale plantei mantaua doamnei

Compoziția chimică unică a acestei plante i-a determinat proprietățile medicinale. Tocmai de aceea „iarba alchimiștilor”, cum era numită crețișoara în vechime, acționează astfel:

1. Stimulează producția de progesteron – hormonul sexual feminin. Acest lucru se datorează conținutului ridicat de steroizi vegetali. Aceste proprietăți au fost confirmate de cercetări științifice efectuate la Sankt-Petersburg. Capacitatea de a influența echilibrul hormonal face din manta un remediu eficient împotriva dismenoreei.
2. Reglează procesele metabolice – de asemenea, datorită conținutului de steroizi, lipide și o serie de alte substanțe.
3. Normalizează funcționarea sistemului cardiovascular.
4. Întărește apărarea imunitară naturală a organismului.
5. Prezintă activitate antivirală – virusologii au demonstrat eficacitatea sa în combaterea gripei. Această proprietate se datorează acțiunii flavonoizilor, care sunt antioxidanți puternici și au, de asemenea, efect antiinflamator.
6. Are nu numai efect antiinflamator, ci și revitalizant și elimină toxinele datorită prezenței ligninei în compoziția sa.
7. Accelerează regenerarea țesuturilor și vindecă arsurile și tăieturile datorită conținutului ridicat de cumarine.

Manta (Alchemilla vulgaris) se numește astfel doar în aparență, dar de fapt această plantă este unică în multe privințe. Preparatele pe bază de manta nu numai că vindecă rănile și întăresc capilarele, dar și accelerează regenerarea și constituie o profilaxie eficientă împotriva infarctelor și a unor boli vasculare.

Pentru femei

Pentru reprezentantele sexului frumos, manta (Alchemilla vulgaris) este benefică deoarece conține steroizi. Aceștia sunt analogi vegetali ai hormonilor sexuali feminini. Totodată, spre deosebire de preparatele sintetice utilizate în terapia de substituție hormonală, infuziile și decocturile de manta nu au practic contraindicații și efecte secundare.

În principal, preparatele pe bază de manta sunt utilizate în caz de dismenoree, adică tulburări ale ciclului menstrual, dar ele pot fi eficiente și în perioada menopauzei. Iar proprietățile lor antiinflamatoare le fac un remediu excelent pentru multe boli ale organelor pelvine.

Pentru bărbați

Pentru reprezentanții sexului puternic, proprietățile antiinflamatoare ale mantei sunt, de asemenea, importante, deoarece preparatele pe bază de această plantă pot fi utilizate în tratamentul prostatitei și uretritei. Dar mult mai importantă pentru ei este capacitatea plantei de a întări vasele de sânge și de a regla nivelul colesterolului „rău”, deoarece bărbații sunt expuși unui risc mai mare decât femeile de a dezvolta boli cardiovasculare.

În timpul sarcinii

În medicina populară, se consideră că decoctul de manta sau un ceai mai puțin concentrat din această plantă trebuie băut atunci când există riscul de avort spontan. De asemenea, mulți fitoterapeuți recomandă administrarea acestor preparate în caz de toxicoză severă în primul trimestru sau la apariția durerilor abdominale. Cu toate acestea, astfel de decocturi din plante se pot bea doar după consultarea medicului, cu atât mai mult cu cât durerile pot fi legate, de exemplu, de o sarcină ectopică.

În trecut, femeilor în travaliu li se dădea decoct de manta imediat înainte de naștere pentru a ușura acest proces, dar în condițiile moderne, în maternități, acest lucru nu este încurajat, cu atât mai mult cu cât există și medicamente mai eficiente.

Crețișoara comună este considerată și un remediu bun pentru lactație; mulți recomandă administrarea ei tinerelor mame care încearcă să regleze alăptarea. Însă este necesară prudență și, pentru început, trebuie să vă asigurați că bebelușul nu are o reacție alergică la astfel de infuzii și decocturi.

Pentru copii

Deși crețișoara comună este considerată un remediu bun antiinflamator și expectorant, nu se recomandă utilizarea ei în tratamentul copiilor de vârstă fragedă. Unii pediatri consideră că nu ar trebui administrată deloc copiilor preșcolari, în timp ce adolescenților le poate fi utilă pentru întărirea mușchilor și a articulațiilor. În plus, adolescentelor li se administrează decocturi și infuzii de crețișoară pentru a calma durerile menstruale și a regla ciclul.

Pentru slăbit

Steroizii, lignina și lecitina sunt componentele care fac crețișoara comună eficientă și pentru slăbit, deoarece ajută la reglarea metabolismului. În plus, în compoziția acestei plante intră acidul fenolcarboxilic. Acesta are proprietăți unice: în primul rând, are un efect de încălzire, iar în al doilea rând, îmbunătățește permeabilitatea vaselor. Datorită acestui fapt, se intensifică și circulația sângelui și se accelerează procesele metabolice, cu atât mai mult cu cât acțiunea acidului fenolcarboxilic este susținută de flavonoidele și taninurile care intră în compoziția plantei. Pe lângă toate acestea, ele au un efect de întinerire și permit ca pielea să devină mai netedă și mai fermă, astfel încât crețișoara este folosită și pentru tratarea celulitei.

Pentru slăbit, cel mai eficient este considerat ceaiul pe bază de această plantă, care va fi descris mai jos. În schimb, pentru celulită este mai bine să faceți comprese cu decoct de crețișoară.

Utilizarea mantalei doamnei în medicina populară

Deși în natură există peste cinci sute de varietăți ale acestei plante, doar crețișoara comună poate fi utilă pentru fitoterapie, însă ea este eficientă în cele mai diverse patologii:

1. În bolile inflamatorii ale uterului se recomandă să beți decoct din iarba și frunzele de crețișoară – câte 0,5 l pe zi, împărțit în trei porții egale ca volum. Pentru a îmbunătăți gustul, puteți adăuga puțină miere. Acest remediu este considerat eficient și pentru refacerea uterului după nașteri dificile.
2. În amenoree (menstruații dureroase) se recomandă să beți 400 ml de decoct de crețișoară pe zi, împărțit în două doze – dimineața și seara.
3. În caz de migrenă și de dureri de cap provocate de tensiunea arterială ridicată, puteți bea o ceașcă de ceai pe bază de crețișoară pe zi.
4. Pentru tratarea rănilor purulente și a tăieturilor se folosește infuzia de crețișoară, pe baza căreia se fac comprese și loțiuni.
5. În unele boli inflamatorii ale organelor pelviene, infuzia sau decoctul de crețișoară poate fi folosit pentru irigații vaginale.
6. În tratamentul hemoroizilor, crețișoara este valoroasă prin acțiunea sa complexă. Oprește sângerarea, favorizează regenerarea țesuturilor și întărește vasele. În aceste scopuri se folosește infuzia de crețișoară, cu care se îmbibă tampoane speciale.
7. În caz de anemie și ateroscleroză, se recomandă să luați un decoct din frunzele acestei plante, care se infuzează în vin de struguri. Acest remediu este considerat eficient și pentru durerile de inimă.
8. În caz de colită cronică, în afara perioadelor de exacerbare, se recomandă să luați 10–15 picături de tinctură alcoolică de manșetă pe zi (diluându-le cu o cantitate mică de apă).
9. În caz de diabet zaharat, se recomandă să luați 200 ml de decoct de manșetă pe zi. Dar, spre deosebire de tratamentul altor boli, nu se poate adăuga miere aici.
10. La tratarea rănilor tăiate, se pot folosi frunze proaspete, care se freacă ușor în mâini pentru a elibera sucul. Această masă verde trebuie doar aplicată pe zona de piele afectată.

Aplicațiile manșetei nu se limitează la cazurile enumerate. Această plantă poate fi utilizată pentru eliminarea flegmei în bronșitele de diverse origini, în alte boli ale căilor respiratorii, inclusiv pneumonie. În plus, decoctul plantei este folosit pentru clătirea gurii în caz de stomatită, iar din el se fac comprese pentru conjunctivită (dacă această boală are o origine bacteriană, manșeta se utilizează în completarea terapiei cu antibiotice, nu în locul acesteia).

Tipuri de preparate medicinale cu mantaua doamnei

Pe baza acestei plante se prepară remedii atât pentru uz intern, cât și extern. Cea mai comună variantă este extracția apoasă a substanțelor benefice, adică decocturi și infuzii. Cu toate acestea, unii fitoterapeuți recomandă administrarea de pulbere din materie vegetală măcinată pentru tratamentul diabetului zaharat și al obezității.

În ceea ce privește remediile pentru uz extern, acestea pot fi diverse comprese, cataplasme, aplicații. Pentru ele se folosesc nu numai infuzii și decocturi, ci și sucul de manșetă. Acesta se extrage din frunzele tinere și lăstari. Un astfel de remediu poate fi utilizat pentru tratarea acneei, diluându-l cu lapte în proporție de 1:10. Sucul este potrivit și pentru uz intern – de exemplu, se bea în caz de diaree (câte 1 linguriță la fiecare 2 ore).

Infuzie

Acest remediu se prepară astfel: se iau 3 lingurițe de plantă mărunțită și frunze de manșetă și se toarnă 250 ml de apă clocotită, apoi se lasă timp de 2 ore sub un capac închis. Apoi infuzia se strecoară, iar materia vegetală rămasă se stoarce.

Infuzia obținută este considerată destul de concentrată. Se utilizează în tratamentul menstruațiilor abundente și, de asemenea, calmează inflamația în diverse boli purulente. În ultimul caz, pe baza ei se fac băi și cataplasme. Compresele cu infuzie de manșetă ameliorează simptomele varicelor, deși nu elimină complet cauzele acestora.

În unele cazuri, infuzia se face mai puțin concentrată – se iau 3–5 linguri de materie primă la 1 litru de apă clocotită, se aduce la fierbere și se ține la foc mic încă 10–15 minute. Apoi se lasă la infuzat timp de o oră. O astfel de infuzie pe bază de plante se poate bea pentru slăbit, combinând administrarea cu exerciții fizice.

Tinctură

Spre deosebire de multe alte tincturi, remediul pe bază de talpa gâștei nu se face cu alcool, ci cu vin. Pentru aceasta, se ia 1 linguriță de materie vegetală uscată mărunțită la 170 ml de vin. Remediul se infuzează rapid – în decurs de o zi (pentru aceasta, se lasă într-un loc uscat și întunecat). Înainte de consum, tinctura gata preparată se filtrează prin două straturi de tifon. Se administrează în caz de ateroscleroză și alte boli.

Decoct

Decoctul de talpa gâștei este considerat un excelent remediu antiseptic. În plus, are proprietăți astringente și expectorante, iar o serie de studii au demonstrat efectul său sedativ. În general, se administrează pe cale orală. Dar datorită proprietăților antiseptice, poate fi folosit și ca remediu extern – de exemplu, în caz de acnee.

Pentru prepararea decoctului tradițional, se iau 4 lingurițe de plantă mărunțită la 250 ml de apă clocotită, se aduce din nou la fierbere și se menține pe foc încă 5 minute. După aceea, decoctul se lasă să se răcească, se trece prin tifon sau hârtie de filtru și se utilizează ca remediu intern sau extern.

Pe baza plantei de talpa gâștei se prepară, de asemenea, un decoct de vin. Se iau 30 g de tulpini și frunze uscate mărunțite la 1 litru de vin roșu și se încălzesc timp de 10 minute. Acest remediu se administrează câte 3–5 linguri pe zi înainte de masă. Ajută la eliminarea diareei (cu condiția ca aceasta să fie cauzată de disbacterioză sau de o infecție intestinală; dacă simptomele persistă chiar și după o lună de tratament, trebuie consultat medicul).

Din rădăcina de talpa gâștei se prepară un decoct de vin. La 20 g de materie vegetală uscată se ia un pahar de vin, se aduce acest remediu la fierbere și se lasă încă 30 de minute la foc mediu. Decoctul gata preparat se trece prin mai multe straturi de tifon pentru a îndepărta bucățile de rădăcină. Există și o altă variantă a acestei rețete. Decoctul de rădăcină se prepară separat, cu o cantitate foarte mică de apă, apoi se adaugă vinul și se încălzește, dar nu se fierbe, pentru a păstra cât mai multe substanțe benefice.

Un astfel de remediu se poate administra câte 2 linguri pe zi cu 30 de minute înainte de masă în caz de anemie; este considerat, de asemenea, eficient în disbacterioză și în meteorismul provocat de aceasta. Dieteticienii consideră acest decoct de vin o modalitate excelentă de a accelera metabolismul.

Ceai

Pe baza acestei plante se prepară, de asemenea, ceai – se infuzează la fel ca băutura tradițională din frunze de ceai, adică 1–2 lingurițe de materie uscată mărunțită se toarnă cu un pahar de apă clocotită, se lasă la infuzat timp de 10–15 minute, apoi se filtrează. Ceaiul se administrează în principal ca tonic general; în plus, ajută la insomnie. Unii fitoterapeuți recomandă administrarea acestuia copiilor pentru prevenirea rahitismului, dar este totuși mai bine să se consulte în prealabil un pediatru, deoarece medicii moderni consideră că la copiii mici acest remediu poate provoca alergii.

Utilizare în cosmetică

Crețișoara nu este numită fără motiv planta „femeilor”. Este utilă nu doar pentru tratarea afecțiunilor, ci și pentru procedurile cosmetice de acasă. Pudra din frunzele uscate ale acestei plante poate fi adăugată în măști cosmetice și loțiuni gata preparate, deoarece are și efect antioxidant și poate opri îmbătrânirea prematură a pielii.

În cosmetica de acasă se folosește cel mai des decoctul de crețișoară. Se recomandă să fie preparat vara și congelat în forme de gheață. Cuburile obținute se folosesc pentru masajul feței. Astfel, pielea devine mai elastică, mai netedă, iar oxigenarea acesteia se îmbunătățește datorită intensificării microcirculației.

În cazul acneei se folosește cel mai des infuzia de crețișoară – sub formă de loțiuni sau comprese. Cu toate acestea, mai eficient este considerat unguentul preparat din tinctura alcoolică de crețișoară (10–20 ml de produs finit – se găsește în farmacii), amestecată cu vaselină (până la 90 g). Acest unguent este considerat eficient în cazul coșurilor izolate și al furunculelor.

Crețișoara este utilă și pentru întărirea părului, deoarece starea acestuia depinde direct de echilibrul hormonal. Se poate adăuga infuzia sau decoctul acestei plante în apa preparată pentru clătirea părului. De asemenea, se poate prepara un decoct pe baza următorului amestec de plante: la 15 g de crețișoară uscată se adaugă aceeași cantitate de urzică și de două ori mai multă rădăcină uscată măcinată de brusture. Peste toate se toarnă 1 litru de apă și se aduce la fierbere, se fierbe 5–7 minute, apoi se răcește și se lasă la infuzat timp de 45–60 de minute. Remediul obținut poate fi adăugat în apa de clătire a buclelor sau frecat în scalp în loc de loțiune. Folosirea lui regulată permite întărirea foliculilor de păr.

În unele rețete, la acest amestec se adaugă frunze de mesteacăn, ceea ce face remediul eficient și împotriva seboreei.

Contraindicații la utilizare

Unul dintre avantajele crețișorii este că această plantă nu are practic contraindicații. Nu trebuie administrată doar în caz de reacții alergice, intoleranță individuală sau coagulare crescută a sângelui. Este prescrisă cu prudență în sarcină și în timpul alăptării – doar după efectuarea tuturor investigațiilor și consultarea medicului, deoarece supradozajul chiar și al steroizilor vegetali poate avea un efect negativ asupra organismului.

Fapte interesante

1. Crețișoara arată modest, dar de fapt aparține celebrei familii Rosaceae. În botanică poartă numele Alchemilla, provenit din cuvântul „alchimie” – o știință străveche ai cărei adepți căutau piatra filozofală și elixirul vieții veșnice. Proprietățile terapeutice ale acestei plante erau cunoscute încă de atunci, iar savanții din vechime considerau că abilitatea plantei de a secreta un lichid indică natura sa magică. Picăturile de rouă de dimineață, care se adunau în pâlnia naturală formată de limbul frunzelor, erau deosebit de apreciate.
2. Practica a arătat că manta-doamnei într-adevăr posedă numeroase proprietăți benefice și poate scăpa de cele mai diverse patologii, deși, desigur, nu există nicio magie în aceasta.
3. Denumirea rusească a acestei plante, care este folosită activ astăzi, a apărut din cauza asemănării frunzelor acestei plante cu manșetele dantelate și pufoase, la modă în secolul galant. În Anglia și Germania, însă, oamenii au văzut în forma lor o asemănare cu mantia Fecioarei Maria, de unde și numele „manta doamnei”. În aproape toate țările din Europa de Vest, această plantă era considerată a avea proprietăți magice. De exemplu, se credea că roua adunată pe frunze ajută la recâștigarea tinereții și, de asemenea, scapă de acnee, pistrui și pete pigmentare.
4. Interesant este că manta-doamnei poate fi folosită și în bucătărie, de obicei pentru aceste scopuri se iau frunzele plantei, uneori – lăstarii tineri. Primăvara devreme, această plantă poate fi adăugată în salata de verdeață cu frunze, în supă sau în borș verde. Uneori este pregătită ca condiment. Pentru aceasta, se usucă prin metoda descrisă mai sus, deoarece permite păstrarea aproape a tuturor substanțelor benefice, iar iarna poate fi adăugată atât în supe, cât și în felurile principale. De asemenea, este un supliment vitaminic util, deoarece conține o cantitate mare de acid ascorbic. În bucătăria orientală, frunzele pot fi sărate împreună cu alte ierburi aromatice sau legume.

Fotografie cu planta manta-doamnei