Parmelia: proprietăți terapeutice și contraindicații

Parmelia este un lichen. Proprietățile benefice ale acestor organisme vii au fost folosite de mult timp. În ciuda lipsei cunoștințelor fundamentale despre compoziția internă a lichenului, chiar și grecii antici și locuitorii Europei medievale se tratau cu remedii pe bază de Parmelia.

În vremuri de foamete, în unele țări, Parmelia era chiar consumată, în ciuda gustului nu tocmai plăcut. În anii Marelui Război Patriotic, răniții erau tratați cu unguente din pulbere de Parmelia: se amesteca vaselina cu remediul medicinal și se aplica pe zonele afectate. Efectul era foarte bun.

Până în prezent, locuitorii populațiilor nordice fac făină din lichen și, adăugând alte cereale, coc de Crăciun un sortiment special de prăjituri. De asemenea, prin fermentare, pregătesc o băutură cu gust acru, pe care o consumă diluând-o cu apă.

O aplicație foarte interesantă a lichenului este ca înlocuitor de sare. Astfel, locuitorii regiunilor nordice păstrează carnea, presărând și frecând-o cu pulbere de Parmelia.

Compoziția chimică

Compoziția chimică a Parmeliei a fost destul de bine studiată de biologi și chimiști. Cercetările sale au început încă din anii '60 ai secolului trecut și continuă până în prezent. Până în prezent, s-a stabilit că lichenul este bogat în conținutul unui antibiotic natural puternic – acidul usnic, care are proprietăți antibacteriene și, de asemenea, capacitatea de a elimina paraziții din organism. În compoziția Parmeliei există și o serie de alți acizi (acidul arbat, acidul fumarprocetraric și acidul squamatic). De asemenea, aceștia pot combate infecțiile, dar nu atât de activ precum acidul usnic.

Parmelia se distinge prin prezența unei cantități foarte mari de vitamina C, care este cunoscută pentru efectele sale imunostimulatoare și antioxidante și pentru capacitatea de a slăbi acțiunea radicalilor liberi, ceea ce constituie un obstacol în procesele de îmbătrânire prematură a organismului.

Carbohidrații complecși, asemănători ca structură cu fibrele, care sunt componente ale lichenului, influențează pozitiv funcționarea intestinelor și îmbunătățesc activitatea digestivă a acestora.

În lichen există și un întreg grup de polizaharide. Printre acestea se numără lichenina, care mai este numită și amidon de lichen. Din aceasta sunt compuși pereții celulari ai Parmeliei, iar efectul său benefic pentru om este de acoperire (emolient). De asemenea, din acest grup fac parte izolichenina și evenina.

Un alt grup benefic de substanțe din compoziția lichenului îl constituie substanțele minerale, în special fosforul, calciul și potasiul. Acestea sunt participanți obligatorii în toate procesele metabolice care au loc în corpul uman.

Lista substanțelor identificate în parmelie este încheiată de o cantitate nu foarte mare de cenușă, grăsimi și compuși proteici.

Cum arată și unde crește

Parmelia aparține unui grup special de organisme vii, care reprezintă o simbioză între alge verzi și ciuperci. Acesta este un tip de coexistență în care fiecare reprezentant îl hrănește pe celălalt. Relațiile lor sunt avantajoase pentru ambele părți, așa că atât algele, cât și ciupercile primesc cantitatea necesară de substanțe nutritive și se dezvoltă mai bine.

Lichenul nu se împarte în părți componente – așa cum, de exemplu, plantele ierboase se împart în rădăcină, tulpină și frunze. Corpul lichenului se numește tal; el este destul de robust și reprezintă o colonie de lobi coriacei ramificați, care pot fi atât largi, cât și înguști. Ei sunt adânc crestați, golași, iar suprafața lor poate fi atât netedă, cât și ridată. Lobii sunt orientați spre lumină, iar pe suprafața lor superioară se află corpuri fructifere, numite apotecii. Sporii lichenului sunt incolori, au o formă alungită și arată ca o elipsă lată. Sporii imobili, numiți conidii, pot fi drepți, cilindrici sau fusiformi.

Parmelia crește pe trunchiurile și ramurile copacilor, fără să țină seama, îndeosebi, dacă aceștia sunt coniferi sau foioși. Este perfect capabilă să se fixeze pe uscături, pe lemn căzut, pe garduri, pe pereții diverselor construcții și chiar pe sol pietros, preferând însă locurile bine luminate, accesibile soarelui.

Lobii lichenului pot atât să adere la suportul pe care crește, cât și să se ridice spre lumină. Talul însuși se fixează destul de ferm de substratul pe care crește.

Parmelia este complet nepretențioasă față de sol și de condițiile ecologice – nu o sperie poluarea mediului înconjurător. Este un reprezentant tipic al mediului natural deșertic și de stepă și al regiunilor montane; principalele sale colonii se întâlnesc pe teritoriul ambelor emisfere ale Pământului, în climat tropical, deși lichenul este capabil să colonizeze și regiuni mai nordice, până la cele arctice. Preferă solurile sărăturoase. Pe teritoriul Rusiei crește în regiunile sudice și sud-estice.

Specii

În total, în natură există, conform diferitelor surse, între 80 și 90 de specii de Parmelia. În afară de cele două specii principale – Parmelia sulcată și Parmelia rătăcitoare – celelalte se întâlnesc extrem de rar.

Parmelia sulcată este un lichen foliaceu. Lemnul viu al copacilor foioși este adesea presărat complet cu rozetele sale neregulate, iar dintre aceștia preferă mesteacănul și plopul tremurător. Preferă, de asemenea, trunchiurile și ramurile pinilor, molizilor și altor conifere. De asemenea, în pădure, lichenul se așază adesea pe lemnul mort căzut.

Parmelia pătrunde și în localități, în gospodării, chiar și în orașe mari, pentru că nu o afectează nici gazele de eșapament, nici emisiile industriale. Este indiferentă la condițiile ecologice. Gardurile din șipci și pereții de lemn ai caselor și ai șopronelor pot fi acoperiți de excrescențele talului de Parmelia sulcată. Acest lichen este atât de nepretențios, încât se instalează fără probleme chiar și pe lemnul tratat.

Talul parmeliei poate fi de culoare gri-albăstrui, gri-verzui, iar în perioada uscată a anului sau iarna – gri deschis, cu aspect de rețea încrețită, având lobi ondulați. Lungimea fiecărui lob individual nu depășește 2 cm, iar aceștia au o formă puternic crestată.

În înălțime, această lichenă nu crește mai mult de 4–6 cm, iar diametrul fiecărui tal individual este cuprins între 5 și 15 cm.

Parmelia rătăcitoare se deosebește de cea șanțuită prin dimensiuni: este puțin mai mică și nu crește în înălțime mai mult de 3–5 cm. În plus, arată și mai elegantă datorită formei părții supraterane – aceasta nu este de tip lobat, ca la cea șanțuită, ci este ramificată în furci – adică îngustă și, pe deasupra, răsucită. Adevărul este că, după ploaie, „furculițele” se umflă, se desfac și devin mai groase și mai masive.

Pe parcursul vieții, această specie de parmelie nu se agață la fel de puternic ca cea șanțuită. Dacă se ridică un vânt puternic, acesta smulge destul de ușor bucăți întregi de tal și le transportă pe distanțe considerabile, unde apoi parmelia rătăcitoare se înrădăcinează. Datorită acestui mod de înmulțire și-a primit numele.

Recoltare și păstrare

În scopuri medicinale se culege întreg talul parmeliei. Recoltarea începe la sfârșitul lunii aprilie și continuă pe tot parcursul lunii mai. Se culege obligatoriu pe vreme uscată, când talul devine uscat, neîmbibat cu umezeală.

Talul se separă de substrat și se întinde la uscat. Spre deosebire de multe plante medicinale, parmelia nu se teme de uscarea la soare și nu își pierde proprietățile benefice. Se poate întinde materia prima și la umbră, dar acolo trebuie să existe obligatoriu un curent de aer. Materia prima se usucă în cel mult 3 zile. De pregătirea ei se poate judeca după culoare – devine maro.

Materia prima uscată gata a lichenului aproape că nu are miros. Gustul său este amar și chiar ușor înțepător, iar dupăgustul este ușor mucilaginos.

Materia prima uscată se păstrează în pungi de hârtie sau saculeți din bumbac timp de 3–4 ani fără pierderea activității biologice. După expirarea acestui termen, substanțele benefice încep să-și piardă foarte repede puterea. Materia prima se mărunțește nemijlocit înainte de prepararea compozițiilor curative.

Proprietățile terapeutice ale Parmeliei

Capacitățile medicinale ale parmeliei sunt recunoscute astăzi atât de medicina populară, cât și de cea oficială. Începând cu secolul al XVIII-lea, ea este inclusă oficial în farmacopeile multor țări europene și ale Japoniei.

Dintre zeci de specii, pentru scopuri medicale este potrivită doar una – parmelia rătăcitoare. Al doilea său nume popular este „iarba tăieturilor”.

Pe baza acidului usnic extras din lichen a fost creat chiar preparatul farmaceutic „Binan” (în esența sa, este sarea sodică a acidului usnic). Acest medicament are proprietăți bacteriostatice și, chiar în concentrație mică, este capabil să ucidă agenții patogeni ai tuberculozei. Acționează atât asupra bacteriilor, cât și asupra unor ciuperci.

1. Datorită substanțelor care intră în compoziția Parmeliei, aceasta are asupra organismului uman acțiuni antiseptice, antioxidante și bactericide. În plus, în lista posibilităților lichenului se numără capacitatea de a stimula imunitatea, de a opri sângerarea, de a vindeca rănile și de a elimina paraziții.
2. Cu mijloacele din Parmelia se tratează bolile sistemului respirator, fiind deosebit de eficientă pentru ameliorarea tusei, deoarece are acțiune expectorantă. Ca mijloc de tratament și prevenire, lichenul este folosit pentru infecțiile respiratorii virale acute (ORVI) și gripă – datorită efectelor generale de fortifiere și imunostimulare. Aceste proprietăți ale Parmeliei sunt utilizate și în cazul bolilor infecțioase – medicamentele pe baza acesteia sunt incluse în terapia complexă.
3. Decocturile de lichen sunt prescrise pentru uz intern în cazul ulcerului gastric, dispepsiei, colitei acute și enterocolitei, precum și pentru o serie de alte patologii ale sistemului digestiv.
4. Bolile inimii și ale vaselor de sânge – încă un domeniu de aplicare a lichenului.
5. Există informații că lichenul este foarte benefic și pentru sistemul nervos, deoarece are un efect calmant.
6. Capacitățile de vindecare a rănilor, antiinflamatoare și hemostatice ale lichenului sunt utilizate pentru spălarea rănilor supurate, arsurilor, degerăturilor, escarelor și ulcerelor. În cazul sângerării gingiilor, se clătește gura cu un decoct.
7. Mijloacele din lichen sunt folosite și pentru rezolvarea unor probleme delicate – de exemplu, sunt utilizate în cazul cistitei bacteriene sub formă de spălături vaginale. Iar în cazul hemoroizilor se pot face băi de șezut sau comprese – efectul este de asemenea bun.
8. Pe lângă capacitățile pur medicinale, Parmelia este folosită și în scopuri de fortifiere generală. Datorită mijloacelor preparate pe baza sa, se poate curăța organismul de microbii dăunători și se poate satura cu vitamine, ceea ce crește rezistența generală a omului nu numai la infecții, ci și la patologii neinfecțioase, accelerând recuperarea.

Parmelia în medicina populară

Ierbiștii au învățat de mult să trateze cu ajutorul lichenului diverse boli interne, în primul rând ale sistemului respirator: tusea cronică și tuberculoza. De exemplu, tratarea tuberculozei cu Parmelia este o practică obișnuită a muntenilor din Kârgâzstan și Kazahstan, pentru care ei prepară un decoct cu lapte. Planta medicinală calmează destul de bine mucoasele inflamate din căile respiratorii.

Bolile legate de tulburări digestive, cum ar fi colita acută, diverse dispepsii, afecțiuni intestinale, sunt de asemenea tratabile cu preparate din lichen realizate de vindecătorii populari.

Vindecătorii au prescris de mult timp mijloace din Parmelia pentru menținerea imunității organismului în timpul bolii, tratând cu decocturi rănile purulente, ulcerațiile și arsurile. Este istoric dovedit că, încă înainte de Revoluția din Octombrie, în Urali, printre cazaci, Parmelia era renumită ca un medicament care oprește sângele mult mai repede decât alte mijloace. Astăzi, rănile purulente cu vindecare dificilă se ung cu un compus special – o pastă pe bază de vaselină și Parmelia.

Medicina populară utilizează lichenul fie ca monoterapie, separat, fie în combinație cu calendula, isop, nalbă. Aceasta sporește proprietățile antibacteriene și antivirale.

Pentru a păstra toate substanțele curative ale lichenului, trebuie să preparați corect compozițiile. Aceasta înseamnă că nu trebuie să le fierbeți prea mult timp, și chiar mai bine – să le încălziți doar pe baie de apă, pentru ca componentele biologic active să se păstreze în cantitate maximă. De la preparatele supra-fierte nu va fi niciun rău, dar nici tratament nu veți obține.

Începând tratamentul cu lichen, trebuie să rețineți: acesta nu poate fi utilizat ca medicament independent, în ciuda numeroaselor proprietăți benefice curative. Este mai bine să îl aplicați doar în cadrul unei terapii complexe, după ce ați consultat obligatoriu medicul.

În Japonia, precum și în Europa progresistă civilizată (în țări precum Franța și Germania), lichenul uscat și măcinat în pulbere se adaugă în făină pentru copt și, de asemenea, se presară pe preparatele din carne în timpul gătitului.

Parmelia are o particularitate – în apă fierbinte se umflă, iar după răcire se transformă în gelatină, ceea ce se folosește pentru prepararea jeleurilor medicinale. Amărăciunea poate fi înlăturată cu suc de fructe. Cu pulberea de lichen se prepară chiar marmeladă și jeleuri din suc de fructe sau fructe de pădure.

În tuberculoză

Aceasta este rețeta de care se folosesc pe scară largă montanarii kazahi și kârgâzi. Într-o cratiță cu fund gros, turnați 3 linguri de materie primă uscată măcinată de Parmelia. Turnați în aceeași cratiță 0,5 litri de lapte. Aduceți la fierbere și, reducând focul, continuați să fierbeți compoziția la foc mic timp de 15 minute. Luați de pe plită, răciți, strecurați și luați câte o treime de pahar de trei ori pe zi. De asemenea, ajută la ameliorarea tusei în caz de răceală, bronșită, pneumonie.

Pentru tusea cronică

Turnați 1 lingură de Parmelia uscată măcinată într-un vas emailat, turnați acolo 1 litru de apă și aduceți la fierbere. Apoi reduceți focul la minimum și lăsați să fiarbă 20 de minute. Aveți grijă ca lichidul să nu clocotească puternic și să nu fiarbă prea mult, deoarece este de dorit să se păstreze cantitatea inițială. Luați de pe plită, strecurați, răciți, turnați într-un vas de sticlă sau porțelan și beți câte o treime de pahar cu jumătate de oră înainte de micul dejun, prânz și cină. Continuați tratamentul până la dispariția completă a tusei.

Pentru copii, împotriva tusei

Remediul pentru tratarea tusei la copii mici nu se prepară după aceeași rețetă ca pentru adulți. Trebuie să luați 1 lingură de plantă uscată, turnați 1 litru de apă fiartă și puneți compoziția pe baie de apă timp de câteva ore. Luați de pe foc, strecurați. Dați medicamentul copiilor de 3 ori pe zi, câte o treime de pahar. Pentru o mai bună absorbție a remediului și pentru un efect mai mare, beți cu o jumătate de oră înainte de masă. Păstrați medicamentul la frigider, iar înainte de utilizare, încălziți-l până la o stare călduță. Dacă tratați tusea în acest fel, aceasta va trece mai repede.

Dacă după administrarea compoziției, la copil apare brusc o erupție cutanată, tratamentul trebuie oprit. Este foarte posibil ca micuțul să aibă alergie la lichen.

Pentru tratarea rănilor

Pentru prepararea remediului, se pun 5 linguri de lichen uscat măcinat într-o cratiță, se toarnă 0,5 l de apă și se aduce la fierbere la foc mare, apoi se reduce puțin focul și se fierbe în continuare la un clocot destul de puternic timp de aproximativ 20 de minute. Apoi se lasă la infuzat cu capacul închis până se răcește complet. Abia apoi se strecoară și se folosește pentru spălarea rănilor complicate, a ulcerelor trofice sau se fac comprese pe baza acestui preparat. Se tratează până când rana se cicatrizează.

În cazul suprafețelor mari de rană, este utilă bandajarea cu material de pansament îmbibat în acest preparat.

Pentru probleme digestive

Pentru a trata diareea, colita sau enterocolita, se prepară 3 lingurițe de materie uscată de lichen. Într-un vas emailat, se toarnă peste ea 300 ml de apă care tocmai a fiert, se pune pe aragaz și se fierbe încă 10 minute la foc mic. Se ia de pe foc și se lasă la infuzat 2 ore, apoi se strecoară. Remediul pregătit se bea câte 1 lingură înainte de masă, de 3–4 ori pe zi. Se păstrează la frigider cel mult câteva zile. Cursul tratamentului nu trebuie să depășească o lună.

Pentru bolile stomacului

În cazul ulcerului gastric în perioada de remisiune, pentru prevenirea exacerbărilor, se poate bea o infuzie de lichen. Se iau 3 lingurițe de lichen uscat măcinat și se amestecă cu 200 ml de apă care tocmai a fiert. Se acoperă cu un capac și se lasă la infuzat 2 ore, apoi se filtrează și se ia câte 1 lingură. Se bea mai bine cu 30 de minute înainte de masă, durata cursului fiind de cel puțin 5 și cel mult 20 de zile. Datorită consistenței gelatinoase, infuzia reface rapid mucoasa și îmbunătățește digestia.

Pastă pentru răni

Se vor folosi câteva linguri de ulei de lampă (vaselină purificată), care se amestecă cu pulbere foarte fină de lichen. Se adaugă Parmelia până când se obține un amestec cu consistența unei smântâni groase. Pasta rezultată se aplică noaptea pe rănile purulente și ulcere, apoi se acoperă cu un tifon fixat cu un bandaj. Înainte de aplicarea pastei, se recomandă tratarea ulcerului sau rănii cu un preparat lichid de Parmelia – decoct sau infuzie.

Sirop pentru stomac

Acest preparat se face anevoios, în mai multe etape, dar ajută bine la refacerea mucoasei gastrice în gastrită și ulcer gastric.

Se toarnă un pahar cu apă la temperatura camerei peste 15 g de materie uscată de lichen. Se lasă la înmuiat timp de 10–15 minute. Apoi se fierbe acest preparat timp de 2 minute și se lasă la infuzat 2 ore. Se strecoară, lichidul se pune deoparte, iar în tescovină se toarnă un pahar cu apă. Se repetă procedura: se fierbe 2 minute și se infuzează 2 ore. Se strecoară din nou, se combină ambele lichide și se adaugă câte 0,5 kg de zahăr și miere. Apoi se încălzește preparatul pe baie de apă, amestecând simultan până la dizolvarea completă a mierii și zahărului.

Preparatul finit se toarnă într-un borcan de sticlă curat și uscat, se acoperă cu un capac și se pune la frigider. Se consumă câte 0,5 linguriță după fiecare masă.

Tipuri de preparate medicinale

Compozițiile curative pe bază de lichen pot fi preparate singur acasă. Acestea pot fi tincturi, decocturi, infuzii sau ceai. Când începeți prepararea remediilor casnice, trebuie să rețineți că parmelia colorează lichidele și, în consecință, vasele în care se prepară compozițiile într-o culoare maro-portocalie. Aceasta se spală, dar nu de pe toate suprafețele și nu complet. De aceea, este mai bine să luați o cratiță mică sau un ibric pe care nu vă pare prea rău dacă se întunecă în interior. Deoarece medicamentele pe bază de parmelie au un gust înțepător-amărui, le puteți lua completându-le cu miere, zahăr sau dulceață. Iar în tratamentul tusei, mierea este recomandată cu insistență.

Nu trebuie să uitați că preparatele din parmelie pot fi nu doar un remediu terapeutic, ci și un excelent mijloc profilactic. Adepții unui stil de viață sănătos le includ adesea în alimentația lor, pentru a spori apărarea organismului.

Administrarea compozițiilor din lichen este recomandată celor care petrec cea mai mare parte a zilei în încăperi cu aer condiționat, care usucă mucoasele gâtului și bronhiilor. Aceste remedii sunt utile oratorilor, cântăreților, profesorilor – adică celor a căror activitate implică o tensiune constantă a corzilor vocale. Parmelia este recomandată dacă vocea este răgușită.

Infuzie

Pentru a prepara infuzia, turnați 1 lingură de lichen cu o ceașcă de apă clocotită și lăsați la infuzat timp de 2 ore. Înfășurați vasul în care se infuzează soluția pentru a păstra căldura. Filtrați și beți în caz de diaree câte 1 lingură cu 30 de minute înainte de masă.

Tinctură

Turnați 100 g de lichen uscat cu 200 ml de alcool. Lăsați medicamentul la macerat o săptămână într-un vas de sticlă, la întuneric. Filtrați și administrați în perioadele când sunteți chinuit de accese de tuse. Doza – 15 picături.

Decoct

Decoctul este cea mai răspândită formă medicamentoasă de utilizare a lichenului. Se prepară atât pe apă, cât și pe lapte.

Pe lapte. Luați 6 linguri de materie primă de lichen, turnați-le 1 litru de lapte. Fierbeți amestecul la baie de aburi timp de 20 până la 25 de minute. Filtrați – și medicamentul este gata de administrare. Se recomandă să îl beți cu 20 de minute înainte de masă, câte o treime de pahar. Ușurează tusea chiar și în caz de tuberculoză.

Pe apă. Turnați 1 lingură de lichen cu apă fiartă și puneți la baie de aburi. Când dă în clocot, lăsați 5 minute și dați de pe foc. Lăsați compoziția la infuzat 1–2 ore. Filtrați, beți cu adaos de miere. Păstrați decoctul la frigider, dar înainte de administrare încălziți-l puțin. Tratați-vă cel puțin o lună.

Ceai

Dacă nu s-a diagnosticat o boală gravă și răceala este ușoară, vă va ajuta ceaiul pe bază de lichen. Luați 1 linguriță de parmelie, turnați-o cu o ceașcă de apă fiartă și fierbeți compoziția la baie de aburi aproximativ o jumătate de oră. Se recomandă să beți ceaiul înainte de culcare, însoțit de miere.

Contraindicații la utilizare

Parmelia este un medicament complet inofensiv și netoxic. Poate fi administrat chiar și copiilor peste 6 ani – desigur, preparat într-un mod acceptabil pentru un copil. În acest caz, doza de medicament trebuie calculată pornind de la faptul că doza pentru adulți de 1 lingură se înlocuiește cu 1 linguriță. Copiilor sub 6 ani nu li se prescrie lichen.

Reacțiile alergice la aceasta sunt extrem de rare și se manifestă prin erupții cutanate sub formă de urticarie și mâncărime. Dacă se constată astfel de semne, înseamnă că pacientul are o intoleranță individuală la Parmelia. Administrarea preparatelor pe bază de aceasta trebuie întreruptă, iar simptomele vor dispărea rapid.

Pacienții care suferă de hipertensiune trebuie să fie deosebit de atenți atunci când iau medicamente pe bază de lichen. Este obligatorie consultarea medicului curant.

Deoarece încă nu a fost studiat efectul Parmeliei asupra sănătății și dezvoltării copilului nenăscut, nu se recomandă administrarea preparatelor din aceasta femeilor însărcinate și mamelor care alăptează.

Trebuie reținută regula: înainte de a lua o decizie independentă de a începe tratamentul cu preparate dintr-o anumită plantă medicinală, este necesar să vă consultați cu medicul. Acest lucru este valabil și pentru Parmelia.

Fotografie cu Parmelia