Dulceață de porumbar: 8 rețete de preparare

Tufele de porumbar înțepător se stabilesc rapid pe poienile deschise și pe marginea drumurilor. Mulți consideră porumbarul o fructă de nimic și greșesc crunt. În rețetele populare din diferite țări, mai ales în bucătăria cazacilor, aceste fructe sunt extrem de apreciate pentru compoziția lor unică și efectul benefic asupra organismului. Pe masă va fi cu siguranță loc pentru lichior de porumbar, porumbar murat, jeleu, compot și dulceață din această fructă utilă și aromată.

Secretul tufișului de porumbar

Momente interesante încep deja la determinarea speciei plantei. Poate fi un arbust des, din care dintr-o singură rădăcină cresc mai mulți trunchiuri aproape egale ca diametru, sau un copac de la 3 la 6 metri înălțime. După flori și fructe este aproape imposibil de distins de la ce specie provin. La ambele specii trunchiul este brun sau roșu-închis, coroana bine ramificată, pe ramuri spini mici și rari. La lăstarii tineri trunchiul este flexibil, ușor pufos, terminându-se cu un vârf ascuțit și înțepător.

La sfârșitul lui aprilie începe înflorirea. Bobocii se deschid simultan, copacul se scaldă în spuma albă a florilor mici și parfumate. Planta este un melifer popular. Fructele se leagă multe, se coc spre sfârșitul verii și se mențin bine pe ramuri până la primele înghețuri.

Interesant: Porumbarul este foarte nepretențios, suportă ușor înghețurile puternice și seceta prelungită.

Fructele sunt mici, cu gust astringent și ușor acru, în stare necoptă se simte o ușoară amăreală. Dulceața o dobândesc abia înainte de înghețuri, după primele înghețuri devin moi și cad repede de pe copac.

Planta se întâlnește peste tot în Europa, Asia, Siberia de Vest, Caucaz, Belarus, Moldova, Finlanda, Tunisia.

Compoziția și beneficiile porumbarului

Porumbarul este folosit în gastronomie și medicina populară, unde se folosesc fructele, coaja și frunzele tinere. În compoziție:

• pectine;
• acizi organici;
• fibre;
• aminoacizi;
• substanțe tanante și aromatice;
• catechine;
• amigdalină;
• cumarine;
• flavonoide;
• vitaminele A, C, E, K, PP, grupul B;
• zaharuri din fructe.

Porumbarul este inclus în lista oficială a plantelor medicinale. Deși este foarte popular, proprietățile sale benefice nu au fost încă studiate în totalitate. Pentru tratament se utilizează sucul, fructele proaspete, frunzele și florile. Planta este folosită pentru prevenirea avitaminozei, activarea metabolismului, în afecțiuni ale ficatului, rinichilor, stomacului și în cazul peristaltismului intestinal lent. Sucul proaspăt poate elimina paraziții, opri diareea și neutraliza bacteriile patogene. Preparatele cu extract de porumbar sunt recomandate ca expectorant de încredere, iar proprietățile antiinflamatoare ale plantei sunt utilizate în caz de angină, adenom de prostată și inflamații ale pielii. Fructele și frunzele sunt apreciate pentru efectul lor ușor diuretic și antipiretic.

Caloricitatea boabelor proaspete nu depășește 54 kcal la 100 g. La tratament termic, se păstrează cea mai mare parte a substanțelor benefice, mai ales când dulceața este preparată prin încălzire de scurtă durată.

Cum este benefică dulceața de porumbar

În cantități moderate, delicatesa poate stabiliza funcția intestinală, poate proteja mucoasa de leziuni și reduce riscul de dezvoltare a gastritei și a ulcerului. Boabele astringente reduc formarea gazelor, ceea ce este important pentru cei care suferă de meteorism. Fructele proaspete și fierte au proprietăți antioxidante puternice, elimină toxinele și cresc rezistența organismului la microbii patogeni și infecțiile fungice.

Persoanelor hipertensive li se recomandă să aibă întotdeauna la îndemână un borcan de gem sau dulceață de porumbar. Câteva lingurițe dimineața scad tensiunea arterială, îmbunătățesc starea de bine și previn apariția durerilor de cap. Acizii organici și conținutul ridicat de potasiu susțin mușchiul cardiac, redau elasticitatea articulațiilor și ameliorează spasmele.

Gemul acționează ca un antiinflamator și antipiretic. Singur, nu poate face față unei temperaturi ridicate, dar în cadrul unei terapii complexe accelerează și potențează efectul medicamentelor. Proprietățile antiseptice grăbesc recuperarea după răceală și susțin forțele în perioada de convalescență după boli îndelungate. Efectul astringent ajută la oprirea diareei și stabilizează funcțiile tractului gastrointestinal.

Este de reținut: persoanele predispuse la constipație cronică ar trebui să consume porumbar cu prudență.

Gemul de porumbar, fiert cu îndulcitor, este inclus în programele de slăbire, deoarece boabele pot accelera metabolismul, curățând în același timp organismul și eliminând excesul de apă. Fructele stimulează activitatea rinichilor și a ficatului, normalizând echilibrul hormonal.

Pentru bărbați
Gustul ușor acrișor și astringent al desertului se diferențiază avantajos de tipurile mai dulci sau siropoase de gemuri fructifere. Se potrivește excelent cu ceaiul tare și susține forța masculină, acționând ca profilaxie a inflamațiilor, stimulând metabolismul, ameliorând anxietatea și îmbunătățind starea vaselor de sânge.

Pentru femei
În perioada sarcinii, o linguriță de dulceață-minută ameliorează simptomele de toxicoză, protejează de răul de mișcare în transport, ajută la menținerea greutății optime, reduce edemele. În cazul predispoziției genetice la formarea tumorilor la sân, porumbarul va servi ca mijloc profilactic eficient. Acesta este util în cazul menstruațiilor dureroase, restabilește echilibrul emoțional în perioada menopauzei.

Proprietăți periculoase

Proprietatea diuretică puternică limitează posibilitatea consumului pentru persoanele care suferă de boli renale. Porumbarul nu este recomandat în cazul reacțiilor alergice severe și al intoleranței individuale.

Interesant: În compoziția dulceții, fructele pot fi percepute de organism în mod neutru.

Cu prudență, trebuie să se bucure de desert cei cărora li s-a diagnosticat gastrită sau boală ulceroasă. În perioada de acutizare, produsul este exclus complet din regimul alimentar. La implementarea programelor de slăbire, dulceața poate fi consumată, dar trebuie să se țină cont de conținutul caloric, care este destul de ridicat, 283 kcal la 100 g de produs.

Cum să alegeți porumbarul pentru dulceață

Boabele încep să se coacă în august, procesul este inegal. Pe ramuri se găsesc adesea fructe complet coapte și semiverzi. Pentru recoltarea materiei prime pentru dulceață, este mai bine să așteptați valul masiv care vine în septembrie. Când mergeți la cules, merită să luați cu dumneavoastră mănuși de pânză, altfel degetele și mâinile se pot înțepa ușor cu spini și ramuri subțiri.

Important: Porumbarul crește bine de-a lungul autostrăzilor, dar fructele sale nu pot fi folosite în alimentație, deoarece boabele acumulează rapid toxinele din gazele de eșapament auto.

Dacă nu aveți timp și energie pentru culesul propriu, atunci la cumpărare trebuie să acordați atenție stării exterioare a fructelor. Acestea trebuie să fie întregi, fără lovituri, deteriorări ale pielii și viermi. Este posibilă prezența codițelor. La procesare, acestea se desprind ușor, iar în timpul transportului nu permit scurgerea sucului. Culoarea boabelor coapte este albastru-închis, aproape negru, cu un strat cenușiu. Este mai avantajos să cumpărați porumbarul cu găleata, deoarece la fierbere boabele pierd semnificativ în volum, iar fructele rămase după prepararea desertului pot fi folosite pentru conserve în suc propriu fără zahăr sau pentru lichior.

Cum să fierbeți dulceața de porumbar: rețete

Nota astringentă din boabele proaspete, care nu au așteptat încă primele înghețuri, nu place tuturor, dar la fierbere aproape că dispare, iar adăugarea de ingrediente suplimentare va da gustului noi nuanțe.

Clasică

Pentru prepararea sa se folosește zahăr și porumbar în proporții egale. Uneori este necesară adăugarea de apă, deoarece boabele pot fi cam uscate. Sâmburii de obicei nu se îndepărtează. Nu conțin substanțe dăunătoare, iar dulceața se va gelifica mai bine. Se prepară în 2 moduri: prin turnarea siropului de zahăr fierbinte sau prin fierberea simultană a întregii mase. Pentru a obține suc, fiecare boabă se înțeapă cu o scobitoare de lemn, masa pregătită se acoperă cu zahăr și se lasă 10–12 ore într-un loc cald sub un prosop.

Înainte de fierbere, se evaluează cantitatea de lichid obținută. Dacă nu este suficient, la 1 kg de fructe se adaugă 250 ml de apă. În funcție de gradul de coacere al fructelor, timpul de preparare a dulceaței la o singură fierbere este de 40–45 de minute. Criteriul este consistența masei, iar gata se verifică printr-o picătură pe farfurioară. Dacă își păstrează forma și nu se întinde, atunci se poate scoate vasul de pe foc și se poate pune masa fierbinte în borcane.

La turnarea siropului, vor fi necesare 3 reprize cu pauze pentru răcirea completă a desertului.

Cu nucă

Dulceața se prepară după rețeta clasică cu o singură fierbere. Punctul de atracție constă în adăugarea unui pahar de nuci decojite la 1 kg de fructe. Ingredientele se pun simultan, fructele trebuie să lase suc, pentru care masa se menține la cald timp de 12 ore. Gradul de crocant al nucilor se reglează prin momentul adăugării în masă. Dacă se pun imediat, ele se vor îmbiba cu suc și vor capăta un gust rafinat. Când miezurile se adaugă în dulceața care fierbe cu 5–10 minute înainte de a fi gata, ele își vor păstra elasticitatea și vor crănțâni în timpul consumului.

Cu măr

Pentru al doilea component al dulceaței se aleg soiuri de mere de toamnă, suculente. Se curăță de coajă și semințe, se taie cuburi, se așează în straturi, începând cu porumbarul și se stratifică generos cu zahăr. Proporțiile:

• porumbar – 1 kg;
• mere – 1 kg;
• zahăr – 2 kg.

Amestecul înainte de fierbere se amestecă cu grijă și se pune pe foc mic. Pentru preparare vor fi necesare 40–45 de minute. Se fierbe într-o singură repriză, se toarnă în borcane în stare de fierbere, se închid ermetic. Recipientele se înfășoară în pânză caldă sau într-o pătură veche până la răcirea completă.

Dulceață de ciocolată

Pentru preparare, veți avea nevoie de:

• porumbar și zahăr – câte 1 kg;
• cacao – 3 linguri;
• unt topit – 100 g;
• apă – 1/2 pahar.

Fructele se toarnă în apă clocotită și se fierb 5 minute, apoi se strecoară prin sită. Masa curată de coajă și sâmburi se acoperă cu zahăr granulat timp de 1 oră, apoi se fierbe la foc foarte lent timp de o jumătate de oră. În masa clocotită se adaugă cu grijă amestecul de unt și cacao, se fierbe 5 minute și se pune imediat în borcane mici. După deschiderea recipientului, dulceața trebuie consumată în 2–3 zile, altfel se poate strica.

Dispoziție portocalie

Porumbarul se combină excelent cu citricele, ele îmbogățesc gustul, conferind produsului finit proprietatea de a îmbunătăți starea de spirit și de a restabili forțele după eforturi mentale și fizice. Lămâia pentru acest scop este prea acră, portocala se potrivește perfect. La 1 kg de fructe și aceeași cantitate de zahăr se iau 2 citrice mari.

Coaja se rade pe răzătoarea fină, felii se eliberează de semințe și pielițe, se taie cuburi mici. Ingredientele se așează în straturi, alternând cu zahăr, iar stratul superior este tot din zahăr granulat. Masa se lasă 24 de ore la cald și în repaus. Dulceața se fierbe 40 de minute amestecând continuu, spuma se îndepărtează obligatoriu pentru a nu strica aspectul estetic al produsului finit. Se pune în borcane în stare fierbinte, după răcirea completă se păstrează într-un loc răcoros.

Cinci minute

Această rețetă permite păstrarea maximă a proprietăților benefice ale fructelor de pădure. Proporțiile sunt clasice, particularitatea – în timpul de preparare. După ce fructele de pădure au dat suc, masa se amestecă, se pune pe foc mediu și se fierbe după fierbere exact 5 minute. Se repartizează imediat în borcane sterilizate, se sigilează ermetic, se păstrează în pivniță sau frigider. Se poate prepara cu sâmbure sau fără, trecând pulpa prin mașina de tocat carne.

Cu corcoduș

În ciuda legăturii de rudenie a plantelor, gustul fructelor este specific, ușor de distins. Dar dacă se combină ingredientele, adăugând în compoziție pere și alune, se obține un deliciu neobișnuit cu un gust rafinat. Proporții:

• corcodușă și porumbar – câte 1 kg;
• zahăr – 1,5 kg;
• pere – 450 g;
• miez de nuci – 500 g.

După etapa de amestecare a fructelor de pădure, perelor, zahărului și obținerea sucului, masa se pune pe aragaz timp de 20 de minute, amestecând continuu. Nucile se adaugă la mijlocul fierberii și se mențin la fierbere continuă încă un sfert de oră. Deliciul pus în borcane se acoperă cu capace de nailon, nu se va strica timp de 12 luni.

Cu scorțișoară și ghimbir

Desertul cu condimente are o proprietate excelentă de stimulare a imunității, va ajuta să nu vă îmbolnăviți în perioada epidemiilor sezoniere, va îmbunătăți starea de spirit și va încălzi în serile lungi de iarnă. La cantități egale de porumbar și zahăr se iau câte 6 g de condimente uscate. Deliciul se prepară după rețeta clasică, scorțișoara și ghimbirul se adaugă cu 5 minute înainte de final.

Secretele unei preparări gustoase

Pentru ca dulceața să fie aromată, iar gustul să se dezvăluie complet, merită să acordați atenție câtorva momente importante.

1. Fructele de pădure trebuie să fie complet coapte, dar încă neatinse de îngheț. Pentru prepararea gemului și a marmeladei se recomandă o fierbere prealabilă în apă clocotită de cel mult 5 minute.
2. Pentru a crește cantitatea de suc, trebuie să înțepați fiecare fruct de pădure în 2-3 locuri. Integritatea fructelor se va păstra doar dacă se fierbe la foc foarte lent, la creșterea temperaturii acestea se transformă rapid în terci.
3. Este mai bine să păstrați deliciul într-un loc răcoros, deoarece porumbarul are un conținut ridicat de acid, și în el începe rapid fermentația dacă se strică etanșeitatea borcanelor.

Fapte interesante despre porumbar

1. Cultura nu este practic cultivată la scară industrială.
2. Planta are un nivel foarte ridicat de supraviețuire, suportând cu ușurință seceta prelungită și înghețurile prelungite până la -40 de grade.
3. Frunzele tinere ale arbustului înlocuiesc cu succes ceaiul.
4. Fructele de pădure marinate în ulei sunt foarte asemănătoare ca gust cu măslinele.
5. La popoarele din Caucaz, planta este considerată un simbol al rezistenței la viață, iar în Iudeea Antică – al pustiirii.