Cum să beți corect romul

O sticlă, sau chiar mai bine un butoiaș de rom – un atribut indispensabil al filmelor despre pirați. Cândva, în anumite cercuri, înlocuia chiar și moneda. Dar, dacă analizăm, este o băutură destul de aristocratică. Există numeroase mărci, fiecare având un gust unic și necesitând o servire corectă la masă.

Ce este romul

Băutura alcoolică tare a venit în Europa din America de Sud și Australia. Principalele țări producătoare sunt Cuba, Martinica, Jamaica, Republica Dominicană, Barbados. Volum mai modest produc India, Tobago și Trinidad. Dacă vorbim despre calitate, cele mai bune soiuri vin din America Latină și din țările din bazinul Caraibelor. Caracteristica geografică este pe deplin explicabilă. Tocmai la aceste latitudini se cultivă la scară industrială trestia de zahăr, care stă la baza obținerii melasei și siropului. Fără aceste ingrediente, băutura își pierde tot farmecul și nu este considerată autentică. Accesibilitatea i-a fost asigurată de prețul scăzut în comparație cu coniacul, iar tăria i-a permis să atragă o armată impresionantă de fani. La început a fost considerată băutura marinarilor, fiind luată în voiaje pentru dezinfecția apei, dar ca antiseptic nu a rezistat mult. După ce au descoperit rapid efectul său euforic, marinarii au început să se dezinfecteze aproape continuu.

Interesant: Băutura și-a primit denumirea în secolul al XVII-lea. După 1670, când s-a încercat interzicerea sa, romul a căpătat și mai multă popularitate.

Până în anul 1740, se bea nediluat, în cel mai bun caz adăugând puțin suc de lămâie. Marinarii se îmbătau repede, pierzându-și înfățișarea umană și capacitatea de luptă, căpătând în schimb ciroză hepatică și tulburări psihice. Primul care a tras un semnal de alarmă a fost amiralul flotei britanice Edward Vernon, care a ordonat să se distribuie doar produs diluat în cantități limitate. Denumit grog, băutura a făcut parte din rația obligatorie a marinarilor până în 1970.

Primele încercări de a produce alcool din suc de trestie și din subprodusele fabricării zahărului au fost făcute cu mult timp în urmă. Istoricii indică primele secole ale erei noastre. Deja în însemnările de călătorie ale lui Marco Polo se menționează cunoașterea sa cu o băutură care amintește de romul prost rafinat. Băutura modernă nu și-a schimbat aproape deloc rețeta, fiind în continuare fabricată din materie primă de trestie fermentată, dar care a trecut prin fermentare, distilare și învechire în butoaie de stejar.

Inițial, romul avea un gust uleios, se bea greu, dar era accesibil ca preț și se vindea aproape peste tot. Până la trecerea dintre secolele XIX și XX, era considerat o băutură pentru cele mai sărace pături ale populației, consumul lui în înalta societate fiind considerat de prost gust. Schimbările au început când spaniolii au anunțat o licitație pentru îmbunătățirea calității băuturii. Mulți au răspuns, dar cel mai bun rezultat l-a obținut don Facundo Bacardi Masso. În urma experimentelor, a modificării timpului de învechire și a tehnologiei de distilare, s-a obținut un nou tip, numit rom alb. Acesta avea avantaje evidente:

• tehnologii de producție mai moderne, care permit fabricarea lui în cantități mari;
• calitate înaltă;
• gust blând;
• absența uleiurilor de fusel.

Anul 1862 este cunoscut de cunoscători ca data creării celebrei mărci «Bacardi».

Particularitățile producției

Romul seamănă în multe privințe cu un pirat. Nu are patrie, rețetă exactă sau timp de învechire. Singurele elemente obligatorii sunt materia primă de trestie și nivelul de tărie. Se crede că primul rom a fost produs în Barbados, dar nu există date precise.

Pentru a obține o culoare frumoasă și nuanțe de gust, băutura, după purificare, este plasată în butoaie de stejar. Mai mult, producătorii economici s-au adaptat să folosească în acest scop recipiente care au fost utilizate anterior pentru învechirea bourbonului, vândute aproape pe nimic. Chestia este că tehnologia prescrie învechirea băuturii nobile doar în recipiente noi, care cedează întreaga gamă de arome. În schimb, pentru rom sunt perfect potrivite și butoaiele deja impregnate cu vapori de alcool, cu cât sunt mai vechi, cu atât romul va fi mai tare și mai aromat.

Pentru informare: în condițiile tropicelor fierbinți, este imposibil să se mențină o temperatură scăzută în pivnițele în care se învechește romul. Nivelul mediu se menține în jur de +30, ceea ce reduce perioada de învechire a băuturii de 2–3 ori.

Specii

Standarde propriu-zise pentru rom nu există. Mai exact, ele sunt individuale pentru fiecare regiune și se caracterizează prin nivelul de tărie și timpul de învechire:

• Venezuela – 40% și 2 ani de «odihnă» în butoaie.
• Mexic – 40% și 8 luni minimum.
• Republica Dominicană – 6 sortimente principale de la 40% la 75% și nu mai puțin de 12 luni de învechire.

În Cuba procedează și mai simplu, luând ca bază a clasificării perioada de repaus după distilare. După o învechire de 3 ani, romul este numit auriu, iar șederea în butoaie mai mult de 7 ani dă dreptul băuturii să se numească închis, iar Blanc se vinde imediat după fabricare.

Adesea romul este clasificat după locul de producție, adăugându-i-se o nuanță națională. Astfel, în regiunile vorbitoare de engleză, din care face parte Jamaica, în rețetă intră o cantitate mare de melasă, care conferă băuturii întunecate un gust specific și o intensitate. Țările vorbitoare de spaniolă sunt renumite pentru romul deschis și moale. Regiunile de producție includ Cuba și Puerto Rico. Cea mai tradițională băutură provine din insulele francofone, Guadelupa și Martinica.

Soiuri

Indiferent de marcă, ele au o gradație:

• deschis sau argintiu;
• întunecat;
• aromatizat;
• tare;
• maturat
• elixir de rom.

Fiecare soi are propriile caracteristici de gust și reguli de consum.

Mărci populare

Cel mai bine este să începeți cunoștința cu o băutură nouă cu o variantă de calitate, pentru a nu fi dezamăgit în viitor, deoarece prima impresie este întotdeauna cea mai puternică. În majoritatea țărilor producătoare există lideri incontestabili, de care își amintesc în primul rând când vorbesc despre băutura marinarilor și a piraților.

Republica Dominicană

În arsenalul său se află așa-numita „triplă B”. Aceste branduri sunt bine cunoscute și dețin liderul pe piața alcoolică a acestui segment.

1. Bermudez are 2 varietăți și, în consecință, continuări ale denumirii principale. Aniversario este învechit cel puțin 12 ani, dobândind o nuanță interesantă auriu-roșiatică. Se recunoaște ușor după aromele de caramel, lemn cald și fructe uscate prăjite. Don Armando se remarcă prin note citrice, gust de suc de trestie și caramel. Perioada de învechire este cu 2 ani mai mică. A câștigat aur la Concursul Internațional din Spania.
2. Brugal a primit numele de la numele de familie al fondatorului fabricii de producere a romului. Inițiativa s-a dovedit atât de reușită, încât acum se află în topul celor mai mari exportatori din țară. Este renumit pentru dezvoltarea rețetei soiului întunecat Extra Viejo.
3. Faimosul Barceló este relativ tânăr, producția s-a deschis în 1929. Cele mai celebre au devenit varietățile Blanco, Añejo, Dorado. Mărcile Imperial și Premium Blend au devenit medaliate de aur repetate în seria premium.

Jamaica

În această țară, romul a devenit demult băutura națională. Acolo au fost inventate numeroase rețete pe baza sa, create rețete unice ale băuturii, care se bea cu plăcere în stare pură. Romul jamaican este recunoscut imediat după combinația de neuitat de nuanțe de gust și intensitatea lor deosebită. Tehnologia de producție este pe deplin păstrată, ceea ce oferă o băutură aromată, vâscoasă, cu o notă astringentă fără dulceață excesivă. Băuturile destinate exportului trec printr-o purificare dublă, distilare obligatorie, învechire îndelungată în butoaie de stejar. Acestea sunt scumpe, dar calitatea lor este incontestabilă.

1. Căpitanul Morgan se află în topul celor mai bune mărci din lume. Este bine cunoscut datorită imaginii spectaculoase a unui pirat care se sprijină cu piciorul pe un butoi cu băutura preferată. Compania britanică Diageo, producătorul mărcii, a dezvoltat o întreagă gamă de băuturi sub același brand, care numără peste 20 de denumiri, cu o tărie de la 35% la 55%.
2. Appleton este magnific și este recunoscut pe drept ca unul dintre cele mai bune. Gustul său multidimensional include melasă, coajă de portocală, aromă lemnoasă și o senzație puternică de condimente. Este produs la cea mai veche fabrică din insulă. Se consumă de obicei în stare pură. Această varietate este produsă doar din trestie cultivată pe plantațiile fermei cu același nume, de aceea aparține soiurilor de terroir. Este demn de remarcat faptul că volumul său de producție crește anual cu 5–10%, iar oferta tot nu face față cererii.

Cuba

Tocmai aici se produce cea mai populară marcă – «Bacardi». În total, în țară se produc 6 mărci, inclusiv cea mai cunoscută. Ele nu concurează între ele, ci dețin ferm titlul binemeritat de cel mai bun rom din lume.

1. Bacardi ocupă ferm piedestalul de lider de peste 60 de ani. Este renumit pentru tehnologia unică de rom ușor. Frații Bacardi, fondatorii producției, au făcut mai multe descoperiri în domeniul fabricării romului. Au reușit să găsească o tulpină stabilă de drojdie care rezistă la temperatura ridicată a materiei prime fermentate din trestie, au dezvoltat o tehnologie specială de purificare cu cărbune activ obținut din bază de lemn și nucă de cocos. O descoperire importantă a fost găsirea proporțiilor optime la amestecarea romului cu apa, precum și un sistem bine pus la punct și perioadele de învechire în butoaie. Cu această băutură sunt legate numeroase povești interesante. Un gest publicitar original a fost plasarea pe sticle a unei imagini stilizate a unui liliac, considerat sacru și aducător de noroc. Populația analfabetă a învățat rapid legătura dintre imagine și băutura de calitate și ieftină, cerând în cârciumi doar rom cu liliac. Interesant este că gustul a plăcut atât de mult reginei Spaniei, care a vizitat insula în 1888, încât a fost încheiat un contract pentru livrarea produsului la curte. Iar puțin mai târziu, o porție mică de rom ușor salvează viața micului moștenitor, dezinfectându-i intestinul și dându-i puterea de a face față febrei.
2. Havana Club ocupă locul 5 în ceea ce privește volumele de producție și vânzări. De dreptul de a-l produce se luptă de mulți ani companiile Bacardi și Pernod Ricard. Mizele sunt mari, dar deocamdată nu există un lider incontestabil. Se produc 12 soiuri, dintre care la clasa extra-premium aparțin Solera San Cristobal, Máximo Extra Añejo. Unele soiuri se vând doar în Spania și nu se exportă. Un exemplu este Ritual Cubano. Partea principală a băuturilor este închisă, cu o nuanță aurie, de învechire lungă, puternică. Unica varietate deschisă este Añejo Blanco, după producere se odihnește în butoaie cel puțin 1,5–2 ani, în gust se simte cireașă, vanilie și cacao, este adesea folosită pentru prepararea cocktailurilor. Celelalte soiuri cunoscătorii preferă să nu le amestece, savurându-le în stare pură.
3. Legendario este numit elixirul cubanez deoarece este cu 1 grad sub standardele general acceptate, dar posedă o consistență vâscoasă, un gust bogat care se dezvăluie treptat. Prima distilerie în care se producea această băutură populară a fost transformată într-un muzeu al romului, capacitatea sa nefiind de mult suficientă pentru a procesa volumele crescute. Acum, pentru aceasta, au fost deschise 6 fabrici care lucrează după tehnologia tradițională, fără a utiliza arome sau aditivi de gust. Se produc 6 tipuri de rom, clasa premium incluzând Gran Reserva 15 Años, cu o maturare de cel puțin 15 ani.
4. Santiago de Cuba este considerat de înaltă calitate și popular nu numai în Cuba, ci și în afara ei. Se numără 6 varietăți, de la Carta Blanca ușor până la Santiago de Cuba 500 întunecat și maturat. 4 tipuri aparțin clasei super-premium.
5. Matusalem este un exemplu de cum un nume bine ales în cinstea longevivului biblic a ajutat compania să rămână pe linia de plutire în cei mai dificili ani ai crizei economice, fără a pierde calitatea produselor și popularitatea în rândul cumpărătorilor. Conținutul de alcool se menține la 40%. Dintre cele 6 tipuri, cel mai scump este considerat Gran Reserva Solera 23, în gust predominând notele de nucă și marmeladă, cu o mică parte de miere, sherry și migdale.
6. Varadero trece printr-o dublă maturare. Mai întâi, în butoaie se află spirtoasele, iar apoi, după fabricare, băutura propriu-zisă. Se folosesc butoaie care au deja 60–80 de ani. Acestea sunt dezasamblate ca un set de construcție, arse și reasamblate fără a folosi cuie. Fisurile se astupă cu material din trestie, recipientele se umplu cu apă. După ce s-au umflat și au devenit etanșe, butoaiele intră din nou în lucru, păstrând sub capac una dintre varietățile aromate de Varadero.

India

Produsele acestei țări au fost produse mult timp doar pentru piața internă și nu au intrat pe piața internațională. Primele încercări de export au fost făcute abia la începutul secolului XXI. Sortimentul întunecat Old Monk stârnește admirația turiștilor, iar cel ușor Elvis, ieșind din India, a devenit imediat un concurent serios pentru sortimentele vechi din Caraibe.

Trinidad și Tobago

Producătorii mărcii Kraken au găsit o mișcare de marketing originală. Ei nu au îmbătrânit băutura, ci sticla în sine, conferindu-i o ambianță din epoca victoriană. Au ținut cont de cele mai multe detalii, inclusiv turnarea gâtului, mânere simetrice pentru o prindere ușoară, imaginea unui misterios monstru de adâncime. Puțini consumatori, luând în mână această capodoperă, bănuiesc că producția durează de mai puțin de 10 ani. Primul lot a fost lansat în 2010, cu o tărie impresionantă de la 40 la 47%. Deoarece nu a existat practic timp pentru învechire, au urmat o altă cale, maturând în butoaie doar 1-2 ani, adăugând ierburi naturale la bază. Producătorii susțin că compoziția include 11 ingrediente, inclusiv scorțișoară și ghimbir. Culoarea a fost dată de adăugarea de caramel, gustul dovedindu-se ideal pentru amestecuri de cocktailuri.

Linia Angostura a fost creată pe principiul varietății largi de alegere. În ea există sortimente pentru toate gusturile și ocaziile. Există sortimente cadou, tinere, dulci, învechite, tari și experimentale. Cel mai adesea, alegerea cumpărătorilor se îndreaptă către Reserva transparent pentru cocktailuri sau Royal Oak Select, utilizat de asemenea în amestecuri complexe. La clasa premium aparțin Angostura 1787, 1919, 1824, care se vând în străinătate. Băutura preferată a locuitorilor din Trinidad a fost și rămâne White Oak Rum, învechit în butoaie de bourbon și având un gust sec și bogat.

Compoziția și conținutul caloric

Romul nu provoacă un prejudiciu deosebit siluetei, deoarece are un indicator de 220 kcal la 100 ml. Producția sa se realizează din produse secundare rămase după fabricarea zahărului din trestie. Sortimentele de elită se prepară din materie primă de trestie cultivată doar pe anumite teritorii. În rețetă intră melasă, adaosuri de caramel și ierburi. Se utilizează ca aperitiv, digestiv, în componența cocktailurilor, în gastronomie.

Din ce se bea romul: vesela potrivită

Primele mostre ale acestui alcool erau destinate marinarilor și părții sărace a populației, care nu au avut niciodată pahare și cristal. Îl beau din căni și plosti, luându-l cu ei în expediții lungi sau lăsându-l pentru libațiile de seară acasă. Urcând treptat pe scara socială, romul a început să capete aere aristocratice, cerând o atitudine specială. Cunoscătorii au descoperit o regulă: aroma și gustul se simt cel mai bine dacă paharele sunt alese în funcție de sortiment. Nu sunt necesare forme speciale și grosimi ale sticlei pentru rom; sunt potrivite și paharele mici și cupele din stocul existent. În stare pură, sortimentele întunecate se beau din pahare pentru whisky. Forma de lalea dezvăluie la maximum buchetul sortimentelor tari învechite.

Paharele cu fundul îngroșat pot fi de orice dimensiune. Ele sunt utilizate pentru servirea cu gheață. Gradul de transparență și culoarea nu au o importanță deosebită. Multe în alegere depind de formatul sărbătorii. Pentru întâlnirile prietenești, sunt ideale paharele pentru shot-uri cu marginile ușor evazate. Doza este mică, se bea comod, este estetic frumos. Pentru băuturile de cea mai înaltă calitate, sunt mai potrivite paharele de coniac. Pentru digestiv, sunt potrivite paharele de sherry sau de lichior. Toate aceste recipiente sunt concepute pentru servirea romului pur, nediluat.

Pentru cocktailuri calde și punch-uri, sunt potrivite paharele Irish glass cu picior de lungime medie, cu una sau două mânere pe lateralele paharului.

Cu ce se bea și cum se gustă romul

Cunoscătorii beau băutura nediluată și fără gustare. Se consideră că este complet autosuficient și nu are nevoie de adaosuri. Cei care nu au atât de multă experiență sau preferă să-și păstreze claritatea minții mai mult timp, ar trebui să se familiarizeze din timp cu regulile de compatibilitate a produselor.

Trebuie să țineți cont: tipul de gustare trebuie să corespundă sortimentului de rom și să nu acopere buchetul de arome.

Alb

Rareori se bea în stare pură, în majoritatea cazurilor fiind folosit ca bază pentru cocktailuri. Ca aperitiv, se servește în pahare mici, iar înainte de prima înghițitură se încălzește în palme. Gustările trebuie să fie ușoare, pentru a nu strica apetitul. Se potrivește un sortiment de citrice tăiate felii, cu accent pe lime și lămâie, precum și carne de curcan coaptă și răcită. Se poate servi o selecție de brânzeturi, verdețuri și mici sandvișuri cu cârnați sau șuncă.

Negru

El acceptă ca adaos doar cafea, ciocolată neagră și un trabuc scump. Se pot servi și felii de citrice. Culoarea închisă se obține după o maturare îndelungată în butoaie arse. Nu se folosesc coloranți suplimentari. Paleta bogată de arome se dezvăluie treptat; nu merită să o stricați cu cola sau alte băuturi și nici să o acoperiți cu gustări variate.

Bacardi

În arsenalul brandului există mai multe sortimente – de la cel ușor, alb, până la cel super-elit. Însă o trăsătură comună se regăsește în fiecare băutură – naturalețea și profunzimea gustului. Producătorii nu folosesc, din principiu, potențiatori sau stabilizatori. Toate sortimentele se degustă mai bine din păhărele mici sau pahare cu pereți subțiri. Astfel, băutura se încălzește mai repede de la căldura mâinilor și ajunge la temperatura optimă. Pentru cei obișnuiți să acompanieze băuturile tari, este bine să pregătiți apă sau suc proaspăt stors. Pentru gustare se potrivește un platou cu mezeluri sau fructe și citrice, ciocolată lichidă, ananas tăiat cubulețe.

Căpitanul Morgan

În multe țări este considerat etalonul acestei categorii de băuturi. Dacă tăria nu permite savurarea lui în stare pură, atunci completări acceptabile sunt sucul de lămâie sau de cocos. Ambele păstrează destul de bine structura de bază, fără a o strica prin impurități. Se pot servi bucăți de ciocolată amară, ananas, portocală.

Important: nu este recomandat să lăsați romul într-o sticlă deschisă, acesta își pierde tăria și mare parte din gust. Varianta ideală de păstrare este considerată o ploscă de argint.

Barcelo

Norma la consumul acestui brand este servirea pe masă a gheții sau a apei curate, foarte reci. Este mai bine să alegeți pahare fără picior, iar băutura trebuie răcită ușor înainte de servire. Pentru gustare se pregătesc fructe de mare, brânzeturi tari, produse de patiserie și fructe, unde preferința se acordă citricelor.

Rom de cocos

Este produs în Barbados și este mult mai des numit lichior, datorită nivelului de dulceață și tăriei care nu depășește 21%. Din compoziție fac parte rom alb, apă, zahăr și suc de cocos. Se servește în stare pură și ca ingredient în cocktailuri. Pentru acompaniament se potrivesc deserturi, fructe, înghețată. Varianta clasică de servire – înainte de cafea.

Se poate bea în stare pură?

Exact așa îl consumă cunoscătorii, savurând buchetul și bucurându-se de postgust. Pentru aceasta puteți alege orice tip de rom. Cel mai des, alegerea se oprește asupra sortimentelor închise la culoare sau aurii, premium și extra-clasă, cu o perioadă îndelungată de maturare.

Cocktailuri cu rom: rețete

Cu cola

Cel mai simplu de preparat și cel mai comun. Pentru el sunt necesari 50 ml de rom, de 3 ori mai multă cola, 1/4 de lime. Într-un pahar înalt, umpleți jumătate cu gheață, apoi stoarceți sucul de lime, adăugați rom. Completează imaginea sifonul. Nu este necesar să amestecați, totul se va întâmpla în mod natural, dacă respectați ordinea alternării lichidelor.

Pina Colada

Compoziția sa este destul de complexă, dar rețeta este cartea de vizită a multor localuri pompoase. În compoziție: rom alb și rom închis, 60 ml, respectiv 15 ml, 50 ml de sirop de nucă de cocos și de două ori mai mult suc de ananas. În amestec se adaugă gheață pisată și sucul unui sfert de lime, se amestecă în shaker. Se servește într-un pahar înalt, elementul obligatoriu de decor este o felie de ananas. Sunt posibile variante cu lichior Malibu, căpșuni proaspete.

Mojito

Este renumit pentru proprietățile sale excelente de răcorire. Baza este romul, sifonul și frunzele de mentă proaspătă. Există un mic secret pentru o preparare reușită. Mai întâi, puneți ingredientul de mentă, apoi lime, turnați peste straturi 15 ml de sirop de zahăr și presați ușor în pahar, pentru ca aroma de mentă să se amestece cu cea de lime. Apoi adăugați gheață, turnați sifon și rom alb.

Numărul de cocktailuri pe bază de rom este nenumărat. Alături de rețetele clasice, apar în mod regulat altele noi, care surprind prin gust și aspect.

Beneficiile și daunele romului

Despre calitățile benefice vorbește faptul că băutura făcea parte din rația obligatorie pentru soldații și ofițerii flotei britanice. Alcoolul tare ucide bacteria E. coli, dezinfectează apa, poate ameliora starea în caz de febră. Este folosit pentru calmare și relaxare după o zi obositoare, iar în compoziția grog-ului poate preveni răceala în caz de hipotermie.

Daunele produsului apar la consumul în cantități mari. Ficatul și rinichii nu suportă lovitura masivă, neputând să își îndeplinească sarcinile. Există mulți iubitori de rom de calitate scăzută și alcoolici cronici. Totul trebuie să fie cu măsură, iar atunci degustarea va aduce numai emoții pozitive.

Cum să faceți rom acasă

Pe cei care doresc să experimenteze, îi va încuraja faptul că băutura s-a produs odată și în URSS. Și se descurcau foarte bine fără materie primă din trestie, înlocuind-o cu alte ingrediente.

Trebuie reținut: fără distilare și maturare în butoaie, se obține o tinctură obișnuită, dar cu o culoare similară și o aromă care amintește vag de gustul tradițional.

Prepararea rapidă va dura 2 săptămâni. Ingredientele:

• 2 l de țuică sau alcool;
• 40 g de zahăr sau miere, nu este necesar să fie de trestie;
• 0,5 g de vanilie;
• 3–4 g de cafea măcinată;
• 5 g de scoarță de stejar.

Dacă doriți, alcoolul poate fi înlocuit cu vodcă, dar gradul produsului finit va scădea. Se prepară foarte simplu. Zahărul trebuie ars până la caramel, iar dacă organismul nu acceptă acest lucru, ingredientul se înlocuiește cu miere. Apoi, puneți toate ingredientele într-un damigean sau borcan, turnați alcoolul și închideți ermetic. Lăsați la macerat într-un loc întunecos și cald, amestecând zilnic prin balansarea recipientului, cu excepția ultimelor 48 de ore. Apoi, turnați produsul finit într-un recipient curat printr-un furtun subțire, fără a deranja sedimentul. Pentru o mai mare autenticitate, păstrați băutura obținută într-un borcan cu plăcuțe sau bețișoare de stejar până la 1 an.

Fapte interesante

1. În America, Australia și pe insulele Caraibelor, romul era folosit în locul aurului.
2. Prețul era atât de mic, încât puteau să-l cumpere chiar și cei mai săraci locuitori ai insulelor.
3. Nu există o rețetă exactă, iar împărțirea pe sortimente se face după locul de producție.
4. Până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, această băutură alcoolică făcea parte din rația obligatorie a marinarilor.
5. Îmbunătățirea tehnologiei a dus la apariția sortimentelor de elită, iar romul a devenit băutura societății înalte.

Romul a parcurs un drum uimitor, de la un produs de aruncat până la o comoară națională. Istoria sa este demnă de un roman de aventuri, iar sortimentele sunt atât de variate, încât pot satisface cel mai exigent gust.

Fotografie cu rom