Cum se bea sake în mod corect

Sake este o băutură alcoolică făcută din orez. Și contrar unei concepții greșite larg răspândite, nu este tare, conținând doar 18–20 de grade de alcool. Așadar, nu este deloc vodcă, așa cum cred mulți. Ca tărie, este mai aproape de vin sau bere, iar consistența sa este asemănătoare lichiorului. După culoare, sake poate fi auriu, galben-deschis, uneori chihlimbariu, iar gustul său amintește în mod imperceptibil de sherry, în plus, are note fructate. Gustul final al celor mai bune soiuri amintește de brânza matură scumpă, ciuperci sau chiar sos de soia.

Ce este sake-ul?

Băutura se face din orez cu adaos de malț de orez. Tehnologia de producție se bazează pe fermentarea mucegaiurilor. Esența procesului este următoarea: mustul preparat din orez de soiuri strict definite se fermentează folosind ciuperca de mucegai koji și drojdia. În prezent, se folosesc aproximativ 60 de soiuri de orez, fiecare conținând o cantitate mare de amidon. Cele mai preferate sunt soiuri precum Yamadanishiki, cultivat pe plantațiile din prefectura Hyogo, și Omachi, originar din Okayama. Calitatea băuturii depinde de gradul de lustruire a orezului.

O importanță mare pentru sake o are și apa folosită pentru fabricarea sa. Băutura făcută pe bază de apă moale iese mai moale, mai ușoară, mai feminină. Un sake mai dens, mai bogat se obține din apă dură. În plus, aceasta trebuie să conțină fosfor, calciu, potasiu și magneziu, dar nu este permisă prezența fierului și manganului. În general, apa este luată din câteva izvoare.

Tehnologia de producție a sake-ului include mai multe etape:

1. În prima etapă, orezul este supus lustruirii, prin care se elimină tărâțele, eliberându-l astfel de proteine și grăsimi care conferă băuturii finite note nu foarte plăcute – atât în gust, cât și în miros. Boabele pot fi lustruite până la 65%.
2. Apoi, orezul se spală, se înmoaie câteva ore, iar durata înmuierii depinde de gradul de șlefuire a boabelor – cu cât sunt mai șlefuite, cu atât timpul este mai scurt. După aceea, orezul se tratează cu abur. Acesta este un moment important, deoarece orezul ținut prea mult la abur devine fiert, iar fermentația are loc prea rapid, astfel încât băutura nu apucă să capete pe deplin aromă. Orezul insuficient fiert fermentează nu în întreaga sa grosime, ci doar la suprafață.
3. Următoarea etapă – prepararea maielei cu ciuperca koji. Aceasta este partea cea mai responsabilă a procesului tehnologic. Ciuperca de mucegai se adaugă la orez și se lasă o zi și jumătate până la două zile într-un loc cald cu umiditate ridicată. Procesul este controlat frecvent – la fiecare 3-4 ore.
4. Apoi, maiaua obținută se amestecă cu orez, se adaugă apă, se adaugă drojdie, iar amestecul se lasă de la jumătate de lună până la o lună, transformându-se în alcool. Treptat, în primele patru zile, i se mai adaugă orez și apă în trei etape. Acest proces în mai multe trepte este necesar pentru a asigura raportul optim între koji și drojdie. Abia apoi urmează perioada de repaus pentru băutură.
5. La sfârșitul perioadei de fermentare, lichidul se filtrează și se separă în sake pur și sediment alb. Apoi lichidul se purifică, trecându-l printr-un filtru cu cărbune activ. Astfel, se elimină mirosurile nedorite, dar și culoarea este ușor atenuată.
6. Etapa finală – maturarea, în timpul căreia sake-ul este mai întâi pasteurizat pentru a distruge bacteriile și drojdia, apoi este plasat în recipiente ermetice pentru o perioadă de la șase luni până la un an.

Rezultatul este o băutură cu o tărie de aproximativ 18–20 de grade, însă adesea, înainte de a fi îmbuteliat, este diluat cu apă pentru a obține 15 grade.

Sake-ul nu suportă lumina și temperatura ridicată a aerului, de aceea trebuie păstrat la răcoare și întuneric. Cel mai bun loc pentru el este frigiderul, însă chiar și pe ușă nu se simte foarte bine, preferând adâncimea rafturilor.

Specii

Clasificarea băuturii alcoolice japoneze se bazează pe două trăsături cele mai importante. Prima – gradul de șlefuire a orezului, a doua – metoda prin care a fost oprită fermentația: de la sine sau prin adăugarea de alcool. În denumirile băuturilor care au terminat fermentația de la sine, fără alcool, apare de obicei cuvântul „Junmai” (sau „Jummai”).

1. Așadar, soiul Junmai (sau Jummai) – acest sake este absolut pur, fără adaosuri. Nu i s-a adăugat alcool, nici zahăr, nici amidon. La bază este doar orezul cu un grad de șlefuire de la 90% la 70%. Aroma este ușor florală, un astfel de sake se servește de obicei fie rece – la o temperatură de 15 și 20 de grade, fie încălzit până la 40 de grade.
2. Futsushu – o băutură cu adaos de alcool, pe bază de orez lustruit minim 90%, proces în care se îndepărtează doar stratul superior de proteine care încetinește fermentația. Acesta este cel mai răspândit tip, ocupând trei sferturi din întreaga producție. În esență, este un vin de masă obișnuit, destul de bun, asemănător cu cele europene, cu o aromă puternică și un gust memorabil, dar fără note soliste deosebit de pronunțate. Se servește atât răcit la 5 sau 10 grade, cât și încălzit la 50.
3. Honjozo – pentru producția sa, orezul este lustruit până la 70% și se adaugă puțin alcool rafinat (sau alcool pur) pentru a înmuia gustul și a evidenția aromele. Rezultatul este un gust ușor astringent, dar lejer. Se recomandă să fie servit la 5 sau 10 grade, sau încălzit la 50. Acest tip de sake este mai scump decât celelalte.
4. Junmai ginjo – la fabricarea acestui tip de sake se utilizează nu numai orez lustruit la 60%, ci și drojdie florală. Produsul fermentează la o temperatură destul de scăzută. Rezultă o băutură destul de moale și aromată, în care se remarcă în mod distinct note de nuci, flori, fructe și ierburi. Se bea răcit la 10 grade.
5. Ginjo – sake din orez lustruit la 60–70%, fermentația se oprește prin adăugarea de alcool. Ca aromă este foarte asemănător cu Junmai ginjo, dar cu un gust mai aspru. Se servește la masă răcit la 10 grade.
6. Junmai daiginjo – pentru fabricarea acestui sake se folosește orez cu un grad ridicat de lustruire – 50% sau mai mult, uneori chiar până la 23% și 10%, nu se adaugă alcool. Aroma este puternică, bine definită, în același timp subtilă și discretă, gustul este rafinat și memorabil. Se servește atât răcit la 10 grade, cât și cald, însă la încălzire aroma subtilă se evaporă.
7. Daiginjo – sake de cea mai înaltă calitate, pentru fabricarea sa se folosește orez lustruit până la 50% din cele mai bune și valoroase soiuri – miyamanishiki, yamadanishiki sau gohyaku mangoku. Este similar cu fratele Junmai daiginjo, dar datorită alcoolului adăugat este mai corpolent. Nu se încălzește înainte de consum, se bea rece sau la temperatura camerei.
8. Genmai – aparține sortimentelor scumpe, pentru producția sa se folosește orez brun nelustruit. Se caracterizează printr-un gust profund catifelat și o aromă bogată de migdale și lime, iar în aftertaste se simt note de caramel cu ienupăr. Se bea numai după răcire la 5 grade.
9. Tokutei meiseishu – este considerată o băutură de elită, cea mai bună dintre toate sortimentele de alcool japonez, poziționată ca un produs premium. Numai maeștri experimentați și pricepuți, care au absorbit cunoștințele și abilitățile acumulate de predecesori de-a lungul secolelor, pot să-l producă. Acest tip de sake se distinge nu numai prin calitatea excelentă, ci și prin conținutul ridicat de alcool.

Mai mult, sake-ul se împarte în nefiltrat și filtrat, nepasteurizat și pasteurizat.

Nefiltrat (sau, altfel spus, nigori) este de obicei produs fie ca Futsushu, fie ca Junmai, iar celelalte sunt de obicei filtrate. Cel nefiltrat se recomandă a fi consumat rece, deoarece cald începe să aibă un gust amar și își pierde întreaga aromă originală.

Nepasteurizat (sau namachozo) este, de asemenea, mai bine să nu fie încălzit, pentru a nu-și pierde aroma.

Compoziția și conținutul caloric

Sake este un produs care nu conține deloc grăsimi. Carbohidrați în 100 g de băutură: aproape 5 g, proteine: 0,5 g. Conținutul caloric pentru această cantitate este de 134 kcal sau 6,7% din necesarul zilnic de 2000 kcal. Conține 16,1 g de alcool etilic.

Băutura are un conținut bogat de microelemente. Conține calciu și fosfor, necesare pentru păr, unghii și scheletul osos; potasiu, care asigură funcționarea normală a inimii; fier, implicat în procesele de formare a sângelui; și sodiu, implicat în funcționarea sistemului circulator. În plus, sake conține magneziu, cunoscut pentru capacitatea sa de a calma sistemul nervos; zinc, responsabil de procesele metabolice; cupru, implicat în funcționarea sistemelor circulator și excretor al corpului uman; și seleniu, care acționează ca antioxidant.

Cum se bea sake în mod corect

În Japonia, tradițiile și ritualurile naționale sunt foarte respectate, iar în respectarea lor ei pun un sens profund. Și această regulă se aplică și consumului de sake. Pentru sake de Anul Nou, se adună pe 1 ianuarie. Există un sake comemorativ special și un protocol special pentru ceremoniile de căsătorie.

Japonezii consideră extrem de nepoliticos să-și toarne singuri alcool. De obicei, gazda toarnă băutura pentru oaspeți, iar pentru gazdă toarnă persoana care stă lângă ea. Ulciorul cu băutură trebuie ținut cu ambele mâini, deoarece doar cel care are un statut mai înalt decât cel căruia îi toarnă are dreptul să toarne cu o singură mână. Dacă o persoană cu un rang mai înalt umple ceașca, oaspetele trebuie nu numai să o țină cu mâna dreaptă în aer, ci și să sprijine cu palma celeilalte mâini sub fundul ceștii.

Când ulciorul a făcut înconjurul fără a rata nicio ceașcă, acestea sunt ridicate la nivelul ochilor și toți spun: «Kanpai!». În timpul ciocnirii ulterioare a ceștilor, tradiția revine: nu trebuie să ridicați propriul vas mai sus decât oaspetele de rang înalt cu care ciocniți.

«Kanpai» înseamnă «până la fund», dar asta nu înseamnă nimic. Nu se obișnuiește să goliți vasul dintr-o înghițitură, în una sau două înghițituri. Trebuie să beți doar o mică înghițitură, cel mult două. De aceea ritualul consumului de sake durează mult.

În timpul ceremoniei de consum a sake-ului, trebuie să țineți spatele drept: o postură corectă este o altă componentă a ritualului. Iar dacă apare brusc o stare de ebrietate, trebuie imediat să vă relaxați, să nu intrați în panică și să nu vă tulburați, să îndreptați spatele și să cântați un cântec lung.

În timpul marilor mese festive, se execută adesea ceremonia paharului circular. Cel care conduce ospățul toarnă sake într-un castron mare, ia o înghițitură și îl trimite în cerc. După acest ritual, ospățul continuă.

Din ce se bea

Sake se servește în cănițe mici de porțelan sau ceramică, numite tokuri. Sunt rotunde, cu gât îngust, care amintesc de vaze. De asemenea, băutura poate fi servită într-un recipient asemănător unui ceainic mic – acesta este katakuchi.

Cănița se aduce și se pune pe masă pe un suport special din ceramică, pe care japonezii îl numesc tokuri-hakama.

Iar băutura alcoolică se bea din cănițe mici, numite choco, fabricate din lut, lemn sau sticlă. Cănițele amintesc ușor de bolurile mici. La evenimente oficiale, sake se servește cel mai adesea în boluri plate, numite sakazuki.

Uneori, la masă se aduc cutii pătrate minuscule, cu un volum de doar 30–40 ml, numite masu. De obicei, ele sunt folosite pentru a măsura orezul, dar se poate turna sake în ele și se poate bea conform tuturor regulilor japoneze.

Dar astăzi, nu toată lumea respectă tradițiile, așa că este destul de posibil să vedeți servirea într-un pahar de vin, iar acest lucru nu mai surprinde pe nimeni.

Cu ce se gustă

Mulți consideră încă sake exotic, așa că presupun că trebuie să fie însoțit de produse și feluri de mâncare speciale, specifice.

Deoarece această băutură este recomandată ca aperitiv și digestiv, se poate consuma fără a o însoți cu mâncare. Dar există o serie de produse care pot accentua gustul sake și îl pot face mai armonios.

Nu se recomandă categoric să însoțiți sake cu sosuri și feluri de mâncare picante: acestea vor umbri gustul și aroma caracteristică a băuturii. În general, calitatea alcoolului dictează lista de produse și feluri de mâncare permise pentru el, iar cu cât este mai scump, cu atât cerințele pentru aperitive sunt mai stricte.

De exemplu, Honjozo merge bine cu sushi tradițional japonez, sashimi (felii subțiri de pește), sos teriyaki. Daiginjo este considerat o băutură mai scumpă, iar rața, mielul sau sashimi se armonizează cu el. Pentru varietatea Genmai, care ocupă o nișă de preț și mai înaltă, se servesc ciocolată neagră scumpă, brânzeturi tari rafinate și tempura tradițională japoneză.

În plus, ca aperitive pentru sake, se recomandă legume murate și marinate – rădăcină de lotus, daikon – icre de hering, stridii, precum și preparate din anghilă, ton, calmar, arici de mare. Acestea constituie un fundal bun pentru băutura japoneză, în fața căruia aceasta arată avantajos. De asemenea, nu sunt interzise salatele, deserturile și chiar supele.

Cu ce se bea

În tradiția japoneză, nu se obișnuiește să se bea sake alături de altceva. Dar acesta este inclus în cocktailuri, iar rezultatul este destul de bun.

De ce se bea sake cald

De fapt, sake poate fi nu doar încălzit la 50–60 de grade înainte de consum, ci și răcit la 5 sau 10. Băutura caldă sau răcită – acest lucru este determinat atât de calitatea băuturii, cât și de dorința celui care bea.

La început exista o regulă: sake-ul de înaltă calitate și scump să fie băut rece. Iar cel mai ieftin și de calitate inferioară trebuie încălzit, deoarece la creșterea temperaturii, aroma și gustul băuturii se estompează – până la dispariția completă. Dacă soiurile scumpe – precum Ginjo și Junmai Ginjo, care se remarcă prin note aromatice strălucitoare și accente originale de gust, își pierd aceste avantaje, va fi sincer păcat. Iar varianta ieftină – de exemplu, Futsushu – nu va suferi prea mult, ci mai degrabă va deveni mai bună. Totul pentru că încălzirea va elimina uleiurile esențiale care au trecut în alcool din orezul puțin procesat care a fost baza lui. Sake-ul va avea doar de câștigat de pe urma acestui lucru. Iar pe vreme rece, câteva înghițituri dintr-o băutură caldă încălzitoare – aceasta, cum se spune, este exact ceea ce a prescris doctorul.

Încălzirea sake-ului este simplă: trebuie să țineți tokkuri-ul câteva minute într-o cratiță cu apă fierbinte.

Japonezii au definit următoarele grade de încălzire a sake-ului: 30 de grade – solar; 35 de grade – căldură umană (sau piele umană); 40 de grade – abia cald; 45 de grade – cald; 50 de grade – fierbinte; 55 de grade – dogoritor (sau extra).

Beneficii și riscuri ale sake-ului

Băutura națională tradițională a fost studiată în profunzime de către oamenii de știință din Țara Soarelui Răsare. Concluzia lor este una clară: sake-ul este benefic pentru organism – cu condiția să fie consumat în cantități moderate. Respectând regula «Moderație și atenție», acest alcool ajută la normalizarea tensiunii arteriale, împrospătează semnificativ memoria și stimulează activitatea inimii și a sistemului circulator. Cu ajutorul său se previne dezvoltarea anginei pectorale și a atacurilor cardiace, se întârzie apariția tumorilor – atât benigne, cât și maligne. Este un bun mijloc de prevenire a bolilor oncologice.

Datorită ingredientelor sale, sake-ul are un efect dezinfectant; compresele pe bază de sake contribuie la o resorbție mai rapidă a hematoamelor și a hemoragiilor. Insomnia cauzată de oboseala cronică este, de asemenea, sub controlul acestei băuturi. Dar pentru a îmbunătăți somnul, nu trebuie să beți alcool, ci să îl adăugați în cadă, pe care să o folosiți înainte de a merge la culcare. Pentru o baie relaxantă, este suficient să turnați în apa caldă un pahar mic (200 ml) de sake.

Femeile japoneze folosesc această băutură în scopuri cosmetice pentru a îmbunătăți starea pielii, ștergându-și fața cu ea. Ca rezultat, pielea se luminează, se curăță, porii se strâng, iar dacă există erupții de acnee, numărul acestora scade. Utilizarea sistematică a sake-ului tonifiază pielea, aceasta devenind vizibil mai fină.

Bucătarii condimentează carnea de pui, peștele – adăugarea sa este deosebit de importantă în timpul preparării peștelui fugu, cunoscut pentru otrava sa mortală.

Deși sake-ul este făcut din produse naturale vii, după rețete sigure, și nu conține substanțe nocive, nu trebuie uitat că totuși este o băutură alcoolică, prin urmare nu poate fi consumat frecvent și în cantități mari. Acest lucru va afecta negativ ficatul, înrăutățindu-i starea – până la dezvoltarea cirozei.

Din același motiv, sakele este contraindicat femeilor însărcinate și mamelor care alăptează, precum și persoanelor sub 18 ani.

De asemenea, nu trebuie să beți băutura alcoolică dacă, din cauza stării de sănătate, sunteți nevoit să luați medicamente. Alcoolul și medicamentele sunt incompatibile, iar combinația lor poate dăuna organismului.

Cocktailuri cu sake: rețete

«Sake Bomb»

Turnați în shaker 80 ml de sake, pregătiți 30 ml sirop de căpșuni. Udați marginea paharului cu sirop, înmuiați-o în zahăr granulat, iar restul de sirop adăugați-l în sake. Amestecați bine conținutul shakerului și turnați-l cu grijă în pahar. Înfigeți câteva măsline pe o scobitoare și puneți-le în cocktail.

La gust – o adevărată bombă gastronomică, nu întâmplător cocktailul poartă acest nume.

«Gheișă» cu suc de roșii

Pentru început, amestecați într-o ceașcă mică o picătură de suc de lămâie cu o picătură de sos de soia și puțin wasabi – luat literalmente pe vârful unui cuțit. Adăugați în amestec 90 ml de suc de roșii și turnați într-un shaker, unde adăugați 40 ml de sake. Agitați bine amestecul și, după ce turnați cocktailul într-un pahar, decorați-l cu o tulpină de țelină și o felie de lime. Serviți băutura răcită. Rezultă o băutură răcoritoare, ușoară, cu o notă picantă delicioasă.

«Zen»

Turnați în shaker câte 60 ml de votcă de calitate și sake, precum și 30 ml de ceai verde și 20 ml de suc de lămâie proaspăt stors. Agitați cu trei-patru cuburi de gheață.

Turnați cocktailul în păhărele de votcă sau în ceșcuțe de sake. Le va plăcea celor cărora sakele li se pare nu prea tare.

«Ultima suflare»

În shakerul umplut cu gheață, turnați băuturile alcoolice bine răcite: 90 ml de sake, 70 ml de vermut Bianco și 25 ml de lichior de banane. Agitați bine timp de aproximativ un minut, strecurați și turnați într-un pahar. Aceasta este o porție pentru o persoană. Deși tăria cocktailului nu este mare, datorită volumului acesta poate doborî o persoană neexperimentată în consumul de alcool.

«Sake însorit»

Turnați în shaker 40 ml de sake, 30 ml de suc de piersici, o linguriță incompletă de suc de lămâie și 50 ml de suc de mere. Adăugați cardamom pe vârful linguriței și o mână de cuburi de gheață. Amestecați și, după strecurare, turnați într-un pahar de cocktail și serviți cu un pai. Acest cocktail este pentru cei care iubesc sucurile, băuturile nealcoolice și evită băuturile tari.

«Pe Lună»

Amestecați într-un pahar 30 ml de vermut Bianco cu 80 ml de sake și o lingură de suc de lămâie. Pe marginea paharului așezați o felie de lămâie. Gustul cocktailului este interesant, dar nu tuturor le va plăcea rezultatul „prieteniei” dintre vermut și sake.

«Sake iute»

În shaker, amestecați 10 ml de lichior de amaretto cu 50 ml de sake. Turnați într-un pahar, decorați cu o frunză de busuioc și câteva boabe de piper negru. Un cocktail pentru iubitorii de arome și gusturi iute și condimentate; în final, se simt note de migdale.

«Nozomi»

În shaker, amestecați cu puțină gheață 30 ml de vin de prune, 40 ml de sake și o lingură de sirop de miere. Turnați într-un pahar, puneți o frunză de busuioc și introduceți în cuptorul cu microunde pentru 15–10 secunde. Băutura ușor încălzită va începe să elibereze aroma de prune și miere.

În ciuda modului neobișnuit de preparare, cocktailul este foarte gustos.

«Sake de zmeură»

Turnați în shaker 50 ml sirop de zmeură și 100 ml sake. Amestecați, turnați într-un pahar cu 3–4 cuburi de gheață.

Băutura va plăcea celor cărora le plac experimentele și zmeura în orice formă.

Daiquiri japonez

Puneți în shaker un pumn de cuburi de gheață și turnați câte o lingură incompletă de sirop de zahăr și suc de lămâie, 90 ml sake și 25 ml lichior de pepene galben. Agitați timp de 15–12 secunde, apoi strecurați cocktailul într-un pahar și decorați-l cu o bucată de ghimbir.

Cum să faceți sake acasă

Pentru prepararea sake-ului acasă, cel mai potrivit este orezul lipicios și cleios. De asemenea, este necesară ciuperca mucegai koji, care este folosită pentru capacitatea sa de a transforma amidonul din orez în zahăr fermentabil. Dacă nu reușiți să găsiți astfel de drojdii, le puteți înlocui cu drojdii de vin, pentru a obține o tărie mai mare, și adăugați zahăr. Drojdiile de panificație nu sunt potrivite: dacă le folosiți, în loc de sake veți obține o bragă de orez.

Din 1 kg de orez veți obține între 6 și 8 litri de must, ținând cont de aceasta, trebuie să vă aprovizionați cu drojdii, citind consumul pe ambalaj. Mai târziu va mai fi nevoie de zahăr – acesta va face băutura mai puternică și mai dulce.

Spălați orezul în mai multe ape, până când dispare tulbureala, și turnați în cratiță apă clocotită – astfel încât să acopere orezul cu un strat de aproximativ 3 centimetri. Acoperiți cratița cu un capac și lăsați deoparte timp de o oră, apoi filtrați apa cu ajutorul unei site.

Apoi, gătiți orezul la abur timp de 25–30 de minute, iar boabele trebuie să fie acoperite lejer cu un capac. Când boabele de orez devin moi și ușor dulci, întindeți produsul pe o tavă sau o farfurie într-un strat uniform, așteptați să se răcească complet și presărați drojdia uniform pe toată suprafața. Amestecați orezul cu drojdia.

Apoi, transferați amestecul de orez și drojdie într-un borcan de sticlă și închideți-l, făcând un sigiliu hidraulic dintr-un pai pe care îl introduceți într-un alt borcan cu apă. Lăsați acest amestec timp de o lună într-o cameră caldă, la o temperatură de cel puțin 22 de grade. Mustul va începe să se separe lent, dar vizibil.

După o lună, separați orezul de lichid, strecurând mustul și storcând bine. Boabele nu mai sunt necesare, le puteți arunca.

Lichidul rezultat este deja sake tânăr. Dar încă mai urmează a doua etapă de preparare. Trebuie să adăugați zahăr în proporție de 120 g pentru 1 litru și să trimiteți din nou în borcanul cu sigiliu hidraulic. Băutura trebuie să stea încă între 5 și 15 zile – până când fermentează complet. Sake-ul care a terminat fermentația devine limpede, nu mai degajă gaz. Pe fundul borcanului se formează un sediment.

Cu grijă, printr-un pai, turnați lichidul fără sediment într-un alt recipient. Dacă nu este suficient de dulce, puteți adăuga încă zahăr, dar asta este după gust. Turnați băutura finită în sticle de sticlă și închideți-le bine.

Dacă ați preparat sake pe bază de mucegai koji, este necesar să pasteurizați băutura pentru a ucide mucegaiul, pentru cel preparat cu drojdii de vin, această etapă nu este necesară.

Pentru pasteurizare veți avea nevoie de o cratiță mare, pe fundul căreia să așezați un grătar din lemn sau să puneți o țesătură de bumbac pliată în mai multe straturi (puteți folosi un prosop). În centru puneți un borcan umplut cu apă, în care să introduceți termometrul, iar în jur aranjați sticlele, umpleți cratița cu apă și începeți încălzirea. Când ajunge la temperatura de 62–63 de grade, urmăriți cu atenție ca coloana termometrului să nu urce mai sus, altfel sake-ul va căpăta un gust de fiert.

Durata pasteurizării depinde direct de volumul sticlei: pentru cele de jumătate de litru sunt suficiente 20 de minute, pentru cele cu capacitatea de 0,7 l – cu 5 minute mai mult, iar cele de un litru se pasteurizează o jumătate de oră.

Opriți gazul și lăsați sticlele să se răcească direct în apă. Când temperatura apei scade la 35–40 de grade, scoateți sticlele. Puteți verifica etanșeitatea dopului întorcând sticla cu susul în jos.

Băutura trebuie să se maturizeze complet în pivniță timp de trei luni, la o temperatură de cel mult 12 grade.

Fapte interesante

1. Japonezii au învățat să prepare sake aproape acum două mii de ani. Timp de sute de ani, acesta a fost accesibil doar palatului imperial și templelor șintoiste, însă mai târziu – în Evul Mediu – au învățat să îl prepare și în comunitățile rurale. Tehnologia acelor vremuri era destul de neobișnuită: orezul era mestecat și scuipat într-un vas, în care avea loc apoi procesul de fermentație. Mucegaiul koji a fost descoperit mai târziu.
2. Din secolul al XVII-lea, sake-ul a început să fie preparat în loturi mari – pentru comerț. Centrul în care erau concentrate principalele fabrici de sake a devenit regiunea Kinki (pe acest teritoriu se află astăzi prefecturile Osaka, Kyoto, Osaka, Hyogo și Nara).
3. La fermentație se folosesc ciuperci diferite de cele folosite la vin; din cauza lor, băutura nu poate fi păstrată mult timp. Chiar și un an este un termen riscant pentru sake. De aceea, nu există sake cu maturare de mai mulți ani.
4. Într-o zi, împăratul japonez Saga a plecat la vânătoare de iarnă, unde i s-a făcut rău și a început să aibă frisoane. Ministrul Fujiwara Fuyutsugu, care îi ținea companie împăratului, s-a gândit să încălzească sake, după care i-a dat băutura celui bolnav. Frisoanele i-au dispărut și s-a simțit mult mai bine. Acesta a fost primul caz de consumare a sake-ului încălzit. De atunci, a devenit o tradiție pentru japonezi să bea o ceșcuță de sake fierbinte pe vreme rece de iarnă.
5. Până în anii 1940, producția de sake din Japonia era în creștere, dar odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial majoritatea fabricilor s-au închis. Producția a revenit abia în anii 1970, însă accentul s-a pus în principal pe băuturi de clasă premium. Acest lucru s-a întâmplat pentru că producătorii au învățat noi metode de prelucrare a orezului – mecanizate. Iar etapa care înainte era cea mai laborioasă a devenit mai accesibilă.
6. Astăzi, în Țara Soarelui Răsare există aproximativ o mie de fabrici de sake, ceea ce este foarte puțin în comparație cu vremurile când băutura era la apogeu popularității. Atunci, numărul fabricilor se ridica la aproximativ 30 de mii.
7. În Japonia se bea mult mai puțin sake decât în America de Nord sau Europa. Japonezii sunt, în general, un popor care bea puțin. Expresia „a se îmbăta ca un porc” înseamnă pentru ei să consume mai mult de trei mici cești de sake într-o singură seară.

Fotografie cu sake